ICCJ. Decizia nr. 534/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 534/2007
Dosar nr. 3780/39/2006
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2007
Prin sentinţa penală nr. 249 din 10 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 2728/P/2005, a fost condamnat inculpatul A.E.V., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 decembrie 2005 la zi, măsură ce a fost menţinută.
În baza dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 731 lei către partea civilă C.A. Suceava, plus dobânda legală aferentă, şi la 1.850 lei, cu titlul de despăgubiri civile, la 6.000 lei cu titlul de daune morale şi 429 lei, reprezentând despăgubiri periodice globale aferente perioadei 23 octombrie 2005 – 10 iulie 2006 şi în continuare câte 49,5 lei, până la încetarea stării de nevoie.
Inculpatul a mai fost obligat şi la 1.700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin aceeaşi hotărâre a fost condamnat şi inculpatul C.M.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 600 lei amendă penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, inculpatul, în noaptea de 22 octombrie 2005, într-un loc public, situat pe raza municipiului Suceava, a exercitat acte de violenţă, cu un ciocan, asupra capului părţii vătămate B.C.Şt., producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale.
Instanţa de fond a apreciat că toate probatoriile administrate în cauză atestă întrunirea elementelor constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi cel al laturii subiective.
Pentru existenta tentativei la infracţiunea de omor, este necesar a se dovedi că inculpatul a acţionat violent, cu intenţia de a ucide, prin folosirea unui obiect vulnerant, apt să producă moartea şi care să vizeze o zonă vitală.
Astfel fiind, s-a concluzionat că în speţă nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 182 alin. (2) C. pen., în sensul încadrării faptei în infracţiunea de vătămată corporală gravă şi nici scuza provocării, art. 73 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, atât inculpatul cât şi mama acestuia, au declarat apel.
În susţinerea orală a apelului, inculpatul a invocat greşita încadrare juridică dată faptei reţinute în sarcina sa, solicitând, totodată, să se facă şi aplicarea dispoziţiilor art. 73 C. pen., întrucât partea vătămată a încercat să-1 lovească cu o sticlă, şi numai după acest moment a acţionat.
Prin Decizia penală nr. 294 din 06 decembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală, în dosarul nr. 3780/39/2006, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat şi, ca inadmisibil, apelul declarat de mama inculpatului.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 decembrie 2005 la zi, măsură ce a fost menţinută.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a apreciat că, în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, nu poate fi reţinută existenţa infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de dispoziţiile art. 182 C. pen., având în vedere obiectul folosit în exercitarea agresiunii, zona lovită, intensitatea loviturilor, elemente care conduc la concluzia că acesta trebuia şi putea să prevadă rezultatul faptei sale, care a pus în primejdie viaţa victimei.
Cât priveşte apărarea inculpatului potrivit căreia a săvârşit fapta numai după ce partea vătămată a încercat să-l lovească cu o sticlă, instanţa de apel a reţinut că declaraţiile martorilor care au relatat că ar fi auzit zgomot de sticlă, nu-i formează convingerea că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 73 C. pen.
Întrucât criticile invocate de inculpat au fost găsite neîntemeiate şi nici nu au fost reţinute alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii atacate, instanţa de apel a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpat.
Cât priveşte apelul declarat de mama inculpatului, instanţa de apel a reţinut că aceasta nu întruneşte niciuna dintre calităţile prevăzute de dispoziţiile art. 362 C. proc. pen., motiv pentru care apelul său a fost respins, ca inadmisibil.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs.
Recurentul inculpat a criticat hotărârile atacate sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, precum şi al greşitei încadrări juridice dată faptei reţinute în sarcina sa.
În dezvoltarea motivelor de recurs, apărătorul recurentului inculpat, a arătat că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 182 C. pen. şi nu ale infracţiunii pentru care a fost condamnat, respectiv cea prevăzută de dispoziţiile art. 20 cu referire la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. I) C. pen.
Cât priveşte încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost trimis în judecată, apărătorul recurentului inculpat a arătat că reducerea cuantumului pedepsei aplicate va avea drept consecinţe reeducarea recurentului inculpat.
Recurentul inculpat nu au formulat în scris motivele de recurs şi nu a încadrat juridic criticile formulate.
Înalta Curte, analizând criticile formulate de recurentul inculpat împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, apreciază că acestea se încadrează juridic în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
Prealabil analizării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că deşi recurentul inculpat nu s-a conformat dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., referitoare la motivarea recursului, criticile invocate se încadrează în cazurile de casare care pot fi luate în considerare de instanţă din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi, în consecinţă, vor fi analizate.
Analizând legalitatea hotărârii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, cât priveşte cazurile de casare ce se impun a fi analizate astfel, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate, pentru considerentele ce succed:
Referitor la primul motiv de recurs invocat de recurentul inculpat, ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, pentru existenţa infracţiunii de omor, forma de vinovăţie este intenţia, în ambele sale modalităţi, directă sau indirectă.
Intenţia de a ucide rezultă din datele exterioare faptei comise, putând fi dedusă din multitudinea loviturilor şi repetarea lor pe corpul victimei, intensitatea acestora sau aplicarea unei singure lovituri într-o zonă vitală, etc.
În speţă, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, recurentul inculpat a lovit victima cu un ciocan, în zona capului, provocându-i o fractură deschisă, ce a necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă şi un număr de 50-55 de zile de îngrijiri pentru vindecare, iar leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei.
În raport de datele expuse, rezultă că recurentul inculpat a avut reprezentarea rezultatului letal al acţiunii sale şi a acţionat cu intenţia de a ucide, manifestată prin prevederea rezultatului faptei sale şi acceptarea posibilităţii producerii acestuia, chiar dacă nu 1-a urmărit în mod expres.
Pentru existenţa infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. pen., se impune ca recurentul inculpat să fî acţionat cu intenţia de a lovi victima, rezultatul mai grav producându-se din culpă.
Or, în speţă, faţă de intensitatea loviturii, de instrumentul folosit, de regiunea corpului lovită, de atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, a părăsit locul faptei, fără a acorda nici un ajutor părţii vătămate, rezultă că recurentul inculpat chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos, a acceptat posibilitatea producerii acestuia, motiv pentru care, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică dată faptei este corectă, aşa încât critica invocată este nefondată.
Cât priveşte motivul de recurs referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate recurentului inculpat, ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, instanţa de fond a apreciat că faţă de inculpat pot fî reţinute ca circumstanţe atenuante lipsa antecedentelor penale, conduita anterioară bună, vârsta recurentului inculpat, ţinând cont, pe lângă aspectele care circumstanţiază persoana recurentului inculpat, şi de gradul de pericol social ridicat al infracţiunii săvârşite, dedus din modul şi împrejurările comiterii acesteia, precum şi de natura şi importanţa deosebită a relaţiilor sociale afectate.
Prin urmare, pedeapsa aplicată recurentului inculpat este corespunzător individualizată, fiind în măsură să contribuie la îndreptarea comportamentului acestuia şi să asigure realizarea funcţiilor de constrângere şi reeducare, precum şi a scopului preventiv al pedepsei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.E.V., împotriva deciziei penale nr. 294 din 06.12.2006 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală, în dosarul nr. 3780/39/2006.
Va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 decembrie 2005 la 30 ianuarie 2007.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.E.V., împotriva deciziei penale nr. 294 din 06.12.2006 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală, în dosarul nr. 3780/39/2006.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 decembrie 2005 la 30 ianuarie 2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 30 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2528/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3883/2007. Penal → |
|---|
