ICCJ. Decizia nr. 54/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE
SECTIA PENALĂ
Decizia nr. 54/2009
Dosar nr. 17773/3/2006
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1704 din 21 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor puse în discuţie din oficiu, din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005, art. 13 alin. (1) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, modificată prin OUG nr. 79/2005, art. 13 alin. (1) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, modificată, în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2).
În baza art. 13 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul U.Ş., fiul lui M. şi I., născut la 28 septembrie 1980 în Vasilaţi judeţul Călăraşi, domiciliat în Bucureşti, sector 3, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a confiscat de la inculpatul U.Ş. sumele de bani obţinute în urma exploatării şi traficării celor patru minore, după cum urmează: 726.000.000 lei – minora D.A.F., 756.000.000 lei – minora M.C.G., 378.000.000 lei – minora S.M., 21.000.000 lei – minora S.M.(L.)
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. a) C. pen. a confiscat de la inculpat cele 5 telefoane mobile şi 2 cartele sim C. şi sim C. depuse la Camera de Corpuri delicte cu dovada seria AT nr. 0008590 din 2 februarie 2006.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile D.A.F.– daune morale în sumă de 150.000.000 lei şi părţii civile S.L. – daune morale în sumă de 20.000.000 lei.
S-a constatat că părţile vătămate M.C.G. şi S.M. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie, pe baza probelor administrate, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada iulie 2005 – 1 februarie 2006, inculpatul U.Ş. a recrutat, transportat şi găzduit în scopul exploatării sexuale pe minorele M.C.G., S.M. şi S.L. şi a racolat, transportat şi găzduit, prin ameninţare şi constrângere, în acelaşi scop, pe minora D.A.F. pe care le-a obligat la practicarea prostituţiei, obţinând pentru sine importante sume de bani.
În acest scop, inculpatul a închiriat la 1 decembrie 2005 un apartament în B-dul D.C. unde se practica prostituţia de victime minore, în interesul inculpatului. Preţul unui raport sexual era fixat între 600.000 lei şi 1.000.000 lei şi se folosea ca modalitate de contact a doritorilor de sex anunţul telefonic în ziar, realizat personal de către inculpat, aşa cum de altfel, a şi recunoscut.
Inculpatul a cunoscut-o pe partea civilă D.A. în cursul lunii iunie 2005, aceasta fiind fugită de acasă în urma unor neînţelegeri cu părinţii, împrejurări de care a profitat inculpatul şi s-a oferit să o găzduiască în locuinţa sa unde a întâlnit-o pe soţia sa, martora U.A.M. şi pe partea vătămată M.C.G. Începând cu ziua următoare, minora a fost obligată să practice prostituţia alături de M.C., iar din 1 decembrie 2005 a continuat această activitate în apartamentul închiriat pe numele părţii vătămate S.M.
La 24 ianuarie 2006, minora D.A. a profitat de neatenţia inculpatului şi găsind cheile apartamentului a luat portofelul inculpatului în care se aflau actele sale şi ale victimelor şi a reuşit să fugă, închizând uşa pe exterior, după care s-a prezentat la poliţie şi a formulat denunţul.
În ce o priveşte pe partea vătămată M.C.G., aceasta la rândul său a cunoscut pe inculpat într-un moment dificil, respectiv, când era însărcinată. A fost ajutată de inculpat să întrerupă sarcina iar în schimbul ajutorului primit, urma să se prostitueze în Bucureşti pentru inculpat şi să-i returneze cheltuielile efectuate.
Partea vătămată a început să practice prostituţia pentru inculpat în garsoniera din B-dul D. unde a cunoscut-o pe partea vătămată D.A. care era păzită să nu fugă şi au continuat în apartamentul închiriat în B-dul D.C., fiind însoţită de martora U.A.M., soţia inculpatului.
În legătură cu partea vătămată S.M. s-a reţinut că inculpatul a găzduit-o în garsoniera din B-dul D. şi i-a cerut să se prostitueze în folosul său, fiind ulterior transportată şi găzduită, alături de părţile vătămate D.A. şi M.C. în apartamentul din B-dul D.C.
Apartamentul a fost închiriat de inculpat pe numele acestei părţi vătămate unde minorele au întreţinut raporturi sexuale cu diverşi clienţi până la data de 31 ianuarie 2006, când au fost depistate în flagrant de organele de poliţie, banii deţinuţi din prostituţie, fiind predaţi inculpatului de partea vătămată M.C.
În privinţa părţii vătămate S.L. s-a reţinut că aceasta a ajuns în locuinţa din C. după ce partea vătămată D. a reuşit să fugă unde a rămas numai pentru 5 zile, fiind racolată de martorul N.A. care nu avea unde să locuiască şi la înţelegere cu inculpatul se ocupa de cumpărături, asigura aprovizionarea cu alimente şi gătea pentru minore.
După ce a ajuns în apartament, minorei i s-a făcut cunoscut că urmează să se prostitueze pentru inculpat. Deşi a refuzat susţinând că este virgină, aceasta fiind ameninţată de inculpat a întreţinut relaţii sexuale cu clienţii şi martorul C.G., depistat de lucrătorii de poliţie la ieşirea din apartament în timpul acţiunii de prindere în flagrant a inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul U.Ş. şi partea civilă D.A.F.
Prin Decizia penală nr. 114 din 25 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpat şi ca tardiv apelul părţii civile.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că în cauză s-a făcut o individualizare corectă a pedepsei în raport de criteriile cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în condiţiile în care în favoarea inculpatului au fost reţinute circumstanţe judiciare personale atenuante, iar în raport de data la care s-a pronunţat hotărârea primei instanţe, apelul părţii civile este tardiv.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care prin motivele de recurs a susţinut, în esenţă, următoarele:
- nelegalitatea hotărârii pronunţată în apel, prin aceea că este afectată de o nulitate absolută datorată împrejurării că şedinţa a fost publică, deşi prevederile art. 24 din Legea nr. 678/2001 impuneau judecarea apelurilor în şedinţă nepublică, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen.;
- s-au formulat critici şi în privinţa încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001; s-a cerut schimbarea în infracţiunea prevăzută de art. 329 C. pen., infracţiunile având obiect juridic diferit, atâta timp cât inculpatul a realizat activitatea infracţională fără a întrebuinţa constrângere, în acest sens fiind învederate dispoziţiile Deciziei nr. 14/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţii Unite;
- în subsidiar, criticile au vizat individualizarea pedepsei, sens în care, s-a cerut reducerea pedepsei şi aplicarea art. 861 C. pen., având în vedere consimţământul persoanelor vătămate la practicarea prostituţiei, cât şi împrejurarea că în prezent inculpatul este încadrat în muncă.
Examinând hotărârile atacate în raport de aceste critici, cât şi de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 4, 17 şi 14 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor expune, se constată că acestea sunt nefondate şi în consecinţă, tot astfel şi recursul declarat.
Referindu-se la diferite categorii de nulităţi, dispoziţiile art. 197 C. proc. pen. stabilesc prin alin. (2) că sunt afectate de nulitatea absolută, printre altele, încălcările referitoare numai la publicitatea şedinţei de judecată. Cum norma procesual penală este de strictă interpretare şi limitată aplicare, este cert că, încălcarea unei dispoziţii relative la lipsa de publicitate este sancţionată cu o nulitate relativă care funcţionează în cadrul şi în condiţiile stabilite prin art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.
Ca atare, judecarea cauzei în apel, în şedinţă publică contravine prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 care stabilesc că şedinţele de judecată, în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13, nu sunt publice.
Dar, fiind o normă specială derogatorie de la norma generală procesual penală instituită în interesul şi favoarea victimelor traficului de minori, sancţionată cu o nulitate relativă, aceasta presupune desfiinţarea actului doar atunci când s-a adus o vătămare intereselor părţii vătămate care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Cum în cauză nu s-a dovedit şi invocat de partea interesată o astfel de vătămare, inculpatul nu are îndrituirea legală să invoce în propria apărare această nulitate, cu atât mai mult cu cât, acestuia nu i s-a produs vreo vătămare.
Cât priveşte încadrarea juridică a activităţii infracţionale în dispoziţiile art. 329 C. pen., critica este de asemeni, nefondată.
Într-adevăr, ceea ce diferenţiază infracţiunea de trafic de persoane de proxenetism este obiectul juridic generic al acestei infracţiuni, care în cazul primei este apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cel de al doilea caz, apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.
Pornind de la valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele încriminatorii ale celor două infracţiuni, cât şi de la probele administrate în cauză, se constată că instanţele au dat o încadrare juridică corespunzătoare activităţii infracţionale, atât timp cât, s-a confirmat că recrutarea, transportul, găzduirea minorelor, ca modalităţi alternative de infracţiuni de trafic de minori s-a realizat prin folosirea de ameninţări, violenţe, specularea sentimentului unor minore şi alte forme de constrângere fizică şi morală în scopul exploatării acestora, prin obligarea la practicarea prostituţiei.
De altfel, sesizarea organelor de poliţie s-a realizat tocmai de una din victime, respectiv D.A., care a reuşit să fure cheile apartamentului şi portofelul inculpatului în care se găseau actele sale şi ale altor victime.
Or, este stabilit că, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 329 C. pen., modalităţile alternative ce formează latura obiectivă a îngrădirii, cum ar fi recrutarea, transportul şi găzduirea unei persoane în scopul practicării prostituţiei se realizează fără ca autorii să fie nevoiţi să recurgă la constrângere, fraudă, înşelăciune sau alte mijloace de natură a înfrânge voinţa şi acţiunea liberă a victimei.
În raport de considerentele arătate, instanţele au dat o corectă încadrare juridică faptei dedusă judecăţii, încadrare care se va menţine prin respingerea ca nefondată a criticii.
În fine, prima instanţă a realizat şi o corectă individualizare a pedepsei, atât în privinţa cuantumului pedepsei aplicate cât şi al modalităţii de executare.
Prin prisma criteriilor generale stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prima instanţă a făcut o corectă apreciere a gradului de pericol social concret al faptei şi făptuitorului în raport de circumstanţele reale dar şi de datele personale ale inculpatului, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, atitudinea relativ sinceră şi prin constatarea unor circumstanţe judiciare personale atenuante, a coborât pedeapsa sub limita minimă legală.
În acest context, în vederea realizării şi a cerinţelor art. 52 C. pen., instanţele au dispus şi menţinut – în mod corect – ca executarea pedepsei să se facă în regim de detenţie, având în vedere printre altele, urmările produse, forma continuată a activităţii infracţionale, modalitatea de concepere şi executare.
Pentru aceleaşi considerente se apreciază şi la acest moment că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a pedepsei şi totodată, că s-a acordat eficienţa necesară circumstanţelor judiciare atenuante reţinute.
Aşa fiind, se constată că sunt nefondate criticile formulate şi cum nu s-au constatat nici alte motive de casare, în urma examinării din oficiu a hotărârilor atacate, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se includ şi cheltuielile pentru onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, cât şi onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu pentru apărarea părţilor vătămate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.Ş., împotriva Deciziei penale nr. 114/A din 25 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales precum şi suma de 450 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate S.L., S.M. şi M.C.G., se vor avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 519/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 638/2009. Penal → |
|---|
