ICCJ. Decizia nr. 1005/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1005/2010
Dosar nr. 2237/1/2010
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 martie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în temeiul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, după ascultarea persoanei solicitate I.S., a dispus arestarea acesteia pe o durată de 5 zile, procedând în acest mod la punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia şi stabilind noul termen de judecată la 17 martie 2010.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Constată că prin sesizarea înregistrată la această instanţă, sub nr. 323/57/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile faţă de persoana solicitată I.S., în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare italiene la data de 30 iunie 2009, aceasta fiind cercetată în Italia pentru comiterea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 81, 110 şi 629 C. pen. italian, constând în aceea că, în complicitate cu numita H.E.T. au constrâns, prin ameninţare, un preot italian să le dea mai multe sume de bani (în total 200.000 euro), în caz contrar ameninţând că vor divulga un film video, în care preotul ar apărea întreţinând relaţii sexuale cu I.S.
Se constată că a fost înaintată Curţii semnalarea transmisă prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol, cu nr. 1806883/10/PM din 10 martie 2010, prin care se solicită declanşarea procedurilor prevăzute de art. 883 şi 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi a arestării persoanei solicitate I.S. în vederea transmiterii de către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare.
Persoana solicitată a luat cunoştinţă despre motivul prezentării sale în faţa instanţei şi nu a formulat obiecţiuni cu privire la identitate.
Se constată că a fost înaintată Curţii doar semnalarea transmisă prin Interpol, urmând ca mandatul european de arestare să fie prezentat la solicitarea Parchetului.
Pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la urmărirea penală, Curtea apreciază întemeiată solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, sens în care, în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, va dispune arestarea acesteia pe o perioadă de 5 zile, cu începere de la 13 martie 2010 până la 17 martie 2010.
Având în vedere lipsa de la dosar a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare italiene, instanţa constată că se impune acordarea unui nou termen de judecată, motiv pentru care,
Împotriva încheierii, persoana solicitată I.S. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- persoana solicitată a fost prezentă personal la judecarea punerii în executare a mandatului european de arestare (pag. 1 a încheierii), beneficiind de asistenţa juridică a unui apărător (pag. 1 a încheierii);
- cu ocazia ascultării de către judecătorul Curţii de Apel Alba Iulia, persoana solicitată nu a contestat aspectele privind identitatea sa, ca fiind persoana menţionată în mandatul european de arestare şi a declarat expres că este de acord cu luarea măsurii arestării în cursul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare (f. 13, dosar recurs).
Recursul persoanei solicitate I.S. va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Prin Legea nr. 302/2004, statutul român a implementat în legislaţia internă Decizia cadru nr. 584/JAI/2002. În preambulul acestei decizii cadru se menţionează, printre altele, următoarele:
- mandatul de arestare european constituie prima concretizare, în domeniul dreptului penal, a principiului recunoaşterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat drept „piatra de temelie" a cooperării (paragraful 6);
- mecanismul mandatului european de arestare se bazează pe un grad ridicat de încredere între statele membre (paragraful 10).
Revenind la legislaţia aplicabilă în prezenta cauză, se reţine că potrivit art. 77 din Legea nr. 302/2004, completată şi modificată, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Această dispoziţie dă consistenţă noţiunii de spaţiu juridic comun european (pentru statele membre ale U.E.). În cauză, România este stat de executare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare competente din Italia pentru fapte săvârşite pe teritoriul statului respectiv.
Faptele pentru care s-a emis mandatul european de arestare constituie infracţiuni şi potrivit legii române.
În condiţiile în care persoana solicitată I.S. a fost de acord cu luarea măsurii arestării pe durată de 5 zile în cursul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, revenirea acesteia asupra manifestării sale de voinţă – prin solicitarea de punere în libertate, corelată cu luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, în lipsa invocării şi dovedirii unor motive ulterioare luării respectivei măsuri, motive care să sugereze imperativul unei astfel de modificări a hotărârii judecătoreşti atacate – apare ca neîntemeiată.
În final, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut corect, şi a motivat corespunzător, că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru luarea măsurii arestării (pag. 2 a încheierii).
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte – în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. – va respinge, ca nefondat, recursul persoanei solicitate.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată I.S. împotriva încheierii din 12 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 323/57/2010.
Obligă recurentul persoană solicitată să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1927/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1932/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
