ICCJ. Decizia nr. 1878/2007. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1878/2007
Dosar nr. 40716/3/2005
Şedinţa publică din 4 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
în baza lucrărilor din dosar, retine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1424 din 7 decembrie 2005, a Tribunalului Bucureşti, secţia ll-a penală, pronunţată în dosarul nr. 6050/2005, inculpatul D.I. a fost condamnat, în baza art. 174 C. pen., raportat la art. 175 C. pen., la pedeapsa de 20 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b( C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost computată prevenţia, de la 25 martie 2004 la zi, şi în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Au fost admise acţiunile civile şi a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume: 3.000 lei - daune materiale către partea civilă C.F.; 30.000 lei - daune morale către partea civilă D.L., 30.000 lei - daune morale către partea civilă D.F., 30.000 lei - daune morale către partea civilă C.F.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond pe baza probatoriului administrat - procesele-verbale de cercetare, planşele foto, depoziţiile martorilor, declaraţiile constante de recunoaştere ale inculpatului, raportul medical de autopsie, expertiza psihiatrică, celelalte înscrisuri, a reţinut că, în ziua de 25 martie 2004, în jurul orei 9.00, inculpatul şi soţia sa D.L. se aflau în apartamentul comun din str. serg. Lăţea Gheorghe, certându-se datorită comportamentului lui necorespunzător din ziua anterioară. în acest contest inculpatul s-a hotărât să îşi ucidă soţia pe care a atacat-o pe neaşteptate şi a ştrangulat-o cu cordonul unui halat de baie.
Raportul medical de autopsie a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţă a unei asfixii mecanice prin ştrangulare, ca urmare a acţiunii unui laţ din material textil, manevrat de o forţă exterioară.
Inculpatul a recunoscut în mod constant săvârşirea faptei, susţinând că a existat o stare de provocare din partea victimei. Instanţa a înlăturat această afirmaţie ca nedovedită, cu atât mai mult cu cât s-a stabilit că discuţiile contradictorii dintre soţi, care erau foarte frecvente, se datorau de cele mai multe ori comportamentului negativ al inculpatului, consumator de băuturi alcoolice.
Instanţa de fond a avut în vedere şi concluziile raportului de expertiză psihiatrică, care a stabilit că la momentul săvârşirii infracţiunii inculpatul avea discernământul păstrat în raport cu faptele sale, fiind conştient şi păstrând capacitatea psihică critică asupra consecinţelor acţiunilor sale.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, tribunalul a apreciat ca fiind dovedite cheltuielile de înmormântare şi pentru parastasele ulterioare, în cuantum de 3.000 RON, care au fost suportate de mama victimei, partea civilă C.F. De asemenea, suferinţele şi traumele psihice suferite de mama victimei şi de copiii minori ai acesteia s-a considerat că îi îndreptăţesc la acordarea de daune morale în cuantum de câte 30.000 RON pentru fiecare.
Împotriva acestei sentinţei a declarat apel nemotivat inculpatul, care a susţinut în faţa instanţei că doreşte să-i fie redusă pedeapsa de 20 de ani închisoare şi să fie reapreciat cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat.
Prin Decizia penală nr. nr. 42/ A din 31 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşrti, secţia a II-a penală, a admis, apelul declarat de inculpatul D.I. împotriva sentinţei penale nr. 1424 din 7 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia ll-a penală., pe care a desfiinţat-o în parte şi rejudecând în fond, a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
A dedus arestul preventiv de la 25 martie 2004 la zi şi a menţinut starea de arest.
A obligat apelantul inculpat la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că, instanţa de fond a făcut o analiză corectă a materialului probator administrat, stabilind situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în mod legal şi temeinic. încadrarea juridică a faptei a fost de asemenea corect stabilită. De asemenea, în mod corect a fost înlăturată ca nedovedită apărarea inculpatului în sensul existenţei unei stări de provocare din partea victimei.
Reţinând că discuţiile dintre părţi s-au datorat faptului că în ziua anterioară, inculpatul adusese acasă o femeie cu care a intenţionat să întreţină relaţii intime, iar după plecarea acesteia au observat că din casă lipseşte un telefon mobil şi 3 CD-uri, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală a scuzei provocării, întrucât chiar dacă au existat între inculpat şi victimă discuţii contradictorii acestea au fost provocate de comportamentul inculpatului.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, s-a constatat că, au fost respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), adecvate în raport de ansamblul circumstanţelor reale şi personale incidente în cauză. Sancţiunea, orientată spre limita medie prevăzută de lege, a avut în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracţiunii de omor calificat şi împrejurările în care aceasta a fost comisă, precum şi persoana inculpatului, neexistând nici un temei ca ea să fie redusă.
Curtea a mai reţinut că lipsa antecedentelor penale, faptul că era încadrat în muncă şi că a recunoscut săvârşirea omorului au fost avute în vedere de tribunal la individualizarea pedepsei, însă în mod corect nu au fost reţinute ca circumstanţe atenuante judiciare în favoarea acestuia.
Cu privire la soluţionarea laturii civile, Curtea a reţinut că în cauză au fost administrate probe din care rezultă că părinţii victimei au suportat cheltuielile de înmormântare şi în raport de această situaţie, acordarea de daune materiale în cuantum de 3.000 lei apare pe deplin justificată.
Corect a procedat tribunalul acordând şi daune morale mamei şi copiilor victimei, apărarea inculpatului neputând fi primită, întrucât daunele morale au un alt regim juridic decât obligaţia inculpatului de a-şi întreţine copii, obligaţie care, cel puţin pe timpul executării pedepsei, nu poate fi luată în discuţie.
S-a apreciat că apelul este întemeiat, însă, în ceea ce priveşte aplicarea pedepselor complimentare şi accesorii.
Astfel, în ceea ce priveşte pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi, aplicarea ei corectă urmează să se facă în condiţiile art. 65 raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen., singurele cu aplicabilitate în raport de datele concrete ale cauzei, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
De asemenea, s-a reţinut ca fiind greşită aplicarea prevederilor lit. c) a art. 64 ca pedeapsă accesorie, în condiţiile în care profesia inculpatului - muncitor, nu are legătură cu infracţiunea dedusă judecăţii.
Împotriva deciziei Curţii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.I., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. A solicitat casarea deciziei şi reducerea pedepsei în raport de circumstanţele sale personale.
Recursul este nefondat.
Examinând Decizia Curţii în raport de motivul de recurs formulat care va fi analizat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că primele instanţe au stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului. Astfel instanţele în mod corect au stabilit că inculpatul nu a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei, în condiţiile în care discuţiile dintre el şi victimă au fost determinate de comportamentul pe care el l-a avut cu o zi înainte, iar victima nu a făcut altceva decât să-i reproşeze cele întâmplate fără să aibă o atitudine violentă.
De altfel recursul inculpatului critică Decizia numai sub aspectul individualizării pedepsei.
Înalta Curte reţine că primele instanţe aplicând pedeapsa de 20 ani închisoare au făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, s-a apreciat că fapta inculpatului de a-şi strangula soţia cu un cordon textil, pe care i l-a aruncat după gât în timp ce aceasta era cu spatele la el, se caracterizează printr-un pericol social deosebit de grav. Gravitatea faptei este accentuată, şi de comportamentul inculpatului avut înainte de comiterea faptei dar şi după comiterea acesteia, prin ascunderea victimei în şifonier pentru a nu fi descoperită de copii. Au fost avute în vedere, de asemenea limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor calificat şi persoana inculpatului. Lipsa antecedentelor penale şi împrejurarea că inculpatul este încadrat în muncă a determinat instanţa să se orienteze spre aplicarea unui cuantum mediu de pedeapsă, care să corespundă atât scopului coercitiv al pedepsei cât şi celui preventiv aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
Fată de aceste considerente, Înalta Curte constatând că motivul de recurs invocat este nefondat şi întrucât nu există nici un alt motiv de recurs care ar putea fi invocat din oficiu, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului ca atare, Decizia recurată fiind temeinică şi legală.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 42/ A din 31 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 25 martie 2004 la 4 aprilie 2007.
Obligă pe recurent la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 4 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1225/2007. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 1982/2007. Penal → |
|---|
