ICCJ. Decizia nr. 6564/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.6564/2006

Dosar nr. 5777/2/2006

Şedinţa publică din 8 noiembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Examinând lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 114 din 30 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul T.G. în contradictoriu cu intimatul B.M., împotriva rezoluţiei nr. 2240/P/2005 din 6 aprilie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi rezoluţiei nr. 775/TI/2/2006 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

S-au menţinut rezoluţiile atacate şi a fost obligat petentul la suma de 40 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în temeiul art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul T.G. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 2240/P/2005 din 6 aprilie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 775/II/2/2006 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând desfiinţarea acestora şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorului B.M.

Prin rezoluţia nr. 2240/P/2006 din 6 aprilie 2006, procurorul V.B. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de B.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, reclamat pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu motivarea că din actele premergătoare rezultă că în sarcina acestuia nu se poate reţine vreo faptă de natură penală.

Petiţionarul T.G. a solicitat efectuarea de cercetări împotriva magistratului B.M. pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual constând în aceea că măsura arestării preventive dispusă de procuror în dosarul penal nr. 13757/2/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti este ilegală deoarece în cauză nu au fost clarificate toate aspectele în legătură cu faptele penale reţinute în sarcina sa, iar pe de altă parte, B.M. nu putea lua o asemenea măsură întrucât nu era magistratul abilitat în sensul dispoziţiilor art. 5 pct. 3 din C.A.D.O.L.F. ratificată de România prin Legea nr. 3 0/1994.

S-a mai susţinut că rechizitoriul şi mandatul de arestare preventivă au fost semnate sub falsa identitate de M.B. şi nu B.M.

Prin rezoluţia nr. 775/II/2/2006 din 22 mai 2006 Procurorul General G.B. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 275 şi urm. C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de T.G. împotriva rezoluţiei nr. 2240/P/2005 din 6 aprilie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Împotriva ambelor rezoluţii, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul a formulat plângere, susţinând că procurorul B.M. a săvârşit un abuz dispunând faţă de T.G. măsura arestării preventive întrucât la data de 14 martie 2003 când a emis ordonanţa de arestare preventivă nu era magistrat abilitat şi nu avea dreptul să dispună această măsură.

În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că legea procesual penală la data de 14 martie 2003 nu recunoştea judecătorului competenţa de a dispune în

cursul urmăririi penale arestarea preventivă a unei persoane şi nici nu stabilea o procedură de judecată în acest sens.

Dimpotrivă, legea respectivă conferea în exclusivitate procurorului atribuţia de a dispune în faza de urmărire penală arestarea preventivă a învinuitului sau a inculpatului, judecătorul putând fi sesizat numai cu o plângere prin care persoana vizată contesta măsura procurorului.

împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs petiţionarul T.G.

Examinând hotărârea atacată în raport de recursul declarat şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul a fost tardiv formulat.

Potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare.

În cauza de faţă, hotărârea a fost pronunţată la data de 30 iunie 2006, din conţinutul acesteia reieşind că la apelul nominal a răspuns petentul T.G. personal şi asistat de avocat R.D.

Potrivit dispozitivului hotărârii, aceasta a fost dată cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi petent şi de la comunicare pentru intimat.

Faţă de împrejurarea că petentul a declarat recursul la data de 22 iulie 2006, conform ştampilei de pe plicul aflat la dosar, cu mult peste termenul legal de 10 zile, în temeiul art. 38515 pct. l lit. a) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca tardiv.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul T.G. împotriva sentinţei penale nr. 114 din 30 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 8 noiembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6564/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs