ICCJ. Decizia nr. 85/2009. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 85/2009
Dosar nr. 822/98/2007
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2009
Asupra recursului penal, de faţă;
Prin Rechizitoriul nr. 39/P/2007 din 27 februarie 2007 Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S.G. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În fapt, s-a reţinut că la data de 5 februarie 2007, inculpatul i-a oferit agentului de poliţie C.N.M. suma de 150 Euro pentru ca acesta din urmă să-i soluţioneze favorabil o cauză penală în care inculpatul era cercetat penal, iar la data de 7 februarie 2007, inculpatul i-a înmânat efectiv suma de bani oferită denunţătorului, aspect dovedit în urma flagrantului organizat de organul de urmărire penală.
Prin sentinţa penală nr. 1070/ F din 20 decembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 822/98/2007, Tribunalul Ialomiţa a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului, pentru art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2002.
A dispus restituirea către inculpat a sumei de 150 Euro.
Pentru a pronunţa soluţia de achitare constând în aceea că fapta comisă de inculpat, nu este prevăzută de legea penală, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate rezultă că inculpatul a fost contactat de poliţist şi astfel determinat la predarea banilor; poliţistul nu a întocmit un înscris, pentru constatarea infracţiunii; autodenunţul a fost făcut de poliţist a doua zi, inculpatul fiind astfel determinat la predarea banilor respectivi.
Prin Decizia penală nr. 87 din 21 martie 2008, pronunţată în dosarul nr. 822/98/2007 (269/2008), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, a desfiinţat hotărârea instanţei de fond şi rejudecând, a dispus în baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), condamnarea pe inculpatul S.G., la o pedeapsă de 20 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce prevenţia de la 7 februarie 2007 până la 13 februarie 2007.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat special suma de 150 euro.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa soluţia de condamnare, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut corect să probele administrate de organele judiciare dovedesc săvârşirea, cu vinovăţie, a faptei de dare de mită, comisă de inculpat.
Din acest punct de vedere, relevante sunt, a motivat Curtea, înregistrările efectuate în mediul ambiental, din care rezultă că propunerea cu privire la suma de bani a aparţinut inculpatului, denunţul şi declaraţiile martorului denunţător C.N.M., care arată că inculpatul a făcut propunerea pentru a primi o soluţie favorabilă din punct de vedere legal, procesul verbal de flagrant şi declaraţiile martorilor P.A. şi M.N. atestă comiterea infracţiunii de către inculpatul S.G.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti criticând-o, pentru:
1. Greşita aplicare a pedepsei accesorii constând în interdicţia exercitării dreptului de a alege, caz de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14, C. proc. pen.;
2. Greşita încadrare juridică a faptei comise de inculpat, caz de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Recursul Parchetului este fondat.
Analizând criticile formulate de parchet, în ordinea importanţei, dar şi a aplicării legii, în procesul judecăţii, se constată că, într-adevăr, încadrarea juridică dată faptei este greşită, în sensul că nu s-au reţinut în încadrare juridică a faptei, prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 deşi persoana căreia inculpatul i-a oferit mita, era un poliţist, cu atribuţii de constatare şi urmărire penală. Aşa fiind, Curtea va trebui ca în baza art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., să admită recursul declarat de parchet şi să caseze Decizia atacată, completând încadrarea juridică a faptei, în baza art. 334 C. proc. pen., cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, menţinând, însă, pedeapsa principală aplicată.
Tot întemeiat, este şi cel de-al doilea motiv de recurs, formulat de parchet, în sensul că, în mod greşit, instanţa a reţinut, în conţinutul pedepsei accesorii, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a), teza I C. pen., deşi, în cazul de faţă, fapta comisă de inculpat, nu poate constitui temei, pentru interzicerea dreptului electoral de a alege, pedeapsa fiind astfel excesivă şi neavând legătură cu scopul prescris de legiuitor. De aceea, în baza art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Curtea va trebui să caseze Decizia atacată şi sub acest aspect, înlăturând din pedeapsa accesorie, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a), teza I C. pen.
În rest, se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei, ce sunt temeinice şi legale.
Împotriva deciziei atacate de parchet a declarat recurs şi inculpatul S.G. susţinând că, greşit, a fost condamnat, fapta sa neavând gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Susţinerea inculpatului nu este, însă, întemeiată, probele administrate în cauză, demonstrând, dimpotrivă, că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni sancţionate de lege cu o pedeapsă de până la 7 ani, la care se poate aplica şi un spor, propriu statutului inculpatului, de recidivist. Aşa fiind, Curtea va trebui să respingă acest din urmă recurs, ca nefondat.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat, prezent până la prezentarea avocatului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 87 din 21 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată numai cu privire la încadrarea juridică a faptei inculpatului şi la conţinutul pedepsei accesorii şi rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen., completează încadrarea juridică dată faptei şi anume art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi cu prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Înlătură din pedeapsa accesorie interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat S.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 820/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 915/2009. Penal → |
|---|
