ICCJ. Decizia nr. 878/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 878/2009

Dosar nr. 2111/54/2008

Şedinţa publică din 12 martie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 133 din 31 martie 2008 pronunţată în Dosarul cu nr. 9374/101/2007, Tribunalul Mehedinţi, secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul G.M.I., fiul lui I. şi G., născut la 26 iunie 1978 în Cujmir, judeţul Mehedinţi, domiciliat în comuna Braniştea, sat Braniştea, judeţul Mehedinţi, din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., iar în baza art. 198 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 71 C. pen. şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen. ce se va executa în condiţiile art. 66 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive din data de 24 septembrie 2007 până la pronunţare şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul Z.C.M., fiul lui I. şi M., născut la 19 august 1987 în Cujmir, judeţul Mehedinţi, din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. 1 C. pen., iar în baza art. 198 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 71 C. pen. şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen. ce se va executa în condiţiile art. 66 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii din 01 octombrie 2007 şi arestarea preventivă începând cu data de 09 octombrie 2007, până la pronunţare, menţinându-se starea de arest a inculpatului.

A fost obligat inculpatul G.M.I., la 500 lei cheltuieli judiciare statului şi inculpatul Z.C.M., la 600 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariul avocat din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi nr. 256/P/2007, inculpaţii G.M.I. şi Z.C.M. au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că, în după-amiaza de 23 septembrie 2007, în jurul orei 15,00, partea vătămată P.A.C.M.L. a plecat din localitatea Braniştea, împreună cu prietenele ei D.E.L., D.F.V. şi D.I. în satul Goanţa la nunta numitului S.N., convenind să se întoarcă acasă în jurul orei 18,00.

La un moment dat, în jurul orei 17,00, în timp ce partea vătămată se afla la nuntă a fost anunţată de către un copil că este chemată în apropiere de către inculpatul G.M.I., aceasta conformându-se.

În uliţă, partea vătămată P.A.C.M.L. s-a întâlnit cu inculpaţii G.M.I. şi Z.C.M., primul dintre aceştia propunându-i să-i însoţească până la locuinţa lui Z.C. pentru a bea împreună o cafea.

În cele din urmă minora a acceptat având în vedere, în primul rând, faptul că inculpatul G.M. este un verişor mai îndepărtat al acesteia şi se cunoşteau de când erau mici.

P.A.C.M.L. le-a anunţat pe însoţitoarele sale despre locul unde urma să meargă, însoţindu-i apoi pe inculpaţii G.M. şi Z.C., la locuinţa acestuia din urmă.

Odată ajunşi acolo, inculpatul Z.C. a mers în bucătărie să pregătească cafeaua, iar inculpatul G.M.I. a rămas într-o cameră cu minora P.A.C.M.L. şi, din senin, i-a propus să întreţină cu el raporturi sexuale. Aceasta nu a fost de acord, însă inculpatul G.M.I. a ameninţat-o cu bătaia şi cu faptul că o să cheme şi alţi băieţi să o violeze, împingând-o pe pat, după care a dezbrăcat-o de pantaloni şi lenjeria intimă. De frică, partea vătămată a întreţinut cu inculpatul raporturi sexuale orale, normale şi anale.

În acest timp, a intrat în cameră cu cafeaua inculpatul Z.C., dar inculpatul G.M. a ţipat la el să iasă afară.

După ce inculpatul G.M. a întreţinut raporturi sexuale cu P.A.C.M.L. l-a strigat şi pe inculpatul Z.C., iar când acesta a sosit în încăpere, i-a spus să întreţină şi el raporturi sexuale cu o minoră. Partea vătămată a refuzat, însă inculpatul G.M. a ţipat la ea şi a ameninţat-o din nou, spunându-i că după ce va întreţine raporturi sexuale cu ea şi Z.C. o va conduce acasă. Fiind constrânsă, partea vătămată a întreţinut raporturi sexuale normale şi orale cu inculpatul Z.C., acesta ejaculând pe covor.

Imediat, în încăpere au intrat inculpatul G.M. şi învinuitul R.Ş.A., care a fost luat de la nuntă de inculpat pe motivul că minora doreşte să întreţină raporturi sexuale cu el.

Învinuitul R.Ş.A. a fost lăsat în cameră numai cu minora P.A.C.M.L., aceasta fiind de acord să întreţină cu el relaţii sexuale orale.

În scurt timp, a intrat în cameră inculpatul G.M. care le-a spus celor doi tineri să se îmbrace şi să plece spre locuinţele lor.

Din concluziile preliminare ale medicului legist a rezultat că minora P.A.C.M.L. a prezentat o deflorare veche, iar în urma examinării genitale şi anale au fost puse în evidenţă leziuni care atestă raporturi sexuale normale şi anale recente. De asemenea, partea vătămată a prezentat leziuni de violenţă produse prin zgâriere şi compresiune cu mâna ce puteau data din seara de 23 septembrie 2007, însă nu au necesitat zile de îngrijiri medicale.

Până în momentul întocmirii rechizitoriului nu a fost întocmit raportul medico-legal, întrucât nu a sosit încă de la I.M.L. Craiova rezultatul probelor ridicate cu prilejul examinării părţii vătămate.

Situaţia de fapt expusă a fost probată cu: procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice aferente acesteia ( filele 8-18 ); declaraţiile părţii vătămate P.A.C.M.L. (filele 19-24); constatările preliminarii întocmite de medicul legist din cadrul S.M.L. Mehedinţi (fila 25); declaraţiile martorilor D.E.L. (filele 28-30), D.F.V. (filele 31-33), D.I. (filele 34-35), M.G. (filele 36-37), P.N.R. (fila 38), T.M.C. (fila 39), declaraţiile inculpatului Z.C.M. (filele 80-84) şi cele ale învinuitului R.Ş. (filele 96-101).

În instanţă au fost audiaţi inculpaţii Z.C.M. şi G.M., precum şi martorii B.G.M., M.G., C.C., D.E.A., D.F.V., D.I., R.Ş.A., P.N.R., T.M.C. şi S.O.

Partea vătămată a declarat că nu se constituie parte civilă şi a depus declaraţie în sensul că nu a fost ameninţată de inculpatul G.M. cu care, de altfel nici nu a întreţinut raporturi sexuale de nici un fel, iar în privinţa inculpatului Z.C. că a întreţinut cu acesta raporturi sexuale normale.

A fost depus raportul de constatare medico-legală nr. 821/22 noiembrie 2007 întocmit de Serviciul de Medicină Legală, judeţul Mehedinţi şi s-au întocmit referate de evaluare pentru cei doi inculpaţi, de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a constatat, în fapt că, în data de 23 septembrie 2007, partea vătămată P.A.C.M.L. s-a deplasat din localitatea Branişte în localitatea Goanţa la o nuntă, împreună cu martorele D.F., D.E., B.G. şi D.I. În timp ce se aflau la nuntă, inculpatul G.M. a trimis pe martorul C.C. să o cheme pe partea vătămată la circa 50 - 60 m de locul respectiv. Partea vătămată a dat curs acestei invitaţii, s-a deplasat la locul unde se aflau cei doi inculpaţi şi a acceptat propunerea inculpatului G.M. de a merge acasă la inculpatul Z.C. pentru a bea o cafea. În prealabil le-a anunţat pe fetele cu care venise la nuntă că va merge cu cei doi inculpaţi în domiciliul inculpatului Z.C.

Ajungând acasă la inculpat, în timp ce acesta a preparat cafeaua într-o altă încăpere, inculpatul G.M. a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, fiind surprinşi de către inculpatul Z.C. După ce a întreţinut raporturi sexuale, inculpatul G. i-a propus inculpatului Z. să întreţină şi el raporturi sexuale cu partea vătămată, aceasta nu s-a opus şi au întreţinut raporturi sexuale normale şi orale.

În acest timp, inculpatul G.M. s-a deplasat la nuntă de unde l-a chemat pe martorul R.Ş.A., căruia i-a relatat că acasă la Z.C. se află o fată cu care ar putea avea raporturi sexuale şi cu care el, inculpatul întreţinuse deja raporturi sexuale normale şi orale.

S-a deplasat la domiciliul inculpatului Z.C. unde martorul R.Ş.A. a întreţinut raporturi sexuale orale cu partea vătămată.

La plecarea din domiciliul inculpatului Z.C., atât partea vătămată, cât şi inculpatul G.M. le-a cerut inculpatului Z.C. şi martorului R.Ş. să nu spună ce s-a întâmplat în după-amiaza respectivă.

Inculpatul G.M. a condus-o pe partea vătămată o porţiune din drumul spre casă, iar ceilalţi doi au plecat spre nuntă.

În instanţă, partea vătămată a revenit asupra plângerii iniţiale şi a declarat că nu a fost ameninţată de către inculpatul G.M., iar din probele administrate în cauză nu a rezultat că partea vătămată s-ar fi opus, chiar şi formal la a întreţine raporturi sexuale cu cei doi inculpaţi. În aceste condiţii s-a constatat că nu există probe care să dovedească elementul constrângerii şi s-a apreciat că faptele săvârşite de cei doi inculpaţi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.

De menţionat că, partea vătămată, în vârstă de 13 ani, prezenta deflorare veche - conform raportului medico-legal întocmit în cauză.

Chiar dacă inculpatul G.M. nu a recunoscut că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, iar aceasta a revenit situându-se pe aceeaşi poziţie procesuală cu inculpatul, instanţa de fond a constatat că există probe că şi inculpatul G.M. a săvârşit această infracţiune - inculpatul Z.C. a perceput direct actul sexual dintre cei doi, iar martorul R.Ş. a declarat că, inculpatul G.M. i-a relatat că a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată; totodată raportul medico-legal a atestat raport sexual normal recent, raport sexual anal recent, raport sexual oral recent, condiţii în care declaraţia părţii vătămate în sensul că ar fi întreţinut raporturi sexuale normale doar cu inculpatul Z.C. s-a apreciat ca fiind parţial nesinceră şi făcută în scopul de a-l ajuta pe inculpatul G.M.

Faţă de cele constatate, instanţa de fond, în temeiul art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de cei doi inculpaţi din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului G.M., instanţa de fond a avut în vedere pericolul social al faptei în modalitatea concretă în care a fost săvârşită, împrejurarea că inculpatul a fost iniţiatorul acestei acţiuni infracţionale, atitudinea nesinceră, precum şi perspectivele scăzute de reintegrare în societate - conform raportului de evaluare, apreciindu-se că o pedeapsă privativă de libertate orientată spre mediu este în măsură să asigure cerinţele art. 52 C. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Z.C. s-a avut în vedere pericolul social concret al faptei, atitudinea procesuală sinceră în relatarea împrejurărilor în care a săvârşit fapta, dar şi perspectivele scăzute de reintegrare în societate, conform raportului de evaluare, apreciindu-se că o pedeapsă privativă de libertate orientată spre minim este în măsură să satisfacă cerinţele art. 52 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, în termen, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, cât şi inculpaţii G.M.I. şi Z.C.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia pentru cauze cu minori şi familie, la data de 25 aprilie 2008 sub nr. 9374/101/2007.

În motivele de apel formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi s-a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate, susţinându-se în esenţă, că în mod greşit s-a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin.3 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., pentru ambii inculpaţi, iar sub aspectul reţinerii infracţiunii de viol s-a considerat că dozarea cuantumului pedepsei trebuie făcut potrivit noilor limite, în strânsă legătură cu scopul preventivo-educativ menţionat în dispoziţiile art. 52 C. pen. şi art. 72C. pen., dar şi cu luarea în considerare a aspectelor menţionate în referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, care a concluzionat că ambii inculpaţi prezintă perspective scăzute de reintegrare socială.

În motivele de apel formulate, inculpatul Z.C.M. a solicitat admiterea apelului formulat de el şi respingerea apelului formulat de parchet, reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut şi suspendarea sub supraveghere a pedepsei, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 74, 76 C. pen. A mai arătat că a săvârşit fapta împreună cu celălalt inculpat.

Inculpatul G.M.I. a susţinut în motivele scrise de apel că nu a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată aşa cum aceasta a arătat în declaraţii şi a solicitat admiterea apelului formulat şi respingerea apelului formulat de parchet, a mai solicitat, în principal, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. Într-o altă teză a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Prin Încheierea nr. 5 din 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia pentru cauze cu minori şi familie, a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor G.M.I. şi Z.C.M. şi scoaterea cauzei de pe rol, cu înaintarea acesteia spre competentă soluţionare secţiei penale şi de minori a Curţii de Apel Craiova.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Craiova, secţia pentru cauze cu minori şi familie, a constatat în esenţă că măsura arestării preventive, în continuare, a celor doi apelanţi-inculpaţi, este privită ca fiind cea mai adecvată şi mai aptă să atingă scopul urmărit la alegerea ei, în sensul dispoziţiilor art. 136 C. proc. pen.

Totodată, s-a constatat că, prin Hotărârea nr. 390 din 09 octombrie 2008 a C.S.M. - secţia pentru Judecători, s-a aprobat desfiinţarea secţiei pentru cauze cu minori şi de familie din cadrul Curţii de Apel Craiova, începând cu data de 01 noiembrie 2008, competenţa judecării cauzelor privindu-i pe minori, fiind stabilită în sarcina secţiei penale şi pentru cauze cu minori.

Primind cauza spre competentă soluţionare a apelurilor promovate în cauză, secţia penală şi pentru cauze cu minori, din cadrul Curţii de Apel Craiova a înregistrat-o la data de 27 octombrie 2008 sub nr. 2111/54/2008, fixându-se termen de judecată la data de 17 noiembrie 2008.

Prin Decizia penală nr. 158 de la 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2111/54/2008 au fost respinse, ca nefondate, apelurile promovate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi de inculpaţii G.M.I. şi Z.C.M. (ambii aflaţi în stare de arest în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova), împotriva sentinţei penale nr. 133 din 31 martie 2008, pronunţată în Dosarul cu nr. 9374/101/2007 al Tribunalului Mehedinţi, secţia penală.

S-a menţinut măsura arestării preventive faţă de fiecare din inculpaţii G.M.I. şi Z.C.M. şi s-a dedus detenţia preventivă în continuare, la zi.

A fost obligat apelantul inculpat Z.,C.M. la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care, suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător avocat din oficiu.

A fost obligat apelantul inculpat G.M.I. la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a apreciat în mod corect că inculpaţii au întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată, iar în cauză probele administrate nu au confirmat existenţa unor acte de constrângere a părţii vătămate.

Deşi, iniţial, partea vătămată a declarat că a fost ameninţată de inculpatul G.M.I., care astfel a determinat-o să întreţină raporturi sexuale cu ambii inculpaţi, într-o declaraţie depusă la dosarul cauzei la 21 ianuarie 2008, a arătat că inculpatul G.M.I. nu a ameninţat-o.

De altfel, nici în privinţa inculpatului Z.C.M., partea vătămată nu a arătat că a fost constrânsă de acesta să întreţină raporturi sexuale.

Deşi la termenul de judecată de la 31 martie 2008, partea vătămată a arătat că nu a scris şi nu a semnat această declaraţie, fiind audiată de către instanţa de apel, partea vătămată a precizat că menţine acea declaraţie depusă la dosar la 31 martie 2008.

Criticile inculpatului G.M.I. formulate în sensul că nu a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat au fost considerate neîntemeiate.

Inculpatul Z. a arătat că l-a văzut pe inculpatul G.M.I. şi partea vătămată întreţinând relaţii sexuale, împrejurare confirmată şi de R.Ş.A.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere pericolul social al faptei, limitele de pedeapsă, atitudinea inculpaţilor în cursul procesului, astfel că pedepsele aplicate sunt de natură să contribuie la realizarea scopului educativ-preventiv al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen.

Nu au fost întemeiate nici criticile privind modalitatea de executare a pedepsei, întrucât, în raport cu criteriile de individualizare reţinute de instanţa de fond s-a apreciat corect că scopul pedepsei nu poate fi realizat fără executarea pedepselor aplicate.

Având în vedere considerentele de mai sus, curtea de apel, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelurile formulate, ca nefondate, văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi recurentul intimat inculpat G.M.I.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru greşita încadrare juridică în dispoziţiile art. 198 alin. (1) C. pen., aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 combinat cu art. 197 alin. (2) lit. a), art. 197 alin. (3) teza I-a C. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

S-a menţionat că motivarea instanţelor de judecată, în sensul că nu este dovedită exercitarea de către inculpaţi a unor acte de constrângere asupra părţii vătămate, în vederea întreţinerii de raporturi sexuale nu este susţinută de materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată.

Elementul material în această cauză, care face deosebirea între încadrarea juridică dată de parchet faptelor şi cea dată acestora de instanţele de judecată este elementul constrângerii, cu privire la care în mod nejustificat, interpretând în mod trunchiat probatoriul administrat, instanţele au concluzionat că nu este dovedit.

S-a motivat astfel de către instanţa de fond, că nu a rezultat din probele administrate că partea vătămată s-a opus, chiar şi formal, la a întreţine raporturi sexuale cu cei doi inculpaţi.

Într-o mare măsură, această motivare porneşte de la atitudinea procesuală a părţii vătămate, în vârstă de 13 ani la data comiterii faptei, atitudine oscilantă, atât cu privire la modul în care s-a comis fapta, cât şi cu privire la persoanele implicate.

Probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală, care include, atât declaraţia părţii vătămate, cât şi declaraţiile celor doi inculpaţi şi ale martorilor, a confirmat fără nici un dubiu stare de fapt reţinută în rechizitoriu, potrivit căreia partea vătămată a fost convinsă de inculpatul G.M.I. să îl însoţească la locuinţa inculpatului Z.M. pentru a bea o cafea. Ajunşi în locuinţa inculpatului Z., partea vătămată a fost ameninţată cu un cuţit de inculpatul G.M. pentru a întreţine raporturi sexuale cu el şi cu celălalt inculpat. Pentru că a refuzat propunerile făcute, asupra ei s-au exercitat violenţe, acceptând, de teamă, acţiunile inculpaţilor.

După consumarea faptelor, în aceeaşi seară, partea vătămată a sesizat organele de poliţie, dând în prezenţa mamei sale declaraţii în care a relatat în mod amănunţit cum s-au comis faptele, povestind, totodată cele întâmplate şi martorilor M.G. şi P.N.R.

Sesizarea faptelor imediat după comiterea acestora, furnizarea unor date, care, în mod evident, nu puteau fi cunoscute decât de partea vătămată şi de către cei doi inculpaţi denotă o conduită firească în astfel de cazuri, când sunt comise fapte grave, ce implică efectuarea de cercetări complexe pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Schimbarea atitudinii procesuale a părţii vătămate, care, în cursul judecăţii, a declarat că nu a fost ameninţată de G.M., nu poate avea relevanţă juridică, în condiţiile în care nu a fost susţinută de probe. Dimpotrivă, se poate concluziona că această atitudine este urmarea influenţelor exercitate de către inculpaţi asupra victimei, în schimbul unor compensaţii financiare.

De altfel, chiar şi instanţa de fond a reţinut că declaraţia făcută de partea vătămată la instanţa de judecată este „parţial nesinceră şi făcută cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul G.M.", fiind în afara oricărui dubiu faptul că cei doi inculpaţi au întreţinut cu partea vătămată raporturi sexuale.

Susţinerile făcute de partea vătămată la urmărirea penală au fost confirmate de raportul de constatare medico-legală nr. 821 din 22 noiembrie 2007 emis de Serviciul de Medicină Legală Mehedinţi, care a atestat că victima a întreţinut raporturi sexuale normale, anale şi orale, cât şi existenţa unor leziuni de violenţă produse prin zgâriere şi compresiune cu mâna. De asemenea, cele susţinute de partea vătămată la urmărirea penală au fost confirmate şi de celelalte probe administrate la dosar, declaraţiile martorilor, care au perceput starea de agitaţie şi de temere a părţii vătămate imediat după comiterea faptei şi nu în ultimul rând de afirmaţiile inculpatului Z.C., care a perceput şi a fost de acord cu constrângerea părţii vătămate, aceasta sustrăgându-se cercetărilor şi a fost arestat la 15 zile de la arestarea inculpatului G.M.I., deoarece părăsise domiciliul atunci când a aflat că este căutat de organele de poliţie.

Nu trebuie ignorate, aşadar, leziunile de violenţă, prezentate de victimă, şi, totodată, nici ameninţările la care aceasta a fost supusă, raportat la vârsta pe care o avea - 13 ani - şi la împrejurarea că s-a deplasat la locuinţa inculpatului Z.C. având în vedere în inculpatul G.M.I., cu care se înrudea.

Vârsta pe care o avea victima a pus-o, practic, în imposibilitate de a se apăra şi, având în vedere, atât constrângerea fizică, cât şi constrângerea morală la care a fost supusă, lipsa unor semne de violenţă care să constituie consecinţa unei opoziţii ferme din partea acesteia, faţă de actele exercitate de inculpaţi, nu poate conduce la concluzia că acesta acte de constrângere n-au existat şi că nu i-a fost înfrântă voinţa pentru a întreţine cu cei doi relaţii sexuale.

Faţă de argumentele prezentate, parchetul a apreciat că fapta celor doi inculpaţi se încadrează în dispoziţiile art. 197 alin. (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) teza I C. pen., care reglementează infracţiunea de viol, iar nu în dispoziţiile art. 198 alin. (1) C. pen., astfel cum în mod greşit au reţinut instanţele de judecată.

Pentru aceste considerente, parchetul, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să admită recursul, să caseze hotărârile atacate şi să dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, cu pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice care să ţină cont de criticile aduse.

În memoriul depus la dosarul cauzei, în recurs, aflat la filele 25-26, recurentul intimat inculpat G.M.I. a arătat că se consideră nevinovat, descriind împrejurările faptice din data de 23 septembrie 2007, faptul că a participat la o nuntă unde se aflau P.A. şi Z.C. şi mai multe persoane, că s-a trezit cu P.A. venind la el şi spunându-i că îi place de numitul Z.C. şi că ar dori să-i spună acestuia că ar vrea să fie prietena acestuia, că nu a luat în considerare aceste lucruri,că ulterior a plecat cu Z.C. pentru a cumpăra o sticlă de suc fiindu-i rău de la băutură, acesta acceptând şi împreună şi cu numitul R.A. au plecat la magazinul care se afla la cca. 200 m de locul unde era nunta. În timp ce discutau şi-a amintit de cele spuse de P.A., Z.C. fiind de acord cu propunerea acesteia, că l-a rugat pe C.C., ce a trecut spre locul unde avea loc nunta, să o cheme pe P.A., aceasta venind la ei. Ajungând la locul unde se aflau, numitul Z.C. le-a propus să meargă toţi trei, respectiv el, Z.C. şi P.A. la acesta acasă pentru a bea o cafea şi a asculta muzică, numitul R.A. ducându-se la nuntă.

Recurentul intimat inculpat a mai menţionat că s-au întâlnit cu un grup de fete, că numita P.A. le-a zis că o să le spună acestora că merge cu ei. Văzând-o pe ulterior se îndrepta spre ei. Ajunşi acasă la numitul Z.C. au consumat vin şi văzând că nu are ţigări i-a spus lui Z.C. că pleacă la nuntă pentru a face rost de ţigări, că a fost condus de acesta până la poartă, că a ajuns la nuntă, a luat ţigări, discutat cu mai mulţi prieteni şi s-a întors la Z.C., ştiind că o lăsase pe P.A. la acesta, la plecarea spre acesta, l-a rugat pe numitul R.A. să vină cu el, pentru a-i ţine de urât, că ajungând acasă la Z.C., R.A. a intrat în casă unde se aflau cei doi, iar el a rămas aproximativ 5 minute în curte afară. Ulterior a intrat în cameră, găsindu-l pe Z.C. stând pe pat îmbrăcat, iar pe R.A. şi P.A. dezbrăcaţi, stând în picioare, neîntrebându-i pe aceştia dacă întreţinuseră relaţii sexuale şi i-a zis acesteia să se îmbrace. Între timp aceasta i-a spus că întreţinuse relaţii sexuale normale, anale şi orale cu numitul Z.C., lucru confirmat şi de acesta în timpul discuţiilor purtate, că au ieşit toţi afară, Z.C. şi R.A. plecând spre nuntă, iar el să o conducă pe P.A. acasă, că au ajuns în comuna Branişte, lângă un pod, iar P.A. i-a zis că se duce singură, nemaiavând mult până la destinaţie, că s-a întâlnit cu T.M. ce mergea spre nuntă şi pe care l-a însoţit.

Totodată, recurentul intimat inculpat G.M.I. a mai arătat că în ziua următoare a fost dus la poliţie, fiind acuzat de viol, acest fapt fiind neadevărat, că P.A. a declarat că ar fi fost luată de o mână şi de Z.C. de cealaltă mână, că a recunoscut la tribunal că a întreţinut relaţii sexuale doar cu Z.C., declaraţii pe care le-a menţinut ulterior, că Z.C. s-a prezentat după 9-10 zile la poliţie, unde a susţinut că l-a văzut şi pe el întreţinând relaţii sexuale cu P.A., lucru nereal, la fereastră, fiind perdele maro, prin care nu se putea vedea nimic în casă, iar uşa de la cameră era complet din lemn, că cele declarate de R.A. în sensul că i-ar fi zis în drum spre casa lui Z.C. să întreţină relaţii sexuale cu P.A. nu este adevărat, încercându-se de către Z.C. şi R.A. să fie atras în această situaţie, însă el este nevinovat.

La termenul de judecată de la 15 ianuarie 2009, s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalităţii detenţiei preventive a inculpaţilor G.M.I. şi Z.C.M., concluziile părţilor fiind consemnate, după care Înalta Curte, în baza art. 300² şi a art. 160 lit. b) alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor, măsură pe care a menţinut-o, onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, în sumă de câte 100 lei, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţie, termenul pentru judecarea recursului fiind fixat la data de 12 februarie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de la data menţionată, aflată la filele 29-30 dosarul Înaltei Curţi.

În considerentele încheierii mai sus menţionate, instanţa de recurs a făcut referire la sentinţa pronunţată de prima instanţă, la situaţia de fapt, reţinută în esenţă, la Decizia instanţei de apel.

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite şi ambele condiţii ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitarea infracţiunii menţionate.

În consecinţă, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii G.M.I. şi Z.C.M., astfel că, în temeiul art. 300² raportat la art. 160 lit. b)alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a acestora.

La termenul de judecată de la 12 februarie 2009, în recurs, apărătorul desemnat din oficiu a solicitat amânarea cauzei în vederea desemnării unui alt apărător intimatului inculpat Z.C.M., întrucât inculpaţii au interese contrare în cauză, reprezentantul Ministerului Public arătând că susţinerea este întemeiată şi a solicitat desemnarea unei apărător din oficiu, a fost pusă în discuţie, din oficiu, legalitatea luării şi menţinerii măsurii arestării preventive a inculpaţilor, consemnându-se concluziile părţilor, după care, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată şi motivată cererea de amânare formulată de apărătorul desemnat din oficiu, în vederea desemnării unui alt apărător inculpatului Z.C.M., în raport de faptul că inculpaţii au interese contrare în cauză s-a amânat cauza la 12 martie 2009, dispunându-se citarea părţilor ca în precedent, menţinerea delegaţiei apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat G.M.I., efectuarea unei adrese la Baroul Bucureşti în vederea desemnării unui apărător din oficiu inculpatului Z.C.M.

Totodată, prin aceeaşi încheiere, potrivit art. 300², cu referire la art. 160 lit. b) alin. (1) şi (3) C. proc. pen. s-a menţinut ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor G.M.I. şi Z.C.M., iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, aşa cum rezultă din încheierea aflată la filele 38 - 39 dosarul Înaltei Curţi.

În considerentele încheierii mai sus menţionate, instanţa de recurs a făcut referiri la hotărârile pronunţate în cauză şi că analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a constatat că acestea se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, existând suficiente indicii temeinice în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că aceştia au comis faptele pentru care au fost condamnaţi.

De asemenea a fost invocat obligaţia legală a instanţei, în condiţiile art. 300² raportat la art. 160 lit. b) alin. (1) şi (3) C. proc. pen., precum şi faptul că în speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, nu au intervenit temeiuri noi.

În consecinţă, Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive a inculpaţilor este legală şi temeinică, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia şi că, deci se impune privarea de libertate în continuare a acestora, motive pentru care a dispus în consecinţă.

La termenul de astăzi, reprezentantul Ministerului Public, în dezbateri, având cuvântul cu privire la recursul declarat, în susţinerea orală a motivelor de recurs formulate în scris de la filele 3 - 7 din dosar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate şi în rejudecare schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) comb. cu art. 197 alin. (2) lit. a) – 197 alin. (3) teza I C. pen. şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului, arătând că din probe rezultă că raportul sexual cu partea vătămată a avut loc prin constrângere, iar revenirea părţii vătămate asupra declaraţiile iniţiale, în faţa instanţei este infirmată de celelalte probe.

Apărătorul recurentului intimat inculpat, având cuvântul cu privire la recursul parchetului a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârilor pronunţate în cauză, apreciindu-le ca fiind legale şi temeinice. În acest sens a arătat că declaraţia inculpatului dată nemijlocit în faţa instanţei este cea care corespunde adevărului, fiind reţinută de instanţe în mod corect, iar raportul medico - legal nu s-a efectuat imediat după săvârşirea faptei, astfel că, în mod corect, instanţele nu au reţinut agravante solicitată de parchet.

În susţinerea recursului inculpatului a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că din probe nu a rezultat că inculpatul ar fi săvârşit raportul sexual cu partea vătămată.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului şi dispunerea prevederilor art. 81 C. pen., referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, prin acordarea unei mai mari eficienţe datelor personale ale inculpatului.

Apărătorul intimatului inculpat Z.C.M. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de către parchet, apreciind că ambele instanţe au cântărit probele administrate în cauză, că partea vătămată a revenit asupra declaraţiei date, aşa încât gradul de participaţie şi poziţia părţii vătămate au avut un rol important, iar referitor la recursul intimatului inculpat, lasă la apreciere soluţia ce se va pronunţa.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la recursul intimatului inculpat a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, susţinând că probele nu au o valoare dinainte stabilită, astfel că declaraţia părţii vătămate care la 13 ani nu avea discernământ, ci o atitudine oscilantă oferea judecătorului împrejurări esenţiale referitoare la săvârşirea faptei, iar cu privire la reducerea pedepsei a arătat că aceasta a fost just individualizată în raport cu toate criteriile legale şi în raport şi cu încadrarea juridică a faptei comise.

În ultimul cuvânt, recurentul intimat inculpat G.M.I. a arătat că este nevinovat.

În ultimul cuvânt, intimatul inculpat Z.C.M. a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de recurentul intimat inculpat G.M.I., împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele de recurs, aşa cum au fost precizate oral, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul parchetului şi art. 385⁹ pct. 18 şi 14 din acelaşi cod, referitor la recursul intimatului inculpat, Înalta Curte constată că recursurile parchetului şi intimatului inculpat sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţa de apel în mod corect şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen a stabilit vinovăţia inculpaţilor G.M.I. şi Z.C.M. în săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., ca urmare a unei judicioase schimbări a încadrări juridice, potrivit art.334 C. proc. pen., efectuată de prima instanţă, din infracţiunea iniţială pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, respectiv aceea de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte constată că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că actele sexuale, concretizate în raporturi sexuale normale, anale şi orale, pe care inculpatul G.M.I. şi respectiv raporturi sexuale normale şi orale, pe care inculpatul Z.C.M. le-au întreţinut cu partea vătămată minoră P.A.C.M.L., în vârstă de 13 ani, fără constrângerea acesteia, în ziua de 23 septembrie 2007, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., comisă de fiecare inculpat.

Înalta Curte, la rândul său a examinat critica formulată de parchet în recurs cu privire la greşita încadrare juridică, prin raportare la propria evaluare asupra mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, atât în faza urmăririi penale, cât şi a judecăţii, în primă instanţă şi în apel, respectiv declaraţiile părţii vătămate P.A.C.M.L. (filele 19-24 dosarul parchetului, filele 58-59; 115 dosarul tribunalului, declaraţia olografă a părţii vătămate de la fila 123 dosarul tribunalului şi filele 69-70 dosarul curţii de apel), declaraţiile martorilor D.E. (filele 28-30 dosarul parchetului, fila 77 dosarul tribunalului), D.F.V. (filele 31-33 dosarul parchetului, fila 76 dosarul tribunalului), D.I. (filele 34-35 dosarul parchetului, fila 101 dosarul tribunalului), M.G. (filele 36-37 dosarul parchetului, fila 115 dosarul tribunalului şi fila 96 dosarul curţii de apel), P.N.R. (fila 38 dosarul parchetului, fila 113 dosarul tribunalului şi fila 106 dosarul curţii de apel), T.M.C. (fila 39 dosarul parchetului, fila 114 dosarul tribunalului), C.C. (fila 40 dosarul parchetului, fila 102 dosarul tribunalului), B.G. (fila 78 dosarul tribunalului), declaraţiile învinuitului R.Ş.A. (filele 96-98; 100-101 dosarul parchetului), declaraţiile în calitate de martor a lui R.Ş.A. (fila 112 dosarul tribunalului), declaraţia martorului S.O. (fila 124 dosarul tribunalului), alte înscrisuri din dosarul de urmărire penală, declaraţiile inculpatului G.M.I. (filele 48-49; 51-52; fila 60 dosarul tribunalului şi fila 8 dosarul curţii de apel) declaraţiile inculpatului Z.C.M. (filele 80-81; 83-84 dosarul parchetului, fila 61 dosarul tribunalului şi fila 7 dosarul curţii de apel), cu referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi privind pe inculpaţii G.M.I. (filele 92-96 dosarul tribunalului) şi Z.C.M. (filele 97-100 dosarul tribunalului) cu raportul de constatare medico - legală cu nr. 821 din 22 noiembrie 2007 întocmit de Serviciul de Medicină Legală, judeţul Mehedinţi (filele 48-49 dosarul tribunalului), fotocopiile unor acte medicale privind pe partea vătămată (filele 75-90 dosarul curţii de apel).

Astfel, declaraţiile părţii vătămate minore P.A.C.M.L. în care aceasta a avut o poziţie nuanţată cu privire la derularea împrejurărilor faptice, încercând să înlăture răspunderea penală a inculpatului G.M.I., deşi în declaraţia olografă aflată la fila 123 dosarul tribunalului a arătat în mod expres că a întreţinut raporturi sexuale normale şi anale cu inculpatul G.M.I., relatând în mod constant faptul că i-a însoţit pe inculpaţii G.M.I. şi Z.C.M. la locuinţa acestuia din urmă, în scopul de a bea cafea şi a asculta muzică, acceptând de bună voie să-i însoţească, deşi cunoştea că acesta din urmă are o fire violentă, bătându-se cu mai mulţi oameni, tineri din sat, afirmând că avea încredere în vărul său inculpatul G.M.I. şi nu s-a opus la întreţinerea raporturilor intime, se coroborează cu declaraţiile inculpatului Z.C.M., care a relatat cum partea vătămată i-a însoţit, că a văzut personal cum inculpatul G.M.I. întreţinea raporturi sexuale cu partea vătămată, că la rândul său a întreţinut raporturi sexuale normale şi orale cu aceasta fără ca ea să se opună, iar în prezenţa inculpaţilor G.M.I. şi Z.C.M., partea vătămată a întreţinut raporturi sexuale orale cu martorul R.Ş.A., cu declaraţiile martorului R.Ş.A., care a relatat că inculpatul G.M.I. l-a chemat la locuinţa inculpatului Z.C.M. spunându-i că acolo se află şi o fată, precum şi faptul că poate să întreţină raporturi sexuale cu aceasta, că i-a văzut personal pe inculpatul Z.C.M. şi pe partea vătămată întreţinând raporturi sexuale normale, că partea vătămată i-a propus raporturi sexuale cu ea, acceptând doar de a avea raporturi orale, la întreţinerea acestora asistând inculpatul Z.C.M., precum şi cu raportul de constatare medico-legală din ale cărui concluzii rezultă că „1. Numita P.A.M.L. prezintă o deflorare veche; 2. Prezenţa spermatozoizilor în secreţia vaginală şi leziunea de violenţă de la nivelul organelor genitale atestă un raport sexual normal recent; 3. Leziunile de la nivelul anusului atestă un raport sexual anal recent; 4. Prezenţa spermatozoizilor în secreţia bucală atestă un raport sexual oral recent.; 5. Prezintă leziuni de violenţă produse prin zgâriere şi compresiune cu mâna.; 6. Pot data din 23/24 septembrie 2007; 7. Leziunile de violenţă nu necesită zile de îngrijiri medicale."

De asemenea, declaraţiile martorelor D.E.A., B.G. se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate P.A.M.C.L., în sensul că aceasta a acceptat să meargă la locuinţa inculpatului Z.C.M.

Împrejurările relatate de către partea vătămată în declaraţiile de la urmărirea penală că ar fi fost ameninţată cu un cuţit nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, iar aceea că i-ar fi fost teamă, ceea ce ar fi determinat-o să accepte întreţinerea de raporturi intime cu inculpaţii, este infirmată de comportamentul acesteia de a merge de bună voie în locuinţa unei persoane, despre care cunoştea că ar fi violentă, la inexistenţa vreunei opuneri fizice la întreţine raporturi sexuale cu inculpaţii, în condiţiile în care partea vătămată prezenta o deflorare veche, iar leziunile de violenţă atestate medico-legal nu au necesitat zile de îngrijiri medicale.

Aşadar, Înalta Curte consideră că materialul probator administrat în cauză nu a dovedit existenţa constrângerii părţii vătămate în a întreţine raporturi sexuale cu inculpaţii, aceasta neopunându-se fizic, în condiţiile în care prezenta o deflorare veche, raporturile sexuale normale, anale şi orale recente, fiind atestate medico-legal, iar leziunile evidenţiate nu necesitau îngrijiri medicale, aşa încât actele sexuale comise de inculpaţii G.M.I. şi Z.C.M. cu partea vătămată P.A.M.C.L., în vârstă de 13 ani, întrunesc conţinutul incriminator al infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. şi nu infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) raportat la art. 197 alin. (3) teza I C. pen.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază critica parchetului ca fiind nefondată şi inaplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 ⁹ pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate examina solicitarea formulată în concluziile orale de către reprezentantul M.P. referitoare la majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor, întrucât, pe de-o parte, nu a fost însuşită critica privind schimbarea încadrării juridice pentru argumentele menţionate, iar, pe de altă parte nu s-a precizat oral în mod expres un motiv de recurs distinct cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor.

Referitor la recursul declarat de recurentul intimat inculpat G.M.I., Înalta Curte consideră că acesta este nefondat.

Din analiza cauzei a rezultat că în mod judicios instanţa de apel a stabilit vinovăţia inculpatului G.M.I. în săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte, la rândul său, din propria sa evaluare asupra tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, aşa cum, de altfel, s-a arătat şi în considerentele la recursul declarat de parchet a apreciat că a fost dovedită în cauză, contribuţia concretă a inculpatului G.M.I. concretizată în aceea de a întreţine raporturi sexuale normale, anale şi orale cu partea vătămată minoră în vârstă de 13 ani, P.A.M.C.L., fără ca aceasta să se opună fizic, cunoscând vârsta acesteia şi în consecinţă, având reprezentarea urmărilor faptei comise pe care a şi urmărit-o, acţionând cu intenţie directă.

Apărarea recurentului intimat inculpat G.M.I., în sensul că nu a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată minoră, nu poate fi avută în vedere, deoarece chiar în declaraţiile iniţiale ale acesteia şi mai ales în declaraţia olografă aflată la dosarul primei instanţe a menţionat că a întreţinut raporturi sexuale cu inculpatul, care se coroborează cu declaraţiile inculpatului Z.C.M. şi ale martorului R.Ş.A., care fie, în cazul primului a văzut personal cum partea vătămată întreţinea raporturi sexuale cu inculpatul G.M.I., fie i s-a relatat martorului de către inculpatul G.M.I. că a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată minoră şi că la rândul său este chemat la locuinţa inculpatului Z.C.M. pentru a întreţine raporturi sexuale.

Astfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, partea vătămată P.A.C.M.L., în prezenţa mamei sale(filele 19-24 dosarul parchetului ) a arătat că „… G.M. mi-a spus să stau în genunchi şi m-a obligat să întreţin raport sexual oral o singură dată. După ce a ejaculat m-a pus să stau pe spate pe o pătură ce se afla pe un pat şi a întreţinut raport sexual normal cu mine o singură dată până când a ejaculat din nou. Arăt faptul că G.M. m-a obligat să mă întorc pe burtă, moment în care m-a penetrat anal de mai multe ori. De fapt în anusul meu a ejaculat…".

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă (fila 61 dosarul tribunalului), inculpatul Z.C. a menţionat „…Înainte de a pleca însă inculpatul a trimis pe numitul C.C. să o cheme pe partea vătămată care se afla şi ea la nuntă cu mai multe fete să vină să ne însoţească la mine acasă. Partea vătămată a venit ne-a cerut un răgaz să anunţe fetele cu care era că merge la mine acasă, după care s-a întors şi toţi trei, adică eu, inculpatul G. şi partea vătămată am plecat la domiciliul meu. Când inculpatul G. a trimis pe numitul C. să o aducă pe partea vătămată pentru a o invita la cafea, de faţă a fost şi R.Ş. Când am ajuns în domiciliul meu, m-am dus şi am făcut cafeaua şi când m-am întors cu cafeaua i-am găsit pe cei doi întreţinând raporturi sexuale. G. mi-a spus să plec din cameră şi să aştept până mă cheamă el. Eu am făcut acest lucru şi la un moment dat m-a strigat, iar în momentul în care am intrat în cameră i-a spus părţii vătămate să mă rezolve şi pe mine. Partea vătămată a spus să o ducă mai repede acasă şi nu s-a opus la a întreţine relaţii sexuale cu mine. Menţionez că am întreţinut cu aceasta relaţii sexuale obişnuite normale, dar şi relaţii sexuale orale. În această perioadă inculpatul G. a părăsit camera şi a revenit mai târziu cu numitul R.Ş. I-a zis şi lui R. să întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată şi în prezenţa noastră a tuturor partea vătămată a întreţinut relaţii sexuale orale cu numitul R.Ş. După aceasta partea vătămată s-a îmbrăcat, de fapt, în prealabil eu am adus o sticlă de vin la cererea inculpatului G. care a băut de vreo două ori din ea şi după aceea a dus-o pe partea vătămată acasă. Când am ajuns la poartă inculpatul G. a plecat cu partea vătămată pe care spunea că o va duce acasă. Eu şi numitul R. am plecat la nuntă, după ce în prealabil inculpatul G. ne-a spus la toţi să nu spunem la nimeni ceea ce s-a întâmplat în domiciliul meu. Eu nu înţeleg de ce partea vătămată îşi modifică astăzi poziţia procesuală şi spune că a avut relaţii sexuale doar cu mine şi nu şi cu inculpatul G.M. De fapt la plecare nu numai inculpatul, G. ne-a cerut să nu spunem la nimeni ce s-a întâmplat ci şi partea vătămată a spus să nu spunem pentru a nu se auzi prin sat."

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă(fila 112 dosarul tribunalului), martorul R.Ş.A. a precizat că " Declar că în luna octombrie a anului trecut m-am întâlnit cu cei doi inculpaţi în după amiaza zilei de duminică şi am mers şi am băut un suc, după care eu m-am dus la o nuntă. La vreo două, trei ore după aceasta, a venit după mine la nuntă inculpatul G. şi m-a chemat să mergem acasă la inculpatul Z., unde îmi spunea că se află şi o fată şi mi-a spus că, pot să am relaţii sexuale cu aceasta. Când am ajuns acasă la Z., am intrat într-o cameră unde am văzut-o pe partea vătămată şi pe Z. în timp ce întreţineau relaţii sexuale normale. Eu am rămas în cameră şi G. a ieşit să fumeze o ţigară. După ce a întreţinut relaţii sexuale cu Z., partea vătămată mi-a propus să întreţin şi eu relaţii sexuale orale. Inculpatul Z. a rămas în cameră în această perioadă şi ulterior a venit şi G. care a luat-o pe partea vătămată să o ducă acasă că este târziu. În drum spre casa lui Z., inculpatul G. mi-a povestit că a avut şi el relaţii sexuale cu partea vătămată. Ambii inculpaţi mi-au povestit că au avut relaţii sexuale normale şi orale cu partea vătămată. Nici unul dintre inculpaţi nu mi-au povestit că ar fi avut raporturi anale cu partea vătămată. La plecare din domiciliul inculpatului Z., la poartă la acesta, partea vătămată ne-a rugat să nu mai spunem la nimeni ce s-a întâmplat în seara respectivă. Când i-am găsit pe partea vătămată şi inculpatul Z. având relaţie sexuală erau detaşaţi şi râdeau. Aşa cum am relatat partea vătămată mi-a spus că putem avea raporturi sexuale şi cât am stat acolo în cameră inculpatul G. nu m-a ameninţat în vreun fel."

Totodată, declaraţiile la care s-a făcut referire se coroborează şi cu concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 821 din 22 noiembrie 2007 întocmit de Serviciul de Medicină Legală, judeţul Mehedinţi (filele 48-49 dosarul tribunalului ), care au mai fost arătate şi care atestă raporturile recente normale, anale şi orale pe care le-a întreţinut partea vătămată şi leziunile produse, ce nu au necesitat zile de îngrijiri medicale.

În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte consideră primul motiv de recurs invocat de către recurentul intimat inculpat G.M.I. referitor la nevinovăţia sa în comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa, ca fiind nefondat, deoarece materialul probator administrat, din conţinutul căruia au fost evidenţiate declaraţiile mai sus a evidenţiat contribuţia inculpatului concretizată în aceea că a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată minoră P.A.C.M.L., cu acordul acesteia, având reprezentarea rezultatului faptei comise, pe care l-a urmărit, acţionând cu intenţie directă, aşa încât s-a dovedit că a săvârşit în calitate de autor, infracţiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.

Astfel, Înalta Curte apreciază că între percepţia materialului probator administrat de către instanţa de apel şi soluţia pronunţată nu există vădite şi esenţiale neconcordanţe, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 385 ⁹pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte consideră că nici critica formulată în subsidiar referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate, nu poate fi reţinută, întrucât în ceea cel priveşte pe inculpatul G.M.I., a fost făcută o corectă adecvare cauzală a tuturor criteriilor general.

prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei comise, de valoarea socială atinsă prin infracţiunea săvârşită, de circumstanţele concrete în care a participat, inculpatul fiind iniţiatorul acţiunii infracţionale, dar şi de circumstanţele personale, respectiv atitudine nesinceră, perspective scăzute de reintegrare în societate, potrivit referatului de evaluare întocmit în cauză de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi (filele 92-96 dosarul tribunalului), din care a rezultat că „…inculpatul este o persoană care se antrenează frecvent în evenimente violente, prezintă agresivitate, impulsivitate, nervozitate şi autocontrol deficitar…G.M.I. are antecedente penale, fiind condamnat definitiv în 2006 de Judecătoria Vînju Mare la 200 lei amendă penală pentru lovire sau alte violenţe….Este de remarcat că pe tot parcursul derulării interviului G.M. a avut o atitudine nepotrivită şi a uzitat deseori un limbaj vulgar, indecent şi expresii licenţioase…apreciez că inculpatul G.M. prezintă perspective scăzute de reintegrare în societate. În această apreciere am ţinut cont în special de prezenţa antecedentelor penale, conduita violentă anterioară a tânărului, capacitatea redusă de promovare a schimbării, anturajul infracţional, trăsăturile sale negative de personalitate agravate de abuzul de alcool şi lipsa empatiei faţă de victimă şi prejudiciul produs acesteia…"

Înalta Curte consideră cuantumul pedepsei principale aplicate, orientat către minimul legal ( pedeapsă de la 3 ani la 10 ani închisoare, ca pedeapsă principală prevăzută de lege pentru art. 198 alin. 1 C. pen. ), respectiv de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, că este singurul în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate, dar şi educativ al pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului G.M.I. şi resocializării sale pozitive viitoare.

Aşadar, pedeapsa principală aplicată inculpatului, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, reflectă evaluarea plurală a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, precum şi principiul proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului.

Înalta Curte consideră critica formulată privind greşita individualizare a pedepsei principale aplicată inculpatului G.M.I., ca fiind nefondată, întrucât nu se poate acorda o eficienţă mai mare circumstanţelor personale ale inculpatului, deoarece acestea nu ar putea prevala în apreciere, în raport cu celelalte criterii mai sus arătate şi avute în vedere, în mod plural, iar modalitatea suspendării condiţionate nu poate fi aplicată, faţă de cuantumul pedepsei stabilite, mai mare decât cuantumul legal impus de aplicarea modalităţii arătate, în art. 81 C. pen., aşa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 ⁹pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele mai sus menţionate, Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 ⁹alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 ¹⁵pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi recurentul intimat inculpat G.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 158 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicată recurentului intimat inculpat G.M.I., durata reţinerii şi a arestării preventive de la 24 septembrie 2007 la 12 martie 2009, iar pentru intimatul inculpat Z.C.M., durata reţinerii din data de 1 octombrie 2007 şi a arestării preventive, de la 9 octombrie 2007 la 12 martie 2009.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatului inculpat Z.C.M., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul M.J.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul intimat inculpat G.M.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi recurentul intimat inculpat G.M.I. împotriva Deciziei penale nr. 158 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicată recurentului intimat inculpat G.M.I., durata reţinerii şi a arestării preventive de la 24 septembrie 2007 la 12 martie 2009, iar pentru intimatul inculpat Z.C.M., durata reţinerii din data de 1 octombrie 2007 şi a arestării preventive, de la 9 octombrie 2007 la 12 martie 2009.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatului inculpat Z.C.M., în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul M.J.

Obligă recurentul intimat inculpat G.M.I. la plata sumei de 800 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 martie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 838/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 929/2009. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 878/2009. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 878/2009. Penal