ICCJ. Decizia nr. 2551/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2551/200.
Dosar nr. 1200/33/200.
Şedinţa publică din 2 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 1 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, în baza art. 1491 alin. (9) C. proc. pen., a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj şi, în temeiul art. 148 lit. f) raportat la art. 143 C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatei M.A.V., pe o perioadă de 29 zile începând cu data de 24 iunie 2009 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi instigare la fals prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În esenţă, s-a reţinut că în luna mai 2009, inculpata, prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, a acceptat construirea cu titlu gratuit a unui pod peste pârâul din localitatea Poiana Zânelor la casa de vacanţă a inculpatei, în schimbul promisiunii că va interveni la judecătorul R.P. pentru ca acesta să soluţioneze favorabil o cauză civilă în care S.I., constructorul podului, avea calitatea de reclamant.
Aceiaşi inculpată, în cursul zilei de 21 mai 2009, a discutat cu judecătorul R.P. cerându-i acestuia ca în încheierea de şedinţă din 22 mai 2009, în dosarul nr. 417/265/2008 să o treacă prezentă pe procurorul P.C. şi nu pe ea, întrucât avocatul inculpatului este fiul său M.S., ceea ce i-ar fi atras incompatibilitatea. Această cerere a fost acceptată şi, astfel, deşi în şedinţă a participat inculpata, în încheierea din 22 mai 2009, a fost trecutăprezenţaprocurorului P.C. care la acea dată era plecată în judeţul Botoşani.
Aceeaşi măsură preventivă a arestării, întemeiată pe dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. a fost motivată, cu existenţa unui pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă în egală măsură atât din gravitatea faptelor pentru care este cercetată inculpata, care, pentru comiterea lor, s-a folosit de calitatea sa cât şi din starea de nelinişte şi insecuritate în rândul societăţii, prin periclitarea cercetărilor aflate în curs în cazul lăsării ei în libertate.
Recursul declarat de inculpat este, în parte, fondat.
Potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen. alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, dar şi de sănătatea, vârsta, precum şi de alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Or, la alegerea măsurii preventive, judecătorul nu a ţinut seama de dispoziţiile textului de lege sus-menţionat deşi din actele medicale depuse la dosar rezultă starea precară a sănătăţii acesteia.
Astfel, biletul de externare din data de 3 martie 2009, atestă că aceasta suferă de ciroză hepatică secundară colangită sclerozantă primitivă, formă compensată, colestatică şi se afla pe lista de aşteptare pentru transplant hepatic.
Acest diagnostic este confirmat şi de scrisoarea medicală eliberată de Institutul Clinic Fundeni, care a identificat şi prezenţa unor noduli hepatici şi a unui chist renal stâng.
Totodată, din biletul de internare nr. 6477 din 27 octombrie 2005 a Institutului Inimii „Prof. Niculae Stancioiu" mai rezultă că inculpata este suferindă de ischemie silenţioasă de efort cu coronare epicardice.
Or, aceste grave afecţiuni de care suferă inculpata, reprezentau suficiente temeiuri pentru ca la alegerea măsurii preventive, conform criteriilor prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., să se concluzioneze că pentru a se asigura buna desfăşurare a urmăririi penale, cea mai adecvată măsură preventivă nu este cea a arestării preventive, astfel că se impunea respingerea propunerii Parchetului.
Totodată, pe baza examinării datelor cauzei, judecătorul ar fi trebuit să concluzioneze că cea mai adecvată măsură preventivă aptă să asigure buna desfăşurare a procesului penal este măsura obligării inculpatei de a nu părăsi ţara.
Pentru aceste motive, urmează ca recursul inculpatei să fie admis, să fie casată încheierea atacată şi să fie respinsă propunerea Parchetului de luare a măsurii arestării preventive.
în raport de motivele medicale cert dovedite, urmează ca pentru a se asigura o bună desfăşurare a urmăririi penale în temeiul art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 145 din acelaşi cod, să se dispună faţă de inculpată măsura obligării acesteia de a nu părăsi ţara o perioadă de 30 zile, iar pe durata cercetării recurenta să fie obligată să respecte obligaţiile prevăzute de art. 1451 lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen. precum şi cele prevăzute de alin. (2)1 şi (2)2 ale aceluiaşi text lit. c) şi f).
Totodată, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 145 alin. (2)1 şi (2)2 C. proc. pen. şi i se va atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art.145 alin. (3) din acelaşi cod.
Evident că se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu se află arestată în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta inculpată M.A.V. împotriva încheierii penale nr. 1 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează încheierea penală atacată şi, rejudecând, respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj.
În baza art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 145 C. proc. pen., dispune faţă de recurenta inculpată M.A.V. măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile, începând de la 2 iulie 2009 până la 31 iulie 2009 inclusiv.
Pe durata măsurii, recurenta inculpată este obligată să respecte următoarele obligaţii prevăzute de art. 145 alin. (1)1 lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen.:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la Poliţia oraşului Năsăud, jud. Năsăud, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat.
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
şi, respectiv, cea prevăzută de art. 145 alin. (1)2 lit. c) şi f) C. proc. pen.;
e) să nu se apropie de martori ori alte persoane stabilite de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea, direct sau indirect;
f) să nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârşit fapta.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 145 alin. (2)1 şi(2)2 C. proc. pen.
Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu se află arestată în altă cauză.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 iulie 2009.
Cu opinia separată a judecătoriei, în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta inculpată M.A.V. şi obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
În opinie minoritară considerăm că încheierea nr. 1/2009 din şedinţa de Cameră de Consiliu din 24 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în dosarul nr. 1200/33/2009, prin care judecătorul în baza art. 149 1 alin. (9) C. proc. pen. a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, privind pe inculpata M.A.V. şi în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 143 C. proc. pen. a dispus arestare preventivă a inculpatei M.A.V. pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009, precum şi emiterea mandatului de arestare preventivă conform celor de mai sus, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului este legală şi temeinică, aşa încât se impunea respingerea, ca nefondat a recursului declarat de recurenta inculpată M.A.V. şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Astfel, în ceea ce priveşte legalitatea măsurii arestării preventive pe durata în concret precizată mai sus, judecătorul a dat eficienţă tuturor dispoziţiilor legale ce guvernează arestarea preventivă, aşa cum este reglementată de dispoziţiile art. 1491, art. 150, art. 151 C. proc. pen. prin raportare la prevederile art. 143 şi art. 148 din acelaşi cod, precum şi a celor statuate în art. 136 C. proc. pen., printr-o examinare şi aplicare efectivă, faţă de condiţiile concrete ale cauzei, dar şi de persoana inculpatei M.A.V., motivând temeinic îndeplinirea acestora, prin referire la mijloacele de probă administrate până la momentul luării măsurii arestării preventive, la necesitatea şi scopul acestei măsuri, justificând luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpată, măsură ce are caracterul cel mai aspru din cadrul măsurilor preventive prevăzute în legea procesual penală română, nu numai prin prisma condiţiilor legale incidente Codului de procedură penală, dar şi prin jurisprudenţa Curţii Europene.
În opinie minoritară considerăm că judecătorul care a dispus măsura arestării preventive a inculpatei M.A.V. pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009, s-a raportat în considerentele încheierii recurate la măsurile procesuale dispuse în cauză, respectiv începerea urmăririi penale, la punerea în mişcare a acţiunii penale, circumstanţiind obiectul sesizării propunerii privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpata doar la fapta de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi a celei instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), evidenţiind împrejurările faptice stabilite până la momentul sesizării, în baza probelor administrate şi a indiciilor, în condiţiile impuse de art. 143 C. proc. pen.
Judecătorul a examinat apărările şi excepţiile formulate de inculpată, prin apărător, pronunţându-se în mod concret asupra acestora.
Astfel, judecătorul a arătat că s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 printr-o încheiere separată, precum şi a celei referitoare la nulitatea relativă a actului de sesizare a instanţei, invocându-se că aceasta se fundamentează pe un proces-verbal de sesizare din oficiu fals, în realitate existând un denunţător, o persoană din interiorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, iar prin actul invocat se vatămă interesul inculpatei de a se putea îndrepta împotriva denunţătorului, excepţie pe care a respins-o, constatând că nu există la dosar niciun act care să susţină afirmaţia că procesul-verbal de sesizare din oficiu ar fi fictiv, iar referitor la vătămarea dreptului inculpatei M.A. de a se îndrepta împotriva denunţătorului a evidenţiat că în situaţia în care o asemenea persoană ar fi identificată, inculpata s-ar putea adresa instanţei civile pentru repararea eventualului prejudiciu.
De asemenea, judecătorul a susţinut constatarea îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 143 C. proc. pen. referitoare la existenţa indiciilor temeinice şi a probelor nu numai cu precizarea concretă a mijloacelor de probă administrate în mod efectiv, cu indicarea filelor, dar şi a examinării motivate asupra conţinutul unora din acestea, evidenţiind aspecte din încheierea de şedinţă din data de 22 mai 2009 a Judecătoriei Bistriţa Năsăud în dosarul nr. 417/265/2008, declaraţiile învinuitului R.P., învinuitei A.C.M., paginile din caietul grefierei A.C.M. aferente şedinţei din 22 mai 2009, declaraţiile martorilor A.P.C.N. şi S.N., declaraţia făptuitorului S.I., facturile nr. 861 din 16 iunie 2009 şi nr. 854 din 4 mai 2009, redarea înregistrării convorbirii purtate de inculpată cu învinuitul R.P. în data de 21 mai 2009 în legătură cu dosarul nr. 417/265/2008 în care îi cere să o treacă prezentă pe procuror P.C., cu toate că ştia că aceasta la data de 22 mai 2009 va fi absentă de la serviciu, însă îi spune judecătorului că nu o va trece în concediu şi procesul-verbal de certificare a înregistrării, redarea înregistrării convorbirii purtate de inculpată cu învinuitul R.P. în data de 6 mai 2009 în legătură cu dosarul având ca obiect uzucapiune în care figura ca reclamant S.I. şi redarea înregistrării convorbirii purtate de inculpată cu S.I. în data de 7 mai 2009, precum şi procesul-verbal de certificare a înregistrării.
Mai mult, judecătorul s-a raportat la facturile ce i-au fost eliberate inculpatei, la declaraţiile numiţilor S.I. şi S.N. cu privire la emiterea acestora, în sensul că în realitate sumele de bani nu au fost plătite, totodată, apreciind că în respectiva cauză nu a fost vorba de o amânare fără discuţii, instanţa pronunţându-se asupra prelungirii dreptului de circulaţie al inculpatului, în mod favorabil inculpatului, după ascultarea concluziilor părţilor, în condiţiile în care apărătorul inculpatului din acea cauză era fiul inculpatei M.A.V.
Astfel, în raport cu cele mai sus menţionate, în opinie minoritară constatăm că în cauză nu pot fi avute în vedere motivele de recurs formulate în scris cu privire la nulitatea relativă, în condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. a încheierii nr. 1/2009 a Curţii de Apel Cluj ca urmare a nulităţii relative parţiale a încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, aceasta din urmă neprevăzând suspendarea judecării cauzei, iar prin declararea recursului, datorită efectului suspensiv al acestuia, judecătorul a fost pus în imposibilitate de a soluţiona propunerea de arestare pe fond, precum şi a nulităţii actului de sesizare a organelor de urmărire penală, deoarece pe de-o parte, asupra efectului recursului la încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale judecătorul s-a pronunţat motivat, recursul împotriva încheierii separate de sesizare a Curţii Constituţionale a fost soluţionat distinct, în sensul respingerii, ca inadmisibil, prin Decizia penală nr. 2554 de la 2 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5595/1/2009, iar pe de altă parte, judecătorul a examinat aceeaşi critică formulată, motivând respingerea excepţiei nulităţii relative a procesului-verbal de sesizare din oficiu de la 30 aprilie 2009, argumentele sale pertinente deja precizate şi însuşite în opinie minoritară, infirmând critica formulată.
Totodată, în opinie minoritară considerăm că nu se susţine nici motivul de recurs invocat de către inculpata M.A.V. prin apărători referitor la inexistenţa probelor sau indiciilor temeinice, acestea din urmă în condiţiile prevăzute de art. 68 1 C. proc. pen. raportate la art. 143 din acelaşi cod, deoarece aşa cum am evidenţiat, judecătorul a examinat toate mijloacele de probă administrate până la momentul sesizării sale, al căror conţinut l-a şi evidenţiat şi coroborat, apreciind că infirmă apărările inculpatei, aşa încât acesta a stabilit corect că acestea susţin rezonabila presupunere că inculpata este autoarea celor două fapte.
Aspectele invocate de către apărare că în cauză se mai impune administrarea de probe, ceea ce ar conduce la insuficienta justificare a propunerii luării măsurii arestării preventive, nu pot fi avute în vedere, deoarece, procurorul a apreciat ca fiind suficiente cele administrate până la momentul formulării propunerii, iar temeinicia acestora a fost evaluată de către judecător şi considerată că susţine luarea unei asemenea măsuri.
De asemenea, apreciem că în contextul cauzei nu se pot invoca argumentele Curţii Europene din cauzele Stepuleac contra Moldovei şi Letellier contra Franţei cu privire la rezonabilitatea suspiciunii pe care poate fi fundamentată o arestare preventivă în condiţiile art. 5 § 1 din Convenţia Europeană, deoarece în contextul cauzei, nu s-a făcut dovada că procesul-verbal de sesizare din oficiu este fictiv, mai mult au fost administrate probe testimoniale ale martorilor P.C.N., S.N., procese-verbale ale unor convorbiri ce au fost certificate, înscrisuri, declaraţiile învinuiţilor R.P., A.C.M., a făptuitorului S.I., care asigură până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă „suspiciunea rezonabilă" cu privire la existenţa faptelor arătate care „ar convinge un observator obiectiv că persoana vizată ar fi putut comite infracţiunea" şi „rezonabil" „de toate circumstanţele" (§ 68 cauza Stepuleac contra Moldovei), ambele aspecte fiind susţinute probator în condiţiile menţionate, iar cu privire la „ existenţa suspiciunii rezonabile că persoana arestată a comis o infracţiune condiţie sine qua non pentru validitatea detenţiei prelungite, dar după trecerea unei perioade de timp aceasta nu mai era suficientă (§ 35 din cauza Letellier contra Franţei) nu se justifică, întrucât în cauză nu a avut loc o detenţie prelungită, ci a fost formulată o propunere de arestare preventivă pe o durată determinată de 29 de zile, care a fost fundamentată pe probatoriul administrat ce a fost precizat.
De asemenea nu prezintă relevanţă justificativă în apărarea inculpatei nici cauzele OHara contra Marea Britanie şi Lavents contra Letoniei, aceasta din urmă vizând dispoziţiile art. 6 din Convenţie neincident în prezenta cauză, faţă de stadiul său procesual.
Astfel, în prima cauză menţionată cu privire la art. 5 § 1 lit. c) s-a reţinut „Curtea admite că terorismul şi combaterea sa ridică probleme speciale în măsura în care poliţia poate fi chemată să aresteze o persoană suspectă pe baza unor informaţii credibile, dar pe care nu le poate divulga fără a compromite securitatea informatorului. Totuşi, chiar dacă nu se poate impune unui stat să stabilească caracterul plauzibil al motivelor ce pot justifica arestarea unei persoane, noţiunea de „rezonabilitate" nu poate fi redusă atât de mult încât să pună în pericol garanţiile cuprinse în art. 5 § 1 lit. c) din Convenţie...în speţă, Curtea constată că dreptul intern cunoştea acelaşi criteriu pentru justificarea unei arestări, anume caracterul plauzibil al suspiciunilor îndreptate împotriva persoanei în cauză. De asemenea, Curtea constată că respectarea acestui criteriu a fost verificat de către trei instanţe interne, iar în cursul procedurii a fost audiat, inclusiv de către reclamant şi poliţistul care a dispus aresta rea... în aceste condiţii, constatând că dreptul intern i-a oferit reclamantului suficiente garanţii contra arbitrariului, Curtea consideră că detenţia sa nu a fost arbitrară, astfel că art. 5 nu a fost violat."
În opinie minoritară considerăm că în contextul cauzei, caracterul plauzibil al motivelor ce pot justifica arestarea unei persoane şi anume, în mod efectiv arestarea inculpatei M.A.V., a fost complinit în mod concret prin probatoriul administrat, până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă, susţinând accepţiunea conferită de legiuitorul român în art. 68 1 C. proc. pen., aşa cum este prevăzută în art. 143 din acelaşi cod.
Mai mult apreciem faptul că judecătorul la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei M.A.V. a făcut o judicioasă aplicare în contextul cauzei a condiţiilor prevăzute la art. 148 lit. f) C. proc. pen., analizând cerinţele legale cumulative şi în funcţie de criteriile statuate de jurisprudenţa contenciosului european, prin raportare la conţinutul unor mijloace de probă administrate, motivând în concret, existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, prin gravitatea faptelor pentru care este cercetată inculpata, de modul în care se pare că aceasta a desfăşurat activitatea infracţională, calitatea inculpatei de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud care potenţează pericolul social al faptelor, determinând o stare de nelinişte şi insecuritate în rândul societăţii, rezultată din posibila implicare a apărătorilor ordinii publice în fapte de corupţie şi de falsificare a înscrisurilor oficiale, făcându-se referiri la conţinutul unor mijloace de probă administrate până la acel moment, invocându-se cauzele Letellier contra Franţa, Mc.Kay contra Regatului Unit din 3 octombrie 2006, Jose Gomes Pires Coelho contra Spaniei.
Astfel, în opinie minoritară considerăm că aspectele invocate de către apărătorii inculpatei în motivele de recurs cu privire la neîndeplinirea condiţiei cumulative din cadrul art. 148 lit. f) C. proc. pen., referitoare la existenţa probelor că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, nu se pot reţine, deoarece criteriile mai sus arătate au fost îndeplinite şi analizate, în raport cu pretinsele fapte comise de inculpata M.A.V., de circumstanţele reale evidenţiate, de rezonanţa în comunitate a unor asemenea fapte de corupţie reţinute în sarcina inculpatei, ce avea calitatea de procuror, accentuând un sentiment de neîncredere în capacitatea justiţiei de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică.
Mai mult, judecătorul care a dispus măsura arestării preventive a inculpatei M.A.V. a examinat luarea acestei măsuri, în raport cu alte măsuri preventive mai puţin restrictive de libertate, deci în mod alternativ, reţinând că în cauză urmează a fi efectuate investigaţii complexe pentru verificarea şi a celorlalte fapte pentru care este pusă în mişcare acţiunea penală, fiind posibilă şi descoperirea de noi fapte, iar faţă de modul în care se pare că a acţionat inculpata, ţinând seama de relaţiile pe care şi Ie-a creat în decursul anilor în mediul profesional este posibil ca lăsarea ei în libertate să îi descurajeze pe cei care au cunoştinţă despre acele fapte în a da relaţiile necesare organelor de anchetă.
Totodată, în opinie minoritară constatăm că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei M.A.V. s-a ţinut cont de toate criteriile de individualizare a măsurii preventive prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen. şi anume de „scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura."
Astfel, judecătorul a făcut o evaluare concretă nu numai a criteriilor referitoare la faptele pretinse a fi comise de către inculpată, la scopul măsurii, la gradul de pericol social concret aşa cum s-a susţinut până la momentul formulării propunerii de arestare preventivă, dar şi de starea de sănătate a inculpatei, care a fost analizată în concret, cât şi din perspectiva unor dispoziţii procedurale invocate efectiv.
În sensul celor menţionate, în considerentele încheierii, judecătorul a reţinut că „starea sănătăţii inculpatei, dovedită cu actele medicale depuse nu poate conduce la adoptarea altei soluţii, administraţia locului de deţinere dispunând de sistem medical, iar în cazul în care boala de care suferă nu ar putea fi tratată în reţeaua medicală a ANP, tratamentul se efectuează sub pază în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii, conform art. 1391 C. proc. pen."
De altfel, starea de sănătate nu poate constitui un motiv exclusiv de lăsare în libertate sau de punere în libertate a unui inculpat, dimpotrivă examinarea criteriilor în alegerea măsurii preventive se realizează în mod plural, ţinându-se cont în mod coroborat de toate criteriile legale, în funcţie de circumstanţele faptice şi personale din contextul cauzei, ceea ce judecătorul a şi făcut atunci când a dispus arestarea inculpatei M.A.V.
În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a nuanţat conţinutul art. 3 din Convenţia Europeană cu privire la aprecierea stării de sănătate a persoanei arestate preventiv sau aflate în executarea pedepselor privative de libertate.
Art. 3 din Convenţia Europeană nu stabileşte o obligaţie generală de a elibera o persoană pe motive de sănătate sau de a o plasa într-un spital civil pentru a-i permite să beneficieze de un tratament specific bolii de care suferă, ci impune obligaţia Statului de a proteja starea de sănătate a persoanei private de libertate.
Astfel, în cauza Kudla contra Poloniei ( § 94 ) sau cauza Hurtado contra Elveţiei ( § 79 ) Curtea Europeană a acceptat că asistenţa medicală disponibilă în spitalele din locurile de deţinere nu poate fi întotdeauna la acelaşi nivel ca în cele mai bune unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate. Cu toate acestea, statul trebuie să se asigure că sănătatea şi bunăstarea persoanelor private de libertate sunt în mod adecvat garantate,printre altele,prin furnizarea asistenţei medicale necesare acestora.
Curtea Europeană a afirmat dreptul oricărei persoane privată de libertate la condiţii de detenţie conforme demnităţii umane, pentru a asigura modalităţi de executare care să nu îl supună pe cel în cauză unor pericole sau încercări de o intensitate care să depăşească nivelul de suferinţă inerent detenţiei, adăugând că, pe lângă starea de sănătate a deţinutului, trebuie asigurată bunăstarea lui într-un mod adecvat faţă de exigenţele practice ale privării de libertate.
În jurisprudenţa contenciosului european există trei elemente ce trebuie avute în vedere la evaluarea compatibilităţii stării de boală a deţinutului în raport de condiţiile de detenţie: situaţia medicală a deţinutului, caracterul adecvat al asistentei medicale ce este oferită în sistemul penitenciar şi oportunitatea menţinerii detenţiei faţă de starea de sănătate a deţinutului.
În opinie minoritară, examinând cele 33 acte medicale privind starea de sănătate a inculpatei M.A.V., depuse în fotocopii la dosarul Înaltei Curţi rezultă că aceasta a fost internată în perioada 2004-2009 de mai multe ori pentru afecţiuni arătate la diverse instituţii spitaliceşti.
Inculpata M.A.V. suferă de ciroză hepatică secundară colangită primitivă, formă compensată, colestatică, aflată pe lista de aşteptare pentru transplant hepatic, aşa cum rezultă din scrisoarea medicală către medicul de familie emisă de Institutul Clinic Fundeni, Secţia Gatroenterologie 3 privind pe M.A.V. în vârstă de 55 de ani, care a fost internată în spital, în perioada 23 februarie 2009 şi externată la 3 martie 2009, diagnosticul mai sus menţionat fiind cel de la externare, constatându-se starea la externare: Ameliorat; Recomandări: Regim alimentar conform formularului anexat fără grăsimi, prăjeli, conservanţi, condimente, alcool, totul la temperatura camerei, indicându-se medicamentele în mod concret, precum şi recomandarea de revenire la control peste 6 luni conform programării şi a se suna pentru rezultatul markerilor tumorali şi al hormonilor tirodieni (fila 82 dosarul Înaltei Curţi ); în biletul de externare emis de Institutul Inimii „Prof. Niculae Stancioiu" Terapie Intensivă Coronarieni, se atestă internarea numitei M.A.V. la 27 octombrie 2005 şi externarea la 29 octombrie 2005, precum şi diagnosticul la externare Ischemie silenţioasă de efort cu coronare epicardice fără leziuni; Recomandări: Evitarea ef. fizice mari. Medicaţie: Metroprolul, Dispensarizare cardiologică (filele 84-85 dosarul Înaltei Curţi).
Actele medicale mai sus arătate, în mod concret, atestă din punct de vedere ştiinţific afecţiuni grave de care suferă inculpata, dar care, prin recomandările făcute, de control periodic, regim alimentar şi medicamentos, nu ar supune-o unor pericole sau încercări de o intensitate care să depăşească nivelul de suferinţă inerent detenţiei.
Mai mult, Codul de procedură penală prevede în art. 1391 C. proc. pen. referitor la tratamentul medical sub pază permanentă, că „în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii Publice. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanţei de judecată, în cursul judecăţii."
Astfel, examinând în concret, cele trei criterii enunţate în jurisprudenţa europeană, cu privire la starea de sănătate a inculpatei M.A.V., faţă de care s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile rezultă că acestea sunt îndeplinite, în sensul că este asigurată compatibilitatea acesteia, în raport de condiţiile arestării preventive, deoarece afecţiunile mai sus enunţate, deşi grave, aşa cum au fost atestate, prin recomandările făcute, nu o supun unui pericol sau unei încercări de o intensitate care să depăşească nivelul de suferinţă inerent detenţiei, existând garanţii de tratament în sistemul penitenciar al reţelei medicale a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, dar şi posibilitatea de efectuare a unui tratament sub pază în reţeaua medicală de specialitate a Ministerului Sănătăţii, în condiţiile art. 1391 C. proc. pen.
În cauză nu s-ar putea da eficienţă argumentelor Curţii Europene din cauza Mouisel contra Franţei în care s-a constatat o încălcare a art. 3 din Convenţia Europeană prin menţinerea în detenţie a reclamantului bolnav de leucemie, care a creat o suferinţă de depăşea suferinţele inevitabile ale detenţiei şi alte tratamentului anti-cancer, întrucât acesta era condamnat la 15 ani închisoare, actele medicale puneau în evidenţă o evoluţie a bolii şi caracterul puţin adecvat al detenţiei, fără a fi luate măsuri specifice de autorităţile penitenciarului ( spitalizare sau plasarea într-un loc unde condamnatul să poată fi supravegheat).
Or, în condiţiile concrete ale prezentei cauze faţă de inculpata M.A.V. s-a dispus arestarea preventivă pe 29 de zile începând cu data de 24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009, prin încheierea nr. 1/2009 din şedinţa din Camera de Consiliu din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, este suferindă de bolile menţionate, atestate medical şi pentru care medicii recomandă control, regim alimentar şi medicamentos, inculpata aflându-se pe o listă de aşteptare la transplant, existând posibilitatea de tratament în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar în caz contrar şi posibilitatea unui tratament de specialitate sub pază, aşa încât starea de sănătate nu poate constitui un criteriu exclusiv de punere în libertate a inculpatei.
Aşadar, în opinie minoritară constatăm că toate criteriile mai sus menţionate, au fost riguros analizate, în concret şi motivate temeinic, de către judecătorul care a dispus măsura arestării preventive a inculpatei M.A.V., ceea ce justifică luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, încheierea pronunţată fiind legală şi temeinică, impunându-se, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta inculpată M.A.V. şi în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, obligarea recurentei inculpate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2487/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3987/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
