ICCJ. Decizia nr. 2449/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2449/2008
Dosar nr. 5866/1/2008
Şedinţa publică din 16 iulie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
în baza actelor dosarului, constată următoarele :
Prin încheierea din 26 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 571/87/2007 a dispus, printre altele, menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor T.C.J., T.M.C., M.L.M., N.F.D. şi D.A.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 41 din 6 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti au fost condamnaţi printre alţii, inculpaţii:
- T.M.C. la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
- T.C.J. la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
- M.L.M. la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 328 C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
- N.F.D. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată.
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti au fost înregistrate apelurile împotriva hotărârii mai sus menţionate, declarate, printre alţii, de inculpaţii T.C.J., T.M.C., M.L.M., N.F.D.
S-a mai reţinut că, temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor se menţin, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen. În acest sens s-a susţinut că, sunt indicii temeinice referitoare la săvârşirea unei fapte penale, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen., iar pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpaţii sunt cercetaţi este închisoarea mai mare de 4 ani, iar faţă de natura, gravitatea şi împrejurările comiterii faptelor, s-a apreciat că, lăsare în libertate a inculpaţilor creează pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat ca fiind neîntemeiate cererile formulate, printre alţii, de inculpaţii M.L.M. şi N.F.D. de înlocuire şi revocare a măsurii arestării preventive, întrucât din mijloacele de probă administrate în cauză, s-au desprins indicii temeinice că, inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, fapte ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat.
Împotriva acestei încheieri au declarat recursuri inculpaţii T.C.J., T.M.C., M.L.M., N.F.D., solicitând admiterea lor, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea lor în stare de libertate.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpaţi constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.A.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b din acelaşi cod.
Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Alineatul 3 al aceluiaşi articol, prevede că, în cazul în care instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menţine măsura arestării preventive.
Revenind la cauză, se reţine că, referitor la legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., inculpaţii au fost iniţial arestaţi în vederea aducerii lor în faţa autorităţii judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârşit fapte prevăzute de legea penală.
Măsura arestării preventive a fost luată de judecător în condiţiile art. 1491 C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor şi garanţiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea şi temeinicia măsurii fiind examinată de instanţa de control judiciar.
Totodată, măsura arestării preventive a fost prelungită şi, ulterior, menţinută de instanţa de fond pe parcursul judecării cauzei, iar prin sentinţa penală nr. 41 din 6 mai 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus condamnarea inculpaţilor: T.C.J. la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, T.M.C. la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, M.L.M. la pedeapsa 8 ani închisoare şi N.F.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Hotărârea de condamnare a inculpaţilor pentru faptele reţinute în sarcina lor, chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a) din C.E.D.O., menţinerea măsurii arestării.
Cât priveşte temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la luarea acestei măsuri, instanţa investită cu soluţionarea propunerii procurorului a reţinut că se impune arestarea preventivă a inculpaţilor, fiind întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., precum şi cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, gradul ridicat de pericol social al acestora demonstrează că, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pe de altă parte, instanţa învestită cu soluţionarea apelurilor inculpaţilor, efectuând controlul de legalitate şi temeinicie a măsurii arestării preventive după pronunţarea hotărârii de condamnare, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor continuă să subziste, impunând în continuare privarea de libertate a acestora.
Înalta Curte constată că, pentru infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată legea prevede pedepse cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora ar crea un sentiment de insecuritate în rândul comunităţii şi un pericol pentru ordinea publică, astfel că, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat ele subzistând în continuare.
Aşadar, constatând că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. şi la art. 5 paragraful 1 lit. a) şi c) din C.E.D.O., Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.C.J., T.M.C., M.L.M., N.F.D.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la câte 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.C.J., T.M.C., M.L.M. şi N.F.D. împotriva încheierii din 26 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze şi minori şi de familie, în dosarul nr. 571/ 87/2007.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul cuvenite apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica, azi 16 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2447/2008. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 2483/2008. Penal → |
|---|
