ICCJ. Decizia nr. 961/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 961/2009
Dosar nr. 5484/2/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 274 din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, cererea de reabilitare formulată de condamnatul B.G.
Petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.
S-a reţinut că, la data de 17 septembrie 2008, petentul B.G. a solicitat instanţei reabilitarea sa judecătorească, arătând că a fost condamnat, la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin sentinţa penală nr. 14 din 12 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă la 3 februarie 2003, prin Decizia penală nr. 509 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pedeapsa aplicată a fost constatată graţiată potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 137/1997.
Prin cererea formulată, condamnatul a susţinut că îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 135 şi 136 C. pen., pentru acordarea reabilitării judecătoreşti.
Instanţa de fond a constatat însă că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea cererii, întrucât petiţionarul nu a achitat despăgubirile la care a fost obligat, cerinţă legală obligatorie prevăzută de art. 137 alin. (1) lit. d) C. pen.
Petiţionarul a susţinut că părţile civile nu au insistat în executarea despăgubirilor civile şi că datoriile s-au stins prin prescripţie.
Instanţa a constatat că aceste susţineri nu pot fi primite întrucât părţile civile nu au renunţat în mod expres la despăgubiri, iar petentul nu a invocat imposibilităţi obiective de plată a acestora; cât priveşte intervenţia prescripţiei, aceasta nu poate echivala cu achitarea despăgubirilor, motiv pentru care cererea de reabilitare a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs condamnatul B.G. care a solicitat admiterea, casarea hotărârii atacate şi pe fond, admiterea cererii şi dispunerea reabilitării judecătoreşti, arătând că sunt îndeplinite cerinţele art. 137 alin. (1) C. pen. şi că a făcut dovada achitării despăgubirilor civile, a bunei conduite şi a îndeplinirii termenului prevăzut de lege pentru acordarea reabilitării.
Verificând hotărârea atacată potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 135 C. pen., cel condamnat, la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, poate fi reabilitat, la cerere, de instanţa judecătorească, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate.
În caz de graţiere totală sau de graţiere a restului de pedeapsă, termenul arătat se calculează de la data actului de graţiere.
Înalta Curte constată că termenul pentru acordarea reabilitării judecătoreşti în cazul condamnatului B.G. este de 4 ani şi 9 luni şi curge de la data de 25 iulie 1997, data intrării în vigoare a Legii privind graţierea unor pedepse nr. 137/1997, fiind împlinit la 25 aprilie 2002.
Art. nr. 137 C. proc. pen., prevede celelalte condiţii legale pentru admiterea cererii de reabilitare, respectiv, condamnatul să nu fi suferit o nouă condamnare în intervalul de timp arătat, să aibă asigurată existenţa prin muncă sau mijloace oneste, să fi avut o bună conduită şi să fi achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat.
Înalta Curte constată că petiţionarul B.G. nu a mai fost condamnat, este angajat ca lector universitar la o instituţie de învăţământ superior, a prezentat o caracterizare din care rezultă că a avut o bună conduită în societate şi a depus dovezi concludente de achitare integrală a cheltuielilor de judecată şi a despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat (proces-verbal de constatare achitare debit din 16 martie 2009, însoţit de recipisele bancare de consemnare a plăţilor) depuse în faţa instanţei de recurs la data de 7 martie 2009.
Înalta Curte constată că prin hotărârea judecătorească de condamnare, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 509 din 3 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, petentul B.G. nu a fost obligat la despăgubiri civile, ci numai la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Obligarea sa la despăgubirile civile la care face referire instanţa de fond revine din sentinţa penală nr. 8 din 28 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3563 din 25 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 10 lit. g) C. pen., cu referire la art. 122, 124 C. pen., iar acesta a fost obligat să plătească despăgubirile civile unui număr de şapte părţi civile.
În conformitate cu cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de reabilitare formulată de condamnatul B.G.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 8 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de condamnatul B.G., va casa sentinţa nr. 274 din 30 octombrie 2008 şi rejudecând, în baza art. 135, 136 şi 137 C. pen., va admite cererea de reabilitare şi va dispune reabilitarea judecătorească a acestuia faţă de condamnarea de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 14 din 12 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia nr. 509 din 3 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de condamnatul B.G. împotriva sentinţei penale nr. 274 din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală atacată şi rejudecând, admite cererea formulată şi dispune reabilitarea judecătorească a petiţionarului B.G. faţă de condamnarea de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 14 din 12 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 509 din 3 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 959/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3563/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
