ICCJ. Decizia nr. 947/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 947/2009

Dosar nr. 27456/3/2008

Şedinţa publică din 17 martie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1255 din 23 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpatul Z.G., fiul lui D. şi D., născut la data de 17 noiembrie 1981 în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, sector 3, la pedeapsa închisorii de 10 ani şi 3 luni.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 iunie 2008 la zi.

În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităţilor de 0,37 grame substanţă care conţine heroină şi 0,11 grame substanţă care conţine heroină, rămase din probele litigiu, în vederea distrugerii.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţa a reţinut, în esenţă, că la data de 18 februarie 08, lucrătorii de poliţie din cadrul D.G.P.M.B. – B.C.C.O. - sector 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca numiţii A.C. zis C., Ş.V. zis R., M. şi D.A.R. zis S. erau implicaţi în traficul de droguri de mare risc, respectiv heroină.

În urma investigaţiilor întreprinse, a reieşit că numitul Ş.V. zis R. comercializa heroină, atât prin intermediul numitului M. şi a concubinei acestuia, cât şi prin intermediul inculpatului Z.G.

La datele de 26 februarie 2008 şi 28 februarie 2008, colaboratorul cu nume de cod Ş.M. a cumpărat de la numitul Ş.V. zis R., prin intermediul inculpatului Z.G., cantităţile de 0,42 şi 0,16 grame substanţă care conţine heroină, plătind suma de 400 lei provenită din fondurile M.I.R.A.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului Z.G. au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesele-verbale de sesizare din oficiu, de investigaţii şi supravegheri, de redare a rapoartelor întocmite de investigatorul cu nume de cod C.G., de redare a declaraţiilor colaboratorului cu nume de cod Ş.M., de redare a convorbirilor directe purtate de colaboratorul Ş.M. cu numitul Ş.V. şi cu inculpatul Z.G., suporturile optice ce conţin înregistrările audio-video în mediu ambiental a convorbirilor directe, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice, dovezile de predare la camera de corpuri delicte, declaraţiile martorului C.V., precum şi declaraţiile inculpatului Z.G.

Fiind audiat, atât pe parcursul urmăririi penale cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 294 din 4 decembrie 2008 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Z.G. împotriva sentinţei penale nr. 1255 din 23 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.

Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpatul pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei aplicate, cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen., având în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi cele personale ale sale, arătând că era consumator de droguri, a avut o atitudine sinceră, a recunoscut comiterea faptei şi a ajutat la aflarea adevărului.

Recursul este nefondat.

Analizând Decizia atacată prin prisma motivului invocat de inculpat, susţinut de altfel şi în apel, Curtea constată că hotărârea instanţei de control judiciar prin care s-a menţinut sentinţa instanţei de fond, este legală şi temeinică, la stabilirea pedepsei avându-se în vedere gradul de pericol social al acestui gen de fapte, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, recrudescenţa lor, atitudinea inculpatului, circumstanţele personale ale acestuia, şi nu în ultimul rând de împrejurarea că inculpatul este recidivist postexecutoriu, aspecte faţă de care se apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se justifică reaprecierea cuantumului acesteia şi nici aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen.

Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.G. împotriva Deciziei penale nr. 294 din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 23 iunie 2008 la 17 martie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 947/2009. Penal