ICCJ. Decizia nr. 636/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 636/2009
Dosar nr. 133/35/2008
Şedinţa publică din 23 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 80/ P din 8 octombrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petiţionarul U.T. împotriva rezoluţiei din 11 decembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 259/P/2007 şi menţinută prin rezoluţia din 21 ianuarie 2008 dată în dosarul nr. 31/II.2/2008 de către procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind pe intimatul N.M.
S-a desfiinţat rezoluţia atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în vederea începerii urmăririi penale privind pe făptuitorul N.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), ţinându-se seama de considerentele prezentei sentinţe.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Oradea, petiţionarul U.T. a solicitat cercetarea mai multor magistraţi: judecători şi procurori de la instanţele din Oradea, motiv pentru care iniţial s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie.
Prin ordonanţa nr. 143/P/2006 din 20 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 228 alin. (4), art. 10 lit. a) şi j) C. proc. pen., art. 38, 42 şi 45 din acelaşi cod, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii O.I., P.M., Ţ.C., Ţ.T., G.P., R.B. şi disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea faţă de executorul judecătoresc N.M., sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi faţă de expertul H.l., sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
În ordonanţă s-a motivat că, la data de 17 septembrie 2001, executorul judecătoresc a organizat o licitaţie imobiliară pentru vânzarea apartamentului situat în Oradea, str. Grădinarilor.
Din procesul verbal încheiat la data de 17 septembrie 2001 rezultă că imobilul a fost adjudecat la preţul de 72.000.000 lei, în favoarea lui S.l.
Executorul judecătoresc a folosit două expertize pentru stabilirea acestui preţ al imobilului. Astfel, la dosar există raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul H.l., care a stabilit valoarea de circulaţie a apartamentului, la preţul de 99.000.000 lei şi raportul de expertiză întocmit de H.C., care a stabilit valoarea de circulaţie la preţul de 180.000.000 lei.
În ordonanţă s-a motivat că, întrucât executorul judecătoresc a luat în considerare raportul de expertiză întocmit de H.l., în care a fost stabilit un preţ mai mic şi anume de 90.000.000 lei şi nu a ţinut cont de raportul de expertiză în care a fost stabilit un preţ mai mare, există indicii că a fost săvârşită infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Se reţine în ordonanţă că din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă următoarele:
Executorul judecătoresc N.M. a organizat licitaţia imobiliară la data de 17 septembrie 2001 şi a folosit un raport de expertiză efectuat în cauză de H.l.
Raportul de expertiză întocmit de expertul H.C. este datat 14 iulie 2004, deci este întocmit mult mai târziu decât data întocmirii licitaţiei, motiv pentru care în sarcina sa nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin ordonanţa nr. 1468/P/2008 din 7 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în baza art. 45 alin. (1) cu referire la art. 42 şi 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, raportat la calitatea de executor judecătoresc a făptuitorului N.M.
Prin rezoluţia nr. 259/P/2007 din 11 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în baza art. 228 alin. (4) şi (6) şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi art. 38, 42 şi 45 din acelaşi cod s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc N.M., disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea faţă de expertul H.l., sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
În rezoluţie s-a motivat că executorul judecătoresc N.M. a ţinut seama de raportul de expertiză care se întocmise la data organizării licitaţiei, motiv pentru care în sarcina sa nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul U.T. a formulat plângere la procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 31/ll.2/2008 din 21 ianuarie 2008.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petiţionarul U.T. a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 259/P/2007 din 11 decembrie 2007, plângere care a fost admisă prin sentinţa penală nr. 80/ P din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori. S-a desfiinţat rezoluţia din 11 decembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 259/P/2007 şi s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul N.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că executorul judecătoresc N.M. a încălcat dispoziţiile art. 411 alin. (3) raportat la art. 500 C. proc. civ., privind identificarea şi evaluarea cu acordul părţilor a bunurilor sechestrate.
Pe de altă parte, conform art. 500 C. proc. civ., dacă în termen de 15 zile de la primirea somaţiei debitorul nu plăteşte datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare. în acest sens executorul va stabili de îndată preţul imobilului, iar în cazul în care este necesar va cere părerea unui expert, urmând în această situaţie a fi aplicabile prevederile art. 411 alin. (3) C. proc. civ., privitoare la obligaţia încunoştinţării debitorului privind preţul imobilului în speţă, ca rezultat al evaluării într-un din modalităţile susmenţionate.
În speţă somaţia a fost făcută la data de 6 iunie 2003, iar la 17 iunie 2003, peste 9 zile s-a procedat la executarea silită.
De observat este că a fost organizată licitaţia, la data de 17 septembrie 2001, imobilul fiind adjudecat în favoarea lui S.l. la preţul de strigare de 72 milioane lei, în condiţiile în care exista la aceea dată o expertiză întocmită de expertul H.l. la 15 iulie 2001, care a stabilit valoarea de circulaţie a apartamentului in discuţie la 90 milioane lei, în publicaţia de vânzare nu se face referire la această sumă, deşi art. 504 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., face referire la preţul la care a fost evaluat imobilul.
Stabilindu-se termenul pentru vânzare, la data de 17 septembrie 2001, raportat la data publicaţiei de vânzare 29 august 2001, s-a apreciat că a fost încălcată şi prevederea din art. 504 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 30 zile şi nici mai lung de 60 de zile de la data publicaţiei de vânzare la locul unde va avea loc licitaţia.
Nici procesul verbal întocmit despre desfăşurarea licitaţiei nu cuprinde toate elementele prevăzute de art. 511 C. proc. civ., nu rezultă că debitorul care ar fi trebuit să semneze procesul verbal a refuzat semnarea.
Deşi textul nu prevede refuzul uneia dintre persoanele menţionate în art. 511 C. proc. civ., de a semna nu va fi de natura să afecteze valabilitatea acestuia, dacă executorul a făcut menţiune despre aceasta. Din acest punct de vedere procesul verbal în discuţie are o doar o menţiune „ lipsă". Pe de altă parte, procesul-verbal nu face nici o menţiune la rubrica debitor.
Nu în ultimul rând este de subliniat că actul de adjudecare urmare procesului verbal de licitaţie din 17 septembrie 2001 a fost emis de executorul judecătoresc N.M. la data de 2 februarie 2006 pe seama numitului S.l., evacuarea petentului U.T. făcându-se în lipsa acestui act de adjudecare care constituie titlu executoriu la data de 17 iunie 2003, de acelaşi executor judecătoresc N.M.
În subsidiar, este de menţionat că la data de 12 ianuarie 2006, deci anterior emiterii actului de adjudecare susmenţionat, conform procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc B.G. în considerarea sentinţei civile nr. 6851 din 21 decembrie 2005, S.l. şi S.B. au fost evacuaţi din imobilul în discuţie, iar prezenţi fiind, au refuzat să semneze procesul verbal de executare.
În aceste condiţii, prima instanţă a apreciat că subzistă indiciile săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de către executorul judecătoresc N.M.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi intimatul N.M.
Parchetul, în recursul său, a criticat numai nelegalitatea sentinţei penale atacate, nu şi netemeinicia ei, arătând că nu au fost respectate dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., referitor la indicarea către procuror a faptelor, împrejurărilor ce urmează a fi constatate şi a mijloacelor de probă; a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru a se conforma dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen.
Recurentul intimat N.M. a lipsit la termenul de astăzi, fixat pentru judecarea recursului şi nu a depus la dosar motive sau acte în susţinerea lui.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de intimatul N.M. nu sunt fondate.
Din analiza actelor premergătoare efectuate au rezultat indicii temeinice în sensul art. 681 C. proc. pen., în sensul că executorul judecătoresc N.M. a săvârşit acte cărora le poate fi conferită semnificaţia juridică a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Astfel, Curtea constată că executorul judecătoresc N.M. a încălcat dispoziţiile art. 411 alin. (3) raportat la art. 500 C. proc. civ., privind identificarea şi evaluarea cu acordul părţilor a bunurilor sechestrate, a dispoziţiilor art. 504 alin. (1) pct. 7 din acelaşi cod privind menţionarea preţului la care a fost evaluat imobilul în publicaţia de vânzare, a dispoziţiilor art. 504 alin. (2) din acelaşi cod, privind termenul stabilit pentru vânzare, a dispoziţiilor art. 511 din acelaşi cod, privind conţinutul procesului-verbal precum şi faptul că actul de adjudecare a fost emis de executorul judecătoresc la data de 2 februarie 2006, iar evacuarea petiţionarului U.T. s-a făcut la data de 17 iunie 2003, în lipsa acestui act.
În speţă sub aspectul elementului material, fapta a constat în acţiunea de realizare a unui act de serviciu, dar într-un mod necorespunzător prin aceea că în perioada 2001 - 2007 executorul judecătoresc N.M. a încălcat normele procedurale şi a dispus efectuarea unei licitaţii fără a se stabili preţul imobilului împreună cu creditorul şi debitorul, fără a se efectua o expertiză de către un expert recunoscut de Ministerul Justiţiei, că în anul 2003 a fost evacuat debitorul, fără a exista un titlu de proprietate pentru adjudecatar precum şi că s-a emis procesul-verbal de adjudecare după 4 ani, după epuizarea contestaţiilor debitorului.
Urmarea imediată a acestor acţiuni o reprezintă împrejurarea că pe o perioadă de 4 ani de zile debitorul a fost lipsit de locuinţă ca urmare a acestor acte abuzive, după ce executarea fusese suspendată de instanţe, în urma admiterii contestaţiilor făcute de petiţionar.
Sub aspectul laturii subiective acţiunile ce constituie elementul material al laturii obiective au fost săvârşită cu intenţie de către executorul judecătoresc N.M., acesta, prin natura funcţiei sale cunoscând întocmai prevederile legale în această materie precum şi caracterul necorespunzător al exercitării atribuţiilor sale de serviciu, urmărind sau acceptând ca prin aceste acţiuni să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale petiţionarului U.T.
Referitor la motivul de recurs susţinut de parchet, privind nelegalitatea sentinţei atacate, Curtea apreciază că în mod corect a procedat prima instanţă dispunând, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale faţă de intimatul N.M. sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), indicând faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi mijloacele de probă, deşi, într-adevăr, nu în mod concret, astfel încât va suplini aceste aspecte şi va stabili ca procurorul să procedeze la ascultarea persoanei vătămate U.T., a creditorului S.l. şi a executorului judecătoresc N.l., a martorilor prezenţi la actele de executare silită, precum şi la administrarea oricăror alte probe necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Totodată, se va ataşa dosarul de executare silită, actul de proprietate asupra imobilului, expertizele imobiliare efectuate în cauză, urmând a se stabili materialitatea faptelor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de admitere a plângerii petiţionarului U.T. împotriva rezoluţiei nr. 259/P/2007 din 11 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este legală şi temeinică.
Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de intimatul N.M. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat N.M. va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi de intimatul N.M. împotriva sentinţei penale nr. 80/ P din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul intimat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 632/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 641/2009. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
