ICCJ. Decizia nr. 4851/2007. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4851/2007
Dosar nr. 5084/99/2005
Şedinţa publică din 18 octombrie 2007
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 792 din 10 noiembrie 2006, Tribunalul Iaşi a dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost trimit în judecată inculpatul P.St., din art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în art. 183 C. pen.
În baza art. 183 C. pen., a condamnat pe inculpatul P.St., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998, 999 C. civ., a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă Şt.F., domiciliată în Iaşi.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG nr. 72/2006 a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţe „Sfânta Treime" Iaşi (Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi) şi obligă pe inculpat să plătească acestei părţi civile suma de 345,99 lei, actualizată la data plăţii în raport cu indicele inflaţiei.
A constatat că Şt.F. şi Serviciul de Ambulanţă Iaşi nu s-au constituit părţi civile.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se dispune în sensul celor arătate, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul P.St. a întreţinut o relaţie de concubinaj timp de 4 ani cu numita V.V., de 42 de ani. Amândoi erau mari consumatori de băuturi alcoolice, se certau frecvent şi pe acest fond, inculpatul obişnuia să o lovească pe concubina sa cu pumnii şi cu palmele. Aceste aspecte sunt confirmate atât de către vecinii inculpatului, cât şi de către fiica victimei, respectiv numita Şt.F.
La începutul lunii iunie 2002, V.V. a plecat de la domiciliu la locuinţa concubinului său, unde a rămas până în dimineaţa zilei de 09 iunie 2002.
În ziua în care V.V. a venit la domiciliul inculpatului, cei doi s-au apucat de consumat băuturi alcoolice.
În prima fază, 2 sticle a ½ litru vodcă după care inculpatul a mers şi a mai cumpărat încă una. Au ajuns amândoi în stare de ebrietate, şi au început să se certe.
Enervat că nu reuşeşte să-şi impună punctul de vedere, inculpatul a luat ultima sticlă de votcă ce o cumpărase şi a aruncat-o de un stâlp, spărgând-o, totodată înjurând-o pe V.V. Aceasta din urmă s-a enervat şi ea şi a pus mâna pe o cană de sticlă cu care l-a lovit peste cap pe inculpat, care a lovit-o a rândul său, pe V.V., cu palmele şi pumnii peste faţă. Deşi inculpatul recunoaşte doar aplicarea unei singure palme, în mod cert loviturile au fost mai multe, date fiind numeroasele leziuni de la nivelul feţei, constatate la primul examen de la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, cât şi declaraţiile lui Şt.F. şi D.M.E. care au relatat că, la data de 09 iunie 2002, V.V. avea vânătăi la nivelul ochilor şi al gurii.
Când a revenit acasă, V.V. prezenta numeroase leziuni la nivelul feţei şi acuza o stare generală de rău, mai cu seamă, dureri puternice de cap.
V.V. i-a povestit fiicei sale Şt.F., că fusese bătută din nou de către P.St. care o lovise peste faţă şi cap. Cum asemenea „tratamente" aplicate mamei sale de către învinuit, erau notorii, numita Şt.F. nu a insistat pentru a afla şi alte amănunte. Însă, în aceeaşi zi, V.V. s-a simţit din ce în ce mai rău, avea dureri de cap puternice, care nu cedau sub nicio formă.
Din acest motiv, chiar a doua zi, pe 10 iunie 2002, V.V. s-a prezentat la Spitalul de Neurochirurgie, unde a fost supusă unui consult, ocazie cu care s-au consemnat la pacientă următoarele semne de violenţă: contuzie umăr stâng, chemosis OD, echimoze palpebrale bilaterale, contuzie labială superioară. I s-a recomandat efectuarea unor examene de specialitate, dar V.V. s-a mulţumit cu un tratament medicamentos şi a revenit în aceeaşi zi la domiciliu. Însă, starea sa de sănătate a continuat să se altereze, acuzând aceleaşi puternice dureri de cap, iar ca element nou de diagnostic şi o stare de somnolenţă.
La data de 18 iunie 2002, mergând în camera mamei ei, Şt.F. a găsit-o pe aceasta din urmă în stare de inconştienţă, având mai multe emisii spumos-aerate la nivelul cavităţii bucale. Victima a fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie şi supusă mai multor intervenţii chirurgicale, dar cu toate acestea evoluţia a fost dificilă, cu stare generală gravă persistentă şi a decedat la 22 iunie 2002.
La necropsie s-a constatat că moartea lui V.V. a fost violentă şi s-a datorat unui traumatism cranio-facial cu echimoze fronto-palpebrale stângă, contuzie cerebrală temporală dreaptă, hematom subdural emisferic drept şi comă consecutivă, iar leziunile au putut fi produse prin lovire cu un corp contondent (pumn, etc.), urmată de cădere.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, gradul concret de pericol social, urmarea produsă, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, reţinându-se lipsa antecedentelor penale, dar şi conduita procesuală nesinceră.
În favoarea inculpatului nu s-a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că scandalurile şi bătăile dintre inculpat şi victimă erau atât de frecvente, încât dobândiseră caracter de obişnuinţă şi, în aceste condiţii, nu mai puteau provoca inculpatului o stare de puternică tulburare sub stăpânirea căreia să săvârşească infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Considerând că în urma săvârşirii infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, inculpatul este nedemn să exercite drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., Tribunalul a interzis inculpatului exercitarea acestor drepturi pe durata executării pedepsei închisorii.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că în cadrul procesului penal au fost exercitate două acţiuni civile de către partea civilă Şt.F., fiica victimei şi de către C.A.S. Iaşi pentru cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei în Spitalul Clinic de Urgenţe „Sfânta Treime" Iaşi, după ce a fost agresată de inculpat.
Şt.F., fiica victimei, s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, însă fără a indica natura şi cuantumul daunelor ce i-au fost provocate de inculpat. În aceste condiţii, în lipsa precizării obiectivului acţiunii civile, tribunalul, având în vedere principiul disponibilităţii acţiunii civile a respins această acţiune civilă.
Cu privire la cea de-a doua acţiune civilă, s-a constatat că în drepturile şi obligaţiile C.A.S. Iaşi s-a subrogat de drept, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificate prin OUG nr. 72/2006, Spitalul Clinic de Urgenţe „Sfânta Treime" Iaşi, în calitatea sa de furnizor de servicii medicale.
Întrucât prin fapta sa culpabilă inculpatul a provocat Spitalului Clinic de Urgenţe „Sfânta Treime" Iaşi un prejudiciu material cert în valoare de 345,00 lei (RON), tribunalul a obligat pe inculpat la repararea acestui prejudiciu prin plata sumei de bani indicate mai sus actualizată la data plăţii în raport cu indicele inflaţiei.
În termen legal hotărârea pronunţată a fost apelată de către inculpatul P.St., fiind criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, în principal pentru următoarele motive, depuse şi în scris, pe larg, la dosar:
- motivul de nelegalitate invocat de inculpat vizează nerespectarea dreptului la apărare, prin aceea că, raportat la gravitatea infracţiunii şi persoana inculpatului, trebuie asigurată asistenţa juridică obligatorie pentru acesta şi în cursul urmăririi penale. Astfel, raportat la fapta pentru care a fost cercetat inculpatul, procurorul nu trebuia să lase la latitudinea acestuia dacă doreşte sau nu apărător, ci avea obligaţia de a asigura asistenţă juridică din oficiu;
- reţinerea legitimei apărări şi, în consecinţă, achitarea inculpatului. Astfel, conflictul a fost iniţiat de către victimă, care l-a lovit pe inculpat cu o cană de sticlă, după care acesta a lovit-o cu palma. Sunt nereale susţinerile din rechizitoriu în sensul că inculpatul ar fi lovit victima cu o sticlă şi apoi cu pumnii;
- infracţiunii reţinute îi lipseşte unul dintre elementele constitutive, respectiv lipsa intenţiei de a săvârşi fapta, a reprezentării acesteia şi a consecinţelor ei. Astfel, pe lângă lipsa de pregătire a inculpatului trebuie avută în vedere şi starea avansată de ebrietate în care se găsea inculpatul, ceea ce poate justifica faptul că inculpatul nu a avut reprezentarea consecinţelor faptei comise;
- în mod greşit a fost înlăturată dispoziţia art. 73 lit. b) C. proc. pen., având în vedere că victima a lovit pe inculpat cu o cană de sticlă în cap, atitudine în măsură să creeze acestuia o stare de tulburare sub imperiul căreia să acţioneze;
- în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., deşi în motivare face referire cu privire la existenţa circumstanţelor atenuante, cărora în mod ciudat şi nejustificat nu le dă eficienţă;
- de asemenea, se impune, raportat tot la elementele de circumstanţiere existenţa în cauză, aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, având în vedere că nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenţie.
Examinând actele şi lucrările dosarului de fond, prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a constatat că este întemeiat apelul pentru considerentele expuse.
Înscriind dreptul la apărare printre drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului, atât Constituţia, cât şi Codul de procedură penală au garantat exercitarea efectivă a acestui drept prin instituirea unor garanţii procesuale.
Garanţia cea mai importantă conferită acestui drept o constituie firesc asistenţa juridică din partea unui avocat. Astfel în art. 24 din Constituţia României se prevede că „în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu". Însă legea procesuală este cea care prevede cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, în sensul dispoziţiilor art. 171 C. proc. pen. Astfel, ori de câte ori sunt incidente situaţiile acolo reglementate, organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată sunt obligate să desemneze apărător din oficiu. Ori, în cauză nu se regăseşte nici una dintre situaţiile expres prevăzute de lege pentru desemnarea obligatorie a unui apărător din oficiu, astfel că procurorului nu-i revenea o astfel de obligaţie. Faptul că inculpatul nu şi-a exercitat în mod activ dreptul la apărare, respectiv să fie asistat de un apărător ales (astfel cum a procedat în faţa instanţei) nu înseamnă că s-au adus încălcări acestui drept, garanţiile procesuale impuse de exercitarea acestuia fiind aduse la cunoştinţa inculpatului.
Instanţa de fond, în mod temeinic şi argumentat a stabilit situaţia de fapt, pe baza probatoriului administrat în cauză cu respectarea dispoziţiilor legale, constând în aceea că în cursul lunii iunie 2002 a lovit cu pumnii şi cu palmele peste faţă pe victima V.V., concubina sa, care a căzut în urma acestor leziuni, producându-i astfel multiple traumatisme ce au condus în final la decesul acesteia.
Concomitent, fapta reţinută şi dovedită în sarcina inculpatului, cu mijloacele de probă administrate în cauză, a fost încadrată corespunzător în drept ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de „lovituri cauzatoare de moarte" prevăzută de art. 183 C. pen.
Analizând împrejurările în care a fost comisă fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză, Curtea apreciază că nu sunt întrunite condiţiile legitimei apărări, nici în ceea ce priveşte atacul, care nici nu există în materialitatea sa, împrejurarea că victima l-a lovit pe inculpat cu o cană de sticlă în cap, după iniţierea unui conflict verbal de către acesta, nu poate fi calificat drept un atac în accepţiunea normei pusă în discuţie, nici în ceea ce priveşte atacul (în sensul că nu au fost puse în pericol nici una din valorile ocrotite de lege şi care să necesite exercitarea unei acţiuni violente din partea inculpatului). Şi aceasta cu atât mai mult cu cât legiuitorul condiţionează existenţa legitimei apărări de imposibilitatea înlăturării pericolului în altă manieră decât prin încălcarea normei penale.
De asemenea, în baza probatoriului administrat, ce relevă împrejurările comiterii infracţiunii, în mod temeinic instanţa de fond a înlăturat reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Analizând toate împrejurările de săvârşire a faptei raportat la condiţiile enunţate, în mod corespunzător a apreciat prima instanţă că atitudinea victimei nu realizează cerinţele unui act provocator în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât nu a avut o asemenea intensitate sau gravitate încât să producă inculpatului o stare de tulburare care să determine o astfel de ripostă şi aceasta cu atât mai mult cu cât o astfel de împrejurare constituie o stare normală de fapt, în sensul că scandalurile atât verbale, cât şi fizice dintre cei doi erau o obişnuinţă.
Aplicând victimei mai multe lovituri cu pumnii şi cu palmele peste faţă, inculpatul a determinat căderea acesteia, cauzându-i leziuni ce au condus, în final, la decesul victimei.
În aceste condiţii, inculpatul a săvârşit cu intenţie directă fapta de lovire, dar nu a prevăzut rezultatul survenit, deşi putea şi trebuia să-l prevadă, în raport de loviturile aplicate şi de starea de ebrietate în care se găsea victima, acţionând cu praeterintenţie, element subiectiv specific infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
Susţinerea inculpatului în sensul că nu a intenţionat să producă decesul victimei, deşi reală, nu poate conduce prin ea însăşi nici la schimbarea încadrării juridice, eventual în infracţiunea de ucidere din culpă, şi nici la înlăturarea formei de vinovăţie, raportat la rezultatul produs, întrucât s-ar ignora atitudinea subiectivă iniţială a inculpatului, ce îmbracă forma juridică a instanţei.
În procesul de individualizare a pedepsei, instanţa trebuie să ţină seama potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât de modalitatea de săvârşire a faptei şi de gradul de pericol social concret al acesteia, cât şi de persoana şi conduita infractorului, precum şi de toate circumstanţele reale şi personale de natură să califice sau să atenueze răspunderea penală. Deşi a respectat criteriile impuse de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la individualizarea pedepsei, instanţa de fond, analizând împrejurările referitoare la faptă şi la persoana inculpatului, în mod greşit a apreciat că nu se pot da acestora valoarea unor circumstanţe atenuante. Astfel, instanţa fondului a apreciat atitudinea inculpatului drept nesinceră, deşi acesta a recunoscut faptul că a lovit victima însă a apreciat că decesul nu s-a datorat acestui fapt. Având în vedere vârsta inculpatului, starea în care se afla la momentul săvârşirii faptei, atât el, cât şi victima, relaţiile ce au existat între aceştia, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, se poate aprecia că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 4 C. pen., în sensul reţinerii circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului şi al reducerii pedepsei aplicate.
În schimb, a extinde efectul împrejurărilor reţinute drept circumstanţe atenuante şi în ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, respectiv a suspendării condiţionate a acesteia, ar însemna înfrângerea scopurilor pedepsei, înscrise în art. 52 C. pen., privind corecţia şi reeducarea inculpatului.
Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Iaşi, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 108 din 17 mai 2007, a admis apelul, a desfiinţat în parte sentinţa, în latura penală şi rejudecând cauza a redus pedeapsa aplicată inculpatului P.St. de la 5 ani închisoare, la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen. şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul P.St.
Prin motivele de recurs, inculpatul a reiterat o parte din criticile susţinute cu prilejul soluţionării apelului.
Astfel, inculpatul critică hotărârile pronunţate în cauză, sub aspectul greşitei sale condamnări, solicitând achitarea sa, în principal, întrucât a comis infracţiunea în stare de legitimă apărare, iar, în subsidiar, în raport de faptul că lipseşte intenţia de a săvârşi fapte.
În subsidiar, inculpatul a criticat hotărârile sub aspectul greşitei înlăturări a scuzei provocării şi a solicitat reducerea pedepsei şi suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul formulat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt şi, respectiv, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Inculpatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi susţine motivele de recurs formulate.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.
Se constată că în cauză, pe baza probatoriului administrat a fost corect stabilită situaţia de fapt, care a fost încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, fapta inculpatului P.St., care la începutul lunii iunie 2002 a lovit cu pumnii şi palmele peste cap pe victima V.V., fapt care a determinat căderea acesteia şi producerea unui traumatism cranio-facial cu echimoze fronto-palpebrale stânga, contuzie cerebrală temporală dreaptă, hematom subdural emisferic drept, leziuni care au condus la moartea victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se realizează sub aspectul laturii subiective, prin acţiuni sau inacţiuni identice cu cele prin care se realizează infracţiunile de lovire sau alte violenţe, vătămare corporală sau de vătămare corporală gravă, acţiuni sau inacţiuni care trebuie să aibă ca urmare moartea victimei.
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată, lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă, moartea victimei, i se atribuie făptuitorului pe baza culpei.
În cauză se constată că inculpatul P.St., pe fondul consumului de alcool, a aplicat victimei mai multe lovituri cu palmele şi picioarele, producându-i leziuni care ulterior, prin complicaţiile generate, au condus la decesul victimei.
Între violenţele executate de inculpat şi decesul victimei există legătură de cauzalitate, legătura de cauzalitate care nu este înlăturată de nerespectarea de către victimă a recomandărilor medicale, întrucât fără activitatea infracţională a inculpatului care a determinat leziunile anterior descrise, moartea victimei nu s-ar fi produs.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a acţionat cu intenţia de a produce suferinţe fizice concubinei sale, însă ca urmare a acţiunilor sale violente s-a produs şi decesul acesteia, rezultat pe care nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă în raport de multitudinea şi intensitatea loviturilor aplicate, zona corpului vizată, dar şi de starea de ebrietate în care se afla victima.
În concluzie, fapta inculpatului, anterior descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen.
În cauză nu se poate reţine că inculpatul a săvârşit infracţiunea în stare de legitimă apărare sau ca urmare a provocării determinată de victimă, care l-a lovit cu o cană în cap.
Corect s-a reţinut în cauză că nu sunt întrunite condiţiile legitimei apărări sau ale scuzei provocării.
Ceea ce caracterizează starea de legitimă apărare este existenţa unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana şi drepturile acesteia ori un interes obştesc şi care creează necesitatea unei acţiuni de apărare imediată, respectiv de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile enunţate.
În cauză se constată că nu sunt întrunite nici condiţiile privind atacul, nici condiţiile privind apărarea, condiţii care rezultă din dispoziţiile art. 44 C. pen.
Înalta Curte apreciază că lovirea inculpatului de către victimă cu o cană în cap nu a fost de natură să pună în pericol grav persoana recurentului, în condiţiile în care victima era şi ea în stare de ebrietate, iar între victimă şi inculpat existau frecvente situaţii conflictuale generate şi de consumul de alcool.
În consecinţă, atâta timp cât atacul nu a fost de natură să creeze un pericol grav pentru persoana inculpatului (pericol care ar fi trebuit să implice producerea unui rezultat ireparabil sau greu de remediat cum ar fi pierderea vieţii, cauzarea unei infirmităţi sau a unei vătămări grave), nu poate exista stare de legitimă apărare.
În cauză nu sunt întrunite nici condiţiile privind apărarea pentru a se putea reţine legitima apărare.
Astfel, apărarea nu a fost necesară pentru înlăturarea atacului, întrucât lovitura aplicată de victimă inculpatului nu a generat un pericol pentru viaţa acestuia din urmă.
Mai mult decât atât pentru reţinerea legitimei apărări este necesar ca fapta săvârşită în apărare trebuie să fie de o gravitate aproximativ egală cu gravitatea atacului, ori în cauză se constată că în condiţiile derulării discuţiilor contradictorii, victima a aplicat inculpatului o singură lovitură cu o cană în cap, în timp ce acesta a aplicat numeroase lovituri cu pumnii şi palmele victimei, lovituri care au determinat şi căderea victimei.
Se constată că fapta inculpatului a fost disproporţionat de gravă în raport cu gravitatea acţiunii victimei.
De asemenea, corect a fost înlăturată circumstanţa atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în condiţiile în care între inculpat şi victimă scandalurile şi bătăile erau frecvente, devenind obişnuinţă, motiv pentru care atitudinea victimei nu putea crea recurentului o stare de puternică tulburare sau emoţie sub stăpânirea căreia ar fi săvârşit infracţiunea.
Înalta Curte constată totodată că pedeapsa stabilită de instanţa de apel corespunde atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, a dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 92 C. pen.
Înalta Curte reţine că la dozarea pedepsei au fost avute în vedere atât circumstanţele reale ale săvârşirii faptei (care au fost anterior descrise), urmarea socialmente periculoasă a infracţiunii (decesul victimei), cât şi circumstanţele personale ale inculpatului care este infractor primar, a recunoscut săvârşirea infracţiunii, cu nuanţările făcute în limitele dreptului său la apărări, cât şi vârsta acestuia (care nu este nici cauză de impunitate, nici circumstanţă atenuantă) şi nu există motive pentru reducerea acesteia.
În raport de circumstanţele în care a fost săvârşită infracţiunea, care a avut ca urmare decesul unei persoane şi de persoana inculpatului (care consumă frecvent alcool şi manifestă atitudine violentă), Înalta Curte apreciază că simpla aplicare a pedepsei nu poate conduce la reeducarea inculpatului şi nu constituie o garanţie că inculpatul a conştientizat gravitatea faptei şi urmările ireparabile ale acesteia.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.St. împotriva deciziei penale nr. 108 din 17 mai 2006 din a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4350/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4854/2007. Penal → |
|---|
