ICCJ. Decizia nr. 755/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 755/2006
Dosar nr. 19/1/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 643 din 15 noiembrie 2005, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul V.I.R., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 3 iulie 2005.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, la data de 3 iulie 2005, inculpatul a sustras un radiocasetofon aparţinând părţii vătămate F.A., bun ce ulterior a fost restituit părţii vătămate.
Fapta s-a comis în condiţiile în care, la acea dată, F.A. avea asupra sa mai multe aparate electronice pe care încerca să le vândă.
S-a întâlnit întâmplător cu inculpatul V.I.R., pe care nu îl cunoştea şi care s-a arătat interesat de cumpărarea unui radiocasetofon, pentru care partea vătămată i-a cerut 1.500.000 lei, iar inculpatul s-a oferit să îi dea în schimb un telefon mobil şi diferenţa de 200.000 lei.
Pentru realizarea schimbului, i-a propus părţii vătămate să meargă la domiciliul său, fără a indica adresa, intenţionând de fapt să sustragă radiocasetofonul.
Împreună cu cei doi a mers şi martorul L.S.M. iar pe drum inculpatul i-a propus părţii vătămate să pună radiocasetofonul în punga sa pentru a nu fi udat de ploaie, lucru ce s-a şi întâmplat.
I-a condus apoi pe cei doi în cimitir, pretinzând că este o „scurtătură" spre casa sa, iar într-un moment prielnic, a lovit partea vătămată cu pumnul şi a fugit cu radiocasetofonul, pe care l-a dus la locuinţa sa, spunând concubinei sale M.A. că l-a cumpărat.
Iniţial, inculpatul V.I.R. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de tâlhărie, dar, în urma probelor administrate de tribunal, s-a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea de furt.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj criticând sentinţa sub aspectul greşitei condamnări a inculpatului pentru infracţiunea de furt, deşi fapta sa constituie infracţiunea de lovituri, cât şi inculpatul, care a criticat sentinţa în sensul că fapta sa nu constituie infracţiunea de furt calificat, ci de abuz de încredere.
Prin Decizia penală nr. 265/ A din 13 decembrie 2005, Curtea de Apel Cluj a respins ambele apeluri ca nefondate.
Împotriva deciziei, a declarat apel inculpatul V.I.R., invocând ca temei dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând în principal schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de abuz de încredere şi, în subsidiar, reducerea pedepsei de 3 ani la care a fost condamnat.
Recursul inculpatului este nefondat.
În accepţiunea art. 213 C. pen., infracţiunea de abuz de încredere presupune sub aspectul laturii obiective, ca inculpatul să aibă detenţia bunului mobil ce constituie obiectul material al infracţiunii, în baza unui titlu preexistent, a unui raport juridic patrimonial concret (depozit, mandat, gaj, împrumut), ori, în speţă, bunul în cauză a fost încredinţat inculpatului în scopul de a se efectua o tranzacţie de vânzare – cumpărare, care nu se realiza, inculpatul neavând nici un titlu, radiocasetofonul rămânând în posesia juridică a părţii vătămate până în momentul vânzării lui efective.
Infracţiunea se consumă în momentul când, se refuză restituirea bunului încredinţat cu unul din titlurile juridice enumerate.
În speţă, inculpatul nu avea un astfel de raport juridic, nu se cunoştea cu partea vătămată, cumpărarea radiocasetofonului fiind doar un pretext de a intra în posesia bunului, având deci intenţia directă de a şi-l însuşi pe nedrept.
Încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpat este astfel corectă, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt, luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept.
Cu privire la pedeapsa de 3 ani aplicată, se constată că aceasta corespunde criteriilor de individualizare cuprinse în art. 52 C. pen., ca reflectând gravitatea faptei comisă şi datele personale ale inculpatului recidivist postcondamnatoriu.
Faţă de aceste motive, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, neconstatându-se motive care, analizate din oficiu, să conducă la casarea hotărârii.
Se va deduce detenţia de la 3 iulie 2005 la 6 februarie 2006, inculpatul urmând a fi obligat la cheltuieli judiciare conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I.R. împotriva deciziei penale nr. 265/ A din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 iulie 2005 la 6 februarie 2006.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 728/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 765/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
