ICCJ. Decizia nr. 1850/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1850/2008
Dosar nr. 1405/105/2007
Şedinţa publică din 27 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 323 din 29 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 1405/105/2007, a fost condamnat inculpatul M.M., după cum urmează:
- în baza art. 197 alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen., infracţiunea de viol, faptă din 02 februarie 007, la pedeapsa de 10 ani închisoare;
- în baza art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen., infracţiunea de corupţie sexuală, faptă din 02 februarie 2007, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului şi s-a stabilit ca în final să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
Conform art. 197 alin. (l) C. pen., cu aplicabilă art. 65 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 04 februarie 2007, la zi.
S-a luat act că partea vătămată nu se constituie parte civilă în cadrul procesului penal.
Inculpatul a fost obligat la 620 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond în baza probelor administrate a reţinut că inculpatul M.M. şi martora M.D.L. sunt căsătoriţi din anul 1993, iar din această relaţie s-a născut partea vătămată M.M.I. în vârstă de 11 ani (născută la 05 mai 1995) şi martorul M.R.I. în vârstă de 9 ani (născut la 27 mai 1997).
Aceştia locuiesc în condiţii de sărăcie, într-o cameră tip garsonieră (dar fără baie proprie) dintr-un imobil situat în Sinaia. Condiţiile de trai sunt improprii dezvoltării normale a unei familii cu doi copii ale căror nevoi personale cresc pe măsură ce înaintează în vârstă. Condiţiile precare de spaţiu dar şi traiul dus de pe o zi pe alta, alimentate de consumul de alcool, nu de puţine ori în exces pe care ambii soţi îl practicau, au condus de mai mult timp la neînţelegeri serioase în rândul familiei, manifestate în certuri şi scandaluri presărate cu acte de violenţă.
În acest context, în seara de vineri 02 februarie 2007, în jurul orelor 22,00 - 22,30, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul M.M. i-a cerut fiului său R.I. să se urce pentru a se culca în patul supraetajat, unde el şi sora sa dormeau în mod obişnuit, iar părţii vătămate şi soţiei lui le-a solicitat să rămână împreună cu el pe patul de jos (de la nivelul planşeului) pentru a-i satisface dorinţele sexuale. Sub imperiul fricii, cunoscându-l ca o fire violentă, cele două au fost nevoite să se dezbrace, iar inculpatul a început să-şi mângâie propria fiică în zonele intime, a sărutat-o repetat în zona genitală, după care a forţat-o prin ameninţări să îl privească pe el şi pe soţia lui în timpul desfăşurării unui raport sexual explicându-i să ia aminte, întrucât aşa urma să procedeze şi cu ea.
Inculpatul nu s-a mulţumit doar cu atât. După aceste acte de manifestare aberantă a instinctului sexual specifice infracţiunii de corupţie sexuală, M.M. a constrâns-o prin ameninţări pe fiica sa M.M.I. să practice cu el felaţie, introducându-i penisul în gură până la momentul ejaculării (inclusiv). Mai mult, inculpatul a practicat simultan felaţia atât cu fiica sa cât şi cu soţia sa, ejaculând în cavităţile bucale şi pe feţele amândurora.
După acest moment, în jurul orelor 04,30 din noaptea respectivă, partea vătămată a fost eliberată de tatăl său şi s-a dus în bucătăria locuinţei, unde s-a spălat.
S-a mai reţinut că, în seara zilei de 03 februarie 2007, pentru a evita repetarea unui episod similar celui din noaptea anterioară, mama părţii vătămate a anunţat organele de poliţie locale ce au intervenit şi au demarat cercetările. Este relevant şi faptul că la momentul sesizării, organele de poliţie i-au testat pe cei doi soţi M., cu aparatul alcooltest 7410 plus, rezultatul fiind următorul: inculpatul avea 0,63 mg alcool/litru aer expirat, în timp ce soţia sa avea 1,18 mg. alcool/litru aer expirat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, susţinând în esenţă că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost dedus judecăţii şi că totul este o înscenare a soţiei sale, întrucât doreşte să divorţeze şi să scape de el, dar ulterior, după readministrarea probatoriilor a solicitat redozarea pedepsei.
Curtea de apel, examinând hotărârea recurată în raport de situaţia de fapt reţinută, de probele administrate, de criticile formulate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) şi art. 378 C. proc. pen., constată că apelul este nefondat.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 40 din 12 martie 2008, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul M.M. împotriva sentinţei penale nr. 323/2007 a Tribunalului Prahova.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata arestării preventive de la 4 februarie 2007 la zi.
Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul M.M.
Prin motivele de recurs inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemenicie.
În principal, inculpatul a solicitat să se constate că instanţele au comis o gravă eroare de fapt care au condus la condamnarea sa, susţinând că probele administrate în cauză nu au dovedit vinovăţia sa, copii săi minori fiind manipulaţi pentru a declara împotriva sa, declaraţii asupra cărora au revenit ulterior.
În subsidiar, inculpatul a solicitat redozarea pedepselor aplicate pe care le consideră prea severe în raport cu faptul că există un dubiu cu privire la vinovăţia sa, că în familia sa exista o stare conflictuală permanentă.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul declarat pe prevederile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., referitoare la comiterea unei grave erori de fapt de către instanţă şi, respectiv, greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de inculpat şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, soluţiile instanţelor de fond şi de apel fiind legale şi temeinice.
Pe baza probelor administrate a fost reţinută corect situaţia de fapt anterior descrisă (motiv pentru care nu va mai fi reluată), fiind încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, faptele inculpatului care, în noaptea de 2 februarie 2007, în timp ce se afla în domiciliu, a constrâns-o prin ameninţare pe fiica sa M.M.I., născută la 5 mai 1995 să întreţină cu el un act sexual complet (felaţie), după ce anterior a mângâiat-o şi a sărutat-o în zonele intime, obligând-o să urmărească un raport sexual între el şi soţia sa, întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen., şi, respectiv, viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) C. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză nu s-a comis o gravă eroare de fapt, vinovăţia inculpatului fiind reţinută pe baza probatoriului administrat.
Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., există eroare gravă de fapt atunci când situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţe, este contrară probelor dosarului.
Pentru a putea fi reţinută „eroarea gravă de fapt" trebuie să se constate că această eroare a influenţat hotărâtor soluţia dată în cauză, respectiv greşita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o esenţială eroare în legătură cu condamnarea inculpatului, cu toate consecinţele care decurg din această soluţie.
Ori, în cauză, probele administrate au demonstrat, mai presus de orice îndoială, vinovăţia recurentului inculpat M.M. în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost cercetat.
Inculpatul, constant, în declaraţiile date, a arătat că nu a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa, susţinând că procesul penal pornit împotriva sa este o înscenare datorată soţiei sale, care doreşte să divorţeze de el şi să-l înlăture din viaţa sa.
Declaraţiile inculpatului au fost înlăturate din ansamblu probator administrat în cauză, având în vedere că nu se coroborează cu celelalte probe.
În vederea obţinerii înlăturării răspunderii penale, inculpatul a încercat să-i determine pe partea vătămată şi pe fratele acesteia (copii săi), prin înscrisurile trimise din penitenciar, să-şi schimbe declaraţiile iniţiale prin care aceştia îl incriminau.
Astfel, partea vătămată, cât şi fratele său, martorul M.R.I. au declarat, în faţa instanţei de apel, că inculpatul, în scrisorile pe care le trimitea acestora, le indica ceea ce trebuiau să-i răspundă în scrisorile pe care i le trimiteau, pentru ca inculpatul să le folosească în instanţă pentru a combate acuzaţiile care i se aduceau.
Cei doi minori au arătat că au trimis scrisori inculpatului prin care îşi manifestau solidaritatea cu acesta, pentru că aşa le ceruse acesta anterior.
De altfel, copii de pe scrisorile pe care inculpatul le trimitea celor doi minori sunt depuse în dosarul instanţei de apel, scrisori din care rezultă că recurentul nu numai că încerca să-i influenţeze pe aceştia, dar le şi scria ce să declare, respectiv că au fost bătuţi şi obligaţi de mama lor să-l acuze.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că apărările inculpatului sunt făcute pro causa în vederea înlăturării răspunderii penale, iar mai mult decât atât sunt infirmate de celelalte probe administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate în care a relatat, amănunţit, modul în care tatăl său a săvârşit infracţiunile, declaraţiile martorilor M.R.I., M.D.L., proces-verbal de depistare, probe care se coroborează şi cu scrisorile expediate de inculpat celor doi copii, prin care încerca manipularea acestora.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt, întrucât atât situaţia de fapt expusă, cât şi vinovăţia inculpatului în comiterea celor două infracţiuni reţinute în sarcina sa sunt concordante cu probele administrate în cauză.
Nici cel de al doilea motiv de recurs, referitor la greşita individualizare a pedepsei, susţinut în subsidiar de către inculpat, nu este fondat.
Înalta Curte apreciază că în raport de gravitatea sporită a faptelor săvârşite, care rezultă atât din natura infracţiunilor, cât şi din împrejurările comiterii şi modul de acţionare, de urmările socialmente periculoase ale acestora asupra dezvoltării fizice şi psihice ale victimei infracţiunilor (victimă care era în vârstă de 11 ani, fiica inculpatului), cât şi de atitudinea procesuală a inculpatului care în pofida probelor care demonstrează vinovăţia sa, a negat săvârşirea faptelor, iar mai mult decât atât a încercat să-i determine pe cei doi copii minori ai săi să declare, neadevărat, în favoarea sa, pedepsele aplicate inculpatului egale cu minimul special prevăzut de lege, au fost corect individualizate, neexistând motive pentru reducerea acestora.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce prevenţia inculpatului la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 40 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 februarie 2007 la 27 mai 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1822/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1911/2008. Penal → |
|---|
