ICCJ. Decizia nr. 3556/2009. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3556/2009
Dosar nr. 4327/2/2009
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2009
Examinând recursul de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 171 din 16 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) cu referire la art. 181 C. pen. achitarea inculpatului B.R.M.B. (fiul lui I. şi Z., născut la 21 iunie 1968 în Ploieşti, jud. Prahova, studii superioare, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi a aplicat inculpatului, conform art. 99 lit. a) C. pen. sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 102 pct. 1 lit. d) C. proc. pen.
În fapt s-au reţinut următoarele:
La data de 29 februarie 2008, în jurul orei 19,00 inculpatul conducea autoturismul R.M. pe str. T.V. dinspre Ş.P. către Ş.V. La intersecţia cu C.R., depăşind coloana de maşini de la semafor, inculpatul nu a mai putut opri autoturismul în condiţii de siguranţă pentru a respecta culoarea semaforului şi a lovit autoturismul O.A., condus de martorul M.L.A. În urma impactului autoturismul O. a lovit autoturismul marca B. care se afla înaintea acestuia, fiind oprit la semafor.
S-a mai reţinut că în urma coliziunii dintre autoturismul condus de inculpat şi cel condus de M.L.A. a suferit leziuni numita N.L., pasageră în maşina condusă de acesta din urmă.
La sosirea organelor de poliţie conducătorii autoturismelor implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul alcooltest. Inculpatul a fost depistat, la ora 19,19, cu o valoare de 1,19 mg/1 alcool pur în aerul expirat, iar pentru ceilalţi conducători auto rezultatul a fost negativ.
S-a mai reţinut că inculpatului i s-au recoltat probe biologice şi, potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie din 3 martie 2008, la ora 21,00 alcoolemia era de 2,30 g 0/00, iar la ora 22,00 de 2,20 gr 0/00.
Din raportul de expertiză medico-legală din 18 februarie 2009 rezultă că la ora 19,00 inculpatul putea avea o alcoolemie teoretică în creştere de cca 1,20 - 1,50 gr 0/00, rezultatul fiind stabilit pe baza buletinului de analiză toxicologică şi, respectiv, pe baza declaraţiilor inculpatului relativ la cantitatea de alcool ingerată şi mâncarea consumată, momentul consumării şi Constituţia inculpatului.
Instanţa a reţinut că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, arătând încă de la momentul surprinderii sale, că a consumat cu puţin timp înainte o cantitate de 500 ml vodca într-un interval foarte scurt de timp de că din acest motiv a pierdut controlul maşinii şi a provocat coliziunea.
S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că, la individualizarea sancţiunii ce va fi aplicată, instanţa va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dispoziţiile părţii generale ale C. pen., gradul de pericol social şi împrejurările săvârşirii faptei, circumstanţele concrete de natură să agraveze sau să atenueze răspunderea, purtarea şi atitudinea inculpatului.
În acest context s-a reţinut că fapta inculpatului nu este în sine una care să releve periculozitate, fiind o infracţiune de pericol şi nu una de rezultat. S-a avut în vedere că gradul de alcool în sânge depăşeşte semnificativ limita legală şi că s-au produs urmări, respectiv coliziunea în lanţ cu alte două autoturisme şi în acelaşi context, provocarea unor leziuni pasagerei din primul autoturism lovit.
S-a avut în vedere că, deşi aceste circumstanţe pot contura un grad de pericol social caracterizant pentru a reţine îndeplinirea acestuia ca trăsătură esenţială a unei infracţiuni în sensul art. 17 şi respectiv 18 C. pen., instanţa nu se poate limita în aprecierea acestuia doar la circumstanţele reale, ignorându-le pe cele personale.
Astfel s-a reţinut că inculpatul nu are antecedente penale, este pe deplin integrat în societate, are familie organizată, doi copii în întreţinere, este încadrat în muncă, fiind avocat înscris în Baroul Bucureşti din anul 1999, având aşadar o sursă legală constantă de venituri din muncă, având ulterior o conduită foarte bună în societate.
Instanţa a apreciat în mod deosebit conduita inculpatului la momentul săvârşirii faptei şi pe tot parcursul procesului, împrejurarea că a recunoscut constant atât faptul că a consumat alcool cât şi culpa sa în producerea coliziunii, faptul că s-a prezentat în faţa instanţei şi a înţeles să-şi exercite drepturile procesuale cu bună conduită, fără să încerce tergiversarea soluţionării cauzei.
În consecinţă, s-a apreciat că, în pofida gravităţii faptei, circumstanţiată de împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia, inculpatul poate beneficia de clemenţa instanţei, având în vedere că o hotărâre definitivă de condamnare ar avea drept consecinţă, sub aspectul profesional, suspendarea de drept din profesie, iar fapta nu are nici o legătură cu aceasta. S-a mai avut în vedere că doar în considerarea calităţii de avocat nu se poate aplica inculpatului un regim sancţionator mai aspru decât oricărui alt inculpat aflat într-o situaţie identică.
Sentinţa a fost atacată cu recurs de procuror.
În motivarea recursului s-a susţinut că este greşită soluţia de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, întrucât, în concret, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei şi urmărire produse reflectă gradul de pericol social a unei infracţiuni şi reprezintă elemente semnificative care demonstrează că atingerea adusă valorii sociale apărate de lege nu a fost una de minimă importanţă.
S-a mai susţinut că instanţa a analizat preferenţial ultimul criteriu prevăzut de art. 181 alin. (2) C. pen., respectiv cel referitor la persoana şi conduita făptuitorului minimalizând toate celelalte aspecte care vizează, în mod obiectiv, fapta comisă.
Conduita inculpatului pe parcursul procesului, situaţia sa personală, calitatea de avocat şi comportarea bună constituie împrejurări de care instanţa trebuie să ţină seama la stabilirea pedepsei.
S-a susţinut că toate împrejurările reţinute de instanţă, respectiv prezenţa în faţa autorităţilor şi exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credinţă nu au un caracter excepţional care să prevaleze celorlalte criterii de evaluare a gradului de pericol social, reglementate în cuprinsul art. 18 alin. (2) C. pen.
De asemenea, s-a susţinut că eronat instanţa a reţinut că o eventuală condamnare ar avea drept consecinţă suspendarea inculpatului din profesia de avocat întrucât art. 27 din Legea nr. 51/1995 nu prevede o astfel de măsură în situaţia în care infracţiunea comisă nu are legătură cu profesia.
Examinând cauza sub toate aspectele, în condiţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 17 alin. (1) C. pen., pericolul social constituie una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii.
Conform art. 181 alin. (1) C. proc. pen. nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind în mod vădit lipsită de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Gradul de pericol social al unei fapte prevăzute de legea penală se stabileşte, conf. art. 181 alin. (2) C. pen. în concret ţinând seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care o faptă a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de purtarea şi conduita făptuitorului.
Lipsa gradului de pericol social al unei infracţiuni, ca trăsătură esenţială a acesteia, constituie conform art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., un caz în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
Constatarea de către instanţă a existenţei acestui caz prevăzut de art. 10 impune obligatoriu, conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., pronunţarea unei soluţii de achitare.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că eronat prima instanţă a privit aplicarea dispoziţiilor art. 181 ca pe o modalitate de individualizare a unei sancţiuni, deşi este evident că pronunţarea unei soluţii de achitare nu poate fi rezultatul ";clemenţei"; instanţei ci doar al constatării existenţei vreunuia dintre cazurile prevăzute de lege care obligă instanţa la adoptarea acestei soluţii.
În acest context instanţa a avut în vedere în mod deosebit împrejurări ce ţin de individualizarea pedepsei, cum ar fi comportarea inculpatului pe parcursul procesului şi chiar de ";oportunitatea"; pronunţării unei soluţii de condamnare, şi care sunt străine determinării în concret a gradului de pericol social al faptei prevăzute de legea penală pe care a comis-o inculpatul.
Având în vedere actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi s-a aplicat acestuia o amendă cu caracter administrativ.
Astfel, se reţine că fapta inculpatului de a conduce autoturismul pe drumurile publice, după ce consumase 500 ml de votcă, având o alcoolemie peste limitele prevăzute de lege, datorită căreia a pierdut controlul asupra maşinii şi a determinat producerea unei coliziuni în lanţ, într-o zonă intens circulată din Bucureşti, soldată cu rănirea unei persoane, nu poate fi considerată o faptă lipsită în mod vădit de importanţă datorită atingerii minime aduse valorilor apărate de lege şi conţinutului ei concret.
Fapta incriminată de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată este o infracţiune de pericol, dar în speţă prin fapta inculpatului nu s-a creat doar o stare de pericol potenţial pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice ci s-a produs un eveniment rutier soldat inclusiv cu rănirea unei persoane. Împrejurarea că persoana ce a suferit vătămări nu a formulat plângere prealabilă împotriva inculpatului nu are relevanţă în stabilirea pericolului social concret al infracţiunii pentru care acesta este trimis în judecată.
Nu poate fi ignorat nici faptul că inculpatul a consumat o cantitate apreciabilă de alcool şi nici alcoolemia în creştere pe care o prezenta la momentul producerii coliziunii.
Având în vedere fapta în materialitatea sa, Înalta Curte apreciază că simplul fapt că inculpatul nu are antecedente penale, are o viaţă de familie organizată, este avocat şi realizează venituri din muncă, nu este de natură a diminua gradul de pericol social al faptei, care este cel el unei infracţiuni.
Aşa cum s-a precizat anterior, poziţia avută pe parcursul procesului şi exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor procesuale nu pot fi avute în vedere la aprecierea gradului de pericol social, concret al faptei, care trebuie evaluat la momentul săvârşirii acesteia. Aceste împrejurări constituie, conf. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) criterii de individualizare a pedepsei.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte reţine că fapta comisă de inculpat prezintă toate trăsăturile şi întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Aşa fiind, soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă nu este corectă.
În consecinţă, se va admite recursul şi conf. art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va casa hotărârea atacată.
Rejudecând cauza, Înalta Curte, constatând că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul există, constituie infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi a fost săvârşită de inculpat, va dispune condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social concret al faptei, consecinţele acesteia, siguranţa circulaţiei pe drumurile publice fiind afectată efectiv, precum şi datele ce circumstanţiază persoana inculpatului, astfel cum au fost reţinute de prima instanţă şi care, în opinia Înaltei Curţi, justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante conf. art. 74 lit. a), b), c), C. pen., cu consecinţa reducerea pedepsei în limitele prevăzute de art. 76 lit. d) C. pen.
Se vor interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia şi constatând că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 81 C. pen., Înalta Curte va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. proc. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda şi pedeapsa accesorie.
Se va atrage atenţia inculpatului, conform art. 359 C. proc. pen., asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 171 din 16 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul B.R.M.B..
Casează sentinţa atacată şi rejudecând:
În baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a), b), c) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. condamnă pe inculpatul B.R.M.B. la 6 luni închisoare.
Face aplicarea art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 7 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.
Face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B.R.M.B. în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 2 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1144/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3558/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
