ICCJ. Decizia nr. 1036/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1036/2009

Dosar nr. 991/42/2008

Şedinţa publică din 23 martie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată următoarele:

Prin plângerea formulată la 3 iunie 2008, petiţionara N.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a notarului public T.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), susţinând că acesta a eliberat un certificat de moştenitor nelegal şi apoi a autentificat un contract de vânzare-cumpărare a imobilului succesoral, înlăturând-o de la partajul unui imobil şi cauzându-i un prejudiciu patrimonial.

În urma actelor premergătoare efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin rezoluţia nr. 445/P/2008 din 30 iulie 2008 a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin rezoluţia nr. 135/II/2/2008 din 15 august2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost respinsă plângerea petiţionarei împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale apreciind corectă soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale, faptele nefiind prevăzute de legea penală.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin sentinţa penală nr. 183 din 14 noiembrie 2008 a respins plângerea petiţionarei N.V. împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată cu motivarea că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală, că certificatul de moştenitor a fost eliberat la notarul public cu respectarea legii, că tot astfel s-a autentificat contractul de înstrăinare a imobilului,ţinându-se seama de voinţa părţilor şi că petiţionara poate formula acţiune civilă de anulare a actelor notarului la instanţa de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionara V.N., care a susţinut că a achitat împreună cu soţul ei rate la imobilul succesoral şi că în mod greşit notarul public nu i-a recunoscut contribuţia, înlăturând-o de la dreptul de proprietate asupra unei cote părţi din apartamentul la a cărui plată a participat efectiv.

S-a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii şi desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.

Recursul declarat nu este întemeiat.

Din examinarea actelor premergătoare efectuate de procuror, se constată că în baza certificatului de moştenitor nr. 33 din 26 ianuarie 1978 eliberat de notariatul de Stat Judeţean Buzău s-a stabilit că de pe urma defunctei N.E., decedată la 20 ianuarie 1977 au rămas ca bunuri cota indiviză de ½ din casa de locuit cu ½ din suprafaţa de 250 mp teren, imobil aflat în perimetrul construibil al satului Căpăţâneşti, comuna Mărăcineni, judeţul Buzău, cota de ½ din suma de 1000 lei depusă la CEC şi cota de ½ din autoturismul D. 1100, bunuri cumpărate în timpul căsătoriei cu soţul supravieţuitor N.G., căruia îi revine cota indiviză de ½ din aceste bunuri comune.

Prin acelaşi act s-a stabilit că au rămas ca moştenitori: N.G., soţ, căruia îi revine cota de ¼ din masa succesorală în baza art. 1 din Legea nr. 319/1944 şi N.G. – fiul, căruia îi revine cota de ¾ din masa succesorală, în baza art. 669 C. civ.

Ulterior, prin certificatul de moştenitor supliment nr. 196 din 3 noiembrie 2006, eliberat de notarul public T.M., s-a constatat că de pe urma defunctei N.E., decedată la 20 ianuarie 1977 au rămas ca masă succesorală cota indiviză de ½ din imobilul apartament în suprafaţă utilă de 53,2 mp, compus din trei camere de locuit şi dependinţe, împreună cu suprafaţa de 21 mp teren aferent şi indiviz, situate în Buzău, judeţul Buzău, cealaltă cotă indiviză din apartament aparţinând soţului supravieţuitor N.G. şi ca moştenitori N.G., în calitate de soţ cu o cotă de ¼ din întreaga masă succesorală şi N.G., în calitate de fiu cu o cotă de ¾ din întreaga masă succesorală.

Actele premergătoare au confirmat că bunurile imobile arătate în certificatul de moştenitor şi cel ulterior, au fost dobândite de soţii N.E. şi N.G. în timpul căsătoriei lor, fiind deci supuse regimului prevăzut de art. 30 C. fam.

Petiţionara N.V. a susţinut că a intrat în relaţie de concubinaj cu soţul supravieţuitor N.G., imediat după decesul defunctei sale soţii şi că, împreună cu aceasta, a achitat rate la apartamentul cumpărat şi că ulterior, în 1982, s-a căsătorit cu sus-numitul continuând să plătească rate la acelaşi imobil.

Împrejurarea că după intrarea în relaţii de concubinaj şi apoi după căsătorie, petiţionara a achitat rate la apartament împreună cu numitul N.G.,îi conferă acesteia un drept de creanţă, valorificabil pe calea unei acţiuni civile.

Ca atare, notarul public a procedat corect la emiterea certificatului de moştenitor supliment nr. 196 din 3 noiembrie 2006 – respectiv, dispoziţiile art. 68-88 referitoare la procedura succesorală, cuprinse în Legea nr. 36/1995, precum şi ale art. 669 C. civ. şi art. 30 C. fam., nerezultând indicii de săvârşire a infracţiunilor reclamate.

Tot astfel, referitor la vânzarea apartamentului de către N.G. şi N.G., autentificată sub nr. 3049 din 24 noiembrie 2006, se constată că notarul public reclamat nu avea temeiuri din cele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 36/1995 respectiv, „când actul solicitat este contrar legii şi bunelor moravuri", să refuze autentificarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu numiţii dobânditori R.I.Ş. şi R.M.M.

Rezultă deci, că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală, şi că soluţia procurorului de netrimitere în judecată a notarului public a fost corect menţinută de prima instanţă.

În consecinţă, Curtea constatând nefondate criticile formulate şi, nerezultând la examinarea cauzei, conform art. 3856 alin. (3) aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, urmează în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, a respinge recursul declarat de petiţionară, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara N.V. împotriva sentinţei penale nr. 183 din 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1036/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs