ICCJ. Decizia nr. 3970/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3970/2009
Dosar nr. 48842/3/2008
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 632 din 3 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul D.N., de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în art. 181 C. pen.
În baza art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 21 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.N. la pedeapsa închisorii de 10 ani.
În baza art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1562 din 17 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 4249/2005, definitivă prin Decizia penală nr. 15 din 13 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a fost contopit restul de 430 de zile rămas neexecutat din această pedeapsă, cu pedeapsa de 10 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, 10 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 24 noiembrie 2008 la zi.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata despăgubiri civile către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ziua de 21 aprilie 2007, partea vătămată S.I.G. şi prietenul său, martorul S.M.A., pe de o parte, şi martorii C.A. zis „G.” şi O.T., pe de altă parte, au fost implicaţi într-un conflict în cadrul căruia martorul S.M.A. i-a aplicat o lovitură peste faţă martorului O.T.
Ulterior, în seara zilei de 21 aprilie 2007, în jurul orelor 22:00, martorul C.A. l-a sunat pe martorul S.M.A. să vină în discoteca „M.” din Complexul Studenţesc „R.” din Bucureşti şi să se împace.
Bănuind că ar putea izbucni un nou conflict între ei şi grupul de prieteni ai martorului O.T., partea vătămată S.I.G. s-a deplasat la discoteca respectivă fiind însoţit de martorii S.A.M., R.V., G.A. şi H.D.
La rândul lor, martorii C.A. şi O.T., având în vedere incidentul anterior le-a solicitat martorilor I.C., C.R. şi N.F. să-i însoţească în aceeaşi discotecă pentru a fi mai mulţi în cazul în care s-ar produce un nou scandal. Martorul N.F. l-a apelat telefonic pe fratele său inculpatul N.N. rugându-l să vină şi el în discotecă, acesta venind în jurul orei 3:00 însoţit de B.F.V.
În interiorul discotecii, tinerii care o însoţeau pe partea vătămată S.I.G. au avut un comportament perceput de cei din grupul inculpatului D.N. ca fiind provocator (au dansat în apropierea mesei acestora, au spart sticle) totul culminând cu spargerea unei mese din sticlă pe care aceştia urcaseră, fapt ce a atras evacuarea acestora din local de către personalul de pază.
La scurt timp după evacuarea părţii vătămate şi a celor care o însoţeau, grupul inculpatului a părăsit, la rândul său, discoteca cu intenţia de a se bate cu aceştia, scop în care i-a urmărit.
În conflictul care a izbucnit, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit părţii vătămate cauzându-i leziuni traumatice corporale (plăgi înjunghiate multiple în zona torace, coapse bilateral şi abdomen) care au necesitat pentru vindecare 14 - 16 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în pericol viaţa, decesul nesurvenind ca urmare a acordării la scurt timp de îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Prin Decizia penală nr. 188 din 21 august 2009 pronunţată în Dosarul nr. 48842/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.N. împotriva Sentinţei penale nr. 632 din 3 iulie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, reţinându-se că prima instanţă a stabilit o corectă situaţie de fapt şi a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei comisă de inculpat.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 24 noiembrie 2008 până la zi.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei din urmă decizii, inculpatul D.N. a declarat recurs, solicitând, prin apărătorul ales schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în art. 322 C. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum s-a consacrat în doctrină, încăierarea între mai multe persoane este ciocnirea violentă şi spontană între mai multe persoane învrăjbite, desfăşurată în îmbulzeală şi cu o împletire de acţiuni, în aşa fel încât este greu să se stabilească aportul fiecăruia dintre persoanele prinse în încăierare, de regulă neputându-se stabili ce anume a făcut fiecare dintre participanţi, dar fiind cert faptul participării persoanelor la încăierare.
Cerinţa esenţială a existenţei încăierării este caracterul colectiv al conflictului ce presupune două grupuri care se înfruntă, acţiunea participanţilor având un caracter indisociabil.
Pentru existenţa elementului material al infracţiunii de încăierare se impune ca violenţele să se producă în aşa fel încât, în conflictul ce are loc, este greu de stabilit contribuţia fiecărui participant. Ori de câte ori prestaţia acestora se poate delimita nu va exista infracţiunea de încăierare.
În prezenta cauză, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au stabilit o situaţie de fapt corectă şi au încadrat corespunzător din punct de vedere juridic faptele inculpatului.
Din probele administrate, atât pe parcursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească, rezultă, fără echivoc, faptul că inculpatul D.N. este cel care a agresat cu un briceag partea vătămată S.I.G., că a prevăzut rezultatul faptei sale şi deşi nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.
Aşa fiind, solicitarea inculpatului de a fi schimbată încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de încăierare nu poate fi primită.
Având în vedere cele care preced, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38517 alin. (4) raportat la art. 382 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.N. durata arestării preventive de la 24 noiembrie 2008 până la 27 noiembrie 2009.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N. împotriva Deciziei penale nr. 188 din 21 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 24 noiembrie 2008, la 27 noiembrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2343/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2384/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
