ICCJ. Decizia nr. 2383/2007. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2383/2007
Dosar nr. 313/1/2007
Şedinţa publică din 3 mai 2007
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Satu – Mare, prin sentinţa penală nr. 565 din 26 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 990/2004, i-a condamnat pentru săvârşirea infracţiunii continuate de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., pe inculpaţii:
1. C.E.C. la pedeapsa de un an şi 8 luni închisoare;
2. B.I.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă, durata arestului preventiv executat de inculpata C.E.C. de la 14 august 2003 la 12 septembrie 2003 inclusiv.
În baza art. 255 alin. (5) C. pen., inculpaţii au fost obligaţi în solidar să restituie suma de 1800 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei, conform valorii de referinţă de la data efectuării plăţii martorului denunţător S.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a stabilit următoarea situaţie de fapt.
Între SC S. SRL Satu Mare şi denunţătorul S.M., ca reprezentant al A.F. S., la data de 1 februarie 2002, s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune, având ca obiect subînchirierea spaţiului comercial situat în Satu Mare, spaţiu închiriat de SC S. SRL de la Primăria Satu - Mare – S.E.S.L., la care era angajată în funcţia de inspector de specialitate inculpata.
Aceasta avea ca principală atribuţie de serviciu, ţinerea evidenţei spaţiilor comerciale.
Intenţionând să închirieze direct acest spaţiu de la S.P.S.L. Satu – Mare ca după aceea să-l cumpere, denunţătorul a luat legătura cu inculpata cerându-i să-l ajute în demersurile sale.
La rândul său inculpata, a apelat la sprijinul inculpatului B.I.A. de profesie jurist, angajat la primărie care avea obligaţia să reprezinte interesele inclusiv ale S.P.S.L.
În realizarea demersurilor de cumpărare a spaţiului locativ descris, inculpatul a sugerat, că se impune ca firma denunţătorului, să acţioneze în judecată Primăria Satu – Mare, acţiune redactată chiar de acesta şi depusă pe rolul instanţei competentă, Tribunalul Satu – Mare. Cauza astfel înregistrată, nu a fost soluţionată, pe fond, deoarece inculpatul, a sfătuit denunţătorul că este mai bine să renunţe la judecată, cu motivarea că a ajuns la un alt complet decât cel la care, a lăsat să se înţeleagă că ar da o soluţie favorabilă, redactând în acest sens o cerere.
Pentru sprijinul promis denunţătorului în vederea închirierii spaţiului, se reţine în hotărâre că inculpaţii au primit în mod repetat diferite sume de bani, totalizând 2400 dolari americani.
Astfel, la finele anului 2002, denunţătorul s-a întâlnit la restaurantul C. din Satu – Mare, unde a predat inculpatului 600 dolari S.U.A., apoi în martie 2003, a înmânat inculpatei C.E.C. 600 dolari S.U.A., sumă predată de aceasta inculpatului.
Întrucât nu se dădea o rezolvare oficială cererii denunţătorului, şi inculpata pretindea pentru soluţionarea cererii alte sume, S.M., a mai înmânat acesteia, la o întâlnire aranjată urmare unei convorbiri telefonice suma de 400 dolari S.U.A., bani pretinşi atât în numele său cât şi al inculpatului B.I.A.
Ultima sumă predată inculpatei a fost de 600 dolari S.U.A., la data de 14 august 2003, când s-a organizat flagrantul.
Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate în faza cercetării judecătoreşti instanţa a reţinut în sarcina inculpaţilor vinovăţia în săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), calificare juridică în temeiul căreia i-a condamnat la pedepse individualizate prin evaluarea criteriilor legale.
În termen legal, inculpaţii, au declarat apel împotriva sentinţei, C.E.C. invocând critici care vizau netemeinicia hotărârii, solicitând desfiinţarea sentinţei, reindividualizarea pedepsei, şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., invocând datele care caracterizează pozitiv persoana sa, situaţia familială grea determinată de împrejurarea că unul din cei doi copii minori ai săi este bolnav, necesitând o îngrijire specială.
Inculpatul B.I.A., susţine nelegalitatea hotărârii, aprecierea greşită a probelor, a determinat reţinerea vinovăţiei în săvârşirea infracţiunii cu care instanţa a fost investită, faptă pe care nu a comis-o.
Cu această motivare, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea, invocându-se drept temei juridic dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 157/ A din 19 septembrie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor, motivând că prima instanţă, a dat o corectă interpretare probatoriului administrat în cursul procesului, reţinând în acord cu acesta, în afara oricărui dubiu ca dovedită vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Cât priveşte pedepsele, s-a constatat că atât sub aspectul cuantumului cât şi modalităţii de executare, instanţa de fond a făcut o individualizare judicioasă, prin evaluarea tuturor criteriilor legale, fiind de natură să-şi atingă scopul educativ – preventiv.
Împotriva deciziei, inculpaţii au declarat recurs, în temeiul prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., reiterând criticile care vizează nelegalitatea şi netemeinicia hotărârilor.
În plus, inculpatul B.I.A. prin apărător, a formulat oral critica ce vizează greşita compunere a instanţei de fond, ce atrage nulitatea absolută a sentinţei.
Astfel, în raport de încadrarea juridică a faptei sesizată prin rechizitoriu, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), (fără a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 78/2000 şi Legii nr. 161/2003) şi dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, în compunerea completului trebuia să intre un singur judecător, or cel care a participat la judecarea cauzei până la data pronunţării sentinţei, a fost unul compus din 2 judecători, în mod nelegal.
Acest motiv care vizează nelegalitatea hotărârilor, a fost însuşit şi de inculpata C.E.C.
Drept temei de casare, se invocă dispoziţiile prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., ce trebuia luat în considerare şi din oficiu.
Trecând la soluţionarea recursurilor, în raport de dispoziţiile art. 3856 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată fondate căile de atac deduse judecăţii pentru considerentele ce se vor arăta.
Investirea Tribunalului Satu – Mare ca instanţă de fond competentă material conform art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a făcut prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu – Mare, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., cu formă continuată, fără incidenţa dispoziţiilor din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, şi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 292 alin. (1) C. proc. pen., „instanţa judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege".
Pe de altă parte, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, „cauzele date, potrivit legii în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un singur judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale".
În cauza de faţă, prima instanţă, a judecat procesul penal cu nesocotirea dispoziţiilor legale citate, care se referă la compunerea instanţei, pronunţând o hotărâre lovită de nulitate absolută, caz prevăzut de art. 197 alin. (2) lit. c) C. proc. pen.
La toate termenele acordate, începând cu primul, stabilit la data de 13 aprilie 2004, până la cel de la data de 12 octombrie 2005, completul de judecată, a fost compus din doi judecători, administrându-se în această compunere, întreaga activitate procesuală specifică fazei cercetării judecătoreşti.
Astfel, au fost ascultaţi inculpaţii, audiaţi martorii propuşi în actul de acuzare şi cei propuşi în apărare de inculpaţi, s-a dispus efectuarea de către Laboratorul Interjudeţean Timişoara, a unei expertize criminalistice grafice, şi ascultarea înregistrărilor audio, pronunţându-se astfel asupra concludenţei şi utilităţii acestor mijloace de probă.
După administrarea probelor, în condiţiile expuse, la data de 12 octombrie 2005, instanţa constatând terminată cercetarea judecătorească, a trecut la dezbateri, în complet compus dintr-un singur judecător, motivat însă de împrejurarea că se pronunţase Decizia nr. V din 26 septembrie 2005 - a Secţiilor Unite, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care stabilea această compunere legală în cauzele care au ca obiect infracţiuni la Legea nr. 78/2000.
Motivarea reţinută, confirmă faptul că instanţa a judecat în această compunere până la data de 12 octombrie 2005, în considerarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 ce prevedeau, complete specializate de doi judecători, apreciind în cauză incidente dispoziţiile acestei legi.
În raport de cele expuse, rezultă cu evidenţă că prima instanţă, a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la compunerea completului de judecată, a căror nerespectare atrage nulitatea absolută, vătămările procesuale neputând fi înlăturate în alt mod decât prin anularea acestei sentinţe.
Pe cale de consecinţă, recursurile vor fi admise, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d), se vor casa ambele hotărâri, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de fond, Tribunalul Satu - Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.E.C. şi B.I.A. împotriva deciziei penale nr. 157/ A din 19 septembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 565 din 26 octombrie 2005 a Tribunalului Satu Mare.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2397/2007. Penal. Trădare prin transmitere de... | ICCJ. Decizia nr. 2345/2007. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
