ICCJ. Decizia nr. 3595/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3595/2009
Dosar nr. 423/57/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Persoana vătămată F.G.L. a formulat iniţial plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva numiţilor O.L. - judecător la Judecătoria Sibiu, V.I. şi B.A., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, scomis. Ş.E., scomis. S.S. şi insp. princ. C.S., toţi din cadrul I.P.J. Sibiu pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 246 şi 2481 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev. de art. 247 C. pen. şi fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen., fapta constând în aceea că prin modul în care au efectuat cercetările (poliţistul şi procurorul) ori datorită felului în care s-a desfăşurat cercetarea judecătorească, persoanele sus-menţionate şi-au încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu vătămând interesele legale ale petentului iar procurorul V.I. a falsificat actul de sesizare a instanţei.
Din actele premergătoare efectuate a rezultat că petentul a fost cercetat în Dosarul nr. 1626/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 şi art. 184 C. pen. Cercetările în dosar au fost efectuate de către ofiţerii de poliţie scomis. Ş.E., scomis. S.S. şi insp. princ.C.S.
Prin rechizitoriul din 04 februarie 2008, în dosarul sus-menţionat, procurorul V.I. a dispus trimiterea în judecată a lui F.G.L. pentru infracţiunile cu privire la care a fost cercetat.
Dosarul a fost repartizat spre soluţionare judecătorului O.L., care, potrivit susţinerilor petentului, la prima zi de înfăţişare nu a verificat regularitatea actului de sesizare; a dispus administrarea unor probe nelegale, a dispus schimbarea încadrării juridice a unei fapte pentru care petentul a fost trimis în judecată, aspecte pe care procurorul de şedinţă B.A. nu le-a contestat.
Cu privire la procurorul V.I. şi ofiţerii de poliţie, persoana vătămată a formulat plângere arătând în esenţă că lucrătorii de poliţie au efectuat cercetarea la faţa locului deşi competenţa revenea Inspectoratului de Stat în Construcţii; a fost cercetat şi trimis în judecată pentru fapte ce nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/1995; nu se reţine în concret în actul de sesizare în ce constau faptele pentru care a fost cercetat; începerea urmăririi penale şi confirmarea acestei măsuri de către procuror pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă este nelegală deoarece plângerea penală a fost depusă în depăşirea termenului de 2 luni; rechizitoriul nu a fost confirmat de către conducătorul unităţii de parchet; rechizitoriul conţine modificări în legătură cu încadrarea juridică a faptelor.
Prin rezoluţia din 6 februarie 2009 dată în Dosarul nr. 60/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de O.L., V.I., B.A., Ş.E., S.S. şi C.S. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art.246 şi 2481 C. pen., abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prev. de art. 247 şi fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals prev.de art. 291 C. pen.
Împotriva rezoluţiei mai sus-menţionată a formulat plângere petiţionarul la procurorul ierarhic superior.
Prin rezoluţia din 2 martie 2009 a procurorului general plângerea petiţionarului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva celor două rezoluţii petiţionarul a formulat plângere la instanţă în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
În motivarea plângerii acesta a susţinut că rezoluţiile atacate au ignorat abuzurile săvârşite în instrumentarea dosarului penal în care a fost cercetat (Dosarul penal nr. 1626/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu) şi a modului în care s-a desfăşurat judecarea după sesizarea instanţei.
Curtea de Apel Alba Iulia prin Sentinţa penală nr. 60/2009 din 5 mai 2009, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul F.G.L. împotriva rezoluţiei din 06 februarie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 60/P/2009 menţinută prin rezoluţia din 02 martie 2009 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 233/II/2/2009.
Totodată a obligat petentul să plătească statului suma de 160 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Recursul declarat în termen de petiţionarul F.G.L. este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., dacă din cuprinsul actului de sesizare sau a actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii (...) rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 cu excepţia celui de la lit. b1) organul de urmărire penală înaintează (...) propunerea de a nu se începe urmărirea penală.
În speţă, soluţia adoptată de procuror de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. („faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii”) este în deplină concordanţă cu actele premergătoare efectuate în cauză atestând inexistenţa oricăror date/indicii privind săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta urmează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ceea ce priveşte activitatea magistraţilor (judecători şi procurori), atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor în care sunt învestiţi respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi interpretate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor din proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a practicilor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraţilor care au soluţionat cauza.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea analizată, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia de rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Atâta timp cât nu există indicii, respectiv elemente care să genereze cel puţin suspiciuni în sensul săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală de către intimaţi, în mod corect s-a apreciat că în speţă nu se justifică începerea urmăririi penale faţă de aceştia.
Astfel cum rezultă din actele premergătoare efectuate de procurorul de caz, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals şi de uz de fals deoarece aşa cum se poate observa din încheierea din 11 martie 2008 (Dosar nr. 804/306/2008 al Judecătoriei Sibiu), încadrarea juridică reţinută pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă este art. 183 alin. (1), (3) C. pen., aşa încât acele menţiuni la care se face referire din cuprinsul actului de sesizare sunt lipsite de consecinţe juridice.
Aşa cum am arătat mai sus şi cum s-a reţinut şi în rezoluţia prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimaţilor, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu deoarece în speţă nu se constată o încălcare a atribuţiilor de serviciu.
De asemenea, împrejurarea că la primul termen de judecată nu s-a citit actul de sesizare nu conferă caracter penal faptei.
Referitor la tardivitatea plângerii penale s-a arătat în cuprinsul actelor premergătoare că aşa cum reiese din ştampila aplicată pe sesizare, aceasta a fost depusă în interiorul termenului de 2 luni prevăzut de lege, unde se arată că plângerea penală depusă la 29 iunie 2008 este îndreptată împotriva tuturor persoanelor vinovate de infracţiunea în urma căreia a rezultat rănirea sa, iar ulterior la 03 septembrie 2008 se precizează doar împotriva petentului. Ori în virtutea art. 131 C. pen. exista un caz de indivizibilitate ce atrăgea răspunderea penală a tuturor participanţilor.
Cu privire la atitudinea lucrătorilor de poliţie de a efectua cercetarea la faţa locului, se precizează că organele de cercetare penală aveau obligaţia de a proceda în acest mod deoarece se conturau indicii cu privire la comiterea unei fapte penale prin care s-a încălcat disciplina în construcţii. Potrivit Legii nr. 10/1995, Inspectoratul de Stat în Construcţii are dreptul de a constata şi aplica sancţiuni contravenţionale şi de constatare a infracţiunilor.
S-a reţinut şi împrejurarea că rechizitoriul a fost confirmat de către prim-procurorul, lipsa acestei menţiuni de altfel nu constituie decât un viciu de procedură.
În consecinţă, sentinţa atacată prin care a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sus-menţionate este legală şi temeinică iar reformarea sa potrivit solicitărilor recurentului petiţionar este nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul F.G.L. împotriva Sentinţei penale nr. 60 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3593/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1223/2009. Penal → |
|---|
