ICCJ. Decizia nr. 924/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 924/2009
Dosar nr. 4793/62/2008
Şedinţa publică din 16 martie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 762/ S din 8 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost respinsă cererea formulată de inculpatul P.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
În baza art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.M. (fiul lui M. şi C., născut la data de 04 august 1984 în Braşov, domiciliat în comuna Vulcan fără forme legale în comuna Vulcan) pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.
S-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 8 iunie 2008 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că partea vătămată I.C.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul să plătească Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov suma de 3008,46 lei, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate părţii vătămate I.C.I.
S-a dispus restituirea către inculpat şi partea vătămată a bunurilor aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Braşov, după cum urmează:
- către partea vătămată Ioniţe C.I. – un tricou, pantaloni blugi, şosete, adidaşi, giacă tip fâş, şapcă cu cozoroc;
- către inculpatul P.M. – adidaşi şi un tricou.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare .
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 7 iunie 2008, în jurul orelor 19,00, partea vătămată Ioniţe C.I. şi martorul T.M. s-au deplasat la barul L.C. din comuna Vulcan, bar situat în apropierea drumului care duce spre comuna Cristian, unde au consumat băuturi alcoolice.
În acelaşi bar, în jurul orelor 22.00, a venit şi inculpatul P.M., care a consumat băuturi alcoolice până în jurul orelor 23.30, după care s-a deplasat la domiciliul său, de unde a luat un cuţit cu vârf ascuţit, reîntorcându-se ulterior la barul L.C., unde a continuat să consume băuturi alcoolice.
În jurul orelor 3.10–3.30, partea vătămată Ioniţe C.I., împreună cu martorul T.M. au plecat din bar, cu intenţia de a merge spre domiciliile lor.
Când martorul şi partea vătămată se aflau pe strada principală din comuna Vulcan, au fost ajunşi din urmă de inculpat. La scurt timp, între inculpat şi partea vătămată a avut loc un schimb de replici, datorită consumului de băuturi alcoolice, martorul T.M. încercând să aplaneze discuţia dintre cei doi.
În momentul în care inculpatul P.M. a scos cuţitul din buzunarul blugilor, martorul T. s-a depărtat câţiva metri, iar partea vătămată I.C.I. s-a deplasat pe strada principală, în direcţia opusă, spunând că merge să ceară ajutor unui văr de al său, întrucât inculpatul nu îl lasă în pace.
Având cuţitul în mână, inculpatul s-a îndreptat spre partea vătămată, aplicându-i o lovitură puternică în zona gâtului.
Partea vătămată a căzut în rigola pentru apă pluvială, în apropierea unui stâlp de curent electric, montat între imobilele de pe strada principală, moment în care inculpatul s-a deplasat spre locul de unde venise, traversând un pod, cu intenţia de a o lua spre strada Mărăşeşti.
Deşi a fost lovită cu cuţitul, partea vătămată a reuşit să se deplaseze aproximativ 50-60 m, până la imobilul, unde locuia familia M., încercând să ceară ajutor.
După ce a bătut la poartă, părţii vătămate i s-a făcut rău, căzând în faţa imobilului.
Membrii familiei M. văzând starea gravă în care se afla partea vătămată, au chemat salvarea, care a transportat-o pe aceasta la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov.
Conform raportului de constatare medico-legală nr. 2039/ E din 09 iunie 2008, partea vătămată a prezentat leziuni traumatice, ce au putut fi produse prin lovire cu instrument tăietor-înţepător şi care au necesitat 28-30 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile produse i-au pus în pericol viaţa părţii vătămate.
Fiind audiat, pe parcursul cercetărilor, inculpatul a recunoscut fapta săvârşită, pe care a regretat-o, indicând, totodată, locul unde a ascuns cuţitul corp delict, respectiv sub un pod de la intersecţia străzii Mărăşeşti cu strada Bisericii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, care a criticat-o sub aspectul cuantumului redus al pedepsei aplicate, cât şi inculpatul, care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina sa, în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., precum şi redozarea pedepsei, în sensul diminuării cuantumului acesteia.
Prin Decizia penală nr. 131/ AP din 17 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de inculpatul P.M., din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi de inculpatul P.M. împotriva sentinţei penale nr. 762/ S din 8 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Braşov, sentinţă care a fost menţinută.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului începând cu data de 08 octombrie 2008 la zi şi a fost menţinută starea de arest a acestuia.
A fost obligat apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, din care 50 lei onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Braşov a reţinut că nu este întemeiată cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât împrejurările în care s-a produs actul de violenţă confirmă intenţia indirectă a acestuia de a suprima viaţa victimei.
Totodată, sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea de Apel Braşov a apreciat că toate datele vizând persoana inculpatului, cât şi cele referitoare la împrejurările comiterii faptei, au fost corect reţinute de prima instanţă, apelurile declarate de parchet şi de inculpat, sub acest aspect, fiind nefondate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul P.M.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greşit individualizată, fiindu-i reţinute nejustificat circumstanţe atenuante, astfel că pedeapsa stabilită nu corespunde criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., deoarece nu a avut nici un moment intenţia de a suprima viaţa victimei, neprevăzând consecinţele faptei sale. În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei în sensul acordării unei mai largi eficienţe circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa, cu consecinţa diminuării cuantumului pedepsei sub limita stabilită de prima instanţă.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că, prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de către acesta, încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, în mod corect, prima instanţă a schimbat încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., pe considerentul că fapta a fost săvârşită de inculpat, în loc public, respectiv strada principală din comuna Vulcan.
Textul art. 152 lit. a) C. pen. defineşte noţiunea de „faptă săvârşită în public" ca fiind acea faptă săvârşităîntr-un loc, care prin natura sau destinaţia lui, este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.
S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei şi s-a dovedit în cursul cercetării judecătoreşti că, inculpatul a săvârşit fapta pe strada principală din comuna Vulcan, loc public prin destinaţia lui, fără a avea semnificaţie faptul că era noapte şi pe stradă nu se afla nici o altă persoană, în afara celor implicate în conflict.
Înalta Curte constată că cererea inculpatului recurent de schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat, în infracţiunea de vătămare corporală gravă este nefondată.
În justificarea cererii sale, inculpatul a susţinut că, raportat la starea sa psihică, aşa cum rezultă din modalitatea de săvârşire a faptei, nu i se poate reţine ca formă de vinovăţie intenţia indirectă, ci doar praeterintenţia, întrucât nu a dorit suprimarea vieţii părţii vătămate.
Diferenţa dintre încadrarea juridică dată faptei, ca fiind tentativă la infracţiunea de omor calificat şi infracţiunea de vătămare corporală gravă este dată de poziţia subiectivă a făptuitorului, în raport de valoarea ocrotită de lege şi nici nicidecum de rezultatul material, concretizat în numărul de zile de îngrijiri medicale necesar vindecării victimei infracţiunii.
Poziţia psihică a făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz, în raport de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, de instrumentul folosit de făptuitor ( apt sau nu de a produce moartea ), în raport cu regiunea corpului spre care a fost îndreptată lovitura ( o zonă vitală sau nu ), intensitatea loviturii şi consecinţele produse.
Pe de altă parte, praeterintenţia sau intenţia depăşită este o formă mixtă de vinovăţie ce cuprinde intenţia şi culpa reunite. Aceasta se realizează prin săvârşirea unei fapte, cu intenţie, însă cu producerea unui rezultat mai grav decât cel urmărit ori acceptat de făptuitor prin săvârşirea faptei, rezultat ce se impută acestuia, sub forma culpei, deoarece nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
În speţă însă, faţă de modalitatea concretă de săvârşire a faptei, pe timp de noapte, pe fondul consumului de alcool, prin folosirea unui obiect tăietor înţepător apt de a produce moartea (cuţit), faţă de zona vizată (zona gâtului, puternic vascularizată), faţă de mecanismul de producere a leziunilor descrise în actul medico-legal (lovire directă, nemijlocită, cu intensitate a părţii vătămate, într-o zonă vitală a corpului, cu un obiect dur ascuţit), faţă de veridicitatea concluziilor medico-legale care nu a fost contestată, acestea excluzând echivocul şi orice încercare de denaturare a realităţii, precum şi faţă de împrejurarea că, deşi consumase băuturi alcoolice, inculpatul şi-a dat seama de gravitatea faptei sale, deoarece imediat după comiterea acesteia, s-a ascuns şi a ascuns şi cuţitul pe care l-a folosit, nu se poate reţine că inculpatul a săvârşit o faptă, urmărind un anumit rezultat, (doar lovirea victimei ), dar care s-a amplificat, devenind mai grav şi realizând conţinutul unei alte infracţiuni, ci că acesta a acceptat suprimarea vieţii victimei, chiar dacă nu a urmărit-o, în mod direct.
Infracţiunea de omor, chiar şi în forma tentativei, poate fi săvârşită atât cu intenţie directă, situaţie negată de inculpatul recurent, cât şi cu intenţie indirectă, respectiv prin acceptarea unor consecinţe letale nedorite, situaţie ce se circumscrie speţei.
Totodată, Înalta Curte constată că cererile parchetului şi, respectiv, a inculpatului vizând reindividualizarea pedepsei - primul, în sensul majorării cuantumului acesteia, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante recunoscute, iar cel de al doilea, în sensul diminuării pedepsei, - sunt nefondate.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea unei pedepse se ţine seama de dispoziţiile generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prin urmare, este evident că, atingerea dublului scop educativ şi preventiv al pedepsei este condiţionat de caracterul adecvat al acesteia, instanţei de judecată revenindu-i sarcina asigurării unei optime corelări între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a infractorului pe o parte, şi, durata şi modalitatea de executare a pedepsei, pe de altă parte.
Prin aplicarea unei pedepse se urmăreşte să se obţină reeducarea inculpatului, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, astfel ca pedeapsa ce se aplică, să fie adaptată persoanei căreia îi este destinată şi faţă de care se urmăreşte reeducarea.
În cauză, prima instanţă la individualizarea judiciară a pedepsei, a avut în vedere modalitatea concretă de săvârşire a faptei – pe timp de noapte, în loc public, prin folosirea unui obiect tăietor-înţepător, zona vizată, faptul că acţiunea violentă a inculpatului asupra părţii vătămate nu a fost determinată de nici un fel de provocare din partea acesteia (împrejurarea că partea vătămată a afirmat că se va duce la vărul său pentru a-l chema să îl „liniştească" pe inculpat, neputând fi catalogată drept provocare, mai ales că inculpatul a fost cel care a determinat incidentul), dar şi de personalitatea inculpatului, astfel cum aceasta a fost conturată în referatul de evaluare întocmit de serviciul de probaţiune şi de împrejurările care constituie circumstanţe atenuante.
Referitor la aceste din urmă aspecte prima instanţă a reţinut, în mod corect, că inculpatul este în vârstă de 24 de ani, provine dintr-o familie organizată, integrată social şi profesional, care se bucură de respect în comunitate.
Pe de altă parte inculpatul nu are antecedente penale şi nu se află în evidenţa organelor de poliţie cu probleme comportamentale. Atitudinea inculpatului în societate înainte de săvârşirea faptei s-a situat în limitele normalităţii, acesta a absolvit cursurile şcolii de ucenici şi a obţinut o calificare, precum şi venituri prin muncă. De la momentul arestării sale, inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere şi regret a faptei comise.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul P.M. împotriva Deciziei penale nr. 131/Ap din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 iunie 2008 la 16 martie 2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul P.M. împotriva Deciziei penale nr. 131/ AP din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 iunie 2008 la 16 martie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 915/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 939/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
