ICCJ. Decizia nr. 173/2009. Penal. Evadarea (art. 269 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 173/2009
Dosar nr. 7203/3/2005
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1330 din 5 octombrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 7203/3/2005, Tribunalul Bucureşti a dispus după cum urmează:
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei de ultraj, prin rechizitoriu, din art. 239 alin. (3) şi (4) C. pen., în art. 239 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 269 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.A., la 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare.
S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii (28 iunie 2001) sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 9 din 7 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 30112/1994, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 236 din 17 ianuarie 2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (6 octombrie 1998) şi prin sentinţa penală nr. 304 din 21 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2783/P/2003 (fapta din 21 ianuarie 2003), rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 5246 din 14 noiembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-au descontopit pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 9 din 7 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi sentinţa penală nr. 304 din 21 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Dolj şi s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente de: 15 ani închisoare, o pedeapsă detenţiune pe viaţă şi 4 ani închisoare.
În baza art. 33 – art. 34 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 36 alin. (1) C. pen., în urma contopirii i s-a aplicat inculpatului R.A. pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen., având în vedere pedepsele complementare stabilite prin sentinţa penală nr. 9/2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi sentinţa penală nr. 304 din 21 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Dolj şi prin sentinţă penală nr. 1330/2007 i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani şi cea a degradării militare prevăzută de art. 67 C. pen. (sentinţa penală nr. 9/2000 a Tribunalului Bucureşti).
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. şi art. 36 alin. (3) C. pen., s-a dedus timpul prevenţiei şi s-a scăzut perioada executată începând cu data de 16 noiembrie 1998 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 lit. c) C. pen., s-au confiscat de la inculpat cele două cuţite artizanale confecţionate pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii.
S-a constatat că partea vătămată V.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.210 RON cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic Prof. Dr. C. Angelescu şi la dobânda legală aferentă până la achitarea integrală a debitului.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 12 din 12 februarie 2002 emis de B.E.P., Tribunalul Dolj.
În baza art. 420 C. proc. pen., s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 600 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut, că în ziua de 28 iunie 2001, în timp ce se afla în arestul Curţii Supreme de Justiţie, fiind adus pentru judecarea recursului în altă cauză (omor deosebit şi tâlhărie), profitând de modul în care era organizată paza şi de amplasamentul locaţiei în care era deţinut, inculpatul a evadat, iar în momentul în care subofiţerul supraveghetor V.M. a încercat să-l imobilizeze, i-a pulverizat în ochi o substanţă iritantă şi i-a aplicat mai multe lovituri, folosindu-se de două cuţite confecţionate artizanal.
Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.
La stabilirea acestei situaţii de fapt, instanţa de fond a acordat relevanţă probatorie declaraţiilor părţii vătămate V.M., coroborate cu declaraţiile martorilor M.C., D.Ş., C.C., L.L., L.V., C.I. şi cu declaraţiile inculpatului, care atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti a recunoscut realitatea faptelor, motivându-se, însă, astfel.
În cursul judecăţii inculpatul invocă legitima apărare iar instanţa a respins această apărare cu motivarea că inculpatul nu s-a aflat în situaţia de a suporta un atac material, direct, imediat şi injust, ci dimpotrivă el a fost cel care a iniţiat atacul.
De asemenea, a mai reţinut tribunalul că în lipsa unui atac declanşat de victimă, în favoarea inculpatului nu s-ar putea face nici aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (3) C. pen.
Sub aspectul încadrării juridice a infracţiunii de ultraj, prima instanţă a schimbat-o din infracţiunea prevăzută de art. 239 alin. (3) şi (4) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 239 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), motivat prin modificările normative operate asupra art. 239 C. pen., prin intervenţia Legii nr. 278/2006.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond, făcând aplicarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a avut în vedere gravitatea faptelor, circumstanţele reale şi personale ale inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de evadare şi de ultraj, pentru care solicită achitarea.
De asemenea, critica apelantului vizează latura civilă în sensul că în mod greşit a fost obligat să suporte daune materiale în condiţiile în care partea civilă nu le-a dovedit.
Examinând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că apelul inculpatului este nefondat şi reţine următoarele:
Situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond este corespunzătoare, fiind rezultatul unei judicioase coroborări a probelor existente în dosar.
În acest sens se constată că susţinerile părţii vătămate V.M., subofiţer la Penitenciarul Jilava se coroborează cu:
- actele medicale referitoare la leziunile suferite de partea vătămată ca urmare a agresiunii inculpatului;
- declaraţiile martorilor oculari M.C. şi D.Ş., din care rezultă împrejurările în care, făcând parte din plutonul de escortă a deţinuţilor, au participat la imobilizarea inculpatului care reuşise să evadeze din locul de deţinere în incinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
- actele de cercetare judiciară la faţa locului din care rezultă traiectoria urmată de inculpat în cursul evadării. De asemenea, planşele foto prezintă cele două cuţite artizanale folosite de inculpat şi locul unde le-a ţinut ascunse;
- declaraţia martorului C.C., membru al plutonului de escortă;
- declaraţia martorului G.F., din care rezultă că a văzut momentul în care partea vătămată, plină de sânge, încerca să-l imobilizeze pe inculpat, care avea în mână un cuţit;
- declaraţia inculpatului din care rezultă că praful aruncat în ochii părţii vătămate era rezultat din sfărâmarea unor pastile de distonocalm, iar loviturile ce le-a aplicat acesteia au fost pentru a o determina să-i dea drumul;
- declaraţia martorului B.D., din care rezultă că a văzut momentul în care inculpatul aplica părţii vătămate lovituri cu cuţitul în spate;
- declaraţia martorului C.I., propus de inculpat, din care rezultă suprapopularea locului de detenţie.
În acest context probator, Curtea constată pe deplin probate faptele inculpatului şi vinovăţia acestuia.
Încadrarea juridică dată faptelor inculpatului este corectă şi în concordanţă cu situaţia de fapt stabilită de tribunal, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de evadare şi ultraj. Se mai reţine că precaritatea condiţiilor de trai în penitenciar, ca împrejurare de fapt, nu poate fi admisă şi nu are relevanţă ca motivaţie a evadării şi nu poate fi luată în considerare în sensul valorificării ca legitimă apărare.
Sub aspectul individualizării pedepselor, Curtea constată că regimul sancţionator stabilit de tribunal este temeinic şi legal, instanţa de fond având în vedere gravitatea faptelor, circumstanţele în care au fost comise, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului.
În legătură cu acest ultim aspect se subliniază deosebitul potenţial criminogen al inculpatului, care condamnat fiind pentru omor deosebit de grav şi tâlhărie a comis infracţiunile care fac obiectul prezentului dosar iar, ulterior, în cursul lunii ianuarie 2003, a încercat din nou să evadeze, infracţiune pentru care a fost deja condamnat la 2 ani închisoare.
Sub aspectul laturii civile, apelul inculpatului este nefondat întrucât despăgubirile materiale acordate părţii civile Spitalul Clinic Prof. Dr. C. Angelescu sunt probate corespunzător de aceasta cu decontul detaliat pe cheltuielile suportate de această unitate spitalicească cu internarea şi tratamentul părţii vătămate V.M.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea constată că sentinţa atacată este temeinică şi legală, astfel încât în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, apelul inculpatului, prin Decizia penală nr. 108 din 21 aprilie 2008.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul R.A., care a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât a săvârşit fapta în stare de legitimă apărare. Sub aspectul laturii civile, a solicitat exonerarea de plata sumei de 1.200 RON şi a dobânzii legale, întrucât cheltuielile de spitalizare nu au fost dovedite.
Examinând cauza, în raport de motivele invocate cât şi din oficiu, prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi al alin. (3) al aceluiaşi articol, se constată că recursul este nefondat.
Pentru a constitui caz de casare în sensul dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă: eroarea să fie evidentă şi să fie esenţială.
Examinând probele administrate în cauză şi soluţia pronunţată în urma interpretării acestora, se constată că nu există contrarietate între ce spune dosarul şi ce spune instanţa, ci dimpotrivă starea de fapt este corect oglindită în soluţia adoptată.
Instanţele şi-au motivat amplu şi convingător soluţia, cu trimitere expresă la probe, iar concluzia condamnării este singura care rezultă din întregul material probator administrat în cauză, din nicio probă a dosarului nerezultând că inculpatul s-a aflat în legitimă apărare.
Nici critica cu privire la latura civilă a cauzei nu este fondată, întrucât despăgubirile acordate părţii civile Spitalul Clinic Prof. Dr. C. Angelescu au fost probate.
Cum, examinând cauza din oficiu, nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A. împotriva deciziei penale nr. 108/ A din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi să fie obligat recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.A. împotriva deciziei penale nr. 108/ A din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 167/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 204/2009. Penal → |
|---|
