ICCJ. Decizia nr. 3330/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3330/2009
Dosar nr. 882/59/2009
Şedinţa publică din 19 octombrie 2009
Examinând recursul de faţă, constată.
Prin sentinţa penală nr. 213/PI din 19 august 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.I., domiciliat în localitatea Fibiş, judeţul Timiş, împotriva rezoluţiei nr. 332/P/2009 din 13 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a menţinut rezoluţia atacată şi a obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut că, prin rezoluţia nr. 332/P/2009 din 13 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.I.V. şi P.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi faţă de intimaţii B.R., J.C., I.A., J.D. şi C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Procurorul a avut în vedere, în esenţă, că intimaţii, în calitate de experţi judiciari şi, respectiv, judecători, au soluţionat corespunzător dosarul de partaj de bunuri comune pe care petiţionarul l-a avut pe rolul instanţelor din Timişoara.
Soluţia procurorului a fost menţinută prin rezoluţia nr. 889/II/2/2009 din 17 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a mai reţinut că, prin plângerea formulată conform art. 278/1 C. proc. pen., petiţionarul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei susţinând că aceasta nu este legală deoarece intimaţii judecători au soluţionat greşit dosarul civil nr. 12663/2005 al Judecătoriei Timişoara, iar expertul B.I.V. nu a efectuat corespunzător expertiza.
Prima instanţă a constatat că în mod corect s-a reţinut că petiţionarul, nemulţumit de soluţia pronunţată în dosarul civil de partaj de bunuri comune, a formulat mai multe plângeri penale pentru aceleaşi infracţiuni, cu privire la aceleaşi persoane care au avut calitatea de judecători, expert judiciar – intimatul B.I.V., executor judecătoresc – J.C. şi avocat – P.M. Aceste plângeri au fost soluţionate prin neînceperea urmăririi penale, astfel încât, respectând principiul „non bis in idem", nu se pot efectua cercetări pentru aceleaşi fapte, motiv pentru care s-a dispus şi în această cauză, neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi.
Instanţa a reţinut că infracţiunile prevăzute de art.246 şi, respectiv, de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), imputate de petiţionar intimaţilor, nu există, magistraţii exercitându-şi atribuţiile legale în soluţionarea dosarului, iar petiţionarul având posibilitatea de a exercita căile de atac împotriva soluţiei pronunţate în dosarul civil în situaţia în care se considera nemulţumit.
Instanţa a avut în vedere şi faptul că soluţia a rămas irevocabilă.
Referitor la expertiza întocmită în cauză instanţa a reţinut că petiţionarul putea formula obiecţiuni, dar nu a înţeles să uzeze de acest drept conferit de lege.
În consecinţă, s-a concluzionat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică, iar plângerea formulată de petiţionar este nefondată.
Petiţionarul a declarat recurs susţinând că nejustificat procurorul a refuzat citarea judecătorilor J.D., C.C., I.A.
A mai susţinut că nu s-a luat măsura aducerii celor şapte intimaţi cu mandat în vederea audierii.
În petiţia înregistrată la data de 7 octombrie 2009 s-a mai arătat că în dosarul nr. 12663/2005 judecătorul B.R. de la Judecătoria Timişoara, în înţelegere cu avocatul P.M. nu a solicitat numitei B.E. să achite suma de 2752 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, iar judecătorii J.D., C.C. şi I.A. „au dat decizii irevocabile pentru a nu se putea continua dezbaterile pentru a se afla adevărul".
Examinând cauza şi sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Nici unul dintre motivele invocate de petiţionar nu este de natură a determina casarea hotărârii primei instanţe.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că soluţia de respingere a plângerii formulate de petiţionar conform art. 278/1 C. proc. pen. este legală şi temeinică, întrucât în mod corect procurorul a dispus, prin rezoluţia atacată, neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi.
Pe de o parte, Înalta Curte constată că petiţionarul a formulat mai multe plângeri penale, pentru aceleaşi fapte, împotriva intimaţilor din prezenta cauză, toate fiind finalizate de procuror prin soluţii de neînceperea urmăririi penale, iar în unele cazuri aşa cum precizează de altfel chiar petiţionarul în faţa procurorului, aceste soluţii au fost menţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive.
Este cazul intimatului B.I.V. – expert judiciar, faţă de care pentru aceeaşi faptă în materialitatea ei (menţionarea în plus, în expertiza efectuată în dosarul nr. 12663/2005 al Judecătoriei Timişoara, a unei camere parchetate, cu sobă de teracotă şi a 49,06 m gard pe stâlp de ţeavă) s-a dispus, prin rezoluţia nr. 6689/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, menţinută prin sentinţa penală nr. 2804 din 12 noiembrie2008 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 135 din 18 februarie 2009 a Tribunalului Timiş, neînceperea urmăririi penale.
De asemenea, prin rezoluţia nr. 95/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul J.C., executor judecătoresc, pentru aceeaşi faptă în materialitatea ei. Rezoluţia a fost menţinută prin sentinţa penală nr. 208 din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin Decizia penală nr. 3557 din 4 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Tot astfel, prin rezoluţia nr. 459/P/2008 din 19 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul P.M. pentru aceleaşi fapte cu privire la care petiţionarul a formulat plângerea penală în cauză. Rezoluţia a fost menţinută prin sentinţa penală din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 3303 din 16 octombrie 2009.
Având în vedere că în cazul acestor trei intimaţi, instanţa a hotărât definitiv că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală, menţinând soluţia procurorului în acest sens, Înalta Curte reţine că potrivit art. 278/1 alin. (11) C. proc. pen., intimaţii nu mai pot fi urmăriţi pentru aceleaşi fapte, existând practic autoritate de lucru judecat.
Şi cu privire la ceilalţi intimaţi petiţionarul a formulat plângeri pentru aceleaşi fapte cu care a sesizat organele de urmărire penală în prezenta cauză.
Rezoluţiile nr. 151/2006 prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus neînceperea urmărirea penală faţă de judecătorul B.R. şi nr. 213/2007 prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acelaşi judecător precum şi faţă de judecătorii I.A., J.D. şi C.C. nu au fost însă menţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive, astfel încât referitor la aceste intimate nu se poate reţine că există autoritate de lucru judecat.
Înalta Curte constată că din actele premergătoare efectuate, ca de altfel chiar din conţinutul plângerii şi declaraţiei petiţionarului, nu rezultă existenţa vreunei fapte prevăzute de legea penală.
Se reţine că simplul fapt al pronunţării unei hotărâri de către judecător nu poate constitui o faptă penală; chiar dacă această hotărâre nemulţumeşte vreuna dintre părţi.
Tot astfel, legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti nu pot face obiectul examinării decât în cadrul căilor de atac (ordinare sau extraordinare) prevăzute de lege.
În speţă, este evident că plângerile formulate de petiţionar îşi au sorgintea în faptul că acesta este nemulţumit de hotărârile pronunţate de intimaţii judecători în cauzele civile în care petiţionarul a fost implicat, însă din actele dosarului nu rezultă nici un fel de indicii cu privire la săvârşirea de către magistraţii reclamaţi a vreunei fapte penale.
În acest context, Înalta Curte reţine că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi faţă de aceşti intimaţi, cu precizarea că temeiul corect al soluţiei dispuse de procuror era art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu există.
Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, recursul declarat de petiţionar va fi respins ca nefondat, conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 213/PI din 19 august 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 19 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3327/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3335/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
