ICCJ. Decizia nr. 6521/2006. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6521/2006
Dosar nr. 421/3/2005
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 741 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşitede inculpata V.I. din art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi din art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. d) C. pen., instanţa a dispus condamnarea inculpatei V.I. la 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnată aceeaşi inculpată la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., sau contopit pedepsele aplicate inculpatei, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a computat prevenţia de la 13 septembrie 2005 la zi, menţinându-se starea de arest a inculpatei.
Potrivit art. 17 alin. (1) din legea nr. 143/2000 combinat cu dispoziţiile art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii de 6,5 gr. de heroină.
S-a dispus restituirea către S.C. a sumei de 470 Ron şi a sumei de 20 Euro cât şi a telefonului marca Nokia 6.100, iar către S.M.L. a telefoanelor mobile Nokia 8310 şi marca Siemens A 57, sume depuse la camera de corpuri delicte.
În sfârşit a fost consumată cantitatea de 0,17 gr. heroină în procesul analizelor de laborator.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în data de 8 septembrie 2005, martora cu identitate protejată S.M. a formulat denunţ, împotriva inculpatei afirmând că aceasta se ocupă de trafic de droguri la locuinţa sa din comuna Tunari.
La data de 13 septembrie 2005 în urma unei percheziţiei domiciliare s-au găsit două doze de heroină, despre care martora U.F. a arătat că-i aparţin fiind cumpărate de la inculpată, iar în spatele imobilului, în curte ascunsese 198 doze cu heroină deţinute pentru cursul propriu şi în vederea vânzării.
S-a mai reţinut din probele administrate în cauză că inculpata vindea diverşilor consumatori heroina.
Faptul că martorele U.F. şi S.M.L. au revenit ulterior asupra declaraţiilor, s-a stabilit că este lipsit de relevanţă scopul fiind de a fi absolvite de răspundere penală.
S-a mai constatat că inculpata a mai fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat fiind arestată la 5 iulie 1994 şi liberată la 2 septembrie 1994, rearestată la 5 iunie 1999 şi liberată condiţionat la 11 aprilie 2000 având un rest de neexecutat de pedeapsă de 359 zile, încât faptele deduse judecăţii au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel solicitând achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există iar în subsidiare reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 648/ A din 11 septembrie 2006 a respins, ca nefondat, apelul inculpatei.
S-a dedus prevenţia şi a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei hotărâri pronunţate de instanţa de control judiciar inculpata a formulat recurs.
Curtea, analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., constată că recursul formulat este nefondat.
Aşa cum s-a arătat vinovăţia inculpatei este pe deplin demonstrată de constatările procesului verbal de percheziţie coroborat cu declaraţiile martorelor S.M., U.F. şi S.M. care au susţinut că inculpata comercializa substanţe de tipul celor găsite la domiciliu.
Cantitatea mare de droguri găsită în locuinţa, coroborată cu declaraţiile potrivit cărora martorele au susţinut că-şi procurau droguri de la inculpata, demonstrează, că acesta este nu numai consumatoare dar şi traficantă încât apărarea acesteia în sensul că nu s-a ocupat niciodată cu traficarea drogurilor şi ca atare fapta nu există şi se impune achitarea, nu poate fi primită.
Examinând cauza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
Solicitarea inculpatei de a i se reduce pedepsele, este nefondată instanţa de fond făcând o justă individualizare în condiţiile existenţei unui concurs între circumstanţele personale şi starea de recidivă postcondamnatorie.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata V.I.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 13 septembrie 2005 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata V.I. împotriva deciziei penale nr. 648/A din 11 august 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 13 septembrie 2005 la 7 noiembrie 2006.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 6501/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 6564/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
---|