ICCJ. Decizia nr. 4847/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4847/2007
Dosar nr. 7611/3/2006
Şedinţa publică din 18 octombrie 2007
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 618 din 2 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 7611/3/2006, s-au dispus următoarele:
În baza art. 20 rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.A., la o pedeapsă de 9 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 527 din 27 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin neapelare şi a contopit restul rămas de 811 închisoare cu pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-au aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 decembrie 2005 la zi.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpat la plata sumei de 18709, 31 lei către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 650 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocat din oficiu s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 6 decembrie 2005, inculpatul I.A. a înjunghiat cu un cuţit, într-o zonă vitală, pe Şt.I., cauzându-i leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie, în timp ce ambii se aflau în zona Parcului Gării de Nord din Bucureşti.
Din copia foii de internare nr. 72790 a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti rezultă că lui Şt.I. i s-a stabilit diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă; plagă colon ascendent, plăgi multiple intestin subţire; peritonită generalizată, hemiperitoneu, hematom retroperitoneal drept".
Potrivit raportului de expertiză medico - legală cu nr. A1/824/2006 al Institutului de medicină legală „Prof. Dr. Mina Minovici Bucureşti", numitul Şt.I. a prezentat, la data de 6 decembrie 2005, leziuni traumatice (plagă tăiat-înţepată penetrantă abdominal cu multiple perforaţii intestinale) care s-au putut produce la data de 6 decembrie 2005 prin lovire cu corp tăietor înţepător, posibil cuţit, pentru care a necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei, în sensul că fără un tratament de specialitate prompt şi eficient ar fi dus inevitabil la deces.
Leziunile traumatice au condus la apariţia unei infirmităţi fizice permanente prin rezecţia largă a colonului (tot colonul ascendent) care s-a impus ca urmare a gravităţii leziunii la acest nivel.
În urma administrării materialului probator a reieşit că în data de 6 decembrie 2005 partea vătămată Şt.I. se afla împreună cu martorul M.S. în faţa Gării de Nord; în acelaşi timp în parc se afla şi inculpatul I.A. însoţit de prietena sa M.B.
Între partea vătămată, care se afla într-o stare avansată de ebrietate şi inculpatul I.A. s-a declanşat un conflict spontan în urma căruia inculpatul a scos un cuţit şi a lovit-o pe partea vătămată într-o zonă vitală cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa.
Din declaraţia martorului M.S. coroborat cu declaraţia martorei M.B. dată în cursul urmăririi penale, reiese că între inculpat şi partea vătămată a izbucnit un conflict spontan în urma căruia inculpatul a scos un cuţit şi a lovit pe partea vătămată în zona abdomenului.
Deşi în faţa instanţei martora M.B. şi-a modificat declaraţiile anterioare, încercând să susţină afirmaţia inculpatului că altă persoană l-a înjunghiat pe partea vătămată, instanţa nu a avut în vedere această declaraţie care nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză.
Mai mult, tribunalul a constatat nesinceritatea declaraţiei dată de martoră în cursul cercetării judecătoreşti şi datorită faptului că la momentul luării declaraţiei acesteia în faţa procurorului a existat un martor asistent, B.V., care audiat de instanţă a arătat că „în faţa lui i s-a citit martorei declaraţia", aceasta a „recunoscut ce anume s-a consemnat" şi pentru că nu ştia să scrie şi să citească, declaraţia a fost consemnată şi de un martor asistent.
Tot martorul M.S. a efectuat o recunoaştere după planşă foto şi o recunoaştere din grup a inculpatului, în ambele situaţii indicându-l ca autor al faptei.
Martorii G.N. şi C.G., deşi nu a fost de faţă la incident, ajungând la locul săvârşirii faptei după terminarea agresiunii, au confirmat prezenţa inculpatului în Parcul Gării de Nord.
Martorul Ş.E., a cărui audiere a fost cerută de inculpat, a declarat în faţa instanţei că l-a văzut pe inculpat, certându-se cu mai multe persoane în parc, a auzit ţipete şi scandal şi a văzut un bărbat întins pe o bancă. Nu a putut declara cine anume l-a lovit pe tânărul întins pe bancă, el aflându-se pe partea opusă parcului la momentul incidentului.
În fine declaraţiile inculpatului au fost oscilante şi contradictorii, iniţial menţionând că nu s-a aflat în Bucureşti la momentul comiterii infracţiunii; ulterior, a recunoscut că a avut un conflict cu partea vătămată, pe care a lovit-o doar cu pumnul, însă aceasta s-a certat de fapt şi cu martorul M.S. şi acesta l-ar fi înjunghiat.
Această ultimă susţinere a inculpatului nu se coroborează cu materialul probator administrat şi mai mult, martorului M.S. i s-a făcut testul poligraf, raportul de constatare tehnico - ştiinţifică relevând că răspunsurile martorului nu au provocat modificări semnificative ale stresului emoţional care să fie caracteristice indiciilor comportamentului simulat.
La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, datele personale ale inculpatului (perseverent în activitatea infracţională, recidivist, cu atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal) şi toate celelalte criterii generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, inculpatul solicitând achitarea sa întrucât nu a comis fapta ce i se impută, declaraţiile martorului M.B. nu sunt edificatoare întrucât i-au fost dictate, partea vătămată la rândul ei nu a precizat cine a înjunghiat-o.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor invocate cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul de faţă este fondat şi l-a admis sub un alt motiv decât cel invocat de inculpat.
Situaţia de fapt reţinută de judecătorul fondului corespunde probatoriului administrat în cauză ce a fost analizat judicios şi riguros.
În drept, fapta a primit o calificare corespunzătoare, aceea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Pedeapsa aplicată de instanţa de fond, 9 ani închisoare, este de acord cu criteriile generale prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Fapta comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social, el este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., fiind condamnat anterior, la 10 ani închisoare, pentru comiterea unor infracţiuni de tâlhărie şi furt eliberat condiţionat la data de 25 mai 2005, fără ocupaţie.
Motivul nevinovăţiei invocat în prezentul apel de inculpat în vederea achitării sale nu se susţine însă calea de atac a fost admisă numai cu privire la înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau executa o profesie de natura cele pe care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, întrucât, pe de o parte, legea nu cere un subiect activ calificat pentru o asemenea infracţiune iar pe de altă parte, având în vedere că inculpatul nu are nici o ocupaţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 262/ A din 2 august 2007, a admis apelul inculpatului I.A., împotriva sentinţei penale nr. 618 din 2 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 7611/3/2006.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:
A înlăturat dispoziţiile art. 64 lit. c) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii.
A dedus prevenţia inculpatului de la 7 decembrie 2005 la zi şi a menţinut starea de arest.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul I.A.
Prin motivele de recurs, susţinute oral, inculpatul I.A. a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegallitate sub aspectul greşitei sale condamnări, având în vedere că probele administrate în cauză nu au făcut dovadă că a săvârşit fapta .
Inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitoare la comiterea unei grave erori de fapt.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât şi prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţiile instanţei de fond şi a celei de apel fiind legale şi temeinice.
Înalta Curte constată că în cauză pe baza probatoriului administrat a fost reţinută corect situaţia de fapt, care a fost încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, fapta inculpatului I.A., care în ziua de 6 decembrie 2005, pe fondul unui conflict spontan, a lovit-o cu un cuţit în zona abdominală, pe partea vătămată Şt.I., care se afla în stare avansată de ebrietate, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
În mod corect nu au fost reţinute în ansamblul probator declaraţiile inculpatului, acestea fiind făcute pro causa, în vederea înlăturării răspunderii penale.
Declaraţiile oscilante şi contradictorii ale inculpatului (iniţial nu a declarat că nu se afla în Bucureşti la momentul comiterii infracţiunii, pentru ca ulterior să recunoască împrejurarea că a avut un conflict cu victime, pe care aşi lovit-o cu pumnul), de altfel nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Depoziţiile martorilor M.S. şi M.B., date în cursul urmăririi penale au fost concordante în sensul că între inculpat şi partea vătămată a izbucnit un conflict spontan în urma căruia inculpatul a scos un cuţit şi a lovit pe partea vătămată în zona abdomenului.
În recunoaşterea după planşa foto, martorul M.S. a indicat ca autor pe inculpat, iar martorul Ş.E., solicitat la audiere de inculpat, a relatat că l-a văzut pe acesta în part certându-se cu mai multe persoane, a auzit ţipete şi scandal a văzut întins pe bancă un bărbat, dar nu cunoaşte cine l-a lovit întrucât se afla mai departe de locul faptei.
Toate aceste probe au fost avute în vedere de instanţă întrucât s-au coroborat între ele şi au condus la stabilirea vinovăţiei inculpatului fiind înlăturate cele singulare şi contradictorii ale martorei M.B. date în faţa instanţei.
Mai mult decât atât şi încercarea inculpatului de a acredita ideea că vinovat de săvârşirea infracţiunii este o altă persoană respectiv martorul M.S., a fost contrazisă de probele administrate în cauză, inclusiv de testul poligraf la care a fost supus martorul, raportul de constatare tehnico – ştiinţifică relevând că răspunsurile acestuia nu au provocat modificări semnificative ale stresului emoţional, care să fie caracteristice indiciilor comportamentului simulat.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost cercetat.
Fiind stabilită, mai presus de orice îndoială, vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., corect s-a dispus şi condamnarea acestuia, la individualizarea pedepsei fiind avute în vedere corect criteriile prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, declarat de inculpat.
Se va deduce din durata pedepsei aplicate durata prevenţiei la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.A. împotriva deciziei penale nr. 262/ A din 2 august 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 decembrie 2005 la 18 octombrie 2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4782/2007. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 4850/2007. Penal → |
|---|
