ICCJ. Decizia nr. 2215/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2215/2009
Dosar nr. 63/42/2009
Şedinţa publică din 11 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 57 din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta V.M., domiciliată în Bucureşti, sector 4.
A menţinut ca legale şi temeinice rezoluţiile adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 596/P/2008.
A fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 596/P/2008 din 18 noiembrie 2008 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii I.D. şi B.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fapte din datele de 30 septembrie 1997, 20 iulie 1998 şi 30 iulie 1998, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Totodată, faţă de aceeaşi făptuitori s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fapte din data de 2 decembrie 2007, întrucât acestea nu există, aceeaşi soluţie fiind dispusă şi faţă de făptuitorii H.A.G., C.M. şi N.D.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Pentru a pronunţa această soluţie, procurorul a reţinut următoarele:
Prin adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înaintată spre competentă soluţionare plângerea formulată de către persoana vătămată V.M. împotriva făptuitorilor menţionaţi mai sus, arătându-se în motivarea plângerii, la care au fost ataşate înscrisuri, pe motiv că făptuitorii I.D. şi B.G., în calitate de notari publici, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu cu prilejul întocmirii actelor autentificate sub nr. 1591 din 30 septembrie 1997, 2118 din 30 iulie 1998 şi nr. 1905 din 20 iulie 1998, consemnând în cuprinsul acestora date nereale.
Aceleaşi fapte pretins a fi de natură penală le-ar fi comis cei doi făptuitori şi cu ocazia respingerii a două cereri formulate de către persoana vătămată prin care a solicitat rectificarea actelor arătate mai sus, conform încheierilor nr. 8705 şi nr. 8706, ambele din 3 decembrie 2007.
În concret, s-a reţinut că persoana vătămată a susţinut că, la momentele la care au fost încheiate cele trei contracte sus-menţionate, era căsătorită cu V.A.V. şi că, în mod greşit, în cuprinsul acestor acte s-a reţinut că el este necăsătorit. În această situaţie, în cursul lunii noiembrie 2007, persoana vătămată a adresat Biroului Notarial I.D., B.G. două cereri prin care a solicitat rectificarea actelor, cereri ce au fost respinse, în opinia sa, în mod abuziv de către cei doi notari publici prin încheierile nr. 8706/2007 şi nr. 8705/2007. Împotriva acestor încheieri, persoana vătămată a exercitat căile de atac prevăzute de lege, însă instanţele i le-au respins.
Persoana vătămată a considerat că soluţiile au fost date în mod abuziv şi că acestea conţin date nereale, fapt pentru care a înţeles să formuleze plângere şi împotriva judecătorilor care au soluţionat cauza respectivă: N.D.G., H.A.G. şi C.M.
Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa civilă nr. 2605 din 4 martie 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a fost declarată desfăcută căsătoria încheiată la 21 aprilie 1984 între V.A.V. şi V.M., din vina ambilor soţi, iar cei doi minori rezultaţi din căsătoria foştilor soţi au fost încredinţaţi mamei.
La data de 9 mai 2005, V.M. a formulat cerere de repunere în termenul de apel şi a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 2605/1997, iar prin Decizia civilă nr. 402 din 27 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia de netimbrare invocată din oficiu de instanţă şi s-a anulat ca netimbrat apelul declarat.
Recursul declarat de V.M. a fost admis prin Decizia nr. 1633 din 14 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, care a casat Decizia nr. 402/2005 şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Bucureşti.
Ulterior, prin Decizia nr. 1588 din 15 noiembrie 2006 Tribunalul Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de declarare a apelului şi, apoi, a respins, ca tardiv, apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2605/1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs V.M., iar prin Decizia nr. 1068 din 5 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a, a fost admis recursul, a fost casată Decizia nr. 1588/2006 şi a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Procurorul a reţinut că, de la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 2605 din 4 martie 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi până în cursul anului 2005, această hotărâre nu a fost atacată de niciuna dintre părţi, fapt pentru care a rămas definitivă şi irevocabilă, prin neapelare, la data de 28 iulie 1997.
Având la bază această hotărâre, la data de 30 septembrie 1997, V.A.V. a achiziţionat un drept indiviz de ½ dintr-un teren în suprafaţă de 983,60 mp, situat în intravilanul oraşului Buşteni, cu acel prilej cumpărătorul declarând notarului public I.D. că este necăsătorit, dată fiind hotărârea de divorţ la care s-a făcut referire, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare ce a fost autentificat sub nr. 1591 din 30 septembrie 1997.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de notarul public B.G. sub nr. 1905 din 20 iulie 1998, V.A.V. a cumpărat un teren în suprafaţă de 207,69 mp situat în intravilanul oraşului Buşteni, menţionând şi de această dată că este necăsătorit.
La data de 30 iulie 1998, a fost autentificat sub nr. 2118, de către notarul public I.D., un act de partaj voluntar între soţii T.V. şi T.M., pe de o parte, şi V.A.V., pe de altă parte, cu privire la un teren, ocazie cu care, de asemenea, V.A.V. a declarat că este necăsătorit.
La data de 2 noiembrie2008, V.M. a adresat Biroului Notarial I.D. – B.G. o cerere prin care a solicitat rectificarea celor trei acte menţionate mai sus, susţinând că,în mod greşit, s-a menţionat în cuprinsul acestora că V.A.V. este necăsătorit, pentru că, la momentele respective cei doi erau căsătoriţi, întrucât hotărârea de divorţ nu era definitivă şi irevocabilă, aspect ce rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 1068/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prin încheierea nr. 8705 din 3 decembrie 2007 întocmită de către notarul I.D. a fost respinsă cererea formulată de către V.M., cu privire la rectificarea actelor autentificate sub nr. 1591/1997 şi nr. 2118/1998, avându-se în vedere, pe de o parte, că părţile prezente s-au opus în mod expres, în scris, rectificării actelor, iar pe de altă parte, sentinţa civilă nr. 2605/1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a rămas definitivă şi irevocabilă înaintea întocmirii actelor respective.
Prin încheierea nr. 8706 din 3 decembrie 2007, întocmită de către B.G. a fost respinsă cererea numitei V.M. prin care a solicitat rectificarea actului autentificat sub nr. 1905/1998, pentru aceleaşi considerente arătate mai sus.
Împotriva acestor încheieri a formulat plângere V.M., dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Sinaia sub nr. 2114/310/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 383 din 25 martie 2008, pronunţată de către făptuitoarea N.D.G., în calitate de judecător, au fost respinse plângerile conexate ca neîntemeiate, soluţia dată apreciindu-se ca fiind motivată, atât în fapt cât şi în drept, făcându-se trimitere la actele dosarului.
Prin Decizia nr. 351 din 12 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Prahova, judecători fiind H.A.G. şi C.M., a fost respins ca nefondat apelul declarat de către V.M. împotriva sentinţei civile nr. 383/2008 a Judecătoriei Sinaia, aceeaşi soluţie fiind pronunţată şi de Curtea de Apel Ploieşti, la data de 13 noiembrie 2008.
Faţă de întreaga situaţie de fapt, astfel cum a fost descrisă mai sus, s-a constatat că faţă de făptuitorii I.D. şi B.G. nu mai pot fi efectuate cercetări cu privire la existenţa infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fapte pretins a fi săvârşite la data încheierii actelor autentificate sub nr. 1591/1997, nr. 2118/1998 şi nr. 1905/1998 întrucât s-a împlinit, de foarte mult timp, termenul de prescripţie a răspunderii penale, caz în care, fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen., respectiv există o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de aceştia, fapt pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), fapte din 30 septembrie 1997, 20 iulie 1998 şi 30 iulie 1998.
Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceeaşi făptuitori şi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), pretins a fi comise cu prilejul întocmirii încheierilor nr. 8705 şi nr. 8076, ambele din data de 3 decembrie 2007, întrucât acestea nu există.
S-a reţinut că, la întocmirea celor două acte, notarii au avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 36/1995, pe care le-au respectat, motivând în scris, care sunt considerentele pentru care au apreciat că se impune respingerea cererilor de rectificare a actelor.
De asemenea, s-a reţinut, ca o dovadă în plus, şi faptul că soluţiile date de notari au fost supuse controlului instanţelor judecătoreşti care au hotărât definitiv şi irevocabil că plângerea petentei V.M. este neîntemeiată.
Faţă de făptuitorii N.D.G., H.A.G., C.M., judecători, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), reţinându-se că faptele reclamate nu există, întrucât simplul fapt că judecătorii au pronunţat hotărâri în defavoarea numitei V.M. nu este de natură a conduce la concluzia că aceştia au comis vreo faptă de natură penală, întrucât ei au avut în vedere probele dosarului, actele normative aplicabile în speţă şi în motivarea hotărârilor, au făcut trimitere la probele administrate.
Mai mult, hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost examinată de către instanţele superioare care au fost investite cu soluţionarea apelului şi recursului declarate de către V.M.
Împotriva rezoluţiei nr. 596/P/2008 din 18 noiembrie 2008 a formulat plângere, în temeiul dispoziţiilor art. 275-278 C. proc. pen. petenta V.M., ce a fost respinsă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin rezoluţia nr. 1983/II/2/2008 din 23 decembrie 2008.
Împotriva actelor procurorului a formulat plângere, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta V.M., solicitând desfiinţarea ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 596/P/2008, susţinându-se că aceasta este nelegală şi netemeinică.
În motivarea plângerii, s-a arătat că rezoluţia este nelegală, încadrarea juridică este greşită întrucât făptuitorii au săvârşit faptele cu intenţie, fiind de rea credinţă, că notarii au încălcat dispoziţiile art. 43, 45, 49, 51, 53 din Legea nr. 36/1995, întrucât au nesocotit buletinul de identitate al soţului său în care se menţiona starea civilă a acestuia, în sensul de căsătorit, autentificând actele dosar pe baza declaraţiei acestuia.
Totodată, s-a arătat că sentinţa civilă nr. 2605/1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a purtat numai ştampila „conform cu originalul", fără a exista menţiunea definitivă.
S-a mai susţinut că procurorii nu s-au pronunţat asupra tuturor actelor din dosar, respectiv Decizia civilă nr. 351 din 5 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti şi Decizia nr. 1819 R din 15 octombrie 2008 a aceleiaşi instanţe, concluzionând că toate constatările procurorilor sunt false, că notarii au refuzat rectificarea din oficiu, iar magistraţii au încălcat dispoziţiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, refuzând să se pronunţe asupra unor probe decisive din dosar, respectiv certificatul de căsătorie, Decizia nr. 351 din 5 martie 2008.
S-a solicitat admiterea plângerii şi desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
În vederea soluţionării cauzei, a fost ataşat Dosarul de urmărire penală nr. 596/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Instanţa de fond, examinând actele premergătoare efectuate în cauză, a constatat că în mod temeinic şi legal procurorul a constatat în privinţa infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), pretins comise la 30 septembrie 1997, 20 iulie 1998 şi 30 iulie 1998, că există o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de făptuitorii I.D. şi B.G., respectiv art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Cu privire la săvârşirea aceloraşi infracţiuni de către cei 2 notari, ca urmare a soluţionării cererilor de rectificare a actelor autentificate de acesta şi soluţionarea plângerii, respectiv a căii de atac, de către magistraţii N.D., H.A.G., C.M., soluţia pronunţată de procuror a fost considerată legală.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionar V.M. La termenele de judecată din 11 iunie 2009, părţile nu s-au prezentat.
Concluziile reprezentantului M.P. au fost cosemnate în practicaua prezentei hotărâri.
În motivele scrise de recurs ataşate dosarului, petiţionara V.M. solicită admiterea recursului, rejudecarea dosarului şi continuarea cercetărilor de către Parchet, apreciind că intimaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost cercetaţi.
Examinând recursul petiţionarei, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept îl consideră nefondat pentru următoarele considerente.
Judecând plângerea, instanţa de fond a verificat rezoluţia dată de procuror pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, analizând amănunţit toate împrejurările şi aspectele sesizate de petiţionară, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate şi concluziile stabilite de organul de urmărire penală.
În mod corect s-a reţinut că pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), pretins comise la 30 septembrie 1997, 20 iulie 1998 şi 30 iulie 1998 s-a împlinit termenul prescripţiei penale, iar celelalte infracţiuni reclamate nu există.
Susţinerile petiţionarei cu privire la faptul că intimaţii au declarat în fals că soţul recurentei ar fi prezentat sentinţa nr. 2605/1997 cu menţiunea definitivă este lipsită de suport probator, din actele dosarului nerezultând acest aspect.
La întocmirea încheierilor nr. 8705 şi nr. 8706 din 3 decembrie 2007 s-au respectat dispoziţiile Legii nr. 36/1995, respingerea cererilor de rectificare fiind motivată (părţile s-au opus în mod expres, în scris, rectificării actelor, iar sentinţa civilă nr. 2605/1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti era rămasă definitivă şi irevocabilă înaintea întocmirii actelor respective).
Mai mult, soluţiile date de notari au fost supuse controlului instanţelor judecătoreşti, care au hotărât definitiv şi irevocabil (prin sentinţa civilă nr. 383 din 25 martie 2008 a Judecătoriei Sinaia şi, respectiv, Decizia nr. 351 din 12 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova) că plângerea petiţionarei V.M. este neîntemeiată.
Faţă de aceste considerente, aşa cum a rezultat şi din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că cei doi notari şi magistraţii judecători care au soluţionat cauza şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, nu au făcut menţiuni în fals, simpla nemulţumire a unei părţi în legătură cu soluţiile pronunţate neputând duce la tragerea la răspundere penală a intimaţilor pe motiv că au săvârşit fapte de natură penală, atâta timp cât la soluţionarea acestora au fost avute în vedere actele pe care părţile au înţeles să le administreze în vederea pronunţării de către instanţe a unor soluţii legale şi temeinice.
Soluţiile pronunţate de magistraţi este rezultatul interpretării logico-juridice având la bază actele pe care partea a înţeles să le administreze, cât şi convingerea intimă a magistraţilor.
În acelaşi sens a dispus şi legiuitorul reglementând statutul judecătorilor şi procurorilor în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prin care „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", iar desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi obţinută prin exercitarea căilor de atac şi nu ca urmare a răspunderii penale a judecătorului care a pronunţat-o.
Întrucât nu există dovezi de săvârşire a faptei penale sesizate, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată recursul petiţionarei nefondat şi îl va respinge pentru dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara V.M. împotriva sentinţei penale nr. 57 din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1911/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3072/2009. Penal → |
|---|
