ICCJ. Decizia nr. 1732/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1732/2009
Dosar nr. 217/89/2008
Şedinţa publică din 12 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 297 din 25 iunie 2008, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul P.F., la următoarele pedepse:
- 20 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 174, 175 lit. a) şi art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. c) C. pen..
- 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen. [(art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), b), d) şi f) C. pen., în vechea reglementare)], cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
Pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului prin încheierea nr. 30 din 26 octombrie 2007 a acestei instanţe şi în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 35/ U din 26 octombrie 2007, care nu a putut fi pus în executare până în prezent.
În temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 12,5 lei dobândită prin săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
A fost obligat inculpatul să achite statului suma de 1000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 21 septembrie 1998, inculpatul, împreună cu P.G. şi V.A. (N.), au pătruns în locuinţa părţii vătămate H.N. şi, după ce P.G. a ucis-o cu lovituri de secure, i-au sustras ceasul şi bijuteriile.
Moartea victimei s-a datorat şocului mixt consecutiv unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu plăgi multiple tăiate faciale şi cranio-cerebrale, cu contuzie şi dilacerare cerebrală prin fracturi multiple de calotă şi de bază de craniu.
Raportul de constatare medico-legală nr. 65/ C din 10 noiembrie 1998 întocmit de Laboratorul medico-legal Bârlad a concluzionat că leziunile au putut fi produse cu un obiect despicător-tăietor (secure), prin lovituri aplicate în mod repetat cu deosebită cruzime; între traumatism şi deces există legătură directă de cauzalitate.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: procese-verbale de cercetare la faţa locului, planşe fotografice, acte medico-legale, raport de expertiză a urmelor biologice, proces-verbal de reconstituire, declaraţiile martorilor şi inculpaţilor P.G. şi N.A.
Inculpatul P.F. nu a putut fi audiat în cursul urmăririi penale, ci doar anterior începerii acesteia, şi nici în cursul cercetării judecătoreşti.
În apelul declarat, inculpatul a criticat modul de individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată, considerând că, în raport de contribuţia sa concretă la săvârşirea faptei, aceasta este mult prea aspră.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 23 din 3 martie 2009, a respins, ca nefondat, apelul peste termen declarat de inculpat, menţinând starea de arest a acestuia şi deducând prevenţia la zi.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.F., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. Recurentul inculpat a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate, având în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi cele personale.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele au reţinut în mod corect vinovăţia inculpatului şi au dat faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Cu privire la modul de individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că acesta corespunde criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul a participat în calitate de coautor la săvârşirea unor infracţiuni cu un puternic ecou în rândul opiniei publice şi cu un grad mare de pericol social.
Inculpatul, împreună cu P.G. şi N.A. (în vârstă de 16 ani) au elaborat un plan de acţiune, au cules date despre locul faptei şi posibilitatea folosirii unor obiecte ca arme letale, şi-au stabilit rolurile şi modul concret de acţiune.
Toate aceste aspecte dovedesc că inculpaţii au premeditat săvârşirea faptei. Deşi inculpatul P.F. nu a lovit în mod nemijlocit victima, el a fost prezent în tot acest timp la locul faptei, urmând a împiedica victima să riposteze, rolul său fiind acela de a-l ajuta şi a-l apăra pe P.G. în cazul în care acesta din urmă ar fi avut dificultăţi în realizarea acţiunii plănuite.
Inculpatul P.F. s-a constituit într-un sprijin moral care i-a încurajat pe ceilalţi doi coautori în aducerea la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale luate împreună.
Recurentului inculpat i-a revenit verigheta victimei, sustrasă de pe degetul acesteia, pe care a vândut-o pentru 300.000 lei.
De altfel, mobilul uciderii victimei a fost jaful, inculpaţii cunoscând starea materială bună a acesteia şi intenţionând să-i sustragă banii.
Pedeapsa aplicată recurentului inculpat reflectă pe deplin periculozitatea modului de operare arătat mai sus, consecinţele deosebit de grave ale faptelor comise, uşurinţa cu care inculpatul s-a lăsat antrenat în săvârşirea unor infracţiuni de o violenţă extremă, după care s-a sustras răspunderii faptelor sale.
Pentru reeducarea sa socială şi pentru protejarea comunităţii, izolarea de societate pe o durată de 20 ani reprezintă o necesitate, acest cuantum fiind în măsură să asigure realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Înalta Curte nu a constatat existenţa unor temeiuri de reducere a acestei pedepse, astfel că, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce durata arestului preventiv de la 7 octombrie 2008, la zi.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva deciziei penale nr. 23 din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 octombrie 2008 la 12 mai 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1723/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1734/2009. Penal → |
|---|
