ICCJ. Decizia nr. 1411/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1411/2008
Dosar nr. 24155/3/2007
Şedinţa publică din 15 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1695 din 11 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 24155/3/2007, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din art. 174 C. pen., în art. 183 C. pen.
În baza art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.V., la pedeapsa de 18 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 6 martie 2007 la zi.
S-a luat act că nici o persoană fizică nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 14 şi 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi a obligat inculpatul la plata sumei de 30607,71 lei către această parte, reprezentând despăgubiri materiale.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, în noaptea de 14 februarie 2007, în incinta imobilului de domiciliu, pe fondul consumului de alcool, inculpatul S.V. i-a aplicat concubinei sale V.J. lovituri repetate cu o sticlă, cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a părţii superioare a corpului, victima decedând în urma leziunilor suferite la data de 06 martie 2007.
Expertiza medico-legală efectuată în cauză a concluzionată că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat stopului cardiac prin asistolă, consecutiv şocului septic cu disfuncţie organică multiplă, complicaţie survenită în evoluţia unui traumatism abdominal cu ruptură de duoden multiplă şi chist ovarian stâng eclatat, cu peritonită generalizată.
S-a concluzionat că leziunile traumatice abdomino-pelviene au putut fi produse la data de 14 - 15 februarie 2007 prin loviri repetate cu corpuri dure şi sunt în legătură de cauzalitate indirectă cu decesul prin apariţia complicaţiilor menţionate.
Instanţa de fond a stabilit că în drept, fapta inculpatului care, în noaptea de 14 februarie 2007, în incinta imobilului în care locuia, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat victimei (concubina sa), lovituri repetate cu o sticlă, cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a părţii superioare a corpului, victima decedând în urma leziunilor suferite, la data de 06 martie 2007, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul considerând-o greşită sub aspectul încadrării juridice dată faptei şi a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece nu a avut intenţia de a o ucide.
Inculpatul a mai critica hotărârea şi sub aspectul pedepsei, susţinând că individualizarea nu a fost temeinică, pedeapsa fiind prea severă în raport de circumstanţele reale şi personale.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 13/ A din 21 ianuarie 2008, a admis apelul inculpatului, a casat în parte sentinţa şi rejudecând l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
Instanţa de apel a apreciat ca fiind nefondată critica inculpatului referitor la încadrarea juridică dată faptei şi a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide victima, în sensul că deşi nu a dorit suprimarea vieţii acesteia, a acceptat producerea acestei urmări.
Critica referitoare la individualizarea pedepsei a fost însă primită, instanţa considerând că în raport de circumstanţele personale ale inculpatului, la care face referire, dar şi de cele reale nu se justifică aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special, astfel că a redus pedeapsa principală la 15 ani închisoare.
Împotriva deciziei a declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă susţinerile din apel, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat schimbarea calificării juridice dată faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu motivarea că niciodată nu a dorit să o ucidă pe concubina sa, ci doar să-i aplice o corecţie, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei la care a fost condamnat, pe care o consideră prea aspră.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Examinând hotărârile pronunţate, respectiv actele şi lucrările de la dosar în raport de criticile invocate, cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că instanţele au stabilit o situaţie de fapt corectă bazată pe probatoriul administrat în cauză, din care rezultă fără dubiu că, în noaptea de 14 februarie 2007, inculpatul a lovit victima în mod repetat producându-i traumatism cranio-cerebral, traumatism abdominal, cu ruptură de duoden multiplă, leziuni în urma cărora, la data de 06 martie 2007, aceasta a decedat.
Cât priveşte încadrarea juridică dată faptei se constată că faţă de intensitatea loviturilor care au produs traumatisme multiple şi grave, de zona corporală vizată, de natura obiectului folosit în agresiune, nu se poate susţine că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care, cel puţin l-a acceptat, astfel că sub aspect subiectiv acesta a acţionat cu intenţie specifică infracţiunii de omor.
Aşa fiind, în mod întemeiat instanţele au respins cererea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică a faptei pe care a comis-o, în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., care este o infracţiune praeterintenţionată, astfel că şi motivul de recurs prin care vizează o recalificare juridică a faptei apare ca nefondat.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, care priveşte individualizarea pedepsei aplicate se constată că este de asemenea neîntemeiat faţă de împrejurarea că la stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzută de textul incriminator, împrejurările în care s-a comis fapta, circumstanţele personale ale inculpatului care a avut o atitudine sinceră, are un intelect limitat şi o posibilitate de înţelegere a consecinţelor faptei sale diminuată, orientându-se spre o pedeapsă care să servească scopului prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.
Ca urmare o reindividualizare a pedepsei aplicată inculpatului de către instanţa de apel, care a redus cuantumul pedepsei principale aplicată de prima instanţă, dând astfel dovadă de clemenţă, nu este justificată, astfel că nici sub acest aspect recursul nu poate fi primit.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, să deducă, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive la zi şi văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva deciziei penale nr. 13/ A din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 6 martie 2007 la 15 aprilie 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1404/2008. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 1431/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
