ICCJ. Decizia nr. 5607/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5607/2006
Dosar nr. 12081/1/2006
Şedinţa publică din 28 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 45 din 07 iulie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta T.R., prin procurator M.A. împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale nr. 45/P/2006 din 23 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a rezoluţiei nr. 973/II/2/2006 din 17 aprilie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind pe intimaţii P.M., T.A., T.M., P.C. şi N.N., menţinându-se rezoluţiile atacate.
Prin aceeaşi sentinţă s-a luat act că plângerea formulată de petentă împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale nr. 659/ P din 17 iunie 2005 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi respectiv a rezoluţiei nr. 979/II/2 din 06 iulie 2005 a prim procurorului de la acelaşi parchet au fost soluţionate prin sentinţa penală nr. 1725 din 08 decembrie 2005 a Judecătoriei Târgovişte, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 186 din 10 martie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin plângerea adresată Curţii de Apel Ploieşti şi înregistrată sub nr. 3790/2006, petenta T.R., prin procurator M.A. a atacat în baza art. 2781 C. proc. pen., rezoluţia nr. 45/P/2006 din 23 martie 2006 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti precum şi rezoluţia procurorului ierarhic superior, dar şi rezoluţia nr. 659/ P din 17 iunie 2005 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi rezoluţia procurorului ierarhic superior, susţinând că s-a adresat cu plângere organelor de urmărire penală solicitând efectuarea de cercetări faţă de intimaţi în legătură cu infracţiunile săvârşite la eliberarea certificatului de moştenitor şi la emiterea anexei 1, însă cu toate acestea organele de urmărire penală în mod greşit au apreciat că intimaţii nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor respective.
A mai susţinut petenta că s-a făcut dovada că certificatul de moştenitor nr. 32/2004 şi anexa 1 sunt emise pe baza unor falsuri efectuate în evidenţele agricole astfel încât aceasta a condus la prejudicierea drepturilor sale patrimoniale pentru care intimaţii se fac vinovaţi.
Prima instanţă, examinând actele şi lucrările dosarelor de urmărire penală, a constatat că prin rezoluţia nr. 45/P/2006 din 23 martie 2006 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus neîncepererea urmăririi penale faţă de intimaţii P.M., T.A. şi T.M. (procurori) şi respectiv P.C. (judecător) pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata N.N. (notar public) pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), reţinându-se de asemenea că faptele nu există.
În rezoluţie s-a reţinut că împotriva celor 3 procurori petenta a formulat plângere şi a solicitat efectuarea de cercetări deoarece, cu rea credinţă au dat o soluţie nelegală în dosarul nr. 659/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi că astfel i-au ajutat pe făptuitori să scape de răspundere penală. Împotriva intimatei P.C., petenta a formulat plângere susţinând că aceasta cu rea credinţă a pronunţat sentinţa penală nr. 1725 din 08 decembrie 2005 prin care a respins plângerea formulată de petentă împotriva aceleiaşi rezoluţii, favorizându-i la rândul său pe făptuitori. Împotriva intimatei N.N., petenta a formulat plângere afirmând că, aceasta cu intenţie a acceptat înscrisuri despre care ştia că sunt false şi în baza cărora a eliberat certificatul de moştenitor nr. 32 din 17 martie 2004 care nu corespunde realităţii.
S-a mai reţinut că prin rezoluţia nr. 659/P/2005 din 17 iunie 2005 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii T.M. şi P.O. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), şi M.R. pentru infracţiunile prevăzute de art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Petenta T.R. a susţinut că aceşti intimaţi au emis înscrisul intitulat anexa 1, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale în urma defunctului M.G., document care a fost utilizat de fiul petentei, M.R. la Biroul Notarului Public N.N., unde a fost emis în fals certificatul de moştenitor nr. 32 din 17 martie 2004.
Ambele rezoluţii de neînceperea urmăririi penale au fost atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior, plângerile fiind respinse prin rezoluţiile nr. 973/II/2/2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi respectiv, prin rezoluţia nr. 979/II/2/2005 a prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.
Împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale nr. 659/ P din 17 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte a formulat plângere la instanţă petiţionara T.R., Judecătoria Târgovişte respingând prin sentinţa penală nr. 1725 din 8 decembrie 2005, ca nefondată plângerea, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 186 din 10 martie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de petentă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că afirmaţiile petentei în sensul că procurorii care au dispus neînceperea urmăririi penale, respectiv intimaţii P.M., T.A. şi T.M. şi judecătorul care au soluţionat în fond plângerea împotriva rezoluţiilor parchetului, intimata P.C., se fac vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni, favorizându-i pe infractori şi exercitându-şi în mod abuziv sarcinile de serviciu, nu se confirmă, neexistând indicii cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni.
S-a argumentat că în realitate petenta este nemulţumită de soluţiile dispuse în cauză, împrejurare care însă nu poate conduce la concluzia că magistraţii şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu sar ar fi omis îndeplinirea vreunui act legat de aceste îndatoriri, aşa încât soluţia de neînceperea urmăririi penale dispusă în cauză este legală şi temeinică.
Ca urmare, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentei împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale nr. 45/P/2006 din 23 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a rezoluţiei procurorului general al aceluiaşi parchet a fost respinsă ca nefondată.
Faţă de faptul că asupra plângerii formulate de petentă împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale nr. 659 /P din 17 iunie 2005 s-a pronunţat Judecătoria Târgovişte prin sentinţa penală nr. 1725 din 08 decembrie 2005 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 186 din 10 martie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa, Curtea de Apel Ploieşti a luat act de această împrejurare.
Împotriva sentinţei penale pronunţate de prima instanţă a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs, recurenta petiţionară T.R. susţine, în esenţă, că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor acte pe care e-a depus la dosar, respectiv hotărârile instanţelor civile, care confirmă calitatea sa de proprietară a imobilelor înscrise în certificatul de moştenitor; critică, de asemenea, nepronunţarea asupra excepţiei de necompetenţă după calitatea persoanei, în sensul că sentinţa penală nr. 1725 din 8 decembrie 2005 a Judecătoriei Târgovişte şi respectiv Decizia penală nr. 185 din 10 martie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa, că şi rezoluţiile de neînceperea urmăririi penale nr. 659/P/2005 şi respectiv de respingere a plângerii, nr. 979/II/2/2005 sunt lovite de nulitatea prevăzută de art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.; omisiunea de a cita una dintre părţile a cărei plângere se află la dosar şi anume O.E.; nepronunţarea asupra faptelor reprezentanţilor Primăriei Voineşti de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, respectiv a deciziei nr. 1019/2003 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.
Verificând hotărârea atacată, respectiv lucrările efectuate în cauză, în raport de criticile invocate cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că recursul formulat de petenta T.R. este nefondat.
Din analiza actelor existente la dosar se constată, că petiţionara T.R. a formulat două plângeri penale ce au format obiectul dosarelor penale nr. 659/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi respectiv nr. 45/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
În primul dosar plângerea penală a fost formulată împotriva reprezentanţilor Primăriei Voineşti, făptuitorii T.M. şi P.O. solicitându-se efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 289 C. pen., precum şi faţă de M.R. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
În cauza respectivă, care a format obiectul dosarului penal nr. 659/P/2005 s-a dispus prin rezoluţia procurorului din 17 iunie 2005 neînceperea urmăririi penale faţă de cei trei făptuitori sub aspectul infracţiunilor reclamate, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor respective.
Plângerea formulată de petiţionară împotriva soluţiei a fost respinsă prin rezoluţia nr. 979/II/2/2005 din 06 iulie 2005 de către prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte.
Ulterior, petenta s-a adresat Judecătoriei Târgovişte cu plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., prin sentinţa penală nr. 1725 din 08 decembrie 2005 fiindu-i respinsă, ca nefondată, plângerea împotriva soluţiei procurorului, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 186 din 10 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, instanţa care a respins recursul petentei.
Cea de-a doua plângere penală care a format obiectul dosarului nr. 45/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost formulată împotriva intimaţilor din cauza de faţă respectiv P.M., T.A., T.M., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru infracţiunea de abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., P.C., judecător la Judecătoria Târgovişte, de asemenea, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 şi art. 264 C. pen., susţinând petiţionara că prin modul în are au soluţionat cauzele în care au fost cercetaţi M.R. şi alţii şi respectiv plângerea adresată instanţei, intimaţii şi-au exercitat abuziv atribuţiile de serviciu, favorizându-i pe făptuitorii respectivi.
Plângerea penală i-a vizat, de asemenea, pe notarul public N.N. pentru infracţiunea de abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), susţinând petenta că intimata, cu intenţie a acceptat înscrisuri despre care ar fi ştiut că sunt false, la rândul ei eliberând, în baza acestora un certificat de moştenitor care nu corespunde realităţii, fapte care au adus grave prejudicii petiţionarei, dar şi pe M.R., T.M., P.O. şi P.C., faţă de care petiţionara a formulat şi prima plângere penală ce a format obiectul dosarului nr. 659/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, soluţionat definitiv astfel cum deja s-a menţionat.
Cea de-a doua plângere penală, care a format obiectul dosarului 45/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost soluţionată prin rezoluţia din 23 martie 2006, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii P.M., T.A., T.M. şi faţă de judecătorul P.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 şi art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există, iar faţă de notarul public N.N. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi 289 C. pen., reţinându-se că şi în acest caz faptele nu există.
Referitor la făptuitorii M.R., T.M., P.O. şi P.C. s-a constatat că aceştia au fost cercetaţi pentru faptele reclamate, în dosarul nr. 659/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, modul de rezolvare în ceea ce-i priveşte fiind definitiv.
În motivarea rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale s-a argumentat în sensul că urmărirea penală nu poate fi începută faţă de nici una din persoanele reclamate şi pentru nici una din infracţiunile pentru care s-au efectuat cercetări prealabile deoarece faptele nu există, pronunţarea unor soluţii de către magistraţi, legale şi temeinice, astfel cum este cazul celor de faţă, chiar în condiţiile în care nemulţumesc părţile, nu pot constitui fapte penale.
S-a constatat că rezoluţia nr. 659/P/2005 prin care a fost soluţionată cauza ce a format obiectul dosarului cu acelaşi număr al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte cât şi rezoluţia nr. 979/II/2/2005 prin care prim procurorul adjunct a respins plângerea împotriva soluţiei sunt legale şi temeinice, concluzie la care au ajuns şi instanţele de judecată.
Prin aceeaşi soluţie dispusă de procuror s-a stabilit că înscrisurile eliberate de funcţionarii Primăriei Voineşti şi folosite la eliberarea certificatului de moştenitor nu sunt false, condiţii în care nu există nici faptele prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), pretins a fi comise de notarul public N.N.
Plângerea formulată de petiţionară împotriva soluţiei procurorului a fost respinsă prin rezoluţia nr. 973/II/2/2006 din 17 aprilie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care a apreciat că nemulţumirile petentei cu privire la soluţiile dispuse de magistraţi nu conduc la concluzia că aceştia au omis să îndeplinească un act sau că şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu.
De asemenea, s-a constatat că nu se poate reţine că magistraţii au săvârşit infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., atâta timp cât premisa, respectiv săvârşirea anterior a unei infracţiuni de către cel favorizat, nu a existat.
Cât priveşte pe notarul public N.N. s-a stabilit în mod corect că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că aceasta ar fi comis infracţiunile reclamate.
Înalta Curte mai reţine că la aceeaşi dată la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii P.M., T.A., T.M., P.C. şi N.N., prin rezoluţia din 23 martie 2006 numita O.E., fiica petiţionarei T.R. a formulat în nume propriu o plângere penală împotriva numiţilor N.N., P.C. şi M.R. invocând aceleaşi împrejurări ca şi mama sa, plângere expediată de numita O.E. la 24 martie 2006 şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la 03 aprilie 2006.
Prin referatul nr. 839/VIII/1/2006 din 06 aprilie 2006 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus conexarea plângerii la dosarul nr. 45/P/2006 constatându-se pe de o parte că aceasta are acelaşi obiect cu plângerea formulată de T.R. în baza căreia a fost constituit dosarul nr. 45/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, iar pe de altă parte că pentru aceleaşi fapte, faţă de aceiaşi făptuitori nu se mai poate constitui un nou dosar penal şi în condiţiile în care plângerea numitei O.E. a fost formulată în ziua în care dosarul nr. 45/P/206 a fost deja soluţionat.
Curtea de Apel Ploieşti, investită cu soluţionarea plângerii formulate de petiţionara T.R. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiilor de neînceperea urmăririi penale dispuse în cele două dosare penale înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondată, plângerea împotriva rezoluţiei nr. 45/P/2006 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a luat act că plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 659/Ă/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte a fost soluţionat definitiv printr-o altă hotărâre judecătorească.
Motivarea instanţei în sensul că nemulţumirile legate de o hotărâre judecătorească nu pot conduce la concluzia că magistraţii, procurori şi judecători, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu sau ar fi omis îndeplinirea vreunui act este corectă atâta timp cât în cauză nu s-a făcut dovada şi nu există indicii că magistraţii respectivi ar fi comis vreo infracţiune.
Prima instanţă face referire în considerentele sentinţei penale la litigiul civil care s-a derulat între petiţionara T.R. şi fiul său M.R., finalizat printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă concluzionând, în mod justificat în sensul că nemulţumirea petentei faţă de soluţiile pronunţate de instanţe poate fi valorificată numai în limitele dispoziţiilor legale care prevăd posibilitatea atacării hotărârilor judecătoreşti în cadrul căilor legale de atac.
Ca urmare, Înalta Curte constată, că prima instanţă a avut în vedere şi a făcut referire la hotărârile instanţelor civile, inclusiv la Decizia nr. 1019/2003 a Tribunalului Dâmboviţa astfel încât critica recurentei în acest sens nu poate fi primită, ca de altfel nici cea referitoare la omisiunea instanţei de a dispune citarea în cauză a numitei O.E.
Astfel, plângerea cu care a fost investită instanţa a fost formulată numai de petiţionara T.R., iar prin rezoluţiile atacate s-au soluţionat de către procurori plângerile penale formulate de aceeaşi petiţionată, în calitate de parte vătămată, astfel că în mod corect instanţa a dispus citarea în cauză, potrivit art. 2781 alin. (4) C. proc. pen., a intimaţilor faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale precum şi a persoanei care a făcut plângerea în faţa instanţei, respectiv T.R.
Cât priveşte susţinerea recurentei în sensul că în cauză nu a fost respectată competenţa după calitatea persoanei în cazul plângerii penale care a vizat pe notarul public N.N. este de observat că actele premergătoare referitoare la faptele imputate acestei intimate s-au efectuat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care a soluţionat cauza prin rezoluţia de neînceperea urmăririi penale nr. 45/P/2006, iar plângerea împotriva acestei rezoluţii a fost soluţionată de Curtea de Apel Ploieşti în primă instanţă, cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., astfel cum era prevăzut anterior modificării sale prin Legea nr. 356/2006.
Aşa fiind, nici această susţinere a recurentei nu este întemeiată astfel că recursul acesteia apare ca nefondat şi urmează ca Înalta Curte să-l respingă, ca atare, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară T.R. împotriva sentinţei penale nr. 45 din 7 iulie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5558/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5672/2006. Penal → |
|---|
