ICCJ. Decizia nr. 4308/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4308/2009
Dosar nr. 10050/1/2009
Şedinţa publică din 29 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 22696/3/2008 (2628/2009), în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv apelanţilor inculpaţi L.P. şi Ţ.V.
A fost respinsă cererea de înlocuirea măsurii arestării preventive măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul Ţ.V.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin rechizitoriul nr. 291/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. au fost trimişi în judecată L.P., arestat preventiv în lipsă şi trimis în judecată pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen. şi Ţ.V., arestat preventiv în lipsă şi trimis în judecată pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 300 2 C. proc. pen.
În fapt s-a reţinut că, în noaptea de 17/18 martie 2008 inculpaţii Ţ.V. şi L.P. au intermediat transportul de droguri urmând să recepţioneze droguri de mare risc pe raza Municipiului Bucureşti ajutându-l şi înlesnindu-l pe P.M.C. să deţină şi să transporte cantitate de heroină.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că măsura arestării preventive a inculpaţilor L.P. şi Ţ.V. este legală şi temeinică, fiind întrunite în cauză condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Astfel, din materialul probator administrat în cauză au rezultat indicii temeinice, în sensul precizat de art. 681 C. proc. pen., care condus la presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpaţii au săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gradul deosebit d ridicat de pericol social al infracţiunii pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, ce rezultă din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor şi din modalitatea concretă în care s-au reţinut că au fost comise faptele; inculpatul L.P. este cunoscut cu antecedente penale, s-a sustras de la urmărirea penală fiind emis mandatul de arestare preventivă în lipsă, inculpatul Ţ.V. s-a sustras de la urmărirea penală fiind emis mandatul de arestare preventivă în lipsă.
De asemenea s-a apreciat că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor prin gravitatea deosebită şi prin reacţia publicului, tulbură numai ordinea publică, dar şi normele mediului social ocrotit de valorile sale fundamentale, datorită faptului că generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfăşurare şi dezvoltare în interesul societăţii însăşi, creând o stare de nelinişte capabilă să justifice menţinerea arestării preventive, fiind îndeplinite astfel şi prevederile art. 5 § 1 lit. c) şi § 3 din C.E.D.O.
În consecinţă, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a apelanţilor-inculpaţi L.P. şi Ţ.V. şi în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligarea de a nu părăsi localitatea formulată de către inculpatul Ţ.V.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul Ţ.V., fără a arăta în scris motivele de recurs.
La termenul de astăzi, în recurs la apelul nominal făcut în şedinţă publică s-a prezentat recurentul inculpat Ţ.V., aflat în stare de arest şi asistat de apărător ales, avocat R.L. Pentru apărarea recurentului inculpat a fost prezent şi apărătorul desemnat din oficiu, avocat M.L., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Apărător desemnat din oficiu a învederat că, potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. (5) C. proc. pen., delegaţia sa a încetat şi a solicitat aplicarea prevederilor Protocolului din 1 octombrie 2008 încheiat între U.N.A. din România şi M.J.L.C. cu privire la acordarea onorariului, până la prezentarea apărătorului ales.
Apărătorul ales a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi în principal, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea inculpatului în stare de libertate, întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă.
Acelaşi apărător a mai susţinut că, prin Decizia penală nr. 1295 din 23 septembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a casat încheierea prin care instanţa de fond a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului, înlocuind această măsură cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, conform dispoziţiilor art. 145 C. proc. pen., fiind aplicate şi dispoziţiile art. 145 alin. (1) din acelaşi cod, în sensul că, acesta a trebuit să respecte anumite obligaţii stabilite de textul de lege invocat.
Apărătorul ales a mai arătat că, ulterior această măsură a fost revocată, întrucât instanţa în mod nejustificat a reţinut faptul că, inculpatul ar fi ameninţat anumite persoane sau familiile acestora care aveau legătură cu cauza şi că s-ar fi sustras de la urmărirea penală, susţineri care nu au suport real. De asemenea a mai precizat că atunci când inculpatul a aflat că este cercetat penal, singur s-a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală, a colaborat cu acestea în vederea aflării adevărului şi a respectat obligaţiile ce i-au fost stabilite conform art. 145 alin. (1) C. proc. pen.
Acelaşi apărător a mai precizat că recurentul inculpat are doi copii minori, a fost administratorul unei firme, a avut o bună conduită înainte de săvârşirea pretinselor fapte penale pentru care a fost trimis în judecată.
În subsidiar, apărătorul ales a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în speţă municipiul Bucureşti.
Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursului declarat de inculpat, cuvântul în replică al apărătorului ales, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul Ţ.V. prin prisma dispoziţiilor art. 385 6 cu referire la art. 141 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 9 decembrie 2009, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin sentinţa penală nr. 908/F de la 16 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 22669/3/2008, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ţ.V. din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi 75 lit. a) C. pen. în art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 şi art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din legea 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul Ţ.V. la 12 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 7 ani.
În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 17 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 7 ani.
În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului Ţ.V. (zis V.D., fiul lui P. şi M., născut la 26 noiembrie 1976 în mun. Ploieşti, jud. Prahova, domiciliat în Bucureşti, sector 2, f.f.l. în Bucureşti, sector 2) pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare.
S-a făcut aplicare dispoziţiilor art. 71 – art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 7 ani.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă, durata prevenţiei de la 16 ianuarie 2009 la 23 septembrie 2009.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ţ.V. pe o durată de 30 zile, începând cu data încarcerării.
Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnaţi şi alţi inculpaţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că începând cu luna februarie 2008 organele de poliţie au dobândit prin intermediul interceptării telefonice ale cetăţeanului turc K.O., cunoscut sub numele de K.B., deţinut pentru trafic internaţional de droguri, informaţii cu privire la afacerile de droguri pe care le avea cu diferite persoane printre care şi cu inculpatul Ţ.V., zis V.D.
Din convorbirile telefonice înregistrate (filele 15-18 vol. II urm. pen.) a rezultat cu claritate că inculpatul Ţ.V. a plătit o cantitate însemnată de droguri cu suma de 18.000 dolar sau euro unui cunoscut al inculpatului K.B. din Turcia, dealer de primă mână şi era foarte nemulţumit că drogurile nu-i sunt aduse în România.
Din discuţiile cu K.B. a rezultat că inculpatul Ţ.V. contractase deja în avans cu alte persoane care urmau să-i cumpere drogurile ce urmau să sosească, iar acesta îl presau la rândul său sugerând chiar să le dea maşina în schimb, dacă nu vine cu drogurile.
Inculpatul chiar l-a acuzat pe K.B. că ar fi primit el drogurile ce i se cuveneau „…ca să-şi facă manevrele alea vechi ale sale."
Ţ.V. l-a suspectat deci pe K.B. că i-ar fi primit drogurile şi le-ar fi traficat în interesul său personal. A făcut, de asemenea presiuni asupra lui K.B. să i se returneze banii în cazul în care nu primeşte drogurile. Până la urmă K.B. s-a dovedit a fi un om serios şi i-a rezolvat probleme inculpatului Ţ.V. drogurile fiind gata de trimitere în ţară.
În acest sens, în data de 14 martie 2008, inculpaţii Ţ.V., L.P., P.M.C. şi „martorul" în prezent învinuit Matei Ion s-au deplasat cu maşina marca B. a lui Ţ.V. la Istambul, pentru a ridica drogurile deja plătite.
Inculpatul P.M.C. avea rolul de transportator urmând să primească o sumă modică, fiindu-i remisă suma de 300 euro şi 105 DOLARI SUA.
Inculpatul L.P. este şi el implicat în operaţiunea de traficare, acesta discutând pe parcursul drumului către Istambul cu inculpatul Ţ.V. despre „marfă", aceeaşi discuţie fiind purtată de L.P. şi în Turcia cu reprezentanţii reţelei de distribuitori de droguri, folosindu-se acelaşi termen respectiv „marfă".
Inculpatul P.M.C. (fila 128 dosar instanţă) a arătat că din context a rezultat faptul că noţiunea de „marfă" reprezenta de fapt noţiunea de droguri.
Observaţiile sale au apărut ca fiind pertinente sub acest aspect, deşi inculpatul L. a încercat să spună că ar fi vorba de fapt de nişte haine. Susţinerea inculpatului L. este lipsită de sens, deoarece inculpatul Ţ.V. nu era comerciant de haine pentru a purta discuţii punctuale despre acest aspect şi nu în ultimul rând nici persoanele cu care s-a întâlnit în hotelul din Turcia nu erau distribuitori de textile.
Ajunşi în Turcia cei patru s-au cauzat la Hotelul V. din cartierul Laleli, Ţ.V. stând în aceeaşi cameră cu inculpatul P.. Inculpaţii Ţ. şi cu L. au avut mai multe întâlniri în camera de hotel, dar şi în holul hotelului cu mai mulţi cetăţeni turci, în care, de asemenea s-a abordat problema mărfii, inculpatul Ţ., lămurind ultimele detalii.
Pentru a nu fi surprinşi cu toţii în vamă cu drogurile asupra loc şi eventual pentru a fi trasă la răspundere penală persoana cu importanţa cea mai mică din reţeaua de traficanţi internaţionali de droguri, respectiv inculpatul P. s-a stabilit că inculpaţii Ţ.V., L.P. şi învinuitul M.I. să plece cu automobilul B. în România, urmând ca inculpatul P. să se întâlnească cu distribuitorul care să-i dea drogurile şi să vină în aceeaşi zi cu autocarul spre Bucureşti - Vama Giurgiu.
Inculpatul P. s-a întâlnit cu distribuitorul în locaţia comunicată de inculpatul Ţ.V., ocazie cu care a primit cantitatea de 3 kg. heroină, gata împachetată, de la distribuitorul turc.
L.P. l-a învăţat pe inculpatul P. să-şi cumpere o cartelă telefonică turcească pentru a nu putea fi interceptat, această explicaţie fiind singura logică, deoarece nu ar fi avut nici un alt motiv să nu-şi păstreze în telefonul mobil cartela românească.
Tactica abordată de cei trei inculpaţi care nu au plecat împreună cu P. împreună cu drogurile spre România, ci au plecat înainte cu maşina B., a fost una destul de inspirată, în Vama Giurgiu, inculpaţii fiind opriţi, iar autoturismul fiind tras pe o rampă specială şi controlat amănunţit (autorităţile române aveau informaţia că drogurile urmau să intre în ţară, în data de 17/18 martie 2008, dar nu ştiau clar cu ce mijloc de transport).
Negăsindu-se nimic asupra lor inculpaţii şi învinuitul şi-au continuat drumul către Bucureşti, încercând să-l contacteze pe inculpatul P. pentru a-i comunica situaţia nou creată. Au apărut însă mici probleme sub acest aspect, deoarece inculpatul P. fusese instruit de către distribuitorul turc să-şi închidă telefoanele mobile până va sosi în vama Giurgiu, sfat rezonabil şi formulat în vederea evitării localizării inculpatului ce avea droguri asupra sa indiferent dacă acesta vorbea sau nu la telefon prin intermediul activării diferitelor celule de transmisei ale operatorului de telefonie mobilă prin raza cărora s-ar fi deplasat.
Aşa cum a rezultat din procesul-verbal încheiat în data de 08 mai 2008 (filele 50-57 dup. Vol. II), inculpaţii Ţ.V., L.P. şi învinuitul M.I. au încercat să-l contacteze de 9 ori pe inculpatul P., atât pe telefonul românesc cât şi pe telefonul din Turcia, dar inculpatul nu a răspuns. Inculpatul Ţ.V. îşi suna soţia pentru a încerca să obţină contactarea din partea cesteia a inculpatului P. pe un alt număr de telefon, respectiv al lui O., fiul său, telefon ce-l credea asupra lui P. şi să-i comunice „… să mă sune neapărat… dar acum repede."
Văzând că nu poate să-l contacteze cei trei făptuitori s-au deplasat la firma de autocare M., în locaţia unde trebuia să se întoarcă autocarul şi au obţinut de la paznicul de serviciu numărul de telefon al şoferului de autocar.
Inculpatul L.P. a vorbit cu şoferul de autocar şi a rugat şoferul să îl strige pe pasagerul P. să vină la telefon, deoarece are o veste proastă să-i dea şi anume că i-a murit mama.
Inculpatul L.P. a fost primul care a vorbit cu P. la telefon şi i-a spus „…vezi că ai probleme" iar după aceea inculpatul Ţ. a preluat convorbirea şi a comunicat lui P. faptul că situaţia sa familială este foarte gravă, că i-a murit mama.
I-a spus de asemenea „…ce ai pă tine, ai ceva… vezi cum scapi… că nu-i bine la noi acolo. Băi bagă în altă geantă la altcineva…vezi cum scapi…vezi pune la altcineva…la canal…dă banii la altcineva…deschide telefonul."
Inculpatul L. i-a comunicat telefonic inculpatului P. „poate te joci de-a va-ţi ascunselea cu ăia…bagă-te şi tu prin spate te mei culci că eşti obosit…să te dezbraci de haine, de astea…hai că am chemat noi doctorii…" (filele 65-70 d.u.p. vol. II).
Inculpatul L.P. nu a putut să dea nici o explicaţie pentru aceste discuţii telefonice mărginindu-se doar la a spune că şi-a pierdut capul.
Inculpatul P. s-a panicat dându-şi seama că urma să fie prins, nu a aruncat drogurile (de fapt nici nu acea unde), în Vama Giurgiu fiind prins de organele de poliţie cu drogurile asupra sa. A recunoscut imediat faptele şi a colaborat activ cu organele de poliţie continuându-şi deplasarea cu drogurile asupra sa şi sub supravegherea organelor de poliţie către locul de întâlnire cu ceilalţi trei inculpaţi pentru a le preda drogurile. Aceştia şi-au dat însă seama că inculpatul a fost prins, inculpatul P. fiind contactat de inculpatul L.P. de două ori, acesta recomandându-se fiind „poştaşul" şi i-a comunicat faptul că a plecat de acasă, deoarece se simte urmărit şi a stabilit locul de întâlnire pentru remiterea drogurilor în zona parchetului din faţa Primăriei Bucureşti.
Inculpaţii nu au venit la întâlnire dându-şi evident seama că inculpatul P. nu a avut cum să scape de controlul vamal şi în mod evident i s-a părut suspect faptul că inculpatul răspundea cu uşurinţă la telefon în condiţiile în care până atunci a avut telefoanele închise.
Fapta inculpatului Ţ.V., de a instiga pe numitul P.M.C. la transportarea şi livrarea unei cantităţi de 2930,6 gr. heroină, instigare urmată de executare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 25 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000. S-a reţinut şi circumstanţa agravantă legală prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., deoarece din gruparea infracţională au făcut parte trei persoane.
Fapta aceluiaşi inculpat de a-l instiga pe numitul P.M.C. să introducă în ţară cantitatea de 2930,6 gr. heroină provenită din Turcia, instigare urmată de executare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 25 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000. S-a reţinut şi circumstanţa agravantă legală prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., deoarece din gruparea infracţională au făcut parte trei persoane. S-a schimbat în acest sens încadrarea juridică, deoarece instigarea apare ca formă principală de participaţie raportat la complicitate.
În speţă, instigarea este calificată inculpatului P. oferindu-i-se bani de către inculpatul Ţ.V., pentru a realiza operaţiunea de transport.
Nu s-a putut reţine o singură faptă de trafic de droguri atâta vreme cât prin art. 2 şi 3 din Legea 143/2000 se ocrotesc valori sociale deosebite, iar modalităţile de realizare a laturii obiective sunt deosebite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel şi inculpatul Ţ.V., ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală sub nr. de Dosar 22696/3/2008 (2628/2009), cauză în care în care instanţa de apel a menţinut, în apel, măsura arestării preventive faţă de inculpat.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen. aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b.
Totodată în conţinutul art. 160b alin. (1) – (3) C. proc. pen. modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată faţă de inculpat.
Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Ţ.V. a fost reţinut ca temei în drept, dispoziţiile art. 148 lit. b) C. proc. pen., în condiţiile art. 350 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 3/J emis la 16 octombrie 2009 de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
Înalta Curte constată că instanţa de apel, în mod temeinic motivat s-a raportat în analiza, în mod concret, în contextul cauzei, a condiţiilor prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
Totodată, instanţa de recurs apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare condiţiile prevăzute de lege pentru menţinerea în continuare a măsurii arestării preventive a inculpatului Ţ.V., în raport cu infracţiunile reţinute în sarcina sa, ca urmare a gravităţii deosebite şi prin reacţia publică, tulbură nu numai ordinea publică, dar şi normele mediului social ocrotit de valorile sale fundamentale, datorită faptului că generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfăşurare şi dezvoltare în interesul societăţii însăşi, creând o stare de nelinişte.
Mai mult, în cauză a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare a inculpatului Ţ.V. la o pedeapsă principală rezultantă de 17 ani închisoare, pentru fapte de o gravitate ridicată şi chiar dacă această sentinţă nu este definitivă, se impune în continuare menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului Ţ.V. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici solicitarea formulată în subsidiar de către apărătorul recurentului inculpat de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în speţă municipiul Bucureşti, pe de-o parte, ţinând cont de limitele investirii prin recursul declarat de inculpat, temeiul în drept al măsurii dispuse fiind art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., iar prevederile alin. (2) ale art. 160 b stipulează numai ipoteza revocării măsurii nu şi aceea a înlocuirii, aşa încât, chiar în situaţia în care s-ar fi impus o asemenea măsură, aceasta nu putea fi luată faţă de impedimentul legal evidenţiat, iar, pe de altă parte, în mod separat, în recurs nu poate fi luată o asemenea măsură, întrucât s-ar încălca competenţa materială, în raport cu infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a apelantului inculpat Ţ.V. este legală şi temeinică, iar criticile formulate de apărătorul recurentului inculpat sunt nefondate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Ţ.V. împotriva încheierii din 9 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 22669/3/2008.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C., suma mai sus menţionată, constituind asigurarea asistenţei obligatorii, ce a avut loc pentru termenul de judecată de la 29 decembrie 2009, de către doamna avocat M.L., cu împuternicirea avocaţială nr. 038144 emisă la 26 decembrie 2009, (fila 22 Dosarul nr. 10050/1/2009 al Înaltei Curţi), până la prezentarea apărătorului ales, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între M.J. şi U.N.B. din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Ţ.V. împotriva încheierii din 9 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 22669/3/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4304/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4312/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
