ICCJ. Decizia nr. 2456/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2456/2008
Dosar nr. 2350/116/2007
Şedinţa publică din 23 iulie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 181 din 18 octombrie 2007, Tribunalul Călăraşi, secţia penală, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat pe inculpatul C.A., la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. A menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia la zi. În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. A fost admisă acţiunea părţii civile şi obligat inculpatul la 20.000 lei daune morale către părţile civile C.T. şi C.D. A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
În esenţă, s-a reţinut că, în seara zilei de 7 iulie 2007, prin violenţă şi ameninţate, inculpatul a întreţinut două raporturi sexuale cu partea vătămată C.D., în vârstă de 13 ani împotriva voinţei acesteia.
În termen legal atât parchetul cât şi inculpatul au exercitat calea ordinară de atac a apelului, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât despăgubirile civile trebuiau acordate minorei C.D. prin reprezentanţii legali, părinţii săi, C.T. şi C.D., iar pe de altă parte pedeapsa aplicată nu şi-ar îndeplini funcţiile, aşa cum sunt reglementate de art. 52 C. pen. şi nici nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP); în mod nelegal nu s-a dispus restituirea articolelor de îmbrăcăminte ridicate de la inculpat şi expertizate pentru descoperirea probelor biologice.
Inculpatul, prin apărător, în şedinţa publică, oral, a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul cuantumului ridicat al pedepsei în raport cu atitudinea sa sinceră şi cu circumstanţele sale personale, iar personal a susţinut că nu ar fi cunoscut că partea vătămată era minoră.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 101/ A din 17 aprilie 2008, cu opinie majoritară, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 181 din 18 octombrie 2007 a Tribunalului Călăraşi şi rejudecând, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului C.A. de la 10 ani la 13 ani închisoare; l-a obligat pe inculpat la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei către partea civilă C.D. prin reprezentanţii săi legali şi a dispus restituirea bunurilor ridicate de la inculpat şi consemnate în dovada seria B, nr. 10830 din 25 iulie 2007, către acesta, menţinând celelalte dispoziţiile ale hotărârii atacate.
Prin aceeaşi decizie s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, s-a menţinut starea de arest a acestuia şi s-a dedus prevenţia de la 8 iulie 2007 la zi, dispunându-se şi obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunii, respectiv lovirea şi ameninţarea părţii vătămate de către inculpat, aducerea acesteia (în vârstă de 13 ani) în starea de a nu se putea apăra, respectiv într-o stare de şoc şi întreţinerea, în aceste împrejurări, a unor raporturi sexuale repetate consecutiv producerii unor traume, se justifică aplicarea unei pedepse majorate, cu respectarea criteriilor impuse de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Instanţa de apel a mai avut în vedere caracterul premeditat al faptei comise de către inculpat, dar şi circumstanţele personale ale acestuia, apreciind că scopul educativ şi preventiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., nu poate fi atins în cauza de faţă decât prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum orientat spre mediu, astfel că a majorat pedeapsa principală aplicată de prima instanţă.
Cât priveşte susţinerea inculpatului în sensul că nu ar fi cunoscut împrejurarea că partea vătămată era minoră, instanţa a apreciat că în mod corect prima instanţă a înlăturat această apărare, în condiţiile în care inculpatul era vecin de mai mult timp cu familia părţii vătămate, proprietăţile acestora fiind despărţite doar de un gard, iar inculpatul avea cunoştinţă că partea vătămată era elevă la şcoala primară.
În raport de traumele fizice dar şi psihice suferite de partea vătămată, care aflată în stare de şoc a fost internată de urgenţă, s-a apreciat ca fiind justificată acordarea unor daune morale părţii vătămate, reprezentată de părinţii săi.
Referitor la obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la inculpat în vederea prelevării probelor biologice, s-a dispus de către instanţa de apel restituirea acestora inculpatului, în condiţiile în care nu au existat temeiuri pentru confiscarea acestora.
Faţă de considerentele avute în vedere de instanţa de apel pentru a dispune majorarea pedepsei aplicate inculpatului, cererea acestuia de ai se reduce pedeapsa a fost apreciată, ca nefondată, astfel că apelul declarat de inculpat a fost respins.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră excesiv de severă şi a cărei reducere o solicită, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursul nu este întemeiat.
La individualizarea pedepsei aplicată, instanţa de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise de inculpat, determinat de împrejurările în care s-a consumat infracţiunea şi de modalitatea în care a acţionat inculpat, care şi-a premeditat fapta dar şi circumstanţele personale ale acestuia, orientându-se în mod corect spre o pedeapsă situată peste limita minimă prevăzută de textul incriminator, majorând justificat cuantumul pedepsei aplicată de prima instanţă.
S-a apreciat în mod întemeiat de către instanţa de apel că scopul educativ preventiv, dar şi coercitiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., nu ar fi putut fi atins în cauza de faţă, prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă situată la minimul special, aşa cum greşit a considerat prima instanţă, astfel că majorarea cuantumului pedepsei principale este întemeiată, iar critica invocată de inculpatul recurent nefondată.
Aşa fiind, recursul formulat de inculpat urmează a fi respins potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa timpul arestării preventive şi văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 101/ A din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 8 iulie 2007 la 23 iulie 2008.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2445/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2479/2008. Penal → |
|---|
