ICCJ. Decizia nr. 7007/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7007/2006
Dosar nr. 2541/36/2006
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea adresată organelor de urmărire penală la data de 13 martie 2006 petiţionara C.A.N. a solicitat tragerea la răspundere penală lucrătorilor de poliţie D.N., P.A. şi S.D., din cadrul I.P.J. Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu în formă calificată şi fals intelectual, prevăzute de art. 2481 C. proc. pen., şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În motivarea plângerii petiţionara a arătat că, în luna martie 1996, se deplasa împreună cu alte persoane cu autoturismul spre staţiunea Mamaia, iar un echipaj de poliţie din care făceau parte şi făptuitorii a oprit autoturismul pentru un control.
Petiţionara a susţinut că lucrătorii de poliţie au percheziţionat autoturismul, iar din geanta acesteia au ridicat în vederea confiscării o pungă cu bijuterii de aur, despre care aceasta a susţinut că le-a primit în dar de la prietenul ei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, care a efectuat cercetările în cauză, a comunicat petiţionarei că fapta pentru care a fost cercetată nu constituie infracţiune, ci contravenţia prevăzută de art. 1 din Legea nr. 12/1990.
Petiţionara a arătat că nu a avut cunoştinţă de procesul - verbal seria K nr. 1062887 din 7 martie 1996, prin care s-a dispus confiscarea bijuteriilor şi nu a semnat acest proces verbal, astfel că acest proces verbal este fals.
Prin rezoluţia din 9 mai 2006 din dosarul nr. 86/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, s-a dispus neînceperea urmăririi penale fată de făptuitorii D.N., P.A. şi S.D., întrucât faptele sesizate de petiţionară nu există.
Pentru a dispune această soluţie procurorul a constatat următoarele:
În anul 1966 C.A.N. a fost învinuită în dosarul nr. 230/P/1996 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 50 lit. c) din Decretul nr. 244/1978, art. 289, 291 şi 292 C. pen. (operaţiuni interzise cu metale preţioase), întrucât în urma unui control efectuat de către poliţiştii din Constanţa, asupra autoturismului cu care se deplasa, în ziua de 7 martie 1996, s-a găsit asupra acesteia o cantitate importantă de bijuterii din aur.
Prin procesul verbal cu seria K nr. 10 62887 din 7 martie 1996, C.A.N. a fost sancţionată contravenţional în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, iar bijuteriile au fost confiscate şi depuse la B.N.R. pe bază de inventar.
Prin rezoluţia din 13 noiembrie 1997 a Parchetului de pe lângă Tribunalului Tulcea, s-a dispus faţă de C.A.N., scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele pentru care a fost cercetată.
Ulterior, prin rezoluţia nr. 8390/II/2 din 9 octombrie 2001, soluţia procurorului a fost infirmată parţial şi s-a dispus completarea dispozitivului cu menţiunile: „Soluţia va fi comunicată I.P.J. Tulcea în vederea sancţionării contravenţionale a numitei C.A.N.".
Din cercetările efectuate în cauză, urmare a plângerii penale a petiţionarei, a rezultat că procesul verbal cu seria K nr. 10628887 a fost întocmit la 7 martie 1996, iar pe baza lui toate bijuteriile confiscate au fost depuse la bancă.
Un exemplar din acest proces verbal există şi în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea nr. 230/P/1966, aşa încât afirmaţia petiţionarei că nu a cunoscut de existenţa acestui document este neîntemeiată.
S-a constatat ca fiind neîntemeiată afirmaţia petiţionarei că niciodată nu i s-a adus la cunoştinţă faptul că a fost sancţionată contravenţional de către poliţiştii I.P.J. Constanţa, întrucât aceasta a luat cunoştinţă de soluţia dispusă în dosarul 230/P/1996 când putea contesta procesul–verbal de contravenţie, avându-se în vedere că cercetarea penală a vizat aceleaşi aspecte ca şi contravenţia sancţionată de poliţişti.
De asemenea, petiţionara a luat cunoştinţă de sancţionarea sa contravenţională şi cu prilejul soluţionării memoriilor sale înregistrate sub nr. 169/VIII/1/II/2 şi 2390/II/2 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Nemulţumită de soluţia dispusă, petiţionara a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 233/II/2/2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale petiţionara s-a adresat cu plângere, conform 2781 C. proc. pen., instanţei competente.
Prin sentinţa penală nr. 55/ P din 12 iulie 2006, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei împotriva rezoluţiei din 9 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, constatând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţi este legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara C.A.N., care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. şi a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor dispuse de parchet, arătând că intimaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă calificată şi fals intelectual, reluând susţinerile învederate anterior, în sensul că nu a avut cunoştinţă de existenţa procesului verbal de constatare a contravenţiei, încheiat în 7 martie 1996, acesta nu i-a fost comunicat niciodată, fiind întocmit în fals de către intimaţi.
Examinând recursul formulat de petiţionara C.A.N., sub aspectele invocate de petiţionară şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de fond a constatat în mod corect că plângerea petiţionarei este neîntemeiată, iar rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică, întrucât faptele sesizate nu există.
Actele premergătoare efectuate în cauză nu au conturat existenţa infracţiunilor pentru care petiţionara a sesizat organul de urmărire penală, neexistând niciun indiciu privind săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă calificată şi fals intelectual, de către intimaţi.
Împrejurarea că petiţionara este nemulţumită de faptul că intimaţii au întocmit procesul verbal seria 12 nr. 1062887 din 7 mai 1996, prin care a fost sancţionată contravenţional, deoarece a încălcat prevederile art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1991, iar bijuteriile ridicate au fost confiscate şi depuse la Banca Naţională a României, pe bază de inventar, nu conduce automat la existenţa infracţiunilor sesizate, în lipsa constatării existenţei unor elemente de rea credinţă şi a săvârşirii unor acţiuni specifice laturii obiective a acestor infracţiuni.
Susţinerile petiţionarei, în sensul că nu a avut cunoştinţă de existenţa procesului - verbal seria 12 nr. 1062887 din 7 martie 1996 şi că acesta este întocmit în fals de către intimaţi, sunt infirmate de probele aflate la dosarul cauzei, din care rezultă că acesta se află în dosarul nr. 230/P/1996 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, unde petiţionara a figurat ca învinuită şi, fiind citată de procuror,a luat cunoştinţă de soluţia dispusă.
Acelaşi lucru rezultă şi din faptul că aceasta s-a adresat Judecătoriei Constanţa pentru anularea acestui proces verbal, acţiune ce a format obiectul dosarului 7301/2002 şi a fost respinsă ca tardiv formulată, recursul împotriva acestei sentinţe fiind respins ca nefondat la 18 martie 2004.
De asemenea, nu sunt întemeiate nici afirmaţiile petiţionarei în sensul că, la data de 7 martie 1996, s-a încheiat un proces verbal, dactilografiat, pe care l-a semnat şi care consemnează o situaţie reală, deoarece aceasta se află în eroare, înscrisul dactilografiat aflat la dosarul cauzei este un inventar cuprinzând bijuteriile de aur ce au fost confiscate prin procesul-verbal seria 12 nr. 1062887 din 7 martie 1996.
Pentru aceste considerente, se poate concluziona că în mod just organele de urmărire penală au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi, iar instanţa de fond a respins plângerea petiţionarei împotriva acestei soluţii.
În consecinţă, recursul petiţionarei, nefiind fondat, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara C.A.N. împotriva sentinţei penale nr. 55/ P din 12 iulie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6967/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 7008/2006. Penal → |
|---|
