ICCJ. Decizia nr. 4163/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4163/2009

Dosar nr. 929/59/2009

Şedinţa publică din 11 decembrie 2009

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 251 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A.V. împotriva Rezoluţiei nr. 159/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 9/59/2009, petentul A.V. a solicitat ca în temeiul prevederilor art. 2781 C. proc. pen. să se dispună desfiinţarea rezoluţiilor pronunţate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 159/P/2009 şi Dosar nr. 571/II/2/2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea G.L. - prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

În motivarea plângerii s-a precizat că la dosar există suficiente probe din care rezultă vinovăţia făptuitoarei.

Au fost acvirate dosarele în care au fost pronunţate rezoluţiile a căror desfiinţare se solicită, din care rezultă următoarele: prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara sub nr. 159/P/2009 petentul A.V. a solicitat trimiterea în judecată a făptuitoarei G.L., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ.

În motivarea plângerii penale s-a precizat că făptuitoarea nu a luat măsuri pentru corecta cercetare a învinuiţilor T.G. şi U.N. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)

Făptuitoarea - prim-procuror a dispus trimiterea în judecată a petiţionarului în Dosar nr. 421/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de material lemnos, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen., rap. la art. 32 alin. (2) din O.U.G. nr. 96/1998, apoi condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentinţa penală nr. 35 din 6 martie 2005, pronunţată de Judecătoria Gurahonţ, pedeapsa rămânând definitivă. În acest dosar T.G. şi U.N. au avut calitate de martori, ulterior petiţionarul formulând plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, aşa explicându-se formularea plângerii penale împotriva prim-procurorului G.L.

În mod corect procurorul a pronunţat în prezenta cauză rezoluţiile prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitoarei G.L., prim-procuror, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.

Plângerea petentului împotriva prim-procurorului reprezintă un act de presiune în raport cu actul de justiţie, dovada faptului că petentul a înţeles greşit voinţa legiuitorului care a adoptat dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. Este evident că petiţionarul doreşte trimiterea în judecată ca pretins făptuitoare G.L. însă pentru modul corect în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, aceasta nu poate fi trasă la răspundere penală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul A.V.

Recursul este tardiv.

Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen. termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 3853 alin. (2) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen. pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare.

În speţă, petentul a fost prezent la prima instanţă la termenul din 15 octombrie 2009 când au avut loc dezbaterile, iar recursul a fost declarat la data de 2 noiembrie 2009, deci peste termenul prevăzut de lege.

În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul A.V. împotriva Sentinţei penale nr. 251/PI din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4163/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs