ICCJ. Decizia nr. 790/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 790/2008
Dosar nr. 85/64/2007
Şedinţa publică din 4 martie 2008
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 74/2006, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul D.E., la 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 33 din 13 februarie 2006 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, definitivă prin neapelare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată începând cu 22 martie 2006 la zi.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean Dr. Fogolyan Kristof şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1795,21 lei plus dobânda legală, până la data achitării integrale a sumei, către aceasta.
S-a luat act că părţile vătămate D.T., prin curator F.A., Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov şi Spitalul Municipal Tg. Secuiesc nu s-au constituit părţi civile.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul D.E. locuieşte în comuna Mereni, jud. Covasna, împreună cu tatăl său D.T. şi cu mama sa L.I.
Partea vătămată D.T. este bolnav cronic, figurând în evidenţele medicale din anul 1994 cu diagnosticul „atac vascular cerebral cu hemipareză dreapta; afazie motorie totală; hipertensiune arterială esenţială gr. III", fiind încadrat în gradul II de handicap, iar din anul 2003 în gradul III de handicap.
În data de 1 iulie 2005, inculpatul D.E. împreună cu partea vătămată D.T. şi cu alte persoane, printre care şi martora C.P. şi concubinul acesteia, K.I., au consumat băuturi alcoolice la un bar din satul Lutoasa, începând de dimineaţă şi, până în jurul orei 17, oră la care a ajuns acolo şi martora L.I., iar toate cele cinci persoane s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate.
Ajunşi aici, inculpatul şi partea vătămată au continuat să consume băuturi alcoolice, până în jurul orei 23, iar numitul K.I. a adormit.
La un moment dat între inculpat şi partea vătămată a izbucnit un scandal, din cauza faptului că partea vătămată ar fi consumat toată băutura pe care au adus-o acasă. Inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii şi a împins-o de pe prisma casei, partea vătămată căzând în curte. Ulterior, inculpatul a mai lovit-o pe partea vătămată, ce era căzută la pământ, cu picioarele în zona capului şi a toracelui.
Martorele L.I. şi C.P., fiind speriate, au fugit la locuinţa fratelui inculpatului, martorul D.T., aflată în apropiere. Acesta s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate, constatând faptul că aceasta era căzută în curte, în stare de inconştienţă, curgându-i sânge din zona capului, motiv pentru care a anunţat serviciul de ambulanţă.
Conform raportului de expertiză medico – legală nr. 246/ E din 21 septembrie 2005 întocmit de S.M.L. Sf. Gheorghe, partea vătămată a prezentat ca urmare a agresiunii din 1 iulie 2005 un traumatism cranio-cerebral cu fractură occipitală paramedian stânga şi contuzii cerebrale hemoragice pe fond patologic preexistent; leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure; poziţia victimă, agresor a fost variabilă în timp; leziunile necesită 45 – 55 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Situaţia de fapt reţinută mai sus a rezultat din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză; procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor, în special cele date în faza de urmărire penală, raportul de expertiză medico – legală şi înscrisurile depuse la dosar.
Inculpatul D.E. fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti nu a recunoscut comiterea infracţiunii, susţinând că în seara respectivă a lovit-o pe partea vătămată o singură dată cu palma, după care el s-a culcat, iar abia a doua zi a aflat că tatăl său a căzut pe scări.
Martorele L.I. şi C.P, audiate în faza de urmărire penală, au declarat că l-au văzut pe inculpatul D.E. lovindu-l pe tatăl său cu pumnii şi cu picioarele. Şi martorul D.T. a arătat în declaraţia dată la parchet că atunci când cele două martore au venit la locuinţa sa i-au spus că inculpatul îl bate pe tatăl său.
În declaraţiile date în instanţă, aceşti martori au revenit asupra celor declarate, încercând că acrediteze ideea că partea vătămată ar fi căzut singură pe scări, leziunile fiind produse în urma acestei căderi.
Dar înlăturarea unor declaraţii (inclusiv a unor declaraţii date în faza de urmărire penală) de către instanţă poate avea loc numai dacă retractarea este temeinic justificată, cu fapte şi împrejurări convingătoare. Or, martorii nu au oferit o justificare credibilă în acest sens.
Aşa cum s-a arătat mai sus, leziunile traumatice suferite de partea vătămată s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure. Faţă de mecanismul de producere a leziunilor evidenţiat de actele medico-legale, nu s-a putut reţine ca unică sursă de producere a leziunilor căderea părţii vătămate pe scări.
Inculpatul şi martorii au invocat necunoaşterea limbii române (declaraţiile din faza de urmărire penală fiind consemnate în limba română), dar s-a putut constata cu ocazia audierii în instanţă (chiar dacă aceasta s-a făcut cu interpret) că de fapt cunoşteau suficient de bine limba română pentru a înţelege ce li se spune şi pentru a se putea exprima. Inculpatul D.E. a dat explicaţii şi chiar a pus întrebări în limba română, fără ajutorul interpretului autorizat.
Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul, criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi solicitând desfiinţarea acesteia, iar în cadrul rejudecării, achitarea sa deoarece nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa. Inculpatul a precizat că nu a lovit pe victimă, astfel că soluţia de condamnare pronunţată de prima instanţă este nelegală.
Prin Decizia penală nr. 165 din 18 octombrie 2007, Curtea de Apel Braşov a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.E., întrucât din probele administrate în cauză rezultă vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe prevăzute de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.
Acesta, cu intenţie, a lovit pe tatăl său, partea vătămată D.T., în repetate rânduri, cu pumnii şi picioarele, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 45 – 55 zile de îngrijiri medicale.
Fiind audiat în faţa instanţelor de judecată, inculpatul a declarat că el nu a lovit partea vătămată ci „doar l-a lovit cu palma" şi „i-am tras o singură palmă", fără a şti cum s-au produs leziunile părţii vătămate.
Apărarea acestuia în sensul că, după incidentul dintre ei doi, partea vătămată a căzut în faţa casei nu este veridică şi este infirmată de probele administrate în cauză.
În primul rând, actele medico-legale aflate la dosarul cauzei descriu leziunile victimei şi precizează că acestea au pus în primejdie viaţa acesteia şi că s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure.
Suplimentul de expertiză efectuat în cursul judecăţii apelului confirmă existenţa numeroaselor leziuni suferite de victimă (fractură de os occipital paramedian stânga, plagă zdrobită faţă, excoriaţii ale membrului superior drept, hemoragie parieto-frontală dreapta şi perietală stânga, cu inducerea stării de comă) şi de faptul că este exclusă producerea printr-o singură cădere a tuturor leziunilor suferite de partea vătămată, în cadrul aceleiaşi căderi neputându-se produce concomitent leziuni aflate pe 2 axe, mecanismul fiind acela al lovirii directe, cu consecinţa căderii.
În al doilea rând, probele testimoniale dovedesc că inculpatul a lovit pe partea vătămată cu pumnii şi picioarele în mod repetat, aceasta căzând la pământ, continuând să o lovească.
Martora D.I., cea care a anunţat organele de poliţie despre incident, arată în cursul urmăririi penale că era de faţă când inculpatul a lovit pe partea vătămată cu pumnii şi picioarele în cap, astfel că a fugit la celălalt fiu al victimei, D.T. pentru a-i veni în ajutor.
Declaraţia martorei oculare C.P., dată în cursul urmăririi penale, menţionează aceleaşi împrejurări şi se coroborează cu declaraţia martorului D.T., care confirmă că a fost chemat la casa tatălui său de cele două femei întrucât inculpatul agresează pe partea vătămată, găsind-o pe aceasta plină de sânge, astfel că a chemat salvarea.
Martorii K.I. şi K.A., confirmă, la rândul lor, existenţa conflictului dintre părţi.
În cursul judecăţii, martorii au revenit însă asupra declaraţiilor date le urmărirea penală, arătând că nu au văzut ca inculpatul să lovească pe partea vătămată şi că aceasta a căzut.
Pe lângă faptul că declaraţiile date sunt contradictorii între ele şi sunt contrazise de probe ştiinţifice, martorii nu au putut justifica în mod real schimbarea poziţiei procesuale. Deşi aceştia au pretins că nu cunosc limba română şi că au semnat declaraţiile fără a le cunoaşte conţinutul, din actele dosarului nu rezultă în nici un fel această împrejurare, dimpotrivă, instanţa de apel (ca şi cea de fond), a constatat în mod nemijlocit că atât martorii cât şi inculpatul cunosc limba română, înţelegând declaraţiile date şi reacţionând la diverse afirmaţii fără a avea nevoie de interpret.
De asemenea, trebuie luată în considerare împrejurarea relevată la urmărirea penală de toţi martorii în sensul că inculpatul are un comportament violent în public şi mai ales în familie (ameninţări, insulte, injurii) şi că le este frică de acesta. „Inculpatul este extrem de violent şi de atunci, inclusiv şi astăzi, atât pe mine cât şi pe mama mea, ne-a ameninţat cu moartea dacă vom da declaraţii împotriva sa"; „este în continuare violent şi cu mine, ameninţă toată lumea pentru că am dat declaraţii în prezentul dosar". Totodată, martorul K.A. a arătat că de mai multe ori i-a adăpostit pe părinţii inculpatului (partea vătămată D.T. şi martora L.I.), care s-au refugiat în casa sa deoarece au fost agresaţi de inculpat.
De asemenea, martorul G.V., lucrătorul de poliţie care a primit de la martora D.I. denunţul, arată că a vorbit cu martorii în limba română, deoarece aceştia o cunosc. Ţinând seama de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele neavând o valoare mai dinainte stabilită, în mod corect prima instanţă a înlăturat depoziţiile date de martori în cursul judecăţii ca nesincere, necoroborându-se cu celelalte probe administrate, poziţie menţinută şi de instanţa de apel.
În cadrul operaţiunii de individualizare judiciară, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a stabilit o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social concret al infracţiunii şi persoanei inculpatului, cuantumul fiind orientat înspre limita inferioară a textului sancţionator.
S-a luat în considerare gravitatea deosebită a faptei, viaţa victimei fiind pusă în primejdie, modul de operare şi împrejurările în care a avut lor aceasta (victima este tatăl inculpatului, persoană cu handicap, care nu se poate apăra), consecinţele produse (urmare agresiunii, victima a intrat în comă), persoana inculpatului şi perseverenţa lui infracţională (este recidivist postexecutoriu, fiind condamnat anterior în cinci rânduri, începând din anul 1991 pentru diverse infracţiuni, de la violare de domiciliu şi furt calificat, la ultraj şi tâlhărie, executând pedepsele, cea mai mare de 5 ani şi 6 luni închisoare, fără a da vreo dovadă de îndreptare), precum şi comportamentul violent al inculpatului în societate (a fost sancţionat contravenţional în repetate rânduri pentru tulburarea liniştii publice şi insulte repetate în public, chiar în incinta exterioară a bisericii) şi familie.
Împotriva deciziei penale nr. 165 din 18 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov în termen legal a declarat recurs inculpatul D.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Un prim motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., vizează încadrarea juridică a faptei, instanţele reţinând în mod greşit în sarcina sa tentativa la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen. şi nu infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
În motivarea recursului, inculpatul arată că a lovit pe partea vătămată o singură dată cu palma, iar a doua zi a aflat că aceasta a căzut pe scări, aspect confirmat şi de martorii audiaţi în cauză.
În al doilea rând, inculpatul critică hotărârile pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Se arată de către inculpat că pedeapsa aplicată este mult prea severă în raport de circumstanţele sale personale, situaţie socială precară, are în întreţinere doi copii minori, precum şi faţă de circumstanţele în care a comis fapta.
Examinând recursul declarat de inculpat prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reţine că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au expus pe larg situaţia de fapt, au făcut o temeinică analiză a probelor administrate, concluzionând în mod corect că inculpatul se face vinovat de comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 si 175 lit. c) C. pen., cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., nefiind incident în cauză.
Astfel, în noaptea de 1 iulie 2005, inculpatul, aflându-se în stare avansată de ebrietate, a aplicat părţii vătămate D.T., tatăl său, mai multe lovituri cu pumnii, a împins-o apoi de pe prispa casei, iar după ce partea vătămată a căzut în curte, a continuat să o lovească cu picioarele în zona capului şi a toracelui.
Ca urmare a loviturilor primite, partea vătămată a suferit un traumatism cranio-cerebral cu fractură occipitală paramedian stânga şi contuzii cerebrale hemoragice pe fond patologic preexistent.
Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 246/ E din 21 septembrie 2005 al S.M.L. Covasna, leziunile s-au produs prin lovire cu şi de corpuri dure, poziţia victimă-agresor a fost variabilă în timp, iar leziunile traumatice au necesitat pentru vindecare 45 - 55 zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.
În completarea raportului de expertiză medico-legală se precizează că este exclusă posibilitatea producerii printr-o singură cădere de la nivel atât a leziunilor aflate pe ax fronto-occipital, cât şi a leziunilor în ax biparietal.
Concluziile raportului de expertiză medico-legală, astfel cum a fost completat, se coroborează cu declaraţiile martorilor L.I. şi C.P., D.T. şi G.V.
În declaraţiile date în cursul urmăririi penale, martorele L.I. şi C.P. au relatat că l-au văzut pe inculpat cum acesta îşi lovea tatăl cu pumnii şi picioarele, că inculpatul este o fire violentă, agresându-şi părinţii în diferite împrejurări.
Fratele inculpatului, martorul D.T, confirmă împrejurarea că inculpatul este extrem de violent şi arată că în noaptea de 1 iulie 2005, cele două martore au venit la locuinţa sa, cerându-i ajutorul întrucât inculpatul „îl omoară în bătaie" pe tatăl său.
Acelaşi martor arată că inculpatul l-a ameninţat cu moartea dacă va da declaraţii împotriva sa.
Declaraţiile martorilor menţionaţi se coroborează cu declaraţiile martorului G.V, agent şef în cadrul Postului de Poliţie M., potrivit cărora, în seara respectivă, s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate, unde i s-a spus că aceasta a fost lovită de inculpat şi transportată la spital.
Martorii K.I. şi K.A., deşi nu au putu oferi informaţii în legătură cu momentul agresării părţii vătămate, au relatat că în seara zilei de 1 iulie 2005, atât inculpatul, cât şi victima se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, iar inculpatul, după eliberarea din penitenciar, şi-a agresat în repetate rânduri părinţii, aceştia fiind nevoiţi să fugă de acasă.
În cursul cercetării judecătoreşti, martorii L.I., D.T. şi C.P. au revenit asupra declaraţiilor date, susţinând că inculpatul nu a lovit-o pe partea vătămată, ci aceasta a căzut singură.
Martorii îşi motivează declaraţiile date în cursul urmăririi penale prin aceea că nu cunosc limba română, iar cu prilejul audierii nu li s-a asigurat un interpret de limba maghiară.
Instanţele au reţinut în mod corect că numai declaraţiile date de aceştia la urmărirea penală exprimă adevărul, întrucât se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală şi cu procesul verbal de cercetare la faţa locului iar din declaraţiile martorului G.V., rezultă că martorii cunosc limba română, aspect constatat nemijlocit şi de către instanţe.
Inculpatul a susţinut pe parcursul procesului penal că a aplicat tatălui său o singură palmă, iar leziunile au fost produse prin căderea acestuia, susţineri ce sunt infirmate de probele administrate menţionate anterior.
În cursul soluţionării apelului declarat de inculpat a fost audiată şi partea vătămată D.T., care arată că nu a fost lovit de inculpat şi a căzut datorită faptului că era în stare de ebrietate.
Declaraţia părţii vătămate este vădit subiectivă, făcută în scopul exonerării fiului său de răspunderea penală şi este contrazisă de celelalte probe administrate.
Cea de a doua critică formulată de inculpat este, de asemenea, nefondată.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, împrejurările săvârşirii acesteia, lovirea în mod repetat cu pumnii şi picioarele a unei persoane în vârstă, cu grave probleme de sănătate, datele care circumstanţiază persoana inculpatului.
Astfel, acesta nu este la prima încălcare a legii penale săvârşind prezenta infracţiune în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), este cunoscut cu un comportament violent în familie şi societate, nu avea ocupaţie, are în întreţinere un copil minor, pe parcursul procesului penal a avut o atitudine nesinceră.
Pedeapsa aplicată în cuantum de 9 ani închisoare este orientată spre limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, astfel că în raport cu împrejurările arătate nu se impune reducerea acesteia.
Faţă de cele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 190 şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.E. împotriva deciziei penale nr. 165/ AP din 18 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul interpretului de limba maghiară va fi suportat din fondul I.C.C.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 765/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 797/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
