ICCJ. Decizia nr. 828/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.828/2009
Dosar nr. 4884/2/2008
Şedinţa publică din 10 martie 2009
Deliberând asupra recursului, se reţine:
Prin sentinţa penală nr. 301 din 21 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a încetat procesul penal - în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. - privind pe intimaţii T.G. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 88 alin. (1) C. pen. şi Ţ.M.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen. şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Instanţa de fond a reţinut că în raport cu data în care se pretinde că au fost săvârşite faptele (25 iulie 2000) şi data soluţionării cauzei, a curs un termen mai mare de 5 ani, aspect care potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., înlătură răspunderea penală.
În termen legal petenta Ţ.M.M. a exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând încheierea din 20 decembrie 2005 a instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât:
- instanţa nu era competentă să efectueze o urmărire penală;
- instanţa a trecut în domeniul altei puteri constituite de stat şi anume parchetul.
Oral, în şedinţa de fond apărătorul intimatei a extins motivele de recurs şi la cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9,17 şi 19 C. proc. pen. în sensul că:
- instanţa de fond nu s-ar fi conformat Deciziei penale nr. 1725 din 16 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- hotărârea atacată nu are în vedere ordonanţa procurorului prin care s-a reţinut că a intervenit prescripţia răspunderii penale doar pentru anumite fapte, or prin aceasta s-ar fi schimbat temeiurile neînceperii urmăririi penale.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârea atacată cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept – conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. – Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru cele ce vor fi expuse în continuare.
La 6 iulie 2005, petiţionara F.N. a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti efectuarea de cercetări faţă de notarul public Ţ.M.M. şi de numitul T.G., care, în opinia petiţionarei, ar fi săvârşit mai multe infracţiuni, urmare cărora acesta din urmă a devenit - în dauna petiţionarei - proprietar asupra unor suprafeţe de teren situate pe raza localităţii Popeşti - Leordeni, judeţul Ilfov.
Prin Ordonanţa nr. 1457/P/2005 din 30 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, confirmată prin Rezoluţia nr. 2957/II-2/2005 din 1 noiembrie 2005 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de :
- Ţ.M.M., notar public, sub aspectul săvârşirii, în concurs real (art. 33 lit. a) C. pen.), a infracţiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), şi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că a intervenit prescripţia (art. 10 lit. g) C. proc. pen.), precum şi a infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., şi de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), deoarece nu există nici un indiciu cu privire la existenţa faptelor ( art. 10 lit. a) C. proc. pen. ) ;
- T.G., sub aspectul săvârşirii, în concurs real (art. 33 lit. a) C. pen.), a infracţiunilor de : furt, prevăzută de art. 208 alin. (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25, raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându- se că a intervenit prescripţia (art. 10 lit. g) C. proc. pen.), precum şi a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., deoarece nu există nici un indiciu cu privire la existenţa faptei (art. 10 lit. a) C. proc. pen. ) .
Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de numitul T.G., în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., şi declinarea competenţei de soluţionarea a lucrării disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Nemulţumită, petiţionara a formulat plângere la instanţă, potrivit art. 2781 C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea de şedinţă din 20 decembrie 2005 a admis, în baza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., plângerea formulată de petiţionară a desfiinţat, în parte, atât rezoluţia cât şi ordonanţa atacate, şi a reţinut cauza " spre judecare în complet legal constituit".
Prin sentinţa penală nr. 43 din 14 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis, în parte, plângerea formulată de petiţionara F.N., a schimbat temeiul juridic în baza căruia s-a pronunţat soluţia vizând neînceperea urmăririi penale, privind pe intimaţii făptuitori T.G. şi Ţ.M.M., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. (T.G.) respectiv art. 288 alin. (2) C. pen., în sensul aplicării art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatând împlinită prescripţia răspunderii pentru aceste fapte.
S-a stabilit că cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi intimata Ţ.M.M.
Prin Decizia penală nr. 5101 din 7 septembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de intimata Ţ.M.M., a casat sentinţa şi a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti, stabilind, totodată, că ultimul act procedural valabil, de la care se va relua judecarea cauzei, este încheierea din 20 decembrie 2005.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că, potrivit Deciziei nr. 15 din 22 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite, privind aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., "judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi reţine cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să judece cauza respectivă".
Investită cu rejudecarea cauzei consecutiv încheierii nr. 5154 din 31 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (regulator de competenţă), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin sentinţa penală nr. 18 din 28 ianuarie 2008, a respins, ca nefondată, "plângerea formulată de petiţionara F.N. împotriva rezoluţiei din 1 noiembrie 2005 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dată în Dosarul nr. 1457/P/ 2005".
Pentru a hotărî astfel, instanţa de rejudecare a apreciat că soluţia adoptată de Parchet, vizând încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în condiţiile art. 122, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), este legală şi temeinică.
Împotriva acestei din urmă sentinţe, petiţionara F.N. a declarat, în termen legal recursul de faţă, prin care, invocând nesocotirea prevederilor art. 38518 alin. (1) C. proc. pen. şi a conţinutului şi semnificaţiei Deciziei penale nr. 5101 din 7 septembrie 2006 a acestei Înalte Curţi - prin care s-a dispus reluarea judecăţii de la încheierea din 20 decembrie 2005 (a aceleiaşi instanţe de fond), ca ultim act procedural valabil - a solicitat, în esenţă, pronunţarea unei soluţii „pe fond", potrivit art. 345 alin. (1) C. proc. pen.
Recursul este fondat în sensul celor ce urmează :
Încheierea de şedinţă din 20 decembrie 2005 ( fila 128 Dosar nr. 36094/2/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală), prin care, în primul „ciclu" procesual, s-a admis plângerea petiţionarei şi, desfiinţându-se, în parte, actele procurorului, s-a reţinut cauza spre rejudecare ( art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. ), are, neîndoielnic, caracter interlocutoriu, încât judecătorul care a pronunţat-o (de observat că sentinţa subsecventă s-a pronunţat la 14 martie 2006, adică mai înainte de adoptarea Deciziei nr. 15 din 22 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţii unite ) nu mai putea, după epuizarea cercetării judecătoreşti şi a dezbaterilor, să revină asupra ei şi să o respingă ( acest lucru putând să-l facă, eventual, doar instanţa de control judiciar ), ci era obligat să procedeze potrivit art. 345 alin. (1) C. proc. pen.
Caracterul vădit interlocutoriu al acestei încheieri trebuia avut în vedere şi la rejudecarea cauzei, dispusă - după adoptarea Deciziei nr. 15, mai sus-amintită prin Decizia penală nr. 5101 din 7 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu atât mai mult cu cât, prin această din urmă hotărâre, acea încheiere fusese confirmată, în termeni expreşi şi neechivoci, ca ultim act procedural valabil ; aşa fiind, la rejudecarea cauzei, plângerea petiţionarei nu mai putea fi respinsă - cum greşit s-a procedat - ci trebuia să se pronunţe una din soluţiile prevăzute de art. 345 alin. (1) C. proc. pen.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 1725 din 16 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a apreciat că nu a fost soluţionat fondul cauzei, s-a admis recursul petentei, s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu recomandarea de a se da o eventuală incidenţă Deciziei 48 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.
În rejudecare, nu au mai fost administrate probe noi, apărătorii aleşi ai petentei şi intimaţilor – inclusiv recurenta din prezenta cauză - solicitând aplicarea prescripţiei pentru toate infracţiunile reclamate şi încetarea procesului penal.
Cât timp criticile scrise şi orale vizează încheierea interlocutorie de şedinţă din 20 decembrie 2005, nu mai este cazul a fi analizate din moment ce aceasta a devenit definitivă şi executorie prin Decizia penală nr. 1725 din 16 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a dispus rejudecarea cauzei pentru a se pronunţa instanţa de fond conform dispoziţiilor art. 345 C. proc. pen.
A trata altfel recursul înseamnă a încălca principiul autorităţii de lucru judecat.
Pe cale de consecinţă, recursul intimatei va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata Ţ.M.M. împotriva sentinţei penale nr. 301 din 21 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta intimată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1867/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 862/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
