ICCJ. Decizia nr. 824/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 824/2009
Dosar nr. 55/59/2007
Şedinţa publică din 10 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 577/ PI din 16 octombrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 3262/2004, Tribunalul Timiş, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş pentru schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 în cea prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi din cea de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990 în cea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, ca fiind neîntemeiată.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza ll-a C. proc. pen., coroborat cu art. 122 – art. 124 C. pen., a fost încetat procesul penal început împotriva inculpatului H.B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în perioada octombrie 2000 - ianuarie 2002.
În baza art. 280 din Legea nr. 53/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul H.B., la 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nedepunere de către angajator a sumelor încasate de la salariaţi cu titlu de contribuţie datorată la sistemul public de asigurări sociale către bugetul asigurărilor de şomaj şi către bugetul asigurărilor sociale de sănătate, în perioada decembrie 2002 - august 2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat, la 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a ll-a C. proc. pen., coroborat cu art. 122 şi 124 C. pen., a fost încetat procesul penal început împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, precum şi a instigării la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen.
În baza art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la 10 (zece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.
S-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale pentru o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a ll-a C. proc. pen., coroborat cu art. 122 şi 124 C. pen., a fost încetat procesul penal început aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului H.B., în pedeapsa cea mai grea, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 (zece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
S-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi administrator sau asociat al unei societăţi comerciale pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 7 şi art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, s-a dispus ca O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiş să efectueze cuvenitele menţiuni privind hotărârea de condamnare a inculpatului.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul H.B. să plătească, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F. SA Timişoara, suma de 484.088.287 lei părţii civile D.G.M.S.S. Timiş.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect acţiunea civilă formulată de D.G.F.P. Timiş.
În baza art. 168 C. proc. pen. şi art. 169 C. proc. pen., s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. P/500 din 09 aprilie 2002 emisă de I.G.P.I.P. Timiş asupra imobilului proprietatea SC B.T.C. SRL Timişoara, situat în Timişoara, teren în suprafaţă de 10257, până la concurenţa sumei de 1,7 miliarde lei.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul H.B., în solidar cu părţile responsabile civilmente SC S. SRL, SC P.I. SRL şi SC B.T.C. SRL, să achite părţii civile M.M. suma de 6.003.228.000 lei, despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea acţiunilor cumpărate prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3469 din 07 septembrie 2001 de către B.C.M.
În baza art. 348 C. proc. pen., a fost anulat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3469 din 07 septembrie 2001 de către B.C.M.
În baza art. 191 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul H.B. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare şi fiecare parte responsabilă civilmente: SC F. SA, SC S. SRL şi SC B.T.C. SRL, la câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat, sumele reprezentând cheltuielile din faza de urmărire penală şi primă instanţă.
Pe baza probelor administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi la cercetarea judecătorescă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
1. În perioada octombrie 2000 - ianuarie 2002, inculpatul H.B., în calitate de administrator al SC F. SA Timişoara, nu şi-a respectat obligaţia de a vira sumele ce reprezentau contribuţiile datorate sistemului public de asigurări sociale şi către bugetul asigurător de şomaj, reţinute pe statele de plată ale angajaţilor, în total 484.088.287 lei, în 15 zile de la încasare, încălcându-se reglementările Legii nr. 130/1999 şi ale Legii nr. 19/2000, fapta fiind constatată de lucrătorii D.G.M.S.S. Timiş, cu ocazia controlului efectuat la SC F. SA în perioada 18 - 19 februarie din 2002.
Inculpatul a depus la dosar acte din care rezultă că a negociat reeşalonarea plăţilor pentru sumele datorate, aspect reţinut şi de expertul contabil, dar aceste reeşalonări produc efecte asupra laturii civile a cauzei, în sensul că i s-a dat inculpatului posibilitatea achitării debitelor, dar nu produc efecte cu privire la fapta penală săvârşită de inculpat.
Susţinerea inculpatului din concluziile scrise nu a putut fi împărtăşită de instanţă, deoarece, din verificările efectuate la SC F. SA, s-a constatat că sumele ce trebuiau virate de inculpat au fost încasate de societate, iar împrejurarea că acestea nu au fost efectiv virate în 15 zile se datorează inculpatului, care a folosit aceşti bani pentru a efectua alte plăţi.
Apărarea inculpatului producea consecinţe dacă nu s-ar fi încasat sumele de la angajaţi, incapacitatea de plată în aceste condiţii neputând conduce la exonerarea de răspundere penală.
Fapta inculpatului de a nu vira la bugetul asigurărilor de şomaj şi sănătate a sumei de 484.088.278 lei, în termen de 15 zile de la încasare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003 (prin care au fost modificate dispoziţiile Legii nr. 130/1999 şi Legii nr. 19/2000), cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dar având în vedere dispoziţiile art. 122 lit. e) C. pen., raportat la art. 124 C. pen., s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru această faptă, astfel că în baza art. 11 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a Il-a C. proc. pen., tribunalul a dispus încetarea procesului penal început inculpatului H.B., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) din C. pen.
2. Totodată, tribunalul a reţinut fapta aceluiaşi inculpat care nu a virat sumele încasate în perioada decembrie 2002 - august 2003, prejudiciul produs fiind de 260.581.058 lei faţă de D.G.F.P.S., iar ia data soluţionării cauzei nu era prescrisă răspunderea penală şi, apreciind că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (prin modificarea succesivă a Legii nr. 130/1999 şi Legii nr. 19/2000), reţinându-se vinovăţia inculpatului precum şi perseverenţa infracţională a acestuia, l-a condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nedepunere de către angajator a sumelor încasate de la salariaţi cu titlu de contribuţie datorate la sistemul public de asigurări sociale către bugetul asigurărilor de şomaj şi către bugetul asigurărilor de sănătate, în perioada decembrie 2002 - august 2003.
Instanţa a înlăturat apărarea inculpatului potrivit căreia reeşalonarea datoriilor faţă de bugetele asigurărilor de şomaj şi asigurărilor de sănătate exonerează de răspundere penală pentru fapta penală constatată de organele de control, apreciind că aceasta are efect asupra laturii civile a cauzei.
3. Legea nr. 87/1994 a suferit mai multe modificări, ultima fiind prin publicarea Legii nr. 241/2005, act normativ în care nu mai este încriminată fapta prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/1994, constând în „întocmirea incompletă sau necorespunzătoare de documente primare sau de evidenţă contabilă ori acceptarea unor astfel de documente, cu scopul de a împiedica verificările financiare contabile, pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscală".
Ca atare, fapta inculpatului care a acceptat înscrierea în contabilitate a două facturi, întocmite necorespunzător, cu scopul de a împiedica verificările ce ar fi putut evidenţia cazuri de evaziune fiscală, nu mai este prevăzută de legea penală, astfel că tribunalul, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru săvârşirea faptei de evaziune fiscală prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
La termenul de judecată din 2 octombrie 2006, procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu cea prevăzută de art. 9 lit. e) din Legea nr. 241/2005, însă analizând acest din urmă text, tribunalul a constatat că schimbarea încadrării juridice nu este posibilă datorită situaţiei mai grele ce s-ar cauza inculpatului, noul text prevăzând o pedeapsă mult mai mare, aceea cu închisoarea între 2 - 8 ani, faţă de vechiul text care prevedea pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amenda, aspect invocat şi de apărătorul ales al inculpatului, iar o mixare între definiţia unui text şi pedeapsa altui text ar fi nelegală.
4. De asemenea, tribunalul a apreciat că nu este întemeiată susţinerea inculpatului în sensul că nu există fapta de evaziune fiscală descrisă la pct. 2 din rechizitoriu şi prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, deoarece nu-i poate fi imputată împrejurarea că s-a dovedit ulterior că societăţile vânzătoare sunt fictive, câtă vreme bunurile cumpărate există, au fost înregistrate şi nu a încercat să obţină deducerea nelegală a T.V.A. iar activitatea de înregistrare în contabilitate a celor 2 facturi nu se încadrează în cele două variante ale textului invocat, respectiv nu există o omisiune de înregistrare sau înregistrare de cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, deoarece produsele se găsesc în inventarul societăţii şi s-au achitat cu acte contabile necontestate.
Astfel, prin rechizitoriu s-a reţinut că potrivit raportului de constatare tehnică - ştiinţifică nr. 285.897 din 10 decembrie 2001 efectuat în timpul urmăririi penale şi aflat la dosarul de urmărire penală cele două facturi prin care s-au achiziţionat de către SC S. SRL Timişoara o maşină de împachetat automată în valoare de 756.400.000 lei, pentru care s-a dedus TVA 136.400.000 lei Rol de la SC K.I. SRL Bucureşti şi de către SC B.T.C. SRL şi 5 bazine inox, valoarea totală a facturii fiscale de 1.487.500.000 lei Rol, pentru care s-a dedus TVA în valoare de 237.500.000 lei ROL şi s-au calculat amortizări în valoare de 12.760.462 lei ROL, vânzător fiind SC I.N.I. SRL, precum şi o a treia factură care nu face obiectul cauzei şi a fost emisă de o a treia societate SC T.C. SRL către SC S. SRL Timişoara, au fost scrise de o singură persoană, neidentificată şi aceeaşi persoană a completat şi chitanţele expertizate prin care SC S. SRL şi SC B.T.C. SRL au făcut plăţi societăţilor ce fac obiectul cauzei.
Din verificările efectuate în timpul urmăririi penale s-a constatat că societăţile eminente ale facturilor sunt fictive, SC I.N.I. SRL este o firmă „fantomă".
Inculpatul a invocat buna sa credinţă, ca şi societatea cumpărătoare, susţinând că nu a avut cunoştinţă de faptul că societăţile vânzătoare sunt fictive, dar a făcut şi afirmaţia că facturile emise de societăţi diferite au fost emise de persoane diferite când este dovedit că o singură persoană a completat toate facturile. Chiar dacă inculpatul a apreciat că tranzacţia este legală şi actele nu sunt fictive, acesta avea obligaţia să verifice facturile pentru înregistrarea lor în contabilitate, astfel încât să fie completate omisiunile acestora, cu datele privind persoana delegatului, datele de stare civilă ale expeditorului, mijlocul de transport cu care a fost transportat bunul, cui aparţine, data şi ora expediţiei, iar cu privire la semnătura de primire se impunea identificarea persoanei care primeşte; toate aceste date lipsesc însă, deşi ele puteau fi completate dacă s-ar fi apreciat ca omisiuni, deoarece faţă de data facturii seria B.A.G.G. nr. 8593156 din 15 august 2000, plata contravalorii acesteia s-a făcut ulterior, în decembrie 2000, conform chitanţelor, direct la casieria societăţii SC I.N.I. SRL.
În raportul întocmit de expertul I.P., nu s-a răspuns expres la întrebarea dacă facturile pe baza cărora au fost efectuate înregistrările în contabilitate sunt fictive, amortizarea se trece pe costuri iar în răspunsul la obiecţiuni se afirmă că punctul de vedere al expertului este că sunt îndeplinite condiţiile pentru calculul amortizării şi înregistrării acesteia pe cheltuieli, stabilirea amortizării nefiind condiţionată de eventualele deficiente ale facturilor.
Tribunalul a apreciat că există o diferenţă între noţiunea de „deficienţă ale facturilor" şi facturi emise de firme fantome, facturi fictive, care sunt întocmite cu o mulţime de omisiuni, chiar esenţiale, de exemplu datele de identificare ale societăţii pentru SC K.I. SRL Bucureşti, care nu se regăsesc nici în chitanţele emise de aceasta.
Expertiza contabilă efectuată în cauză în timpul urmăririi penale a reţinut încălcarea dispoziţiilor HG nr. 831/1997 şi normelor de aplicare a acestora, facturile fiind întocmite cu omisiuni, concluzii ce au fost coroborate şi cu concluziile raportului de constatare tehnico - ştiinţifică nr. 285897 din 10 decembrie 2001, astfel că instanţa a reţinut opinia exprimată de expertul contabil P.G.
Reţinând ca eronată susţinerea inculpatului că produsele cumpărate se regăsesc în evidenţele societăţii şi că a fost achitată contravaloarea lor cu acte necontestate, deoarece prin experimentul tehnico - ştiinţific s-au contestat o parte din chitanţele cu care au fost achitate aceste obiecte, constatându-se că sunt scrise de aceeaşi persoană care a completat cele două facturi, punându-se astfel la îndoială veridicitatea acestora, marea majoritate a chitanţelor prezentând evaziv obiectul plăţii, de exemplu: contravaloare facturi restante, dar există şi chitanţe care se referă expres la una din facturile fictive, instanţa a constatat întemeiate şi dovedite susţinerile de la punctul 2 din rechizitoriu.
În cauză nu a fost contestată împrejurarea că inculpatul s-a ocupat de administrarea SC S. SRL şi SC B.T.C. SA, potrivit mandatarii sale prin procurile depuse la dosar având nr. 2067 din 27 iunie 2006 şi cea generală din 04 noiembrie 1998.
Din expertiza contabilă întocmită în timpul urmăririi penale a rezultat că prin înregistrarea celor două facturi în contabilitate s-au cauzat pagube bugetului de stat în sumă de 991.231.400 lei de către SC S. SRL Timişoara şi de 779.312.000 lei de către SC B.T.C. SRL.
Fapta inculpatului care a administrat efectiv activitatea societăţilor SC S. SRL şi SC B.T.C. SA, de a înregistra în contabilitatea acestora cele două facturi fictive conţinând omisiuni, cu scopul de a nu plăti sumele reale ce se cuveneau bugetului statului, deducând TVA, calculând amortismente pentru produsele cumpărate de SC B.T.C. SA, contravaloarea prejudiciului fiind stabilit prin expertiza întocmită de exportul P.G., iar pentru utilajul achiziţionat de SC S. SRL nu s-au achitat amortismente, dar s-a dedus nelegal TVA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte de lege în baza cărora tribunalul l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
5. Între SC P.V. SA Lugoj, în calitate de vânzător şi SC S. SRL LUGOJ, în calitate de cumpărător, la data de 16 decembrie 1998 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare având ca obiect „Centrul Viticol Lugoj (Distilerie)". Contractul a fost semnat pentru vânzător de director general Ţ.V. şi director economic S.E. şi de oficiul juridic, iar pentru cumpărător de către administratorul O.A.
În acest contract a fost înscris în fals numărul contului unde urmează a fi virată contravaloarea preţului, respectiv contul SC P.I. SA în loc de SC P.V. SA, iar preţul a fost virat în contul înscris în contract.
Nu s-a putut reţine de către instanţă că a fost o eroare, deoarece nu s-a indicat greşit sumele societăţii ci numărul contului, acesta neputând fi cunoscut de către semnatarii contractului decât dacă Ie-a fost expres indicat, singurul care ştia acest cont fiind inculpatul, acesta avea şi interesul să încaseze şi să utilizeze banii pe societatea SC P.I. SA, acesta fiind acţionar majoritar la ambele societăţi, prin firmele administrate de inculpat pentru fraţii săi, fiind şi preşedintele Consiliului de Administraţie.
Împrejurarea că, observând greşeala din contract, T.V. i-a arătat-o lui T.G. care a corectat lateral contul, indicând numărul corect al acestuia, nu înlătură răspunderea inculpatului, deoarece contractul s-a încheiat la biroul acestuia la sediul SC B.T.C. SRL, iar întrebat fiind ulterior, inculpatul a afirmat că a făcut acest lucru pentru a-şi recupera o parte din sumele de bani pe care i-a băgat în SC P.V. SA. Inculpatul a fost acela care a convenit modalitatea de plată, respectiv suma de 480.000.000 lei achitată prin virarea acesteia în contul indicat în fals în contract, iar diferenţa până la 1 miliard, prin livrarea unor mărfuri societăţilor A.L., E., B.T.C., însă nici contravaloarea acestei mărfi nu a intrat în contul SC P.V. Aceste aspecte au fost dovedite cu acte şi declaraţiile martorilor audiaţi, care şi-au menţinut declaraţiile date în timpul urmăririi penale, declaraţii în care au expus pe larg condiţiile încheierii şi executării contractului.
Din procesul verbal al Consiliului de Administraţie al SC P.V. SA, a rezultat că directorul T.G. a pus în discuţie problema debitului de 600.000.000 lei, dar a precizat că SC S. SRL Lugoj a achitat preţul, situaţia nefiind reală, prilej cu care inculpatul a recunoscut că aceasta urmează să o achite el, modalitatea fiind aceea de a fi trecută în contul SC B.T.C. SRL, urmând ca această societate să figureze ca debitor faţă de SC P.V. SA.
Inculpatul, în declaraţiile date în timpul urmăririi penale, nu a negat că preţul contractului prezentat a intrat în contul SC P.I. SA, unde inculpatul era acţionar majoritar şi preşedintele Consiliului de Administraţie şi a justificat operaţiunea prin aceea că SC P.I. SA era acţionarul majoritar al SC P.V. SA, recunoscând şi împrejurarea că, la solicitarea sa, s-a încheiat contractul cu date nereale, asigurând astfel intrarea preţului în contul SC P.I.; susţinerea că între cele 2 societăţi s-a efectuat ulterior o compensare nu a fost dovedită în cauză.
Văzând cele susţinute, instanţa a înlăturat apărarea inculpatului, în sensul că faptei îi lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 3/1990.
Fapta inculpatului care a folosit banii SC P.V. SA, cu rea credinţă, pentru achitarea unor datorii ale SC P.I. SA, favorizând în acest mod această societate, având interese directe, fiind preşedintele Consiliului de Administraţie al acestei societăţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 3/1990, dar având în vedere data la care a fost comisă, 16 decembrie 1998, instanţa de fond a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza ll-a C. proc. pen., a încetat procesul penal început împotriva inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni, făcându-se aplicarea art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP) şi art. 124 C. pen.
În cauză a fost dovedită împrejurarea că inculpatul a determinat alte persoane pentru ca acestea, fără vinovăţie, să falsifice un contract în sensul înscrierii greşite a contului în care se va vira preţul, urmărind în acest mod şi realizând încasarea sumei de 480.000.000 lei în contul altei societăţi administrate de inculpat.
Fapta inculpatului de a determina alte persoane, T.G., T.V. şi S.E., să înscrie date false în contractul încheiat la data de 16 decembrie 1998 între SC S. SRL Lugoj şi SC P.V. SA, întruneşte elementele constitutive ale instigării la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen., dar, având în vedere intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru această faptă, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a ll-a C. proc. pen., combinat cu art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP) şi art. 124 C. pen., instanţa de fond a încetat procesul penal.
6. În data de 07 septembrie 2001, la B.C.M., s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare prin care inculpatul, în calitate de mandatar al SC S. SRL, SC P.I. SAL şi al SC B.T.C. SRL, a vândut părţii civile M.M. un număr de 7476 acţiuni deţinute de aceste societăţi comerciale la SC P.I. SA Timişoara, pentru suma totală de 6.003.228.000 lei, declarând cu acest prilej că acţiunile sunt nesechestrate, negajate, libere de sarcini şi garantând cumpărătorul pentru evicţiune totală sau parţială. S-a constatat că această declaraţie nu corespunde realităţii deoarece SC P.I. SA Timişoara era în faliment şi nu putea înstrăina acţiunile, respectiv capitalul societăţii, iar dintre acţiunile vândute, 540 acţiuni deţinute de inculpat prin SC B.T.C. SRL şi SC P.I. SA, mai fuseseră vândute anterior la data de 07 iunie 1999 către SC R. SRL.
Fapta inculpatului de a face declaraţii false cu prilejul încheierii contractului de vânzare cumpărare autentic, faptă săvârşită cu intenţie directă, întruneşte elementele constitutive a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), însă constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzută de art. 122 şi 124 C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza ll-a C. proc. pen., instanţa de fond a încetat procesul penal, constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale a inculpatului.
Inculpatul a invocat împrejurarea că prin Legea nr. 543/2002, pentru infracţiunea de fals în declaraţii, a fost graţiată executarea pedepsei dar, constatând intervenită prescripţia răspunderii penale pentru această faptă, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile legii de graţiere nu îşi mai au aplicabilitate în cauză, deoarece nu s-a aplicat o pedeapsă; totodată, a reţinut că dispoziţiile privind prescripţia răspunderii penale primează în raport cu dispoziţiile Legii nr. 543/2002.
Înstrăinarea acţiunilor SC P.I. SA de către inculpat, în modul arătat, după declanşarea procedurii falimentului, nu a avut ca şi consecinţă înstrăinarea din active, ci s-a schimbat doar structura acţionariatului, atât capitalul social cât şi activele societăţii rămânând aceleaşi, nefiind prejudiciaţi creditorii societăţii deoarece nu s-a micşorat dreptul de gaj general al acestora, respectiv a patrimoniului sau a capitalului social. Ca atare, s-a reţinut că constituie infracţiune de bancrută frauduloasă, înstrăinarea în frauda creditorilor, în caz de faliment al unei societăţi, a unei părţi însemnate din active, dar o astfel de faptă nu a fost săvârşită de către inculpat, astfel că în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., instanţa de fond l-a achitat pe inculpatul H.B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, reţinând că nu există această faptă.
Cererea formulată de parchet, la data de 02 octombrie 2006, prin care s-a solicitat a se constata că dispoziţiile care incriminează în prezent infracţiunea de bancrută frauduloasă se regăsesc în prevederile art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, text de lege în care să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptei, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă ca întemeiată, deoarece aşa cum s-a arătat mai sus, fapta nu există.
Sub un alt aspect, s-a reţinut că, prin întocmirea contractului de vânzare - cumpărare la notar în data de 07 iunie 1999, având ca obiect vânzarea acţiunilor SC P.I. SA, societate fată de care era declanşată procedura de faliment, inculpatul a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 38 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 care stabilesc că „după ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 31 este interzis administratorilor societăţii comerciale sub sancţiunea nulităţii să înstrăineze fără acordul judecătorului sindic, acţiunile sau părţile lor sociale, deţinute la debitorul se face obiectul acestei proceduri".
În speţă, prin încheierea nr. 1827/ P din 9 noiembrie 2000 pronunţată în dosarul nr. 8506/COM/S/2000 al Tribunalului Timiş, s-a declanşat procedura falimentului fată de SC P.I. SA, fiind desemnat lichidator judiciar consilier juridic M.M., situaţie în care administratorilor societăţii, inclusiv inculpatului, le era interzis să efectueze acte de înstrăinare a acţiunilor fără viza judecătorului sindic.
Din declaraţia lichidatorului a rezultat că, începând cu data de 16 februarie 2001, acesta a făcut menţiune la R.C. despre declanşarea procedurii falimentului, O.R./C/406 şi că, de la acea dată până în 15 martie 2002, nu a fost încunoştinţat despre nici o înstrăinare de acţiuni pe care să o fi avizat.
Pentru a deveni opozabilă terţilor vânzarea acţiunilor, trebuia înregistrată la O.R.C. Timişoara, dar această operaţiune nu a putut fi făcută deoarece era declanşată procedura falimentului şi notificată la O.R.C., astfel că orice cerere ar fi formulat inculpatul sau partea civilă M.M. în acest sens, ar fi fost respinsă
Împrejurarea că nu s-a înregistrat la O.R.C. vânzarea-cumpărarea perfectată prin contractul autentic, nu face dovada că acest act era un act simulat şi că de aceea părţile nu l-au înregistrat la O.R.C., deoarece el nu mai putea fi înscris, existând notificată declanşarea falimentului.
În apărare, inculpatul a acreditat ideea că actul autentic de vânzare-cumpărare este un act simulat, caracterul său real fiind al unui contract de garanţie, împrejurare pe care a înţeles să o dovedească cu declaraţia martorului audiat în instanţă, M.H.C., deşi din declaraţia acestuia dată în cursul urmăririi penale rezulta că a vândut acţiunile. Acesta a susţinut că inculpatul a luat un împrumut de la partea civilă M.M. în anul 2001 - 2002, în sumă de 300 - 350 mii dolari S.U.A., cu o dobândă de 4 – 5 % pe lună, dar a solicitat garanţii, motiv pentru care s-a întocmit un act de cesiune a acţiunilor de la o societate a inculpatului, dar acest act nu s-a înregistrat niciodată la R.C. deoarece reprezenta o garanţie în vederea restituirii împrumutului, pe lângă alte garanţii imobiliare.
Martorul a susţinut că la discuţiile purtate au fost de faţă sora părţii civile, M.A. şi M.A., precum şi părţile, dar nu îşi aminteşte pentru care din societăţi a încheiat inculpatul actul de cesiune, posibil SC P.V. SRL, nici termenul la care trebuia restituit împrumutul, dar ştie de la partea civilă că în anul 2004 banii au fost restituiţi, la acea dată aceasta fiind încă în tară.
Deşi s-a referit la garanţii imobiliare, nu a precizat care sunt acestea, dar nici inculpatul nu a făcut vreo dovadă cu privire la garanţiile imobiliare acordate părţii civile, nu s-au depus contracte de garanţie, extrase privind notarea unor ipoteci în favoarea părţii civile, etc.
Partea civilă a dat două declaraţii date în faza de urmărire penală, pe parcursul mai multor luni de zile, în care a arătat că a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni la SC P.I. SA, în valoare de 6.003.228.000 lei, în data de 07 septembrie 2001, dar la acea dată nu a avut cunoştinţă că această societate se află în lichidare judiciară, iar după ce a aflat, inculpatul i-a promis că o va scoate din lichidare şi tranzacţia încheiată va fi finalizată.
Din scrisoarea adresată de partea civilă Consiliului de administraţie al SC V. Timişoara, în data de 30 iulie 2003, rezultă că acesta se comportă ca un adevărat proprietar acţionar, solicitând „extinderea termenului" de plată pentru un contract cu numărul 4697 din 12 noiembrie 2001, motivând cererea prin aceea că s-au achitat 5 miliarde lei pentru a se putea închide procedura de faliment a SC P. SA şi s-a plătit creditul la B.C.R. în sumă de 220.000 dolari S.U.A., apreciind că până la 25 noiembrie va reuşi să achite preţul.
Din declaraţia din data de 03 aprilie 2004 rezultă cum a decurs întâlnirea cu inculpatul, care i-a solicitat suma de 230.000 dolari S.U.A. pentru a achita un împrumut bancar la B.C.R. unde era ipotecată SC P.V. SA.
În schimbul acestor bani, partea civilă a fost de acord să cumpere pachetul majoritar de acţiuni deţinut de SC P.I., SC B.T.C., SC S., la SC P.I. SA cu o valoare de 6.003.228.000 ROL (lei) şi a aflat că această societate este în lichidare peste aproximativ 3 zile, când, dorind să înscrie la O.R.C. contractul de vânzare cumpărare al acţiunilor, a aflat că nu se pot transmite datorită menţiunilor efectuate deja cu privire la lichidarea judiciară a societăţii.
În această declaraţie s-a făcut referire de către partea civilă şi la împrejurarea că a achitat şi alte debite în valoare de 10.000 dolari S.U.A. pentru a scoate din faliment SC P.I. SA şi că, dacă nu îşi recuperează sumele cheltuite, înţelege să se constituie parte civilă.
În data de 05 iunie 2002, partea civilă şi-a completat declaraţia arătând că nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea că o parte din acţiuni au fost vândute la SC R. SRL şi a arătat expres a fost indusă în eroare, nu a cunoscut realitatea şi că doreşte să-şi recupereze banii achitaţi pentru cumpărarea acţiunilor, deoarece nu a devenit proprietarul lor.
În privinţa pretenţiilor sale, partea civilă avea posibilitatea să confirme restituirea preţului până la finalizarea dosarului, în data de 16 octombrie 2006, însă nu a făcut-o, iar inculpatul avea tot interesul să facă dovada susţinerilor sale, privind natura actului autentic întocmit la notar şi în ce măsură mai are datorii faţă de partea civilă.
Pe de altă parte, s-a mai reţinut că, în situaţia în care înstrăinarea acţiunilor era interzisă, acestea nu puteau face nici obiectul unei garanţii, astfel că şi perfectarea unui contract de garanţie era de asemenea interzisă de lege, fără viza judecătorului sindic, nu doar înstrăinarea directă a acestora prin vânzare.
Declaraţia evazivă a martorului M.H.C. nu a lămurit conţinutul sau caracterul actului de vânzare-cumpărare întocmit de notarul M.D. la data de 07 septembrie 2001 şi nu a contrazis susţinerile părţii civile care a precizat expres că a fost indusă în eroare în modul arătat pentru a perfecta acest act şi a plătit preţul acţionarilor. De altfel, împrejurarea privind plata preţului nu are relevanţă cu privire la latura penală a cauzei, putând produce doar consecinţe cu privire la acţiunea civilă.
Ca atare, s-a apreciat că fapta inculpatului H.B. care, în data de 07 septembrie 2001, declarând în fals în faţa notarului M.D. şi inducând în eroare pe partea civilă M.M. a vândut acţiunile ce au făcut obiectul contractului, garantând pentru evicţiune, declarând că sunt libere de sarcini, că nu sunt gajate sau sechestrate şi nu fac obiectul unei alte promisiuni de vânzare (deşi 540 acţiuni erau vândute la SC R. SRL conform actelor), în condiţiile în care nici una din acţiuni nu putea fi înstrăinată deoarece era declanşată procedura lichidării judiciare faţă de SC P.I. SA, determinând în acest fel partea civilă să perfecteze actul şi să plătească preţul de 6.003.228.000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., împrejurarea că inculpatul în apărare a invocat că nu a cunoscut interdicţia de înstrăinare a acţiunilor după declanşarea procedurii de faliment, nu-l exonerează de răspundere penală.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat, modalitatea concretă în care acestea au fost săvârşite, atitudinea sinceră a inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptelor, chiar dacă a invocat împrejurarea că nu a cunoscut legislaţia, nu are antecedente penale, s-a prezentat în timpul urmăririi penale ori de câte ori a fost solicitat şi nu s-a sustras cercetării judecătoreşti, a încercat să achite debitele către bugetul statului.
B. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul H.B., arătând că hotărârea este netemeinică şi nelegală, întrucât în mod greşit s-a reţinut în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., constând în aceea că l-ar fi indus în eroare pe numitul M.M. la data vânzării acţiunilor pe care le deţinea la SC P.I. SRL, solicitând achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece în realitate nu a avut loc nicio vânzare de acţiuni, ci a fost vorba de împrumutarea unei sume de bani, împrumut care a fost garantat cu actul încheiat privind vânzarea acţiunilor de la SC P.I. SRL.
Prin Decizia nr. 140/ A din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a admis apelul formulat de inculpatul H.B. împotriva sentinţei penale nr. 577/ PI din 16 octombrie 2006 a tribunalului Timiş, pronunţată în dosar nr. 3262/2004 care a fost desfiinţată în parte.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 (zece) ani închisoare aplicată inculpatului H.B. în pedepsele componente de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nedepunere de către angajator a sumelor încasate de la salariaţi cu titlu de contribuţie datorată la sistemul public de asigurări sociale către bugetul asigurărilor de şomaj şi către bugetul asigurărilor sociale de sănătate, în perioada decembrie 2002 - august 2003, prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 6 (şase) luni închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215. alin. (2), (3) şi (5) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a ll-a C. proc. pen., s-a încetat procesul penal început împotriva inculpatului H.B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 280 din Legea nr. 53/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru perioada decembrie 2002 - august 2003, cu coroborarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 122 şi 124 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului H.B., în pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) ani închisoare cu executarea în regim de detenţie.
S-a înlăturat interzicerea dreptului de a alege, prevăzută de art. 64 lit. a) teza l C. pen., ca pedeapsă accesorie şi complementară şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că Tribunalul Timiş a reţinut o stare de fapt corectă, în raport cu probele dosarului dar şi vinovăţia inculpatului H.B. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în forma prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994. Astfel, apărarea inculpatului privind nevinovăţia sa în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în forma prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., acesta arătând că actul autentic de vânzare-cumpărare a acţiunilor este un act simulat, caracterul său real fiind în realitate un contract de garanţie a unui împrumut luat de la partea civilă M.M., în anul 2001 - 2002, în sumă de 300 - 350.000 dolari S.U.A., cu o dobândă de 4-5 %/lună, nu a fost susţinută cu probe testimoniale sau cu înscrisuri, iar prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată prin celelalte probe existente în cauză. Aceasta întrucât contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat şi, prin acest act autentic, inculpatul a înstrăinat un număr mare de acţiuni ale unei societăţi comerciale, deşi nu avea acest drept, o parte din acţiuni fiind deja înstrăinată, iar o altă parte din acţiuni nu putea fi înstrăinată sau garantată deoarece societatea comercială se afla în procedura lichidării judiciare; prin această faptă a fost indusă în eroare partea civilă, care nu a avut cunoştinţă de aceste elemente, cauzându-i-se o pagubă de peste 6 miliarde lei vechi.
În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, prima instanţa a apreciat că inculpatul a săvârşit fapta cu vinovăţie, făcând aplicarea legii mai favorabile, în baza art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Referitor la infracţiunea de nedepunere de către angajator a sumelor încasate de la salariaţi cu titlu de contribuţie datorată la sistemul public de asigurări sociale, către bugetul asigurărilor de şomaj şi către bugetul asigurărilor sociale de sănătate în perioada decembrie 2002 - august 2003, prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa de apel a constatat că pentru această faptă, în luna februarie 2008, a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale după pronunţarea hotărârii de condamnare de către Tribunalul Timiş, motiv pentru care a încetat procesul penal.
Un alt aspect de nelegalitate constatat de către instanţa de apel constă în aceea că Tribunalul Timiş a dispus interzicerea inculpatului de a uza de dreptul de a alege, interzicând în întregime exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), fapt care contravine jurisprudenţei C.E.D.O., concretizat prin cazul H. versus Marea Britanie, astfel că a înlăturat interzicerea dreptului prevăzută de art. 64 lit. a) teza I C. pen., ca pedeapsă accesorie şi complementară.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat rezolvarea corectă dată acesteia, însă prin încheierea de şedinţă din data de 11 noiembrie 2008, s-a îndreptat eroarea materială strecurată în cuprinsul deciziei 140/ A din 30 septembrie 2008, în sensul că s-a luat act de renunţarea părţii civile M.M. la pretenţiile civile, constatând că existau dovezi la dosar în sensul recuperării în totalitate a prejudiciului cauzat prin infracţiunea de înşelăciune.
C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul H.B., criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate, respectiv greşita condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune deşi, în realitate, a avut loc un împrumut garantat cu acele acţiuni; inexistenţa relei, credinţe în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003, întrucât societatea nu avea disponibil în cont, fiind în incapacitate de plată; greşita condamnare pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, întrucât fapta nu există, neexistând vreo sustragere de la plata obligaţiilor bugetare, întrucât bunurile cumpărate există în materialitatea lor, sunt înregistrate în contabilitate, plăţile s-au efectuat în mod legal iar activitatea ilicită aparţine doar societăţilor care au emis facturile fictive.
Sub un alt aspect, a mai invocat necorcordanţa dintre minută şi considerente în ceea ce priveşte rezolvarea laturii civile referitor la pretenţiile părţii civile M.M.
Examinând recursul declarat de inculpatul prin prisma cazurilor de casare invocate, astfel cum au fost precizate cu ocazia susţinerii recursului, respectiv cele prevăzute de art. 3859 pct. 9, 12, 13 şi 18 C. proc. pen., dar şi din oficiu, potrivit cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 13,15 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
1. Cu privire la necorcordanţa dintre minută şi considerente sub aspectul rezolvării laturii civile referitor la pretenţiile părţii civile M.M., Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că este vorba de o omisiune vădită, care s-a corectat pe calea unei încheieri ulterioare, atâta vreme cât în considerentele deciziei se face vorbire despre declaraţia autentică depusă de partea civilă, care a arătat că „nu mai are nici un fel de pretenţii faţă de inculpat, considerând că toate datoriile existente până în prezent s-au stins".
Ca atare, critica este nefondată şi urmează a fi respinsă cu această motivare.
2. Critica formulată în baza art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., privind lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003, întrucât inculpatul nu a acţionat cu rea, credinţă, societatea nereţinând sumele aferente acestei contribuţii la buget, neavând disponibil în cont şi fiind în incapacitate de plată, nu poate fi examinată, motivat de împrejurarea că pct. 12 al art. 3859 C. proc. pen., a fost modificat prin. art. I pct. 184 din Legea nr. 356/2006, dispărând teza I a vechii reglementări referitoare tocmai la lipsa elementelor constitutive ale unei infracţiuni.
Din oficiu, referitor la cele două infracţiuni prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003 (săvârşite în perioada octombrie 2000 - ianuarie 2002 şi, respectiv, decembrie 2002 - august 2003), pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru care s-a încetat procesul penal în cursul judecăţii ca urmare a intervenţiei prescripţiei speciale a răspunderii penale, Înalta Curte constată că este incident cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., întrucât potrivit art. 16 lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (M. Of. nr. 672/27.07.2005), art. 280 din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, A FOST ABROGAT.
Ca atare, cum fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în mod greşit instanţele au analizat vinovăţia inculpatului şi au rezolvat latura civilă aferentă acţiunii penală, dispunând încetarea procesului penal ca urmare a intervenţiei unei cauze care înlătură răspunderea penală, prescripţia specială, şi care lipseşte de obiect acţiunea penală, atâta vreme cât operează o cauză care lipseşte acţiunea penală de temei, neprevederea de către legea penală, în speţă, dezincriminarea.
În consecinţă, instanţa de recurs, constatând că ambele hotărâri criticate conţin aceeaşi încălcare a legii, le va casa parţial, urmare admiterii recursului, va înlătura dispoziţia de încetare a procesului penal şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., va achita pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 fapte), constatând ca faptele sunt dezincriminate.
Totodată, în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă alăturată celei penale în legătură cu infracţiunile prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003.
3. Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 13 C. proc. pen., când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, invocat de apărare, ci cel prevăzută de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen., teza referitoare la existenţa unei cauze de înlăturare a răspunderii penale.
În concret, situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond, reţinându-se că, în calitate de administrator la SC S. SRL Timişoara şi SC B.T.C. SRL, în cursul anului 2000, inculpatul a înregistrat în contabilitatea celor două firme câte o factură fiscală fictivă care nu îndeplinea condiţiile de document justificativ, în acest fel cele două firme deducând ilegal TVA şi înregistrând nelegal la capitolul cheltuieli sume care nu au la bază operaţiuni reale.
Astfel, prin înregistrarea în contabilitatea SC S. SRL Timişoara a facturii fiscale BACA nr. 2027832 din 3 mai 1999, ce nu era completată corespunzător şi nu făcea parte din plaja de înscriere şi numerotare alocată de C.N.I.N., provenind de la SC K.I. SRL Bucureşti, care nu funcţiona la sediul declarat, inculpatul a evidenţiat o operaţiune nereală (achiziţia unei maşini de împachetat în valoare de 756.400.000 lei) în baza căreia a dedus nelegal TVA în sumă de 136.400.000 lei (stabilit conform expertizei contabile efectuată în cauză). De asemenea, inculpatul a înregistrat în contabilitatea SC B.T.C. SRL Timişoara factura fiscală BACG nr. 8593156 din 15 august 2000, necompletată la rubricile privind expeditor, delegat, mijloc de transport, date de identificare, emisă de o societate tip „fantomă", SC I.N.I. SRL, care atesta achiziţia a 5 bazine în valoare de 1.487.500.000 lei, din care TVA 237.500.000 lei, pe care l-a dedus; totodată, s-a constatat că prin calcularea amortizării şi introducerii pe costuri a sumei de 51.041.683 lei, s-a influenţat impozitul pe profit cu suma de 12.760.421 lei, prin sustragerea de la calcularea şi plata acestora către bugetul de stat.
În ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului, deşi acesta a invocat buna sa credinţă, susţinând că nu a avut cunoştinţă de faptul că societăţile vânzătoare sunt fictive şi că operaţiunile înregistrate sunt reale, bunurile existând în materialitatea lor, instanţele de fond şi apel au apreciat corect că fapta de evaziune fiscală a fost comisă cu vinovăţie de inculpat, aceasta rezultând din împrejurarea că facturile emise de societăţi diferite au fost completate de o singură persoană, aceeaşi care a scris chitanţele cu care au fost achitate aceste obiecte, chitanţe care, în mare parte prezintă evaziv obiectul plăţii (de exemplu: contravaloare facturi restante, etc.). Totodată, apărarea inculpatului în sensul că bunurile există în materialitatea lor, nu poate fi primită, întrucât deşi bunurile există, ele puteau fi împrumutate, achiziţionate în leasing sau chiar cumpărate, însă la valori inferioare celor înscrise în facturi, astfel că operaţiunile înregistrate în contabilitate sunt nereale, evidenţiind cheltuieli neefectuate, respectiv plăţi către firme fantomă, TVA care nu a fost plătit dar a fost dedus ulterior, influenţându-se în acest fel stabilirea obligaţiilor către bugetul de stat care a fost prejudiciat cu sumele arătate.
Împrejurarea că inculpatul nu a fost obligat la plata acestor sume nu constituie un argument în favoarea achitării acestuia, cum susţine apărarea, ci reprezintă o omisiune a instanţei de fond care, achitându-l pe inculpat, în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), constând în acceptarea de documente primare întocmite incomplet sau necorespunzător, în scopul împiedicării verificărilor financiar, contabile, ce a avut drept consecinţă diminuarea veniturilor sau surselor impozabile, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen., fără a observa că aceeaşi faptă descrisă la pct. 2 din rechizitoriu întruneşte şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru care a dispus condamnarea, reţinând că a fost dedus nelegal TVA şi a calculat amortismente. Această greşeală nu poate fi însă îndreptată în recursul inculpatului, întrucât i s-ar agrava situaţia în propria cale de atac, în lipsa apelului şi recursului părţii civile interesate.
În raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (de la 6 luni la 5 ani) şi data prejudicierii bugetului de stat, prin deducerea TVA precum şi prin sustragerea de la plata impozitului pe profit, prin diminuarea acestuia ca urmare a evidenţierii amortismentului pentru un mijloc fix, dată ce nu rezultă cu exactitate din documentele financiar-contabile aflate la dosarul cauzei dar care poate stabilită ca fiind cel mai târziu data întocmirii raportului Gărzii Financiare, care constată săvârşirea acestor infracţiuni şi sesizează parchetul la 25 iulie 2001, Înalta Curte constată că, în luna ianuarie 2009, s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale, de 7 ani şi 6 luni, calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen.
Ca urmare, pentru această infracţiune, Înalta Curte va dispune încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 122 şi 124 C. pen., constatând intervenită prescripţia specială a răspunderii penale.
4. Sub aspectul criticii vizând grava eroare de fapt comisă de instanţe prin condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., deşi în realitate nu a fost vorba de o vânzare-cumpărare de acţiuni ci de o garantare a unui împrumut bănesc pentru a finanţa societatea, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.
Instanţa de fond şi cea de apel au făcut o corectă examinare a probelor administrate în cauză, stabilind vinovăţia inculpatului în comiterea acestei infracţiuni întrucât, chiar dacă s-ar admite apărarea acestuia că, în realitate nu a fost o vânzare - cumpărare de acţiuni ci un contract de gaj, prin care se garanta împrumutul de cea. 6 miliarde lei acordat de partea civilă M.M. pentru redresarea societăţii, şi această ultimă operaţiune era interzisă, fără viza judecătorului sindic, deoarece societatea era în reorganizare judiciară. Mai mult, o parte dintre acţiuni fuseseră vândute anterior către SC R. SRL, fiind puţin probabil ca partea civilă, care s-a comportat ca un adevărat acţionar, să accepte să dea un împrumut fără o garanţie reală. Exemplificativ în acest sens este şi scrisoarea adresată de partea civilă Consiliului de administraţie al SC V. Timişoara în data de 30 iulie 2003, prin care solicită „extinderea termenului" de plată pentru contractul nr. 4697 din 12 noiembrie 2001, motivând cererea prin aceea că s-au achitat 5 miliarde lei pentru a se putea închide procedura de faliment a SC P. SA şi s-a plătit creditul la B.C.R. în sumă de 220.000 dolari S.U.A., apreciind că până la 25 noiembrie va reuşi să achite preţul.
Aşadar, fiind dovedită intenţia inculpatului de a induce în eroare partea civilă la data încheierii convenţiei, ce rezultă din împrejurările de fapt ale comiterii faptei, solicitarea de achitare a inculpatului, întrucât fapta ar reprezenta un împrumut civil, nu este întemeiată.
5. Din oficiu, Înalta Curte apreciază însă că, în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru această infracţiune, recursul inculpatului este întemeiat (cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.).
Aceasta, întrucât în raport de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, astfel cum au fost descrise mai sus, precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv faptul că a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal, nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat în mod constant în faţa organelor judiciare pe timpul urmăririi penale şi al judecăţii, ori de câte ori a fost solicitat, pe o durată de cea. 7 ani, a cooperat cu organele fiscale pentru achitarea debitelor către bugetul de stat (în acest sens fiind adresa nr. 25554 din 16 iunie 2005 a A.F.P. Timişoara), a achitat debitele către creditării societăţii în scopul redresării SC P.I. SA, pentru care s-a închis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, modificată, potrivit încheierii judecătorului sindic de la Tribunalul Timiş, nr. 93/ S din 6 iunie 2002, a avut o conduită corespunzătoare în societate, existând şanse de reintegrare socială a acestuia, Înalta Curte apreciază că pot fi reţinute în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. şi, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., va reduce substanţial cuantumul pedepsei principale şi complementare.
Totodată, în raport de dispoziţiile art. 52 C. pen., Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate, astfel că, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de încercare stabilit conform art. 862 C. pen., perioadă în care inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzută de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen.
Totodată, se va atrage atenţia inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării sub supraveghere prevăzute de art. 864 C. pen. şi se va face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu mai există şi alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, va admite recursul formulat de inculpat, va casa în parte Decizia recurată şi sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Timiş în sensul dispozitivului prezentei decizii şi a considerentelor de mai sus.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul H.B. împotriva deciziei penale nr. 140/ A din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează în parte Decizia recurată şi sentinţa penală nr. 577/ PI din 16 octombrie 2006 a Tribunalului Timiş şi rejudecând, în fond:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului H.B. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:
- 6 luni închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) II, b) şi c) C. pen., după executarea pedepsei principale pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen.
În baza art. în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 122 şi 124 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului H.B. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), constatând intervenită prescripţia specială a răspunderii penale.
Înlătură dispoziţia privind încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului H.B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a II a C. proc. pen., combinat cu art. 122 şi 124 C. pen. (2 fapte săvârşite în perioada octombrie 2000 - ianuarie 2002 şi respectiv decembrie 2002 - august 2003).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 fapte), constatând ca fapta este dezincriminată.
În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă alăturată celei penale în legătură cu infracţiunile prevăzută de art. 280 din Legea nr. 53/2003.
Face aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c), art. 76 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului H.B. pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., de la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) II, b) şi c) C. pen., la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) II, b) şi c) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. art. 861 C. pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 8 ani determinat potrivit art. 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare condamnatul se supune următoarelor măsuri de supraveghere conform art. 863 alin. (1) C. pen.:
- să se prezinte, la datele fixate la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Timiş;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării sub supraveghere prevăzute de art. 864 C. pen.
Face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului inculpatului H.B. rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 817/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 826/2009. Penal → |
|---|
