ICCJ. Decizia nr. 1021/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1021/2009
Dosar nr. 1040/64/2008
Şedinţa publică din 20 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 110/ F pronunţată în şedinţa publică din 13 noiembrie 2008, Curtea de Apel Braşov a respins, ca nefondată, plângerea formulată de persoana vătămată C.N. împotriva rezoluţiei nr. 183/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov din data de 1 septembrie 2008, pe care a menţinut-o.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-au reţinut următoarele considerente:
Petentul C.N. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 183/P/2008 din data de 1 septembrie 2008, fiind nemulţumit de soluţia dată şi solicitând instanţei desfiinţarea acestei rezoluţii şi trimiterea cauzei la parchet pentru cercetări, privind intimaţii V.R., Ş.M.C., C.M., procurori, precum şi pentru M.R., judecător, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, considerând că aceşti magistraţi, în opinia petentului, în calitate de funcţionari, astfel cum e definit termenul (în C. pen. în art. 174) au efectuat falsuri în dosarul în care era parte şi că au îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu, cauzându-i prejudicii.
Rezoluţia atacată a fost confirmată prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov din data de 24 septembrie 2008 dată de procurorul general.
Plângerea a fost formulată în termenul legal de 20 de zile prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
Instanţa a reţinut că soluţia adoptată de procuror în sensul neînceperii urmăririi penale faţă de persoanele reclamate este legală şi temeinică deoarece aspectele invocate de petent nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-au efectuat cercetări.
Astfel, magistratul procuror V.R., menţionând că raportul de expertiză întocmit de T.F. a fost depus la dosar a data de 9 septembrie 2002, iar nu la 3 octombrie 2002, nu se circumscrie dispoziţiile art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), nefiind de natură a altera conţinutul înscrisului, fiind evidentă eroarea materială comisă de procuror.
Aceleaşi considerente au fost reţinute ca fiind valabile şi pentru magistratul judecător Ş.C.M. şi magistratul judecător M.R., în actele emise de acestea preluându-se aceeaşi eroare materială.
Referitor la procurorul C.M., în mod corect, s-a constatat prin rezoluţia atacată inexistenţa infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în condiţiile în care controlul efectuat cu privire la situaţia generală a unităţii Ministerului Public la care lucrează magistratul a relevat un volum imens de activitate al procurorului în discuţie, fapt obiectiv şi concret ce a împiedicat soluţionarea dosarului, în care petentul era parte, într-un timp mai scurt.
Aceste împrejurări obiective coroborate cu faptul că magistratul procuror nu a urmărit încălcarea atribuţiilor de serviciu prin tergiversarea soluţionării cauzei (neexistând nicio dovadă în acest sens), a determinat instanţa să concluzioneze că nu există fapte penale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul susţinând că parchetul trebuia să dispună efectuarea unei expertize judiciare care să confirme sau să infirme cele susţinute atât de infracţiunea de abuz în serviciu, cât şi de infracţiunea de fals intelectual.
Referindu-se la adresa C.S.M. nr. 1880/2007, a arătat că obiecţiunile semnalate au fost însuşite de către parchet, care trebuie să-i comunice răspunsul în termenul prevăzut de lege.
Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin rezoluţia din data de 1 septembrie 2008 adoptată în dosarul penal nr. 183/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen., cu raportare la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de V.R., Ş.M.C. şi M.R. relativ la comiterea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi faţă de C.M., relativ la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Ca atare, de fapt, s-a reţinut, în esenţă, faptul că în rezoluţia adoptată, la data de 26 septembrie 2007, în dosarul nr. 1364/P/2006, magistratul judecător V.R. a menţionat că data depunerii raportului de expertiză la Judecătoria Braşov de către expertul T.F. a fost la 9 septembrie 2002 în loc de 1 octombrie 2002 (dată corectă), aceeaşi afirmaţie fiind cuprinsă şi în rezoluţia nr. 2309/II/2/2007 emisă la data de 9 noiembrie 2007 de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, magistratul procuror Ş.M.C., dar şi în sentinţa penală nr. 551 din 17 aprilie 2008 a Judecătoriei Braşov, pronunţată de magistratul judecător M.R. cu prilejul soluţionării cauzei având ca obiect plângerea întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen.
Totodată, petiţionarul a formulat plângere penală şi împotriva intimatei C.M., magistrat procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, care a fost desemnată iniţial să soluţioneze dosarul penal nr. 1364/P/2006, relativ la comiterea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), apreciind că aceasta în mod nejustificat a omis să adopte o soluţie în cauză în perioada 28 aprilie 2006 şi luna martie 2007, magistratul procuror fiind considerată de către petiţionar şi autorul moral al referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit de către organele de poliţie.
Sentinţa instanţei, care a menţinut rezoluţia atacată este corectă.
Potrivit art. 195 alin. (1) C. proc. pen., erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu.
Petiţionarul, observând că în actele procedurale s-a strecurat eroare materială, cu privire la data depunerii raportului de expertiză avea posibilitatea să uzeze de această cale legală.
În consecinţă, magistraţii nu au săvârşit o faptă penală.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie cu referire la infracţiunea analizată, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Referitor la intimata C.M., procuror, în mod corect s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a fi subiect activ a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în condiţiile în care controlul efectuat cu privire la situaţia generală a instituţiei din care face parte, a relevat un volum imens de activitate al procurorului în discuţie, fapt obiectiv şi concret ce a împiedicat soluţionarea cauzei în care petentul era parte, într-un interval de timp mai scurt.
Aceste împrejurări obiective coroborate cu faptul că magistratul procuror nu a urmărit încălcarea atribuţiilor de serviciu prin tergiversarea soluţionării cauzei, au condus la concluzia corectă că fapta nu există.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul, ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 110/ F din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3587/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1032/2009. Penal → |
|---|
