ICCJ. Decizia nr. 1717/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1717/2009
Dosar nr. 3534/104/2007
Şedinţa publică din 11 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 93 din 15 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3534/104/2007 s-a dispus condamnarea inculpatului G.D.D. (fiul lui M. şi I., născut la 14 februarie 1977 în Drăgăşani, judeţul Vâlcea, domiciliat în comuna Vultureşti, sat Vlăngăreşti, judeţul Olt) la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
I-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui ciomag – corp delict.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1086,075 lei despăgubiri civile către Spitalul judeţean de urgenţă Slatina.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1750 lei despăgubiri materiale şi 5000 lei daune morale către partea civilă.
A fost respinsă cererea privind prestaţia periodică formulată de partea civilă, ca nefondată.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt, următoarele.
În seara zilei de 1 iunie 2007, în jurul orelor 2230 – 2300, în timp ce partea vătămată şi unchiul acesteia mulgeau oile, au venit la stână inculpatul G.D.D. însoţit fiind de martora P.E. şi fiica acesteia P.L. care aveau în căruţă un număr de 5-6 oi.
Partea vătămată şi unchiul acesteia au fost rugaţi de către inculpat să le primească oile, însă aceştia au refuzat, având prea multe, întâmpinând greutăţi datorită secetei.
Discuţiile contradictorii au continuat şi în afara gardului împrejmuitor al stânei, degenerând în ceartă, împrejurare în care inculpatul a lovit partea vătămată cu un ciomag în zona capului, o singură dată.
Urmare loviturii aplicate, victima a căzut, după care inculpatul a lovit-o din nou, cu acelaşi obiect, în aceeaşi zonă, partea vătămată reuşind să ridice braţul stâng deasupra capului, lovitura fiind astfel parată cu antebraţul stâng. Conflictul a fost de scurtă durată, fiind oprit datorită intervenţiei martorului R.A., după care inculpatul şi cele două persoane care-l însoţeau, au plecat.
Victima a fost transportată în aceeaşi noapte la spitalul din Slatina şi internată până la data de 18 iunie2007.
Din actele medico-legale efectuate în cauză s-a stabilit că victima a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse la data de 1 iunie 2007, prin lovire cu corpuri contondente, necesitând pentru vindecare 67-70 de zile îngrijiri medicale, de la data producerii leziunilor.
S-a apreciat că leziunile de la nivelul antebraţului stâng pot fi considerate leziuni de apărare.
În raport de această stare de fapt şi de probele administrate, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 175 lit. i) şi alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 C. pen.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat apel inculpatul G.D.D., solicitând desfiinţarea acesteia şi în cadrul rejudecării, achitarea sa în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
În subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.
A criticat sentinţa şi în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, considerând că sunt aplicabile prevederile art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 24 din 9 februarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3534/104/2007 s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpat şi desfiinţarea hotărârii numai în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie şi latura civilă a cauzei.
Rejudecând cauza în aceste limite, a înlăturat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, menţinând doar dispoziţiile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A constatat recuperat prejudiciul material cauzat părţii civile R.D. în sumă de 2000 lei.
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de acelaşi inculpat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
În esenţă, instanţa de apel a considerat ca fiind fondat apelul doar în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, fiind obligatoriu ca inculpatului să-i fie interzis doar exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (2) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, întrucât inculpatul a remis părţii civile suma de 2000 lei, se impune a fi constatat ca fiind recuperat prejudiciul produs.
Celelalte critici au fost considerate ca fiind nefondate.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul G.D.D., invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 17 C. proc. pen.
Au fost reiterate motivele invocate în apel, solicitând a se constata că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, ceea ce impune a fi înlăturată în control judiciar prin pronunţarea unei hotărâri de achitare în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.
De asemenea recurentul inculpat a considerat că se impune casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă faţă de împrejurarea că s-a reţinut o stare de fapt contradictorie, nefiind precizată o dată certă la care a fost comisă fapta.
A doua critică a vizat încadrarea juridică a faptei, solicitând a se reţine infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., ceea ce impune, ca o consecinţă directă, reindividualizarea pedepsei atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi sub aspectulmodalităţii de executare.
Înalta Curte examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reţinută de instanţa de fond şi confirmată în apel este corectă, iar încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul G.D.D. în infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. este legală.
Din probele administrate rezultă că incidentul dintre partea vătămată R.D. şi inculpatul G.D.D. a avut loc la data de 1 iunie 2007, în jurul orelor 22,30 – 23,00, la stâna unde îşi desfăşura activitatea victima.
Violenţele au fost de scurtă durată, fiind precedate de o ceartă în care ambele părţi şi-au adus injurii.
Din declaraţiile martorului ocular R.A. (fila 17 dos.urm.pen., 60 dos. fond), rezultă că inculpatul a luat, la un moment dat, ciomagul care era rezemat de gard şi a lovit victima „peste cap şi peste mână, doborându-l la pământ".
Relatările martorului sunt confirmate de partea vătămată dar şi de ceilalţi martori care au aflat de incident, ulterior consumării infracţiunii.
Cât priveşte lovirea inculpatului de către partea vătămată, în zona spatelui, se impune a se reţine faptul că aceste aspecte sunt susţinute numai de martora P.E., nefiind confirmate printr-un act medicale. Din certificatul medico-legal nr. 643/c din 4 iunie 2007 întocmit de Unitatea sanitară de medicină legală Slatina (f. 50 dos.urm.pen.), rezultă că inculpatul G.D.D. nu prezintă leziuni traumatice, acuzând doar dureri toraco-lombare.
Imediat după incident, partea vătămată a fost internată la Spitalul Slatina, până la 18 iunie 2007 cu diagnosticul „traumatism cranio cerebral acut, plagă frontală, fractură diafiză cubitală M.S. stânga. Pareză nerv radial."
Din raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Slatina (f. 107-108 dos. fond.) rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni pe faţa externă a cotului stâng, pe partea dorsală a braţului stâng, anchiloză completă cot stâng. Leziunile suferite au necesitat pentru vindecare un număr de 65-70 zile de îngrijiri medicale.
Coroborând probele testimoniale administrate în cauză, cu actele medicale care atestă leziunile produse, zona vizată, precum şi durata îngrijirilor medicale, Înalta Curte constată că fapta inculpatului constituie infracţiunea de tentativă la omor calificat şi nu infracţiunea de vătămare corporală gravă.
Împrejurarea că partea vătămată a ridicat braţul, evitând astfel o lovitură în zona capului – care putea fi vitală – nu poate să conducă la reţinerea unei infracţiuni de vătămare corporală. Inculpatul a prevăzut că prin lovirea victimei cu ciomagul în zona capului poate să o ucidă şi chiar dacă nu a urmărit acest rezultat a acceptat posibilitatea producerii lui, săvârşind astfel fapta cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte.
Raportat astfel la împrejurările săvârşirii faptei, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 44 C. pen., nefiind întrunite condiţiile unui atac material, direct, imediat şi injust.
Nici critica ce vizează trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă nu poate fi primită, fiind lămurită pe deplin starea de fapt prin probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Aşa fiind, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.D.D. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 9 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D.D. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 9 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3055/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1853/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
