ICCJ. Decizia nr. 1389/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1389/2010
Dosar nr. 6485/121/2008
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 157/ 18 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia penală, s-au dispus următoarele:
A condamnat pe inculpatul D.N.( fiul lui G. şi S., cetăţean român, în prezent deţinut în Penitenciarul Galaţi) la pedeapsa principală de 8 (opt ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) ) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) ) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 71 C. pen. aplică inculpatului D.N. pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a) ) teza II şi lit. b) C. pen.
A menţinut măsura arestării preventive a inculpatului D.N. şi, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din durata pedepsei reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 21 august 2008 la zi.
A condamnat pe inculpata D.D.( fostă V., fiica lui G. şi E., fără antecedente penale), la pedeapsa de (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) ) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) ) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. 3 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatei D.D. pedeapsa accesorie a interzis drepturile prev de art. 64 lit. a) ) teza II şi lit. b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatei D.D. reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 21 august 2008 şi până la data de 15 octombrie 2008, inclusiv.
În baza disp. art. 861 C. pen., art. 862 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, precum şi a pedepsei accesorii, aplicate inculpatei D.D. pe durata unui termen de încercare de 6 (şase) ani.
Conform art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata D.D. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere :
- să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi, la datele fixate de acest serviciu;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
A atras atenţia inculpatei D.D. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Măsura obligării de a nu părăsi localitatea Tuluceşti, judeţul Galaţi, fără încuviinţarea Tribunalului Galaţi, precum şi obligaţiile aferente, luată prin încheierea de şedinţă din data de 9 octombrie 2008 faţă de inculpata D.D. subzistă până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
A dispus confiscarea sumei de 12.660 euro, în echivalent RON la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, de la inculpaţii D.N. şi D.D..
A menţinut măsura asiguratorie luată în cauză, respectiv sechestrul asupra sumei de 5.000 RON dispus prin ordonanţa nr. 111/D/P/2008 din 27 august 2008 a D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Galaţi (filele 397-399 dosar urmărire penală).
A respins cererea de restituire bunuri formulată de inculpaţii D.N. şi D.D..
În baza art. 191 al 1,2 Cpr.pen. obligă pe inculpaţii D.N. şi D.D. la plata a câte 1500 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 111/ D/ P/ 2008 din 30 septembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată Terorism - biroul teritorial Galaţi s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţilor. D.N. şi D.D. pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic -persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a)din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce priveşte comiterea infracţiunilor de furt calificat şi instigare la furt calificat, de către inculpaţii D.N. şi D.D. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.
De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de respectare a regimului armelor şi muniţiilor, de către făptuitorul I.N. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ.
S-a mai dispus menţinerea sechestrului asiguratoriu asupra sumei de 5.000 RON instituită la data de 27 august 2008.
Examinând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele.
Inculpaţii D.N. şi D.D. sunt soţi, ambii locuind în casa părinţilor inculpatului din comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi.
Începând cu anul 2001, inculpatul D.N. s-a stabilit în Italia, în localitatea Arezzo, unde în scurt timp a sosit şi soţia acestuia, inculpata D.D.
Întrucât nu ştie carte şi nu avea nici o specializare, inculpatul D.N. şi-a câştigat existenţa în Italia în special prin comiterea unor sustrageri de bunuri, pe care ulterior le valorifica către diferite persoane, inclusiv cetăţeni români stabiliţi în Italia. La comiterea acestor sustrageri de bunuri a participat în mod activ şi inculpata D.D., după sosirea acesteia în Italia.
Întrucât inculpatul nu avea posibilitatea să închirieze sau să deţină o locuinţă pe teritoriul Italiei, inculpata D.D. a fost cea care a închiriat în decursul timpului, în mod succesiv, două imobile pe raza localităţii Arezzo.
Deoarece veniturile obţinute în modalitatea descrisă mai sus erau insuficiente, inculpaţii fiind hotărâţi să construiască o casă în curtea părinţilor inculpatului, cei doi au luat hotărârea infracţională de a racola diferite persoane de pe raza comunei Tuluceşti, judeţul Galaţi, pe care apoi să le transporte în Italia, unde urmau să le exploateze atât prin însuşirea tuturor veniturilor obţinute de aceste persoane ca urmare a muncii prestate, cât şi prin obligarea acestor persoane la comiterea de infracţiuni.
Inculpaţii s-au orientat spre racolarea din România a unor persoane cu venituri mici şi care doreau să-şi găsească de lucru în străinătate, ori către persoane care comiseseră infracţiuni pe teritoriul României, acestea fiind pretabile să comită acelaşi gen de fapte şi pe teritoriul Italiei.
Metoda de racolare a victimelor era aceea a propunerii găsirii unor locuri de muncă bine plătite în Italia, iar pentru determinarea victimelor inculpaţii se ofereau să le suporte acestora toate cheltuielile de transport, cazare şi alimentaţie, până la câştigarea primului salariu, când victimele ar fi trebuit să le restituie acestora cheltuielile efectuate.
După ce erau racolate, victimele erau transportate în Italia, în majoritatea cazurilor cu ajutorul martorului I.N., cumătrul celor doi inculpaţi. În Italia, victimele traficului de persoane erau cazate în locuinţa închiriată de inculpata D.D., în condiţii total improprii, intr-un imobil cu două camere, în care pe lângă inculpaţi şi victime mai locuiau alţi doi fraţi ai inculpatului, o nepoată minoră a inculpatei, precum şi copilul minor al celor doi inculpaţi.
La scurt timp de la sosirea în Italia, inculpaţii pretindeau de la victime să le restituie datoriile, constând în cheltuielile de transport, cazare şi alimentaţie, fapt imposibil de realizat întrucât victimele plecau din România în baza înţelegerii descrise mai sus, pe care o aveau cu cei doi inculpaţi.
În aceste condiţii, inculpaţii obligau victimele, fie să lucreze în mod ocazional fără a fi respectate cele mai elementare norme ce reglementează munca în străinătate, fie să comită diferite infracţiuni, în special, sustrageri de bunuri care ulterior erau valorificate de inculpaţii D.N. şi D.D. în folosul lor exclusiv.
Pentru a determina victimele traficului să muncească în folosul lor propriu, ori să accepte sa participe la comiterea de infracţiuni, inculpaţii au folosit diferite „tehnici", respectiv: deposedarea victimelor de documentele de identificare, exercitarea de violenţe ori şantaj. De asemenea aceştia profitau şi de prezenţa în imobil a celor doi fraţi ai inculpatului, respectiv martorul C.G. şi numitul D.S., fiind conştienţi că victimele nu ar fi opus nici un fel de rezistenţă, pe considerentul că cei doi fraţi ai inculpatului ar fi intervenit în favoarea acestuia, în cazul iscării unui conflict.
În aceste circumstanţe, având în vedere că se aflau într-o ţară străină, fără posibilităţi de a se întreţine, ori fără documente de identitate, victimele acceptau să lucreze în folosul exclusiv al celor doi inculpaţi, ori să participe la comiterea de infracţiuni de pe urma cărora profitau doar inculpaţii.
O parte a bunurilor obţinute de pe urma comiterii de infracţiuni erau valorificate de cei doi inculpaţi direct în Italia, prin vânzarea lor la un preţ mai mic decât cel normal, iar o altă parte erau trimise şi valorificate în România, prin intermediul martorului I.N.. Cu ocazia percheziţiilor efectuate la locuinţa celor doi inculpaţi şi la locuinţa martorului I.N. au fost găsite şi ridicate numeroase bunuri provenite din comiterea de infracţiuni pe teritoriul Italiei. De asemenea, au fost identificate mai multe vehicule, în special motoscutere, valorificate de către inculpaţi către diferite persoane, declarate ca fiind furate din Italia, în special din regiunea Arezzo.
Activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor s-a desfăşurat după cum urmează:
Acţionând în scopul racolării de persoane pe care ulterior să le exploateze prin muncă ori prin obligarea la comiterea de infracţiuni în Italia, la data de 18 aprilie 2006 inculpata D.D. s-a deplasat la locuinţa martorului I.I.D. din comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi. Inculpata i-a propus martorului să o însoţească în Italia, unde soţul acesteia D.N. urma să-i găsească un loc de muncă în cadrul unei exploatări silvice. Totodată inculpata D.D. i-a cerut martorului I.I.D. să mai găsească o persoană care să fie interesată să muncească în Italia, asigurându-l că prin intermediul soţului său aveau posibilitatea să-şi găsească locuri de muncă bine plătite în domeniul forestier (declaraţii martor filele 6-12 dosar urmărire penală, filele 131-132 dosar de fond).
Având încredere în susţinerile inculpatei şi fiind pe de altă parte consătean cu soţul acesteia, cu care se afla de altfel în relaţii bune, martorul I.I.D. l-a contactat pe martorul L.G. din comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi, invitându-l la locuinţa sa pentru a discuta cu inculpata despre eventuala plecare în Italia.
Întrucât dorea să lucreze în străinătate, martorul L.G. s-a deplasat la locuinţa martorului I.I.D. unde se afla şi inculpata. Aceasta a reiterat propunerea de a merge în Italia şi faţă de acest martor, asigurându-l că prin intermediul inculpatului D.N. urmau să-şi găsească locuri de muncă în cadrul unei exploatări silvice, unde urmau să fie remuneraţi cu 40 euro/zi.
Având în vedere susţinerile inculpatei cât şi faptul că erau consăteni cu inculpatul D.N., cei doi martori au fost induşi în eroare că vor merge în Italia pentru a desfăşura activităţi lucrative în condiţii legale, motiv pentru care au acceptat să o însoţească pe inculpata D.D. în această ţară. Inculpata a stabilit cu aceştia ca plecarea către Italia să se realizeze a doua zi (declaraţii martori filele 6-12, 60-66 dosar urmărire penală, filele 131-132, 134-135 dosar de fond).
În data de 19 aprilie 2006 cei doi martori au însoţit-o pe inculpata D.D. în municipiul Galaţi, unde s-au îmbarcat în cursa regulată ce efectuează transport de persoane pe ruta Galaţi - Piatra Neamţ.
Martorul I.I.D. şi-a luat asupra sa suma de 1.000 euro ce provenea din vânzarea unui teren pe raza comunei Tuluceşti, pentru a-şi asigura cheltuielile imediate din ţara de destinaţie.
În municipiul Piatra Neamţ, cei trei au fost aşteptaţi de martorul I.N., care i-a îmbarcat într-un autoturism marca O. cu care efectua transport de persoane „la negru" către Italia. La data de 20 aprilie 2006 martorii I.I.D. şi L.G. au părăsit România împreună cu inculpata D.D. cu autoturismul înmatriculat sub numărul xxx, condus de martorul I.N., prin P.T.F. Borş (declaraţii martori filele 6-12, 60-66 dosar urmărire penală, filele 131-132, 134-135 dosar de fond, listing intrări-ieşiri fila 31 dosar urmărire penală).
Cei doi martori au fost transportaţi de inculpata D.D. în localitatea Arezzo din Italia, fiind cazaţi în locuinţa închiriată de aceasta în localitatea susmenţionată, în care la acel moment se aflau inculpatul D.N., martorul C.G. şi numitul D.S., aceştia din urmă fiind fraţii inculpatului.
Imediat ce au ajuns în locuinţă inculpatul D.N. i-a cerut martorului I.I.D. să-i predea suma de 900 euro pentru a achita transportul, chiria anticipată pentru două luni, precum şi costul alimentelor ce urmau a fi consumate în această perioadă. Având în vedere situaţia în care se afla, martorul i-a dat inculpatului suma solicitată.
Totodată, pentru a avea control asupra lor, inculpatul D.N. le-a cerut celor doi martori să-i predea paşapoartele.
După ce le-a luat paşapoartele inculpatul D.N. le-a spus celor doi martori că nu aveau voie să părăsească imobilul în care erau cazaţi fără acordul său şi că le va reţine paşapoartele „pentru a nu avea probleme" (declaraţii martori filele 6-12, 60-66 dosar urmărire penală).
Inculpatul D.N. nu a efectuat nici un demers pentru a le găsi locuri de muncă martorilor I.I.D. şi L.G., ţinându-i practic sechestraţi pe aceştia în locuinţa din Arezzo şi obligându-i să desfăşoare diferite activităţi în gospodărie. În mod regulat cei doi martori erau ameninţaţi de inculpatul D.N. cu o bâtă de baseball, pentru ca aceştia să îndeplinească cererile celor doi inculpaţi.
După aproximativ zece zile de la sosirea celor doi martori în Italia inculpatul D.N. a plecat în România, martorii I.I.D. şi L.G. rămânând sub supravegherea inculpatei D.D.. Aceasta din urmă a profitat pentru a-i ţine sub control pe cei doi martori de prezenţa în imobil a fraţilor inculpatului D.N., respectiv martorul C.G. şi numitul D.S.
Totodată aceasta profita de faptul că paşapoartele celor doi martori se aflau în posesia sa, de faptul că aceştia se aflau într-o ţară străină a cărei limbă nu o cunoşteau cât şi de faptul că inculpatul D.N. instituise o stare de teroare în imobil ameninţându-i pe cei doi martori în mod frecvent cu bătaia.
De asemenea, celor doi martori le-au fost luate telefoanele mobile pentru ca aceştia să nu-şi poată contacta familiile în România cărora să le povestească ceea ce se întâmpla în Italia (declaraţii martori filele 6-12, 60-66 dosar urmărire penală).
La plecarea în România inculpatul D.N. a luat cu sine un motoscuter, care fusese furat de acesta de pe raza localităţii Arezzo, cu două zile înainte de plecare.
Cei doi martori au perceput în mod nemijlocit că pe timpul nopţii martorul C.G. şi numitul D.S. lipseau frecvent din locuinţă, timp în care comiteau sustrageri de bunuri.
După aproximativ o lună, inculpatul D.N. a revenit la locuinţa din Arezzo Italia însoţit de alte două victime ale traficului de persoane, respectiv N.P. şi P.D. (declaraţii martori filele 6-12, 60-66 dosar urmărire penală, filele 131-132, 134-135 dosar de fond).
La scurt timp de la revenirea sa în Italia inculpatul D.N. le-a spus martorilor I.I.D. şi L.G. că pentru a-şi plăti chiria şi alimentele trebuiau să comită împreună cu el furturi de pe raza localităţii Arezzo, bunurile urmând a fi valorificate ulterior de inculpat.
Pentru a fi mai convingător inculpatul D.N. i-a ameninţat pe cei doi martori cu bătaia, în cazul în care aceştia ar fi refuzat să participe la comiterea furturilor.
Întrucât martorul L.G. a refuzat propunerea inculpatului, refuzând să participe la comiterea furturilor şi reproşându-i că fusese indus în eroare cu privire la activităţile ce urmau a fi desfăşurate în Italia, inculpatul D.N. l-a lovit pe acesta, fapt perceput în mod nemijlocit şi de martorul I.I.D.
În aceste circumstanţe, având în vedere şi faptul ca se aflau într-o ţară străină a cărei limba nu o cunoşteau, fără documente de identitate şi fără mijloace de subzistenţă, martorii au acceptat să-l însoţească pe inculpatul D.N. şi să comită împreună cu acesta mai multe furturi pe raza localităţii Arezzo (declaraţii martori filele 6-12, 60-66 dosar urmărire penală).
Astfel, cei doi martori l-au însoţit pe inculpatul D.N., pe timp de noapte la un şantier de construcţii de pe raza localităţii susmenţionate de unde prin efracţie au fost sustrase mai multe scule (bormaşina, flex, truse mecanice, etc), bunuri care au fost ascunse şi ulterior valorificate de inculpat.
Martorii I.I.D. şi L.G. l-au însoţit pe inculpatul D.N. şi cu ocazia sustragerii, pe timp de noapte a unui motoscuter de pe raza localităţii Arezzo, vehicul care ulterior a fost valorificat de inculpat.
Inculpatul D.N. le-a cerut martorilor I.I.D. şi L.G. să-l însoţească la o fermă din apropierea localităţii Arezzo, de unde aceştia au sustras o bovină, care a fost tăiată şi tranşată după care a fost transportată la locuinţa inculpaţilor, unde a fost consumată în timp (declaraţii martori filele 6-12, 60-66 dosar urmărire penală).
Ulterior, prin intermediul unei cunoştinţe, inculpatul D.N. a făcut demersurile necesare ca martorii I.I.D. şi L.G. să fie primiţi la muncă „la negru" pe un şantier de construcţii, cei doi martori realizând că urmau să fie remuneraţi cu suma de 50 de euro pe zi.
Martorul I.I.D. a lucrat ca muncitor necalificat pe şantierul de construcţii o perioadă de circa 9 zile pentru care ar fi trebuit să primească 450 de euro, însă inculpatul D.N., în înţelegere cu şeful şantierului, ridica toate drepturile băneşti cuvenite acestuia, fără ai da vreun ban (declaraţii martori filele 6-12, 60-66 dosar urmărire penală, filele 131-132, 134-135 dosar de fond).
Nemaisuportând situaţia în care se afla martorul I.I.D. s-a hotărât să iasă de sub influenţa celor doi inculpaţi, însă acest lucru era foarte dificil întrucât era ţinut permanent sub observaţie de inculpaţii D.N. şi D.D.
La un moment dat, în timp ce o însoţea pe inculpata D.D. la cumpărături, martorul I.I.D. a profitat de neatenţia acesteia şi a sunat-o de la un telefon public pe mama sa, martora I.L., căreia i-a povestit sumar cele întâmplate în Italia şi i-a cerut sâ-l sune pe inculpatul D.N. în Italia şi să-i spună că sora sa era grav bolnavă, fapt care reclama prezenţa de urgenţă în România a martorului (declaraţii martori filele 6-12, 33-41 dosar urmărire penală, filele 131-132,133 dosar de fond).
Martora I.L. l-a contactat telefonic pe inculpatul D.N., căruia i-a spus ceea ce îi ceruse fiul său, cerându-i totodată să-l trimită pe acesta în România.
Probabil, temându-se că va fi denunţat autorităţilor inculpatul D.N. l-a tactat pe martorul I.N. căruia i-a cerut ca la următorul său drum în Italia să treacă pe la locuinţa sa din Arezzo, pentru a trimite în România unul dintre motoscuterele furate, ocazie care să-l transporte spre ţară şi pe martorul I.I.D.
Martorul I.I.D. a fost îmbarcat de inculpatul D.N. în microbuzul martorului I.N. (declaraţii martor filele 6-12, 33-41 dosar urmărire penală, filele 131-132,133 dosar de fond).
Între timp, inculpatul D.N. a aflat de la rudele sale din România că sora martorului I.I.D. nu era bolnavă, motiv pentru care l-a sunat pe martorul I.N., ce se afla deja pe teritoriul Austriei, cerându-i să-l debarce cu proxima ocazie pe martorul I.I.D. Martorul I.N. nu a respectat cererea inculpatului transportând-o pe victima traficului de persoane până în localitatea Piatra Neamţ.
Martorul I.I.D. i-a povestit mamei sale, martora I.L. cele întâmplate în Italia. Cu această ocazie martorul a aflat de la mama sa că inculpatul D.N. i-a vândut tatălui său, în perioada în care a revenit în România, un motoscuter cu suma de 2.500 RON (declaraţii martor filele 6-12, 33-41 dosar urmărire penală, filele 131-132,133 dosar de fond).
După revenirea sa în România, martorul I.I.D. a fost ameninţat în mod repetat de inculpatul D.N., care i-a spus că în cazul în care va povesti cuiva cele întâmplate în Italia va da foc la casa şi autoturismul părinţilor săi.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că motoscuterul vândut de inculpatul D.N. tatălui martorului I.I.D. este furat din localitatea Arezzo - Italia.
În acest timp martorul L.G. a muncit pe şantierul de construcţii din localitatea Arezzo circa 15 zile, toţi banii obţinuţi, circa 750 de euro, fiind ridicaţi de la şeful şantierului, direct de inculpatul D.N. (declaraţii martor filele 60-66 dosar urmărire penală, filele 134-135 dosar de fond).
Martorul L.G. a perceput în mod nemijlocit cum inculpatul l-a bătut pe martorul N.P. întrucât acesta refuza să-l însoţească la comiterea de furturi.
Întrucât nu primea nici un ban, din cei obţinuţi ca urmare a muncii prestate pe şantier, martorul L.G. a refuzat să mai meargă la muncă ori să-l însoţească pe inculpat la comiterea de furturi, fapt ce l-a enervat pe inculpatul D.N., care i-a aplicat martorului o nouă corecţie (declaraţii martor filele 60-66 dosar urmărire penală).
Ca urmare a faptului că în ciuda corecţiei aplicate martorul a refuzat să muncească ori să fure inculpatul D.N. a acceptat să-l trimită pe acesta în România, prin intermediul martorului I.N.
Inculpatul i-a restituit martorului paşaportul şi l-a îmbarcat în microbuzul martorului I.N. cu destinaţia România, ameninţându-l că în cazul în care îl va denunţa autorităţilor îl va omorî pe el şi familia lui şi îi va incendia casa părintească (declaraţii martor filele 60-66 dosar urmărire penală, filele 134-135 dosar de fond).
Susţinerile martorilor I.I.D. şi L.G., din cursul cercetării judecătoreşti, în care au arătat că nu au fost obligaţi să meargă la furat cu inculpatul D.N., că acesta nu le-ar fi luat paşapoartele, că nu i-ar bătut şi ameninţat, precum şi declaraţia martorei I.L. în care a arătat că fiul ei nu i-a spus că a fost la furat cu inculpatul, vor fi înlăturate întrucât schimbarea declaraţiei date în faza urmăririi penale s-a datorat faptului că celor doi martorilor I.L. şi L.G. le este frică de inculpatul D.N. (filele 133. 135 dosar de fond), iar martorul I.I.D. nu a motivat convingător revenirea faţă de declaraţia dată în faza urmăririi penale. Susţinerea acestuia că declaraţia i-ar fi fost dictată de organele de urmărire penală, care l-ar fi ameninţat că o să-i aplice o amendă de 60 milioane vechi, nu este de natură să-l influenţeze pe martor să declare un fapt dacă acesta nu ar fi fost.
Printre persoanele exploatate de inculpaţii D.N. şi D.D. în Italia se numără şi martorul N.P. din comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi.
Întrucât avea o situaţie materială precară, martorul dorea să muncească în străinătate fapt pe care l-a comunicat mai multor consăteni, printre care şi numitului D.S., fratele inculpatului D.N. Sus-numitul i-a spus martorului că fratele său D.N. îi putea găsi un loc de muncă în Italia sens în care la începutul lunii mai 2006 le-a făcut celor doi cunoştinţă.
Inculpatul D.N. l-a asigurat că îi putea găsi un loc de muncă bine plătit în domeniul construcţiilor, în Italia, că îl va ajuta cu cazarea şi celelalte cheltuieli până ce urma să obţină primul salariu din care trebuia să-i ramburseze cheltuielile efectuate. Inculpatul i-a spus martorului ca urma să câştige aproximativ 2.000 euro/ lună (declaraţii martor filele 87-99 dosar urmărire penală, filele 136-137 dosar de fond).
Având încredere în susţinerile inculpatului, cu care era consătean, martorul N.P. a acceptat să-l însoţească pe acesta în Italia.
În acelaşi timp inculpatul D.N. l-a contactat pe martorul P.D. din aceeaşi comună căruia i-a propus să-i găsească un loc de munca în Italia, asigurându-l că îl ajuta cu banii de transport, cu cazarea şi celelalte cheltuieli până ce martorul primea primul salariu din care urma să-i ramburseze aceste cheltuieli.
Fiind încântat de propunerea făcută şi de ajutorul promis şi sperând că în Italia va obţine venituri peste cele obţinute în România martorul a acceptat propunerea inculpatului D.N., comunicându-i însă acestuia că nu deţinea paşaport. Inculpatul i-a cerut martorului să-şi facă paşaport, urmând ca acesta din urmă să-l contacteze după obţinerea documentului de călătorie.
Martorul P.D. a făcut demersurile necesare obţinerii paşaportului după care l-a contactat pe inculpatul D.N., căruia i-a comunicat că era pregătit de plecare.
Inculpatul D.N. s-a întâlnit cu martorii N.P. şi P.D. care i-a condus în municipiul Galaţi, de unde cu o cursă regulată ce făcea transport de persoane i-a transportat pe aceştia până în municipiul Piatra Neamţ, unde erau aşteptaţi de martori I.N.
Martorul I.N. i-a îmbarcat pe inculpat şi cei doi martori în microbuzul său marca O., aceştia ieşind din România la data de 09 iunie 2006 prin P.T.F. Borş, fiind transportaţi apoi până în localitatea Arezzo din Italia (declaraţii martor filele 87-99, 139-154 listing intrări-ieşiri fila 422 dosar urmărire penală, filele 136-137 dosar de fond).
Pe drum inculpatul D.N. le-a cerut martorilor să-i dea suma de 400 euro, care ar fi reprezentat contravaloarea transportului acestora, ameninţându-i că în caz contrar le va reţine paşapoartele.
Întrucât martorii nu aveau asupra lor vreo sumă de bani, iar conform înţelegerii iniţiale transportul trebuia suportat de inculpat, acesta din urmă le-a ridicat paşapoartele. Inculpatul a procedat în acest mod pentru a avea, în Italia, controlul asupra celor doi martori.
După debarcarea din microbuz, martorii N.P. şi P.D. au fost conduşi de inculpatul D.N. la locuinţa închiriată de inculpata D.D. în localitatea susmenţionată. In locuinţă se mai aflau la acel moment şi martorii I.I.D. şi L.G., fapt perceput în mod nemijlocit de martorii N.P. şi P.D. (declaraţii martor filele 87-99, 139-154 dosar urmărire penală, filele 136-137 dosar de fond).
În ziua următoare sosirii în Italia inculpatul D.N. a făcut demersurile necesare pentru ca martorul P.D. să lucreze ca muncitor necalificat pe un şantier de construcţii, într-o echipă condusă de un prieten de-al său. Conform înţelegerii martorul P.D. trebuia să primească o remuneraţie cuprinsă între 40 şi 50 de euro pentru o zi de munca, însă acesta nu a primit niciodată sumele cuvenite, toate drepturile băneşti fiind primite de inculpatul D.N. de la şeful echipei, cu care astfel cum am precizat era prieten.
Martorul P.D. primea de la şeful echipei doar „banii de chirie", reprezentând suma de 150 euro, care era luată tot de inculpatul D.N., în contul faptului că martorul locuia în imobilul închiriat de inculpata D.D. (declaraţii martor filele 139-154 dosar urmărire penală).
Încă de la sosirea în imobil, inculpatul D.N. le-a spus martorilor N.P. şi P.D. că paşapoartele acestora vor rămâne la el până ce aveau să-i achite integral banii de chirie, transport şi alimente.
Din discuţiile purtate în imobil, martorii N.P. şi P.D. au înţeles că şi celorlalţi doi martori, respectiv I.I.D. şi L.G. le fuseseră luate paşapoartele de către inculpat.
După două zile de la sosirea în Italia inculpatul a făcut demersurile necesare ca şi martorul N.P. să fie primit ca muncitor necalificat într-o echipă condusă de un prieten de-al său, identificat doar sub numele de „A." din localitatea Râmnicu Sărat. Din discuţiile purtate martorul N.P. a înţeles că urma să primească pentru munca prestată o remuneraţie de 1.450 euro/ lună. Martorul a lucrat circa 5 săptămâni, perioadă în care ar fi trebuit sa obţină circa 2.000 de euro însă acesta nu a primit niciodată banii cuveniţi, aceştia fiind ridicaţi de la şeful echipei de inculpatul D.N. (declaraţii martor filele 87-99 dosar urmărire penală, filele 136-137 dosar de fond).
La scurt timp inculpatul D.N. i-a spus martorului N.P. că pentru a-şi plăti mai repede datoriile pe care le avea faţă de el trebuia să-l însoţească la comiterea unor furturi, bunurile obţinute astfel urmând a fi valorificate de inculpat.
Martorul N.P. a refuzat, iniţial, să-l însoţească pe inculpatul D.N. la comiterea de furturi motiv pentru care a fost lovit de acesta cu o bâtă de baseball în cap. În seara următoare inculpatul i-a cerut din nou, în mod imperios martorului N.P. să-l însoţească la comiterea unor sustrageri de bunuri, ameninţându-l că în cazul în care persista în refuz urma să-l omoare.
Având în vedere corecţia primită în ziua anterioară, ameninţările proferate de inculpat cât şi faptul că se afla într-o ţară străină a cărei limbă nu o cunoştea şi fără posibilităţi de întreţinere martorul a acceptat să-l însoţească pe inculpatul D.N. la furturile pe care acesta urma să le comită.
Astfel, martorul N.P. l-a însoţit pe inculpatul D.N. la sustragerea pe timp de noapte şi din loc public a unui motoscuter care a fost vândut apoi, de către acesta din urma, şefului echipei de muncitori, împreună cu care martorul îşi desfăşura activitatea pe timpul zilei. Martorul l-a mai însoţit pe inculpat şi la sustragerea unor bunuri, prin efracţie şi pe timp de noapte, dintr-o baracă muncitorească a unui şantier de construcţii.
Nemaidorind să participe la comiterea unor infracţiuni de furt, martorul N.P. a protestat, situaţia în care inculpatul D.N. l-a ameninţat că îl omoară iar, pentru a fi mai convingător, a scos un pistol pe care l-a îndreptat către martor. În aceste circumstanţe martorul a acceptat să-l însoţească din nou pe inculpat, cu ocazia sustragerii unui motoscuter din apropierea gării Arezzo - Italia (declaraţii martor filele 87-99 dosar urmărire penală).
Martorul N.P. i-a solicitat şefului de echipă la care lucra să-i dea suma de 2 euro pentru a-şi cumpăra ţigări, fapt ce a ajuns la cunoştinţa inculpatului D.N. Nedorind să piardă vreo sumă de bani dintre cele câştigate de către martor, inculpatul i-a aplicat acestuia lovituri cu pumnii şi picioarele, obţinând de la martor 10 euro.
Situaţia martorului a ajuns şi la cunoştinţa şefului de echipă, iar la insistenţele acestuia inculpatul D.N. a fost de acord să îi dea drumul martorului N.P. să plece motiv pentru care, la sfârşitul lunii iulie 2006, inculpatul l-a scos pe acesta din casă, fără a-i da vreun ban ori paşaportul. În aceste condiţii, martorul a continuat să lucreze în folos propriu timp de aproximativ o săptămână, pe şantierul de construcţii din Arezzo, interval în care a câştigat suma de aproximativ 300 de euro. În acest interval, prin intermediul patronului la care lucra, martorul N.P. a reuşit să-şi recupereze paşaportul de la inculpatul D.N., fiind însă nevoit să-i plătească acestuia din urmă suma de 250 euro pentru document şi călătorie (declaraţii martor filele 87-99 dosar urmărire penală, filele 136-137 dosar de fond).
Martorul N.P. a perceput în mod nemijlocit că şi martorii I.I.D. şi L.G. erau exploataţi de către inculpaţii D.N. şi D.D., care îşi însuşeau practic toate veniturile obţinute de aceştia prin muncă, determinându-i totodată să participe la comiterea unor sustrageri de bunuri de pe raza localităţii Arezzo, bunuri care apoi valorificate de inculpaţi prin intermediul cunoştinţelor ce le aveau în Italia.
După revenirea sa în România, martorul N.P. i-a povestit cele întâmplate în Italia mamei sale, martora N.F. (declaraţii martori filele 87-99,113-126 dosar urmărire penala, filele 136-137, 138 dosar de fond).
Cu ocazia unei vizite în România inculpatul D.N. l-a căutat pe martorul N.P. la locuinţa sa din comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi, proferând ameninţări cu moartea la adresa acestuia. Ca urmare a acestui fapt martorul a plecat de la locuinţa deplasându-se în municipiul Bârlad, precum şi în alte localităţi (Viile, Şiviţa), unde a stat ascuns până ce a aflat că inculpatul a plecat din nou în Italia (declaraţii martor filele 87-99 dosar urmărire penală, filele 136-137 dosar de fond).
Susţinerile martorilor N.P. şi N.F., din cursul cercetării judecătoreşti, în care au arătat: N.P. - că nu ar fi fost la furat cu inculpatul fiind obligat de acesta şi N.F. - că fiul ei nu i-a spus ca a fost la furat cu inculpatul, vor fi înlăturate întrucât schimbarea declaraţiei date în faza urmăririi penale s-a datorat faptului că celor doi martori le este frică de inculpatul D.N. (filele 136-137,138 dosar de fond).
Şi martorul P.D., ca urmare a ameninţărilor exercitate, cât şi ca urmare a faptului că se afla într-o ţară străină, a cărei limbă nu o cunoştea, fără documente de identitate posibilităţi de întreţinere, a fost nevoit să-i însoţească pe inculpaţii D.N. şi D.D. la sustragerea unui număr de opt motoscutere de pe raza localităţii Arezzo, care au fost valorificate apoi, de către aceştia din urma, în folosul lor exclusiv.
La sfârşitul lunii iulie 2006, inculpatul D.N. a plecat în România, martorul P.D. continuând să muncească în acest timp pe şantierul de construcţii, fără a primi vreun ban, de supravegherea acestuia ocupându-se însă inculpata D.D.
La scurt timp, martorul P.D. a fost contactat de inculpat, care i-a comunicat că „îi va face o surpriză", precizându-i că urma să vină în Italia, însoţit de fiul martorului, P.F.M. (declaraţii martor filele 139-154 dosar urmărire penală).
Martorul P.F.M. a fost contactat de inculpatul D.N., la revenirea în România, promiţându-i obţinerea unui loc de muncă sigur în Italia, unde urma să desfăşoare activităţi lucrative împreună cu tatăl său, P.D..
După mai multe discuţii, pe parcursul cărora a fost asigurat că nu vor fi probleme în Italia şi că inculpatul se va ocupa de toate cele necesare obţinerii locului de muncă, martorul P.F.M. a acceptat să plece spre Italia, împreună cu inculpatul D.N.
La data de 29 iulie 2006, martorul P.F.M. a părăsit România împreună cu inculpatul D.N., în autoturismul înmatriculat sub numărul yyy, prin P.T.F Nădlac, fiind transportat de către inculpat în imobilul închiriat de soţia sa, D.D., în localitatea Arezzo din Italia.
La momentul sosirii în Italia, martorul P.F.M. a avut o discuţie cu tatăl său, martorul P.D., pe parcursul căreia acesta din urmă i-a povestit că era obligat să muncească în folosul exclusiv al inculpaţilor D.N. şi D.D. şi că, pe deasupra, era obligat să participe şi la diverse sustrageri de bunuri împreună cu cei doi inculpaţi.
A doua zi, după ce a ajuns în Italia, inculpatul D.N. i-a cerut martorului P.F.M. să-l însoţească pe raza localităţii Arezzo, în scopul sustragerii unui motoscuter. Pentru a-l determina să facă acest lucru, inculpatul i-a spus martorului că, în acest mod, urma să-şi plătească transportul până în Italia. Cei doi au sustras motoscuterul vizat, care a fost depozitat pentru o scurtă perioadă în imobilul din Arezzo deţinut de cei doi inculpaţi şi valorificat în folosul exclusiv al acestora.
După aproximativ 5-6 zile de la sosirea în Italia a martorului, inculpatul D.N. i-a cerut acestuia paşaportul drept garanţie pentru plata ulterioară a cheltuielilor reprezentând chiria, întreţinerea şi alimentele.
Martorul a fost determinat de inculpat, sub diferite moduri, ca timp de o lună de zile să participe în mod frecvent la sustragerea unor bunuri constând în motoscutere ori diferite scule de pe şantierele de construcţie. Toate bunurile sustrase erau apoi valorificate de inculpaţii D.N. şi D.D. în folosul lor exclusiv.
Martorul P.F.M. a perceput în mod nemijlocit faptul că tatăl său, martorul P.D., era exploatat de cei doi inculpaţi care îşi însuşeau totalitatea veniturilor obţinute de acesta din activitatea prestată pe şantierul de construcţii.
La un moment dat, martorul P.F.M. a primit o sumă de bani de la mama sa, P.M., care lucra în acea perioadă în Italia, fără a-i aduce la cunoştinţă acest lucru inculpatului D.N. Inculpatul D.N. a aflat despre acest lucru, motiv pentru care l-a lovit pe martor, deposedându-l şi de banii pe care-i primise.
În cursul lunii septembrie 2006, la insistenţele martorului P.D., inculpatul D.N. i-a permis martorului P.F.M. să plece din locuinţa sa, fără însă a-i restitui acestuia paşaportul. Martorul a reuşit să-şi găsească de lucru, pe un şantier din localitatea Florenţa din Italia, iar după un timp tatăl său, martorul P.D., a reuşit să-i recupereze paşaportul de la inculpata D.D., fiind însă obligat ca pentru acest document să-i remită acesteia suma de 300 euro.
În perioada următoare, martorul P.F.M. s-a întâlnit în mod cu totul întâmplător cu inculpatul D.N., care a proferat diferite ameninţări la adresa martorului, spunându-i că îi era dator cu diferite sume de bani întrucât locuise în imobilul său şi nu i-ar fi achitat cheltuielile legate de cazare şi alimentaţie.
Martorul P.D. a continuat să fie exploatat prin muncă de către cei doi inculpaţi până la data de 15 noiembrie 2006 când a fost sechestrat în locuinţă de către inculpatul D.N., care l-a deposedat prin forţă de telefonul mobil. În aceeaşi zi, inculpatul l-a îmbarcat pe martor în microbuzul martorului I.N., solicitându-i acestuia din urmă să-l transporte până în municipiul Piatra Neamţ. Pe tot parcursul deplasării, paşaportul martorului P.D. s-a aflat în posesia martorului I.N., care i l-a restituit abia în municipiul Piatra Neamţ.
Martorul P.D. a precizat că suma ce le-a profitat celor doi inculpaţi ca urmare a muncii sale este de 5.200 euro. Din probatoriile administrate rezultă că martorul P.F.M. a lucrat o perioadă cu tatăl său în construcţii obţinând circa 2.000 de euro, bani ce au fost ridicaţi de inculpatul D.N. (declaraţii martori filele 139-154, 171-193, listing intrări-ieşiri fila 195 dosar urmărire penală).
Printre victimele exploatate în Italia de inculpaţii D.N. şi D.D., în cursul anului 2007 se numără şi martorii D.I. şi C.M., ambii consăteni cu inculpatul.
Martorul D.I. îl cunoaşte de mai mult timp pe inculpat, iar în cursul anului 2007, acesta din urmă, l-a angajat pe martor pentru a efectua o lucrare la imobilul aflat în construcţie în comuna susmenţionată. Pentru această lucrare, inculpatul i-a dat martorului o arvună de 500 de euro.
Constatând că martorul are cunoştinţele necesare în domeniul construcţiilor, inculpatul a hotărât să-l exploateze şi pe acesta, în Italia, prin însuşirea veniturilor pe care acesta urma să le obţină. Astfel, cu ocazia unei deplasări în România în cursul lunii mai 2007, inculpatul D.N. l-a contactat pe martorul D.I. propunându-i să meargă împreună în Italia, unde îi putea găsi un loc de muncă în domeniul construcţiilor. Inculpatul l-a asigurat pe martor că el va suporta toate cheltuielile legate de transport, cazare şi alimentaţie, urmând ca acesta din urmă să i le restituie după obţinerea primului salariu. Având în vedere faptul că nu avea o ocupaţie stabilă şi că dorea să câştige venituri din munca în străinătate, cât şi asigurările date de inculpat, martorul a acceptat propunerea acestuia.
Tot în cursul lunii mai 2007 inculpatul D.N. l-a abordat pe martorul C.M., căruia i-a propus să-l însoţească în Italia unde urma să îi găsească un loc de muncă bine plătit în domeniul construcţiilor. Ca şi în cazul precedentului martor, inculpatul l-a asigurat pe martorul C.M. că urma să suporte toate cheltuielile legate de transport, cazare şi alimentaţie şi că acesta din urmă trebuia să i le restituie după obţinerea primului salariu.
Având în vedere faptul că abia se eliberase din penitenciar, că nu avea ocupaţie, cât şi asigurările date de inculpat, martorul a acceptat să plece împreună cu acesta în Italia, în speranţa obţinerii unui loc de muncă.
În data de 22 mai 2007, inculpatul D.N. s-a întâlnit cu cei doi martori pe raza comunei Tuluceşti, judeţul Galaţi, după care s-a deplasat împreună cu aceştia în municipiul Galaţi de unde, cu o cursă regulată ce efectua transport de persoane, au mers până în municipiul Piatra Neamţ unde erau aşteptaţi de cumătrul inculpatului, martorul I.N..
Cei doi martori şi inculpatul s-au îmbarcat în microbuzul martorului I.N. care i-a transportat până în localitatea Arezzo din Italia, unde erau aşteptaţi de inculpata D.D., care i-a cazat în imobilul închiriat pe numele său.
În ziua următoare, la locuinţa celor doi inculpaţi a venit un prieten al inculpatului, cetăţean român, care a discutat cu acesta din urmă şi cu martorul D.I. despre posibili efectuării unei lucrări de construcţii într-o localitate din apropiere.
Cu aceeaşi ocazie, în prezenţa prietenului său, inculpatul i-a cerut martorului D.I. să-i dea suma de 150 euro ce reprezenta contravaloarea transportului pe relaţia Piatra Neamţ - Arezzo. Întrucât nu avea bani asupra sa, înţelegerea fiind ca toate cheltuielile să-i fie plătite inculpatului după obţinerea primului salariu, martorul a fost nevoit să împrumute de la prietenul inculpatului 120 de euro, în contul lucrării ce urma să se efectueze. Banii primiţi au fost daţi inculpatului D.N.
Martorul D.I. a început să lucreze în domeniul construcţiilor, în echipa prietenului inculpatului, timp în care a perceput în mod nemijlocit faptul că inculpatul şi martorii C.M. şi C.G. comiteau furturi de pe raza localităţii Arezzo, iar bunurile provenite din aceste infracţiuni erau valorificate de către inculpat şi fraţii acestuia în folosul lor exclusiv.
Martorul D.I. a lucrat în echipa prietenului inculpatului timp de aproximativ o săptămână, perioadă în care nu a primit nici un ban.
După aproximativ o săptămână, inculpatul D.N. a făcut demersurile ca martorul D.I. să fie primit la muncă în echipa unui cetăţean italian, prieten al acestuia. Martorul D.I. a lucrat în echipa cetăţeanului italian timp de două zile, perioadă în care a câştigat suma de 100 euro, bani ce au fost luaţi integral de inculpatul D.N., în contul unei datorii de 750 euro pe care pretindea că martorul ar fi avut-o la el.
Martorul a lucrat în total în Italia aproximativ 12 zile, interval în care urma să primească suma de 800 euro, bani care i-au fost luaţi însă de inculpatul D.N.
Având în vedere situaţia în care se afla şi realizând faptul că nu va obţine nici un ban pentru sine, martorul D.I. a luat hotărârea de a pleca din locuinţa celor doi inculpaţi dorind însă ca mai întâi să-şi achite datoria faţă de aceştia.
În acest scop, martorul l-a contactat telefonic pe cumnatul său, ce se afla în localitatea Bologna, cerându-i să vină să-l ia din localitatea Arezzo şi totodată să aducă cu sine suma de 500 euro, pentru a-i achita diferenţa de datorie inculpatului. Martorul a stabilit cu cumnatul său să se întâlnească în gara Arezzo.
Având în vedere această înţelegere, martorul a plecat spre gara Arezzo, fără a-i comunica acest lucru inculpatului, practic fugind din locuinţa acestuia. În timp ce se afla în gară aşteptându-l pe cumnatul său, martorul D.I. a fost găsit de inculpatul D.N. martorii C.G. şi C.M. şi de numitul D.S. - fratele inculpatului.
Realizând intenţia martorului D.I. de a plecat de sub influenţa sa, inculpatul D.N. a proferat ameninţări la adresa acestuia, iar numitul D.S. i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii. Apoi l-au condus pe martorul D.I. în apropiere de parcul de lângă gara Arezzo, unde s-au întâlnit cu cumnatul martorului, ce a venit însoţit de o altă persoană.
Întrucât rudele martorului D.I. nu aveau asupra lor suma de 500 euro, inculpatul a devenit din nou violent, fapt care a determinat o rudă a martorului să ceară cu împrumut de la un apropiat suma de 500 euro. Martorul D.I. i-a dat inculpatului suma de 500 euro, după care acesta i-a permis să plece.
Totodată, martorul D.I. i-a reproşat inculpatului faptul că îi fuseseră luaţi banii obţinuţi ca urmare a muncii prestate, însă acesta i-a replicat că îi va sechestra copilul dacă va continua să-i ceară această sumă de bani.
Inculpatul D.N. nu a făcut nici un demers pentru ca martorul C.M. să desfăşoare vreo activitate lucrativă. După aproximativ cinci zile de la sosirea martorului în Italia, inculpatul D.N. i-a spus că „a venit vremea să-i facă plata", în sensul că martorul trebuia să-i achite cheltuielile de transport, cazare şi alimentaţie. Întrucât nu avea nici un ban asupra sa şi având în vedere înţelegerea făcută anterior plecării din ţară, martorul i-a comunicat inculpatului că se află în imposibilitatea de a-i da vreun ban.
În aceste circumstanţe, inculpatul D.N. i-a spus martorului C.M. că pentru a-şi putea achita datoriile, trebuia să-l însoţească la comiterea unor furturi pe raza localităţii Arezzo. Martorul a refuzat să-l însoţească pe inculpat la comiterea de furturi, însă acesta din urmă i-a spus că în cazul în care persista în refuz, urma să-l alunge din casă şi l-a ameninţat cu bătaia şi moartea, spunându-i textual că „familia a ştiut când ai plecat, dar nu are să ştie dacă te mai întorci".
Având în vedere situaţia în care se afla, respectiv fără mijloace de întreţinere şi într-o ţară străină a cărei limbă nu o cunoştea, martorul C.M. a acceptat să-l însoţească pe inculpatul D.N. la comiterea unor infracţiuni de furt de pe raza localităţii Arezzo ori din împrejurimile acestei localităţi.
Astfel, martorul l-a însoţit pe inculpat la sustragerea pe timp de noapte şi prin efracţie a unor scule din cadrul unei exploatări silvice. Bunurile provenite din comiterea acestei fapte au fost valorificate de inculpat în folosul său exclusiv.Nedorind să mai participe la comiterea unor astfel de fapte, martorul C.M. a pretins că este bolnav o perioadă de timp, motiv pentru care inculpatul nu i-a mai cerut un timp să-l însoţească la comiterea de furturi.
Martorul a perceput în mod nemijlocit că, în fiecare noapte, inculpatul împreună cu fraţii săi C.G. şi D.S. comiteau furturi de pe raza localităţii Arezzo ori din împrejurimi. Inculpatul a continuat să facă presiuni asupra martorului pentru a-l determina să participe în continuare la comiterea de furturi, cerându-i în mod insistent să-i achite datoriile şi ameninţându-l că, în cazul în care nu făcea acest lucru, urma să-l lovească şi „să-l lase pe drumuri". Martorul a cedat presiunilor inculpatului D.N. şi l-a însoţit pe acesta, pe timp de noapte, la sustragerea unor produse alimentare şi a unei sume de bani din interiorul unei fabrici de produse lactate din apropierea localităţii Arezzo. Bunurile sustrase au fost valorificate de inculpat în folosul său exclusiv.
Martorul C.M. a perceput în mod nemijlocit faptul ca martorul D.I. era exploatat de inculpatul D.N., care îşi însuşea totalitatea veniturilor obţinute de acesta ca urmare a muncii depuse pe şantierele de construcţii. Totodată, martorul C.M. a asistat la momentul în care inculpatul D.N., împreună cu mai multe persoane, l-a găsit pe martorul D.I. în gara din localitatea Arezzo, ameninţându-l pe acesta că îl omoară dacă pleacă de sub influenţa sa, fără a-şi fi achitat aşa-zisele datorii.
Realizând faptul că se afla într-un real pericol în locuinţa inculpaţilor, martorul C.M. s-a hotărât la rândul său să scape de sub influenţa acestora. În acest sens, profitând de faptul că într-una din nopţi, inculpatul D.N. lipsea de la locuinţă, fiind plecat la furat, martorul C.M. a fugit din locuinţă. Martorul a sustras o bicicletă de pe raza localităţii Arezzo, cu care intenţiona ulterior să ajungă la o rudă de-a sa din Roma, localitate aflată la aproximativ 300 de kilometri.
Martorul a mers cu bicicleta aproximativ 60 de kilometri, până în apropierea unei stâni, unde a întâlnit un alt cetăţean român care lucra ca cioban. Prin intermediul acestui cetăţean român, martorul C.M. s-a angajat la acea stână, unde a muncit timp de aproximativ două săptămâni, până când a reuşit să obţină banii necesari revenirii în România (declaraţii martori filele 196-209, 225-237 dosar urmărire penală, filele 139,166 dosar de fond).
Susţinerile martorului D.I., din cursul cercetării judecătoreşti, în care a arătat că martorul C.M. ar fi muncit vreo 2 zile şi că nu ştie dacă acesta a fost la furat cu inculpatul D.N. şi fraţii săi vor fi înlăturate întrucât acesta nu a motivat credibil revenirea faţa de declaraţia dată în faza urmăririi penale. Faptul că cineva (fără a indica cine anume) ar fi ţipat să scrie că inculpatul a fost la furat nu este de natură să-l influenţeze pe martor să declare un fapt dacă acesta nu ar fi fost real.
De asemenea, susţinerile martorului C.M., din cursul cercetării judecătoreşti, în care a arătat că a lucrat vreo 3 zile şi că nu ar fi fost obligat de inculpat să meargă la furat vor fi înlăturate întrucât motivaţia dată pentru schimbarea declaraţiei date în faza urmăririi penale, respectiv că ar fi fost ameninţat de anchetatori că o să facă puşcărie, nu este de natură să-l facă să spună un neadevăr, închisoarea fiind consecinţa firească a comiterii infracţiunii" de furt.
Totodată se constată că martorul a fost audiat la termenul următor după audierea martorului D.I., situaţie în care putea afla ce anume a declarat acesta pentru ca la rândul său să dea o declaraţie asemănătoare cu privire la anumite fapte.
În cursul lunii septembrie 2007, martorul I.G., deoarece nu avea o ocupaţie stabilă şi dorea să muncească în străinătate, 1-a contactat pe consăteanul său, inculpatul D.N., despre care cunoştea că este stabilit în Italia, solicitându-i ajutorul în vederea găsirii unui loc de muncă.
Acţionând în realizarea rezoluţiei infracţionale, inculpatul s-a oferit să-1 ajute în acest sens, ba mai mult oferindu-se să-i plătească şi cheltuielile de transport până în Italia, martorul urmând să-i restituie aceste cheltuieli după primirea primului salariu.
Având în vedere susţinerile inculpatului, martorul s-a declarat de acord să-L însoţească pe acesta în Italia, astfel că în cursul lunii septembrie 2007, împreună cu numitul C.G. şi inculpatul D.N., s-au deplasat în municipiul Galaţi unde s-au îmbarcat într-un microbuz ce efectua transport de persoane către Italia.
Aceştia au fost transportaţi până în localitatea Arezzo, unde erau aşteptaţi de inculpata D.D., care a asigurat cazarea martorului şi a numitului C.G. în locuinţa închiriată de aceasta. La scurt timp de la sosirea martorului în Italia, inculpatul D.N. a făcut demersurile necesare pentru ca acesta să fie primit la lucru pe un şantier de construcţii.
Martorul a lucrat pe acest şantier timp de patru zile, interval în care a câştigat suma de 400 euro, din care i-a dat inculpatului D.N. suma de 160 euro reprezentând plata transportului şi cazarea. După cele patru zile martorul nu a mai fost primit la lucru, motiv pentru care a dorit să plece de la locuinţa inculpaţilor, la un consătean de-al său, ce se afla stabilit în Roma.
În aceste circumstanţe, inculpatul D.N. i-a interzis martorului să plece de la locuinţă, spunându-i că trebuia să rămână în Arezzo întrucât „venise cu el". Totodată, inculpatul i-a cerut martorului să meargă împreună şi „să facă treabă pentru a câştiga bani", dându-i astfel de înţeles că trebuiau să comită împreună diverse sustrageri de bunuri de pe raza localităţii Arezzo ori din împrejurimile acesteia.
Realizând situaţia în care se afla, precum şi faptul că dacă ar fi rămas la locuinţa inculpaţilor ar fi fost determinat de aceştia să comită diferite infracţiuni, martorul a luat hotărârea de a pleca din imobil.
Astfel, martorul fără a fi observat de cei doi inculpaţi şi-a strâns bagajele şi profitând de lipsa inculpaţilor din imobil a plecat către Roma, unde a continuat să muncească în folos propriu.
După aproximativ o lună şi jumătate de la plecarea martorului de la locuinţa celor doi inculpaţi, acesta a fost contactat telefonic de numitul C.G., care i-a spus că fusese bătut de inculpatul D.N. şi dat afară din imobil (declaraţii martor filele 254-261 urmărire penală, filal67 dosar de fond).
Susţinerile martorului I.G., din cursul cercetării judecătoreşti, în care arătat că inculpatul nu i-ar fi propus să meargă la furat, că ar fi câştigat doar 150 de euro, că ar fi plătit transportul încă din ziua în care a plecat în Italia, că ar fi plecat de la locuinţa inculpatului fără a discuta în prealabil cu acesta întrucât dorea un loc de muncă cu contract (cu toate că ştia că putea lucra atât cu contract cât şi fără contract) şi nu pentru că se temea să nu fie obligat să fure, vor fi înlăturate întrucât acesta nu a motivat în nici un fel revenirea faţă de declaraţia dată în faza urmăririi penale, acestea fiind făcute în mod evident „pro causa".
Declaraţiile martorilor D.G., C.D. şi B.F. (martori audiaţi la cererea inculpaţilor - filele 210-212 dosar de fond) vor fi înlăturate întrucât sunt subiective, având în vedere gradul de rudenie cu inculpatul (tatăl acestuia şi, respectiv, mătuşile sale), iar, în cea mai mare parte, exced cadrului procesual.
Astfel, D.G. relevă aspecte despre plecarea în Italia a numitului D.T. care nu priveşte cauza. Nereal arată că numitul I.I. i-a învelit cu tablă o bucătărie şi în aceste împrejurări i-a spus ca inculpatul să-l ia în Italia pe I.I.I., deşi din declaraţiile martorilor I.I.I. şi I.L. (filele 132, 133 verso dosar de fond) rezultă că bucătăria acestuia a fost învelită de I.I. în perioada în care I.I.I. se afla deja în Italia. In mod eronat precizează că martorii P.D. şi Pîrvu Florin au plecat în Italia în acelaşi timp deşi din probele administrate rezultă că aceştia au plecat pe rând în Italia, martorul Pîrvu Florin plecând la circa două luni după martorul P.D.. De asemenea, martorul N.P. nu a plecat din Italia pentru că nu ar fi cunoscut meserie şi că nu prea ştia limba italiană ci pentru ca nu a fost plătit (iar şeful de echipă, „Adi", era român).
Martora C.D. relevă fapte şi împrejurări care s-ar fi petrecut în Italia în 2004 - 2005 în legătură cu fiul său, precum şi cum că acesta ar fi fost audiat în prezenta cauză în faza de urmărire penală, dar care nu au legătură cu faptele deduse judecăţii
Martora B.F. relevă împrejurările în care a fost plecată în Italia timp de trei luni şi jumătate începând cu luna ianuarie 2006, aspecte care s-au petrecut înainte de faptele deduse judecăţii.
Cu ocazia percheziţiei efectuate în data de 21 august 2008 la locuinţa inculpatului D.N., au fost găsite şi ridicate mai multe scule şi dispozitive utilizate în construcţii pentru care acesta nu a prezentat documente de provenienţă, precum şi două motoscutere - unul marca „A.A." şi celălalt marca „M.". Totodată a fost găsită şi ridicată o plăcuţă de înmatriculare emisă de autorităţile italiene, purtând numărul XXX. Cu privire la motoscuterul marca „A.A." şi a cărui plăcuţă de înmatriculare a fost găsită şi ridicată la locuinţa inculpaţilor, din relaţiile furnizate de Punctul de Contact Oradea din cadrul I.G.P.F. rezultă că acesta figurează ca fiind furat din Italia, la data de 26 martie 2008. Cu privire la celălalt motoscuter, din declaraţia martorului N.P., rezultă ca l-a sustras din Italia ca urmare a presiunilor exercitate de inculpau D.N. Sustragerea motoscuterului de către martorul N.P. a fost confirmată de inculpat, pe parcursul declaraţiei sale.
De asemenea, a fost efectuată o percheziţie şi la locuinţa martorului I.N. ocazie cu care au fost găsite şi ridicate mai multe scule şi dispozitive utilizate pe şantierele de construcţii. Aspectele constatate cu ocazia percheziţiei efectuate la locuinţa martorului I.N. se coroborează cu declaraţiile martorilor, din care rezultă că acesta se ocupa cu transportul şi valorificarea în România a unei părţi din bunurile sustrase de pe teritoriul Italiei.
În cursul cercetărilor au fost identificate mai multe motoscutere, declarate ca fiind furate de pe teritoriul Italiei, în special din zona localităţii Arezzo, iar din declaraţiile martorului C.G., din cursul urmăririi penale, rezultă că acestea au fost sustrase de inculpatul D.N. împreună cu victimele traficului de persoane.
Declaraţiile martorului C.G., din cursul cercetării judecătoreşti, în care arată cu totul altă situaţie de fapt decât cea relevată în cursul urmării penale, vor fi înlăturate întrucât sunt subiective, având în vedere gradul de rudenie cu inculpatul (fratele acestuia), acestea fiind date „pro causa" pentru a înlătura răspunderea inculpaţilor.
Susţinerea inculpatului D.N. că doar a ajutat mai mulţi consăteni să-şi găsească locuri de muncă în Italia, că nu le-ar fi luat acestora toţi banii obţinuţi din muncă şi că nu ar fi obligat niciodată vreuna dintre persoanele găzduite în Italia să participe la comiterea de infracţiuni vor fi înlăturate întrucât nu se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Declaraţiile inculpatei D.D. cum că doar a primit în locuinţa sa din Italia mai mulţi consăteni ai soţului său, cărora acesta le promisese găsirea unor locuri de muncă în Italia, că nu i-ar fi racolat în vederea exploatării pe martorii I.I.D. şi L.G., că aceştia nu ar fi fost obligaţi în vreun mod să comită infracţiuni pe teritoriul Italiei, nu pot fi primite întrucât nu se coroborează cu probele administrate în cauză.
Din contră, declaraţiile inculpaţilor sunt combătute de victimele traficului de persoane audiate în cauză, care se coroborează între ele, precum şi cu aspectele constatate cu ocazia percheziţiei efectuate la locuinţa inculpaţilor.
Fapta inculpaţilor D.N. şi D.D. care, în perioada aprilie 2006 - septembrie 2007, acţionând în baza aceRONaşi rezoluţii infracţionale dar în mod repetat, în diferite modalităţi, au racolat, transferat, transportat, primit şi cazat în Italia pe victimele majore I.I.D., L.G., N.P., P.D., P.F.M., C.M., D.I. şi I.G., în scopul exploatării acestora prin obligarea la muncă ori prin obligarea la comiterea de infracţiuni, acţionând prin inducerea în eroare, ameninţare sau prin constrângerea ori fizică ori morală a acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii este pe deplin dovedită prin coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv: declaraţiile martorilor (cu precizările arătate), procesele verbale de recunoaştere după fotografii a inculpaţilor, planşele foto, listingurile cu intrările - ieşire din ţară ale inculpaţilor şi victimelor, procesele verbale de percheziţie precum şi, parţial, declaraţiile inculpaţilor (cu precizările arătate mai sus).
Faţă de cele arătate cererile inculpaţilor de achitare sunt nefondate.
La individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor se vor avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen, respectiv: dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei, persoana făptuitorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Inculpatul D.N. este cunoscut cu antecedente penale, acesta suferind mai multe condamnări pentru comiterea unor infracţiuni de furt calificat. Ultima condamnare a inculpatului, la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 2175 din 20 septembrie 1999, pronunţată de Judecătoria Galaţi. În executarea acestei pedepse, inculpatul a fost arestat la data de 28 iulie 1999 şi liberat condiţionat la data de 28 noiembrie 2001, cu un rest rămas neexecutat de 484 zile închisoare.
Prin comiterea faptelor care fac obiectul prezentei cauze, după considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală susmenţionata şi înainte de împlinirea termenului de reabilitare, inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie, urmând ca în încadrarea juridică să se reţină dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Se va aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoare, între limitele prevăzute de lege, avându-se în vedere atât împrejurările comiterii faptelor, contribuţia sa la săvârşirea acestora, mai ridicată decât a inculpatei D.D., cât şi persoana acestuia, suficient de severă pentru a se atinge scopul educativ preventiv al pedepsei.
Având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite (de trafic de persoane), tribunalul apreciază că inculpatul D.N. este nedemn de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, urmând să se dispună interzicerea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară, precum şi ca pedeapsă accesorie.
Inculpatul D.N. a fost reţinut 24 de ore la data de 21 august 2008, prin Ordonanţa cu nr. 22 din data de 21 august 2008 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - biroul teritorial Galaţi, şi arestat preventiv la data de 12 august 2008 prin încheierea de şedinţă din data de 22 august 2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 5625/121/2008 (mandat de arestare preventivă nr. 50 din 22 august 2008).
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost legal prelungită, în cursul urmăririi penale, şi menţinută, în cursul judecăţii, conform dispoziţiilor legale.
Întrucât şi la acest moment se menţin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se va menţine măsura arestării preventive a inculpatului D.N., conform art. 350 C. proc. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la 21 august 2008 la zi.
Inculpata D.D. nu are antecedente penale, fiind la primul impact cu legea penală. Aceasta a avut o comportare bună anterior faptei, urmând să se reţină în favoarea acesteia circumstanţelor atenuante personale prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Se va aplica o pedeapsă cu închisoare, sub minimul special, conform art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., avându-se în vedere împrejurările comiterii faptelor, contribuţia sa la săvârşirea acestora, mai scăzută decât a inculpatului D.N., dar suficient de severă pentru a se asigura atingerea scopului educativ preventiv al pedepsei.
Conform art. 76 alin. (3) C. pen, nu se aplica inculpatei pedeapsa complementară.
Având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite (de trafic de persoane), tribunalul apreciază că inculpata D.D. este nedemnă de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, urmând să se dispună interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
Având în vedere că inculpata este o persoană tânără, are în întreţinere 2 copii minori, nu are antecedente penale, tribunalul apreciază că pronunţarea hotărârii şi perioada petrecută în arest preventiv constituie un avertisment şi, chiar fără executarea pedepsei, aceasta nu va mai comite infracţiuni, urmând ca în baza art. 86 ind. 1, art. 86 ind. 2 C. pen. sa se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, precum şi a pedepsei accesorii.
Pe durata termenului de încercare inculpata se va prezenta periodic la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi şi va respecta şi celelalte măsuri de supraveghere prev. de art. 86 ind. 3 alin. (1) C. pen.
Inculpata D.D. a fost reţinută 24 de ore la data de 21 august 2008, prin ordonanţa cu nr. 23 din data de 21 august 2008 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - biroul teritorial Galaţi, şi arestată preventiv la data 22 august 2008 prin încheierea de şedinţă din data de 22 august 2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 5625/121/2008 (mandat de arestare preventivă nr. 51 din 22 august 2008).
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost legal prelungită, în cursul urmări penale.
Prin încheierea de şedinţă din data de 09 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi Dosarul nr. 6485/121/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 560/R din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatei D.D. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Tuluceşti, judeţul Galaţi, fără încuviinţarea Tribunalului Galaţi, aceasta fiind pusă în libertate la data de 15 octombrie 2008.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatei D.D. reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 21 august 2008 şi până la data de 15 octombrie 2008 inclusiv.
De asemenea, măsura obligării de a nu părăsi localitatea Tuluceşti, judeţul Galaţi, fără încuviinţarea Tribunalului Galaţi, precum şi obligaţiile aferente, luată prin încheierea de şedinţă din data de 09 octombrie 2008 faţă de inculpata D.D. subzistă până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 118 C. pen., se va dispune confiscarea sumei de 12.660 euro, în echivalent RON la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, de la inculpaţii D.N. şi D.D., sume ce au profitat acestora de muncii celor 8 victime. Cu privire la sumele de bani obţinute din comiterea de infracţiuni urmează să se pronunţe instanţa ce va fi investită cu soluţionarea acestora (prin rechizitoriu dispunându-se disjungerea cauzei pentru comiterea infracţiunilor de furt şi instigare la furt).
Având în vedere că măsurile asigurătorii se pot lua şi în vederea realizării măsurii confiscării speciale, conform art. 163 C. proc. pen., se va menţine măsura asiguratorie luată în cauză de procuror, respectiv sechestrul asupra sumei de 5.000 RON dispus prin Ordonanţa nr. 111/D/P/2008 din 27 august 2008 a D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Galaţi (filele 397-399 urmărire penală).
Cu privire la cererea de restituire bunuri formulată de inculpaţii D.N. şi D.D. se constată că aceştia nu au făcut dovada provenienţei bunurilor respective facturile depuse în limba italiană nefiind însoţite de traduceri corespunzătoare şi, în mare parte nefiind emise pe numele vreunui dintre inculpaţi (filele 207-209 dosar de fond), astfel că va fi respinsă.
Împotriva sentinţei, au declarat apel ambii inculpaţi.
Prin Decizia penală nr. 10/ A din 28 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a dispus următoarele:
A admis apelurile declarate de inculpaţii D.N. (fiul lui G. şi S.) deţinut în Penitenciarul Galaţi şi D.D. (fostă V., fiica lui G. şi E.) domiciliată în com. Tuluceşti, sat Tuluceşti, jud.Galaţi, împotriva sentinţei penale nr. 157 din 18 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare:
A dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Tuluceşti, jud. Galaţi, aplicată inculpatei D.D.
A înlăturat dispoziţiile privind confiscarea specială.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 118 lit. e) C. pen.
A dispus confiscarea specială în favoarea statului de la fiecare inculpat a câte 3.350 euro, în echivalent în RON la data plăţii şi îi obligă pe aceştia la plata către stat a sumelor respective.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
A menţinut starea de arest a inculpatului D.N. şi compută din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 21 august 2008 la zi, respectiv 28 ianuarie 2010.
Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Oral, prin apărătorul ales, inculpata D.D. a susţinut că se impunea achitarea sa, întrucât nu a săvârşit vreo faptă penală percepând contravaloarea chiriei, întreţinerii şi a hranei de care au beneficiat martorii, fără ca apărătorul să invoce temeiul achitării.
Inculpatul D.N., prin acelaşi apărător ales, a susţinut că pedeapsa aplicată este prea mare, că în cauză s-ar fi impus reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante judiciare, ţinându-se cont de circumstanţele concrete în care s-a administrat probatoriul în cauză, că în comunitatea rurală de unde provine este cunoscut ca un om gospodar, că are în întreţinere 2 copii minori şi că nu a făcut decât să reţină strict cheltuielile datorate de martori.
S-a solicitat admiterea apelurilor în sensul celor susţinute.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate în raport de motivele invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că prima instanţă a reţinut, pe baza probatoriului judicios administrat, o corectă stare de fapt (pe care instanţa de control judiciar şi-o însuşeşte) şi a dat faptei reţinute în sarcina fiecărui inculpat încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, cu declaraţiile martorilor I.I.D., I.L., L.G., N.P., N.F., P.F.M., P.D., D.I., C.M., C.G., I.G. şi D.C. (date în cursul urmăririi penale), I.N. şi D.T. (date în faţa instanţei de apel), procesele verbale de recunoaştere după fotografii a inculpaţilor, planşele foto, listingurile cu intrările - ieşire din ţară ale inculpaţilor şi victimelor, procesele verbale de percheziţie precum şi declaraţiile inculpaţilor, atât cât acestea se coroborează cu restul probatoriului, s-a demonstrat că în perioada aprilie 2006 - septembrie 2007, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale dar în mod repetat, în diferite modalităţi, inculpaţii au racolat, transportat şi cazat în Italia pe victimele majore în persoana martorilor I.I.D., L.G., N.P., P.D., P.F.M., C.M., D.I. şi I.G., în scopul exploatării acestora prin însuşirea tuturor veniturilor obţinute prin munca prestată în Italia, ori prin obligarea la comiterea de infracţiuni (furturi), acţionând prin inducerea în eroare, ameninţare sau prin constrângerea fizică ori morală a acestora, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În mod corect prima instanţă a înlăturat ca nesincere declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, nesinceritate care nu s-a manifestat din dorinţa obţinerii unei soluţii favorabile inculpaţilor, ci din teama faţă de inculpat care constant i-a ameninţat cu fapte de violenţă îndreptate împotriva lor, a membrilor familiilor lor, ori a bunurilor lor, relevantă fiind fuga de la domiciliu a martorului N.P., care fusese ameninţat cu moartea.
Este adevărat că inculpata D.D. a muncit legal în Italia, că prin propriul efort a reuşit să închirieze un imobil cu două camere în localitatea Arezzo, dar veniturile obţinute nu erau îndestulătoare pentru asigurarea traiului de zi cu zi în străinătate şi, concomitent a ridicării unei locuinţe în ţară, astfel că odată cu demararea construcţiei, a pus la cale împreună cu soţul său inculpatul D.N., activitatea infracţională.
Metoda de racolare a victimelor era simplă, raportat şi la segmentul de consăteni cărora li se adresau: cu o stare materială precară, cu un grad de instrucţie redus, naivi, dornici să câştige bine, conform promisiunilor inculpaţilor potrivit cărora urma să le găsească locuri de muncă bine plătite în Italia, suportarea de către inculpaţi a tuturor cheltuielilor cu transportul, cazarea şi alimentaţia, până la câştigarea primului salariu, când victimele ar fi trebuit să le restituie cheltuielile efectuate.
După ce erau racolate, victimele erau transportate în Italia, în majoritatea cazurilor cu ajutorul martorului I.N., cumătrul celor doi inculpaţi. În Italia, victimele erau cazate în locuinţa închiriată de inculpata D.D., în condiţii total improprii, într-un imobil cu două camere, în care pe lângă inculpaţi şi victime mai locuiau alţi doi fraţi ai inculpatului, o nepoată minoră a inculpatei, precum şi copilul minor al celor doi inculpaţi.
La scurt timp de la sosirea în Italia, inculpaţii pretindeau de la victime să le restituie datoriile, constând în cheltuielile de transport, cazare şi alimentaţie, fapt imposibil de realizat.
În aceste condiţii, inculpaţii, cu precădere D.N. îi determina să comită diferite infracţiuni (furturi de bunuri care ulterior erau valorificate de inculpaţii în folosul lor exclusiv) sau, după ce le găsea câte ceva de muncă, îşi însuşeau veniturile obţinute de victime, în contul datoriilor care niciodată nu puteau să fie acoperite.
Pentru a determina victimele traficului să muncească în folosul lor propriu, ori să accepte să participe la comiterea de infracţiuni, inculpaţii au folosit diferite „tehnici", respectiv: deposedarea victimelor de documentele de identificare, exercitarea de violenţe ori şantaj. De asemenea aceştia profitau şi de prezenţa în imobil a celor doi fraţi ai inculpatului, respectiv martorul C.G. şi numitul D.S., fiind conştienţi că victimele nu ar fi opus nici un fel de rezistenţă, pe considerentul că cei doi fraţi ai inculpatului ar fi intervenit în favoarea acestuia, în cazul iscării unui conflict.
În aceste circumstanţe, având în vedere că se aflau într-o ţară străină, fără posibilităţi de a se întreţine, ori fără documente de identitate, victimele acceptau să lucreze în folosul exclusiv al celor doi inculpaţi, ori să participe la comiterea de infracţiuni de pe urma cărora profitau doar inculpaţii.
Curtea constată aşadar că situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond şi descrisă mai sus, respectiv participarea si vinovăţia inculpaţilor au fost pe deplin dovedite, fiecare având un rol determinat şi determinant, acţionând după un plan amănunţit, demarând o acţiune ilicită comună într-un consens neechivoc în scopul obţinerii de foloase materiale injuste, astfel că apare ca nefondată solicitarea inculpatei privind achitarea, indiferent de temeiul ce l-ar fi putut invoca, şi anume cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) ori c) C. proc. pen.
Nefondată este şi solicitarea inculpatului D.N., privind reducerea pedepsei, martorii audiaţi în apărare (D.T., D.G., C.I. şi B.F.) relevând împrejurări care nu au legătură în mod direct cu fapta dedusă judecăţii.
Aşa fiind, Curtea constată - faţă de limitele speciale ale pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor, gravitatea ridicata a faptei săvârşite rezultată din modalitatea si împrejurările concrete în care s-a reţinut că a fost comisă, caracterul organizat al acţiunilor, numărul actelor materiale si valoarea însemnată a câştigului ilicit realizat, gradul de contribuţie al fiecărui inculpat, în principal al inculpatului D.N. care a comis infracţiunea în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi atitudinea procesuală incorectă maniifestată de ambii inculpaţi pe tot cursul procesului penal - că pedepsele stabilite de prima instanţă şi modalitatea de executare a acestora corespund întru-totul criteriilor generale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind de natură să-şi atingă scopul educativ - preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.
De asemenea, se constată că în mod corect instanţa de fond a respins ca nefondată cererea de restituire a bunurilor ridicate în vederea confiscării, formulată de inculpaţi, reiterată şi în apel, atât timp cât aceştia nu au făcut dovada provenienţei bunurilor respective, facturile depuse în limba italiană nefiind însoţite de traduceri corespunzătoare şi, în mare parte, nefiind emise pe numele vreunui dintre inculpaţi de 207-209 dosar de fond).
Apelurile apar însă ca fiind fondate pentru alte considerente decât cele invocate.
Potrivit art. 139 alin. (2) teza II C. proc. pen., când nu mai există vreun temei să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu la cerere.
Cum în cursul cercetării judecătoreşti inculpata a respectat întocmai măsurile impuse prin încheierea de şedinţă din data de 9 octombrie 2008 a Tribunalului Galaţi, oferind astfel suficiente garanţii de ordin personal, se constată că menţinerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de inculpată nu se mai justifică, odată cu pronunţarea sentinţei de condamnare.
De asemenea, se constată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor privind confiscarea specială, întrucât banii dobândiţi prin săvârşirea infracţiunii, în măsura în care nu au servit la despăgubirea victimelor traficului de peroane, trebuiau confiscaţi de la fiecare inculpat, în cote egale (nefăcându-se dovada că au beneficiat de bani într-un cuantum diferenţiat), şi nu în solidar.
Instanţa de fond nu a justificat modul în care a stabilit suma de 12.660 euro supusă confiscării. Din analiza declaraţiilor martorilor - victime ale traficului de persoane rezultă că suma supusă confiscării speciale în condiţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. este de 6.700 euro, compusă din: 450 euro obţinuţi de martorul I.I.D. (9 zile x 50 euro), 750 euro obţinuţi de martorul L.G. (15 zile x 50 euro), 750 euro obţinuţi de martorul N.P. (15 zile x 50 euro), 4750 euro obţinuţi de martorul P.D. [5 luni x 22 zile x 50 euro/ zi - 750 euro (primiţi personal de la patron)], martorii C.M. şi P.F.M. nu au muncit în folosul inculpaţilor, D.I. achitându-şi datoria reală de 500 euro (arvuna primită în ţară pentru lucrări neefectuate la construcţia inculpaţilor), iar martorul I.G. a lucrat 4 zile pentru care a fost plătit personal, plătindu-i inculpatului de bună voie suma de 150 euro.
Pentru aceste din urmă considerente apelurile inculpaţilor vor fi admise conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., sentinţa penală apelată urmând să fie desfiinţată în parte.
În rejudecare se va dispune revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Tuluceşti, jud. Galaţi, aplicată inculpatei D.D. şi, după înlăturarea dispoziţiile privind confiscarea specială, în baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în referire la art. 118 lit. e) C. pen. se va dispune confiscarea specială în favoarea statului de la fiecare inculpat a câte 3.350 euro, în echivalent în RON la data plăţii şi îi va obliga pe aceştia la plata către stat a sumelor respective. Restul dispoziţiilor sentinţei apelate vor fi menţinute.
Totodată se va menţine starea de arest a inculpatului D.N. şi se va computa din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 21 august 2008 la zi, respectiv 28 ianuarie 2010.
Împotriva deciziei, inculpaţii D.N. şi D.D. au declarat prezentele recursuri.
Prealabil examinării recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:
- inculpaţii nu au fost ascultaţi de instanţa de fond, aceştia menţionând că nu doresc să fie audiaţi (încheiere, fil.107 d.p.i.) şi, de asemenea, în apel şi în recurs, ambii inculpaţi au invocat „dreptul la tăcere";
- în apel au fost administrate probele propuse, iar în recurs nu au fost formulate alte cereri ori solicitate probe noi, fiind depus doar un înscris pentru a fi avut în vedere la soluţionarea cauzei;
- la cererea inculpatului D.N., Înalta Curte a acordat acestuia un termen separat de grefă, la data de 30 martie 2010, pentru studierea dosarului şi pregătirea apărării;
Ambii inculpaţi şi-au angajat un apărător care a depus la dosar motivele scrise de recurs la care au anexat copie de pe o rezoluţie a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Inculpaţii, prin apărător ales, şi-au întemeiat recursurile pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., susţinând, în principal, că nu sunt vinovaţi de infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată (solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen. - lipsa elementului material şi a elementului subiectiv), iar în subsidiar, că pedepsele aplicate sunt prea severe în raport cu faptele săvârşite şi cu datele personale ale acestora (solicitând, prin reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea lor, reducerea pedepselor).
Cu privire la cele 2 înscrisuri depuse în recurs (rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi şi adresa de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi (fii.28 şi 30 d.r.), Înalta Curte constată că nu au relevanţă probatorie concretă cu privire la obiectul judecăţii în prezenta cauză (potrivit art. 317 C. proc. pen., faptele şi persoanele trimise în judecată).
Recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta:
Traficul de persoane a constituit o preocupare importantă la nivelul comunităţii statelor lumii - în acest sens, Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate ratificată prin Legea nr. 565/2002; Protocolul ONU privind reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, ratificat prin Legea nr. 565/2002; Protocol împotriva traficului de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, ratificat prin Legea nr. 565/2002; Decizia Consiliului Uniunii Europene privind completarea definiţiei crimei numite "trafic de fiinţe umane", în anexa Convenţiei Europene, Consiliul UE nr. 1999/C/26/; Decizia - Cadru a Consiliului Uniunii Europene din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de fiinţe umane (2002/629/JAI) - dar şi la nivelul statului român, în acest sens - Legea nr. 678/2001, completată şi modificată, HG nr. 1216/2001 şi nr. 299/2003.
Din definiţia traficului de persoane, cuprinsă în Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, rezultă şi formele în care se concretizează această infracţiune în raport de caracteristicile persoanelor traficate şi traficante, de scopul urmărit şi interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de implicaţiile sociale, dar şi de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului).
Astfel:
- privit din punctul de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forţată, violenţa, abuzul de încredere, agresiunea fizică şi psihică a persoanei, fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de fiinţe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu;
- sub aspect economic, traficul presupune interese financiare (profituri uriaşe), reţele regionale şi internaţionale, circulaţia ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din trafic şi pe baza cărora se realizează activitatea de traficare);
- din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează şi susţin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educaţional scăzut, neîncrederea în sine, eşecurile în viaţă;
- din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la condiţia de "marfă", sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcându-le întreaga evoluţie viitoare;
- din punctul de vedere al implicaţiilor sociale, datorită creşterii alarmante din ultimii ani, traficul de persoane devine un fenomen naţional şi transnaţional, fiind favorizat de procesul general al globalizării şi de utilizarea tehnologiilor moderne;
- prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri uriaşe pentru traficanţi, inclusiv în cazul traficului în scop de muncă forţată.
Din perspectiva victimelor, traficul de persoane poate fi clasificat prin natura actelor abuzive exercitate asupra lor şi care vizează, printre altele: aspectul social (abuz psihologic, fizic, supravegherea pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulaţii a victimelor, lipsa puterii de decizie, lipsa accesului la servicii medicale); aspectul juridic (deposedarea de acte identitate, posedarea şi utilizarea de acte false, ameninţările cu predarea la poliţie); aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplată, reţinerea unor plăţi nejustificate).
Elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 se realizează printr-una sau mai multe dintre acţiunile prevăzute ca modalităţi alternative, acţiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei:
- recrutarea, constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obţinerii de profit;
- transportarea, presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul, fie în interiorul statului de origine, fie din statul de origine al victimei în statul de destinaţie, ceea ce presupune - cel mai adesea - trecerea uneia sau mai multor linii de frontieră;
- transferarea, constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci când este vândută pur şi simplu ca o marfă, iniţial fără ca ea să ştie, sau face obiectul unei alte tranzacţii încheiate între traficanţi (de ex. schimbul);
- cazarea, presupune instalarea unei persoane temporar într-o locuinţă ori într-un alt amplasament având această destinaţie iar găzduirea constă în primirea unei persoane într-o locuinţă şi adăpostirea vremelnică a acesteia;
- primirea, presupune preluarea victimei de către un traficant, de la unul la altul, ca urmare a unei tranzacţii intervenite între cei doi.
Fiecare dintre aceste acţiuni este suficientă pentru realizarea elementului material al infracţiunii de trafic de persoane, atât în variantele tip, cât şi în cele agravate.
Infracţiunile de trafic de persoane, în modalităţile normative prevăzute în art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, au ca element subiectiv intenţia directă, calificată prin scop, care trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei, dar care nu trebuie să fie şi efectiv realizat. Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică în mod conştient şi prevede consecinţele lor, urmărind totodată producerea acestora.
I) asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C.proc.pen.
Conform art. 3859 pct. 18 C.proc.pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Conform jurisprudenţei, eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.
Prealabil examinării cazului de casare invocat de apărare, astfel cum a fost motivat, înalta Curte constată următoarele:
Apărătorul a solicitat achitarea inculpaţilor în temeiul art. 10 lit. d) din C. proc. pen. (inculpaţii, personal, menţionând că sunt de acord cu cererile avocatului).
Ipoteza prevăzută de legiuitor în art. 10 lit. d) din C. proc. pen. presupune că faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată există în materialitatea lor, că au fost săvârşite de aceştia, lipsindu-le însă unul din elementele constitutive ale infracţiunii în care au fost încadrate juridic faptele respective.
Inculpaţii - fără a contesta, în esenţă, unele date ale situaţiei de fapt -au susţinut că victimele „.au declarat că nu au fost ameninţaţi de noi, nu au fost. obligaţi să meargă la furat, nu le-au fost luate paşapoartele, şi ceea ce este mai important, au arătat că declaraţiile de la urmărire penală au fost date sub ameninţarea organelor de urmărire penală" (pag.2 a motivelor scrise de recurs).
În final, inculpaţii au susţinut că doar au ajutat persoanele respective să obţină venituri băneşti.
Înalta Curte, verificând hotărârile judecătoreşti atacate (argumentele de fapt şi de drept expuse de judecători), comparativ cu probatoriul administrat, constată că este corectă concluzia acestora potrivit căreia ambii inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, elementul material şi elementul subiectiv al acestora (intenţia) fiind relevate, fără dubiu, de probele administrate.
Înalta Curte mai reţine că înlăturarea motivată a unor probe din întregul ansamblu probator al cauzei penale este o prerogativă a organelor judiciare prevăzută expres în art. 356 lit. c) din C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte reţine şi următoarele:
- cele 8 victime ale traficului de persoane nu s-au constituit părţi vătămate ori părţi civile în cauză, acestea fiind ascultate în calitate de martori;
- din coroborarea art. 327 alin. (1) şi (4) raportat la art. 325 alin. (1) C. proc. pen. rezultă că în situaţia în care între declaraţiile martorului, date în diferitele faze ale procesului penal, există contraziceri, se dă citire declaraţiilor anterioare şi i se cere acestuia explicaţii.
Ambele instanţe au înlăturat motivat unele părţi ale declaraţiilor date de martori în cursul judecăţii în fond şi în apel (motivarea constând în aceea că, în unele cazuri, martorii nu au justificat de o manieră rezonabilă revenirea asupra declaraţiilor date la urmărirea penală, iar în alte cazuri, revenirea acestora a fost determinată de teama legată de reacţiile violente ale inculpaţilor ori rudelor acestora). Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că cei 2 inculpaţi şi cele 8 victime locuiesc în aceeaşi comuna Tuluceşti din judeţul Galaţi (pag.33-36 rechizitoriu).
De altfel, în esenţă, unii martori - chiar şi în faţa instanţelor - au relatat faptele săvârşite de inculpaţi, însă prin „omiterea" sau „atenuarea" acelor aspecte care ar contura deplin elementul material ori cel subiectiv al infracţiunii de trafic de persoane;
- la urmărirea penală, cu excepţia numitului N.P., celelalte 7 victime au dat declaraţii olografe în care au relatat, în detaliu, faptele inculpaţilor, aceleaşi aspecte fiind relevate şi în declaraţiile date şi consemnate în faţa procurorului. în cazul numitului N.P., ascultarea s-a efectuat în prezenţa unui martor asistent care a semnat înscrisurile în care au fost consemnate declaraţiile referitoare la faptele inculpaţilor (fii.87, 91-93, 94), acesta fiind ascultat şi de către procuror, declaraţia scrisă fiind semnată de un martor asistent (fii.90, verso).Aceste constatări nu sunt de natură să sugereze, chiar la limita minimă,rezonabilitatea revenirii martorilor asupra celor relatate în respectivele declaraţii, motivele reale ale schimbării parţiale a declaraţiilor în faza de judecată fiind corect înţelese, şi motivate, de către ambele instanţe.
Soluţia de achitare a inculpaţilor - solicitată de aceştia în recurs - prin înlăturarea tuturor probelor din faza urmăririi penale şi, respectiv, prin reţinerea numai a celor administrate în faza judecăţii (fond şi apel), nu este posibilă legal deoarece, potrivit art. 63 alin. (2) C.proc.pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Din analiza dispoziţiei legale menţionate rezultă următoarele aspecte de principiu:
- probele strânse în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti;
- probele din faza de urmărire penală urmează a fi analizate coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătoreşti;
- scopul strângerii şi evaluării probelor, astfel cum este evidenţiat de dispoziţiile art. 62 C. proc. pen. este identic pentru ambele faze ale procesului penal - aflarea adevărului.
Faptul că instanţa este obligată să verifice legalitatea probelor şi să stabilească utilitatea şi concludenta acestora - pentru reţinerea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului - numai în cadrul cercetării judecătoreşti, nu duce automat la concluzia eliminării probelor strânse în faza de urmărire penală.
Cererea apărării de înlăturarea probelor strânse în faza de urmărire penală pe unicul considerent că în faza de cercetare judecătorească martorii nu şi-au mai menţinut integral declaraţiile, invocând pretinse abuzuri ale organelor de cercetare penală sau pentru că ele sunt contradictorii, unele aspecte diferind de cele relatate în faza cercetării judecătoreşti, este neîntemeiată.
În realizarea dezideratului prevăzut de dispoziţiile art. 62 C. proc. pen. -aflarea adevărului prin lămurirea cauzei sub toate aspectele - instanţa este obligată să analizeze şi raţiunile pentru care unii martori nu îşi mai menţin declaraţiile date la puţin timp de la comiterea faptelor inculpaţilor şi să verifice în ce măsură argumentele oferite de aceştia sunt sau nu credibile.
Or, Înalta Curte constată că ambele instanţe - de fond şi apel - au respectat această obligaţie, motivând convingător de ce au considerat că probele strânse în faza de urmărire penală trebuie să primească valoare probatorie, iar nu să fie înlăturate.
Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanţei posibilitatea să aprecieze concludenta tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului impune să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.
În cadrul operaţiunii evaluare a tuturor probelor, instanţele de fond şi apel au motivat corect care dintre declaraţiile date de martori reflectă adevărul, declaraţii în care s-a relatat de către aceştia, în mod amănunţit, faptele inculpaţilor în care şi ei au fost implicaţi, declaraţiile ulterioare apărând ca fiind făcute în vederea exonerării de răspundere penală a inculpaţilor.
Împrejurarea că în cursul judecăţii, cu motivarea generică că ar fi fost supuşi unor violenţe psihice ori unor intimidări din partea organelor de poliţie, nedovedite de altfel, unii dintre martorii audiaţi au revenit, total sau parţial, asupra declaraţiilor iniţiale date în cursul urmăririi penale, nu poate conduce la constatarea nevinovăţiei inculpaţilor.
În final, se poate aprecia că prin asemenea reveniri ori contraziceri ale martorilor, fără o justificare credibilă, plauzibilă, se divizează artificial şi nelegal procesul penal şi se minimalizează necesitatea şi importanţa fazei urmăririi penale, fază care, în dreptul penal român, pe de o parte, cunoaşte o reglementare complexă (nerezumându-se la simple investigaţii, cercetări prealabile ori la o anchetă sau la o instrucţie sumară ca în sistemele de drept penal ale altor state) aceasta fiind realizată - cu respectarea drepturilor şi garanţiilor acuzatului - de către organele poliţiei judiciare sub controlul procurorului, sau în unele cazuri chiar de către procuror, iar pe de altă parte, are un rol major în evitarea trimiterii în judecată a unor persoane nevinovate.
II) asupra cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Potrivit doctrinei juridice şi jurisprudenţei, recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Înalta Curte constată că în favoarea inculpatei D.D. prima instanţă a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, nu numai că a redus pedeapsa aplicată de la minimul special al pedepsei prevăzută de textul incriminator de 5 ani închisoare, la cea de 4 ani închisoare, dar a aplicat şi o modalitate neprivativă de libertate pentru executarea acesteia (art. 861 C. pen. - suspendarea executării pedepsei sub supraveghere).
În condiţiile reţinerii pluralităţii de victime a traficului de persoane (8 persoane), a formei continuate a infracţiunii (art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)) şi, mai ales, a modalităţii concrete de săvârşire a infracţiunii - astfel cu a fost expusă anterior - înalta Curte constată că simplei împrejurări a lipsei antecedentelor penale, reţinută de prima instanţă ca circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., i s-a dat un efect juridic suficient în operaţiunea de individualizare a pedepsei, nefiind justificată o nouă reducere a acesteia.
Cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului D.N., Înalta Curte reţine următoarele:
Infracţiunea pentru care acesta a fost trimis în judecată, şi condamnat în primă instanţă, este sancţionată cu închisoare de la 5 la 15 ani.
Pedeapsa aplicată inculpatului, de 8 ani închisoare, este semnificativ orientată către minimul special al pedepsei prevăzută de legiuitor, iar nu către maximul special de 15 ani închisoare.
La stabilirea acestei pedepse, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 din C. pen.
Înalta Curte constată însă că instanţa de fond şi de apel au reţinut şi împrejurarea că inculpatul nu este la prima încălcare a legii penale, conform fişei de cazier (fii.455 d.u.p.) acesta fiind condamnat, în perioada 1995-1999, de 4 ori la pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni de furt calificat.
Or, această antecedenţă penală a inculpatului justifică concluzia netemeiniciei criticii sale referitoare la nereţinerea unor circumstanţe atenuante care, aşa cum s-a arătat, constau în împrejurări care reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că prima instanţă, deşi a reţinut două împrejurări de natură a atrage, potrivit legii, un regim sancţionator mai aspru (forma continuată a infracţiunii - art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi, respectiv, starea de recidivă postexecutorie - art. 37 lit. b) din C. pen.), observând caracterul facultativ al agravării, nu a sporit pedepsele aplicate şi nici nu a adăugat un spor (conform art. 39 alin. (4) şi, respectiv, art. 42 C. pen.).
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului D.N. se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C.proc.pen., recurenţii - inculpaţi vor fi obligaţi la plata către stat a cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de D.N. şi D.D. împotriva deciziei penale nr. 10/ A din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.N., durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 august 2008 la 13 aprilie 2010.
Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 13 aprilie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 3555/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1543/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
