ICCJ. Decizia nr. 538/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 538/2007
Dosar nr. 579/32/2006
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2007
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 134 din 28 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 204/2006, a fost condamnat inculpatul U.D.G., la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), c) şi e) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În condiţiile şi pe durata prevăzută de dispoziţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a teza a Iit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 2 ianuarie 2006 şi până la zi, iar în temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată R.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-au admis cererile pentru despăgubiri formulate de C.A.S. Iaşi şi C.A.S. Neamţ şi a fost obligat inculpatul să achite către C.A.S. Iaşi suma de 1311,66 RON şi către C.A.S. Neamţ suma de 359,61 RON, cheltuieli de spitalizare şi transport, sume pe care inculpatul trebuie să le achitate în solidar cu T.M. şi partea responsabilă civilmente B.D., aşa cum s-a stabilit prin sentinţa penală nr. 9/ P din 18 ianuarie 2006 a Tribunalului Neamţ, sume ce vor fi actualizate la data executării.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 250 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată R.G. locuieşte singură la marginea satului Rocna, comuna Icuşeşti, judeţul Neamţ, iar în noaptea de 8 octombrie 2004, inculpaţii U.D.G. şi T.M., după ce au consumat băuturi alcoolice la un bar, au hotărât, de comun acord, să meargă la locuinţa părţii vătămate şi să sustragă bunuri. La o intersecţie de drumuri, cei doi s-au întâlnit cu P.I.F., căruia inculpatul U.D.G. i-a cerut să-i urmeze, ameninţându-1 cu bătaia.
Pe drum, inculpatul U.D.G. i-a exlicat lui P.I.F. că trebuie să asigure paza, în timp ce el şi inculpatul T.M. vor fura bunuri de la partea vătămată. De frică, P.I.F. i-a urmat pe inculpaţi, au trecut prin grădina vecinei părţii vătămate, în care au intrat printr-o spărtură de gard, cei 2 inculpaţi au pătruns în curtea părţii vătămate, iar P.I.F. a rămas de pază în grădina lui I.V.
În curtea locuinţei părţii vătămate, inculpatul U.D.G. a desfiletat becul care ilumina curtea, a răsturnat trei saci de rafie în care se afla porumb şi fasole, pe care i-a luat cu el şi împreună cu inculpatul T.M., au plecat spre poiata păsărilor. Inculpatul U.D.G. a intrat în poiată, iar inculpatul T.M. a rămas la uşă, cu sacii pregătiţi să introducă păsările furate. întrucât păsările au început să facă zgomot, partea vătămată s-a trezit şi văzând că lumina de afară este stinsă, a încercat să iasă din bucătăria în care dormea. Acţiunile sale au fost sesizate de inculpatul T.M., care 1-a avertizat pe inculpatul U.D.G. Aceasta a luat parul cu care fusese închisă uşa de la poiată şi, în momentul în care partea vătămată se pregătea să iasă în curte, 1-a lovit cu parul după cap. Apoi a împins pe partea vătămată în interior, a încuiat uşa bucătăriei, pentru a o împiedica să iasă şi să-i vadă.
După acest moment, inculpatul U.D.G. a revenit la poiată şi şi-a continuat activitatea, furând 23 de păsări, pe care le-a pus în saci, după care a plecat de la locul faptei, împreună cu inculpatul T.M. în drumul lor, l-au întâlnit pe numitul N.I., care se deplasa cu autoturismul căruia inculpaţii i-au oferit spre vânzare nouă păsări, contra sumei de 50 RON, lucru cu care acesta a fost de acord.
A reţinut instanţa de fond că, din probele administrate, rezultă că partea vătămată a stat mai mult timp în stare de inconştienţă, iar când şi-a revenit, a încercat să deschidă uşa bucătăriei şi a constat că este încuiată. Dimineaţa a fost auzit de un vecin, V.F., care a ajutat-o să iasă din locuinţă şi să sesizeze organele de poliţie. în urma loviturii primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 85-90 zile de îngrijiri medicale, fiind internat în Spitalul Sfânta Treime din Iaşi cu diagnosticul de fractură „odontoidă tip II", deplasată anterior şi impotenţă funcţională a coloanei vertebrale, suferind o intervenţie chirurgicală.
Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul U.D.G. a recunoscut doar că l-a lovit pe R.G., deoarece acesta a refuzat să-i dea banii pe care-i datora pentru munca prestată, iar cu privire la păsări, a susţinut că acestea au fost furate de T.M. şi P.I.F.
Instanţa de fond a apreciat că susţinerile inculpatului nu sunt susţinute de probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului T.M., care a relatat în detaliu, modul de comitere a faptei şi activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul U.D.G., în sensul că acesta a lovit partea vătămată şi a sustras păsările din poiată, situaţie de fapt confirmată şi de P.I.F., motiv pentru care declaraţia inculpatului U.D.G. a fost considerată nesinceră şi înlăturată. A reţinut instanţa de fond că fapta inculpatului de a sustrage bunuri de la partea vătămată, împreună cu minorul T.M., pe timp de noapte, dintr-o dependinţă a locuinţei părţii vătămate, prin exercitarea de violenţe, în urma căreia a suferit leziuni ce au necesitat 85-90 zile îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), c) şi e) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. c) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a reţinut că, la data comiterii faptei, inculpatul se afla în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât prin sentinţa penală nr. 233 din data de 20 aprilie 2001 a Judecătoriei Roman a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, fiind arestat la data de 19 noiembrie 2000 şi liberat la data de 2 aprilie 2003, restul de pedeapsă rămas neexecutat fiind de 371 zile.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr. 894/P/2004 din 10.03.2005 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.I.F., cauza fiind disjunsă faţă de inculpatul U.D.G., întrucât acesta s-a sustras de la urmărirea penale.
Prin sentinţa penală nr. 9/ P din 18.01.2006 a Tribunalului Neamţ, faţă de inculpatul minor T.M. s-a luat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), c) şi e) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate a declarat apel inculpatul U.D.G., invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii apelate, întrucât acesta nu a comis infracţiunea de tâlhărie.
Prin Decizia penală nr. 346 din 14.11.2006, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a fost admis apelul declarat de inculpat numai sub aspectul laturii civile a cauzei, în sensul obligării acestuia la plata despăgubirilor civile către spitale la care partea vătămată a efectuat tratamentele şi nu către casele de asigurare socială, aşa cum a dispus instanţa de fond.
A reţinut instanţa de apel că situaţia de fapt şi de drept, este conformă probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, vinovăţia inculpatului fiind dovedită cu declaraţiile părţii vătămate, planşele foto depuse la dosarul de urmărire penală, certificatul medico-legal nr. 723 din 2 noiembrie 2004, foaia de observaţie clinică de la unitatea spitalicească unde a fost internată partea vătămată, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv H.F., H.Z., P.I.F., T.M., care confirmă situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de apel a reţinut că s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei comise, modalitatea şi urmarea produsă, valorile sociale ale cărora li s-a adus atingere, valoarea prejudiciului, vârsta inculpatului, starea de recidivă postexecutorie în care acesta se afla la data săvârşirii infracţiunii, în raport de care pedeapsa aplicată a fost judicios apreciată, neimpunându-se o reducere a acesteia.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel a reţinut că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, aşa încât nu se poate pronunţa în privinţa eventualului prejudiciu cauzat în dauna acesteia.
În privinţa cheltuielilor de spitalizare şi transport, C.A.S. Iaşi şi C.A.S. Neamţ s-au constituit părţi civile în cauză, motiv pentru care inculpatul a fost obligat la plata acestor cheltuieli. însă, potrivit dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, modificat prin OUG nr. 72/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune altei persoane, răspund potrivit legii şi au obligaţia de a repara prejudiciul cauzat furnizorilor de servicii medicale reprezentând cheltuieli de asistenţă medicală acordate, în speţă fiind parte civilă Spitalul de Urgenţă Sfânta Treime Iaşi şi Serviciul de Ambulantă Neamţ.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs, fără a arăta în scris care sunt motivele de recurs.
În concluziile orale, apărătorul recurentului inculpat a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei condamnări a acestuia, întrucât probele administrate nu fac dovada vinovăţiei inculpatului, impunându-se achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În cazul în care nu se acceptă această apărare a sa, a solicitat să se constate că fapta săvârşită este cea prevăzută de dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 211 C. pen.
În subsidiar, a criticat hotărârile atacate pentru aplicarea greşită a prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată fiind greşit individualizată, fără a ţine cont de criteriile prevăzute de lege.
Recurentul inculpat nu a încadrat juridic criticile formulate.
Înalta Curte constată că, susţinerile recurentului inculpat referitoare la nevinovăţia sa, expuse cu ocazia susţinerii recursului, vizează de fapt aprecierea instanţei de fond şi de apel cu privire la starea de fapt stabilită, care ar fi contrară actelor şi probelor de la dosar, critică ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Critica formulată de recurentul inculpat referitoare la greşita încadrare juridică dată faptei pentru care a fost condamnat se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Critica formulată de recurentul inculpat referitoare la greşita individualizarea judiciară a pedepsei se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 punctul 14 C. proc. pen.
Prealabil analizării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că deşi inculpatul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., referitoare la motivarea recursului, criticile invocate se încadrează în cazurile de casare care pot fi luate în considerare de instanţă din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi, în consecinţă, vor fi analizate.
Analizând legalitatea hotărârii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, cât priveşte cazurile de casare ce se impun a fi analizate astfel, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondate pentru considerentele ce succed:
Referitor la primul motiv de recurs ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel, are la bază o apreciere corectă şi judicioasă a probelor administrate.
Astfel, din analiza probelor administrate rezultă că, în noaptea de 8 octombrie 2004, inculpaţii U.D.G. şi T.M., după ce au consumat băuturi alcoolice la un bar, au hotărât, de comun acord, să meargă la locuinţa părţii vătămate R.G. şi să sustragă bunuri. în drumul lor, s-au întâlnit cu martorul P.I.F., căruia inculpatul U.D.G. i-a cerut să-i urmeze, ameninţându-l cu bătaia. După ce au pătruns în curtea părţii vătămate, inculpatul U.D.G. s-a deplasat la poiată, pentru a sustrage păsări.
Întrucât păsările au făcut zgomot, partea vătămată a încercat să iasă din bucătăria unde dormea, moment în care inculpatul U.D.G. l-a lovit cu parul cu care fusese închisă uşa de la poiată, l-a împins în interior, a încuiat uşa bucătăriei, iar inculpaţii şi-au continuat activitatea.
Ca urmare a loviturii primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 85-90 zile de îngrijiri medicale, fiind internat în Spitalul Sfânta Treime din Iaşi cu diagnosticul de fractură „odontoidă tip II", deplasată anterior şi impotenţă funcţională a coloanei vertebrale, suferind o intervenţie chirurgicală.
Pe parcursul procesului penal, recurentul inculpat U.D.G. a recunoscut doar că a lovit partea vătămată, mobilul fiind însă altul, respectiv refuzul acesteia să-i dea banii pe care-i datora pentru munca prestată, iar cu privire la păsări, a susţinut că au fost furate de T.M. şi P.I.F.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentului inculpat sunt în contradicţie cu probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului T.M., care a relatat în detaliu, modul de comitere a faptei şi activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul U.D.G., situaţie de fapt confirmată şi de martorul P.I.F., declaraţiile părţii vătămate, planşele foto depuse la dosarul de urmărire penală, certificatul medico-legal nr. 723 din 2 noiembrie 2004, foaia de observaţie clinică de la unitatea spitalicească unde a fost internată partea vătămată, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv H.F., H.Z., care confirmă situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe urmând a fî făcută pe baza examinării tuturor probelor administrate.
În acelaşi sens, conform dispoziţiilor art. 69 alin. (1) C. proc. pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Dând eficienţă acestor principii prevăzute de legea procesual penală, în mod corect instanţele au apreciat că declaraţiile date de inculpat nu se coroborează cu celelalte probe, urmând a fi înlăturate.
Faţă de aspectele prezentate în analiza primului motiv de recurs, ca o consecinţă a respingerii acestuia, Înalta Curte constată că şi cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la greşita încadrare juridică dată faptei reţinute în sarcina sa, urmează să primească aceeaşi soluţie.
Aşa cum rezultă din probele dosarului, fapta inculpatului de a sustrage bunuri, împreună cu minorul T.M., pe timp de noapte, dintr-o dependinţă a locuinţei părţii vătămate, prin exercitarea de violenţe, în urma căreia a suferit leziuni ce au necesitat 85-90 zile îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), c) şi e) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. c) C. pen. Chiar în cazul în care din probele administrate ar fi rezultat că partea vătămată ar fi datorat recurentului inculpat o sumă de bani, acţiunea acestuia de a pătrunde în imobilul părţii vătămate fără consimţământul său, luând bunuri din imobilul părţii vătămate, în scopul însuşirii pe nedrept, prin mijloace violente, constituie elementele infracţiunii de tâlhărie şi nicidecum ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen.
Prin urmare, critica din recurs vizând greşita încadrare juridică dată faptei pentru care recurentul inculpat a fost trimis în judecată, urmează să fie respinsă, ca neîntemeiată.
Cât priveşte critica privitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cadrul acestui proces, instanţa de fond a aplicat judicios dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a avut în vedere că la data comiterii faptei, recurentul inculpat se afla în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât prin sentinţa penală nr. 233 din data de 20 aprilie 2001 a Judecătoriei Roman a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, fiind arestat la data de 19 noiembrie 2000 şi liberat la data de 2 aprilie 2003, restul de pedeapsă rămas neexecutat fiind de 371 zile, gradul de pericol social ridicat al infracţiunii comise, natura şi importanţa deosebită a relaţiilor sociale afectate, orientându-se către o pedeapsă care să fie în măsură să contribuie la îndreptarea comportamentului acestuia şi să asigure realizarea funcţiilor de constrângere şi reeducare, precum şi a scopului preventiv al pedepsei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat U.D.G. împotriva deciziei penale nr. 346 din 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Va deduce durata arestării preventive a recurenţilor inculpaţi de la 02 ianuarie 2006 la 30 ianuarie 2007.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.D.G. împotriva deciziei penale nr. 346 din 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 02 ianuarie 2006 la 30 ianuarie 2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.01.2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1986/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 665/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
