ICCJ. Decizia nr. 1021/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1021/2010
Dosar nr. 807/42/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 160 din 26 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., s-a respins plângerea formulată de petentul I.S., împotriva rezoluţiilor nr. 424/P/2009 din 24 iulie 2009 şi nr. 1075/11/2/2009 din 24 august 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca nefondată.
A menţinut rezoluţiile atacate ca temeinice şi legale.
A obligat petentul la 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. şi înregistrată la această instanţă sub nr. 807/42/2009 din 18 septembrie 2009 petentul - persoană vătămată I.S., a solicitat desfiinţarea Rezoluţiilor nr. 424/P/2009 din 24 iulie 2009 şi nr. 1075/11/2/2009 din 24 august 2009, prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul R.M. - judecător la Judecătoria Ploieşti, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În esenţă, s-a susţinut că în soluţionarea Dosarului civil nr. 2480/2006 al Judecătoriei Ploieşti, magistralul a lacul o greşită apreciere a situaţiei de fapt, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri netemeinice şi nelegale.
Se mai reclamă că, intimatul a modificat numărul sentinţei civile pronunţate din nr. 180 în nr. 7125, uitând însă să modifice dala pronunţării, respectiv din 27 septembrie 2006 în 3 octombrie 2006.
S-a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor parchetului şi condamnarea intimatului R.M., pentru faptele săvârşite.
Pentru soluţionarea plângerii, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus ataşarea Dosarului nr. 424/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Verificând rezoluţiile atacate pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul de urmărire penală, în raport de legislaţia ce reglementează limitele plângerii în faţa judecătorului împotriva dispoziţiilor de netrimitere în judecată şi condiţiile tragerii la răspundere penală a judecătorului pentru soluţiile adoptate în cauzele repartizate în exercitarea funcţiei, rezultă că neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul magistrat R.M. este justă, găsindu-şi corespondent în actele premergătoare administrate cu respectarea limitelor art. 224 rap. la art. 221 C. proc. pen.
Plângerea formulată conform art. 2781 C. proc. pen., nu este fondată, aşa cum se va arăta în continuare:
Dosarul nr. 2480/2006 al Judecătoriei Ploieşti a avut ca obiect acţiunea civilă formulată de I.N. şi I.L. în contradictoriu cu I.S., prin care se solicita ieşirea din indiviziune asupra terenului în suprafaţă de 477 m.p., situat în Ploieşti, să fie obligat I.S. să-şi ridice toate obiectele şi bunurile pe care le-a depozitat pe terenul în indiviziune şi să fie obligat să efectueze separarea la utilităţile de apă şi gaze existente la imobilul în litigiu, respectiv să fie obligat să-şi dea acordul.
La termenul de judecată din data de 4 aprilie 2006, magistratul judecător O.D. a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de I.S., pentru capătul de acţiune privind ieşirea din indiviziune asupra suprafeţei de teren.
La termenul de judecată din 24 mai 2006 magistratul judecător R.M., în baza art. 1082 alin. (2) C. proc. civ. la amendat pe I.S. cu amendă judiciară, pentru nerespectarea solemnităţii şedinţei şi a completului de judecată.
Cauza a fost soluţionată de magistratul judecător prin sentinţa civilă nr. 7125 din 3 octombrie 2006, prin care a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect ieşirea din indiviziune şi pe cale de consecinţă, a respins acest capăt de cerere, a admis în parte cererea completată formulată de I.N. şi I.L. şi la obligat pe I.S. să demoleze WC-ul edificat pe terenul în indiviziune, să ridice de pe acelaşi teren două autoturisme, două rulote, acumulator de maşină, fier vechi, saci de gunoi şi să-i dea acordul reclamantului I.N. pentru efectuarea separaţiilor la utilităţi.
Hotărârea judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea căilor de atac exercitate de I.S.
Cu privire la modificarea numărului hotărârii judecătoreşti, prin sesizarea din oficiu, s-a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 7125 pronunţată la data de 3 octombrie 2006 în Dosarul nr. 2480/2006, în sensul că, în mod eronat, s-a consemnat că numărul sentinţei pronunţate este 7180 în loc de 7125, cum este corect.
Prin încheierea din data de 9 august 2007, pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, a fost admisă cererea de îndreptare a erorilor materiale şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că numărul corect al sentinţei este 7125 iar nu 7180 cum greşit s-a menţionat.
Şi această încheiere a rămas definitivă prin respingerea căii de atac exercitate de I.S.
Raportat la situaţia de fapt mai sus expusă, infracţiunea de abuz în serviciu, reclamată în sarcina magistratului judecător nu există întrucât, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.
Atât încuviinţarea şi administrarea probelor din dosar cât şi analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanţa de judecată se poate pronunţa, nici o persoană neputând interveni şi face aprecieri cu privire la cele dispuse de instanţă. Criticile cu privire la administrarea probatoriului cât şi cu privire la soluţia pronunţată pot fi formulate numai în căile de atac, urmând a fi analizate de instanţele de control judiciar.
A proceda în sens contrar ar însemna a interveni în activitatea de judecată, ceea ce nu este permis, întrucât s-ar încălca principiul independenţei justiţiei, recunoscut prin art. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, în situaţia pronunţării unor hotărâri greşite, aceasta se poate corecta în căile de atac ordinare sau extraordinare exercitate de partea interesată, de către instanţa de control judiciar, situaţie reglementată de legiuitor prin stabilirea, ca unică modalitate de remediere, a exercitării căii de atac pusă la îndemâna paliilor.
În ceea ce priveşte măsurile dispuse pe parcursul procesului, orice apreciere asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor dispuse de completul de judecată sunt contrare independenţei judecătorului în soluţionarea cauzei.
Trebuie avut în vedere faptul că afirmaţiile făcute de o parte din proces cu privire la legalitatea măsurilor dispuse de judecător sunt rezultatul aprecierii subiective a acesteia şi, în mod frecvent, partea ale căror cereri au fost soluţionate într-un mod apreciate de acesta ca fiind nefavorabil uzează de drepturile procedurale într-un alt mod decât au fost edictale şi adresează petiţii instituţiilor statului exprimându-şi astfel nemulţumirile faţă de hotărârile judecătoreşti şi în alte modalităţi decât prin promovarea căilor de atac prevăzute de lege, ca o manifestare a libertăţii de exprimare consacrată de prevederile art. 30 din Constituţia României, a exercitării dreptului procedural, precum şi a dreptului la petiţie.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, faptă pretins comisă prin aceea că magistratul judecător ar fi modificat numărul sentinţei civile potrivit art. 281 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri ori încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
În speţa de faţă, cauza a rămas în pronunţare în data de 27 septembrie 2006 când instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 3 octombrie 2006 dată la care s-a pronunţat hotărârea judecătorească.
S-a constatat de asemenea că, soluţiile criticate reprezintă rezultatul propriei convingeri formate prin analiza judicioasă a probelor pertinente şi concludente administrate în cauză, situaţie în care verificarea legalităţii şi temeiniciei acestora excede anchetei penale, cu atât mai mult cu cât în prezent hotărârile respective s-au confirmat în căile ordinare de atac.
Soluţia s-a confirmat prin rezoluţia nr. 1075/11/2/2009 din 24 august 2009 emisă de procurorul general al unităţii de parchet respingându-se plângerea formulată conform art. 278 C. proc. pen. de către acelaşi petent.
Este de principiu că simplul fapt că soluţiile magistraţilor sunt nefavorabile interesului paliilor implicate într-un proces penal sau civil nu constituie temei pentru tragerea la răspundere penală a acestora.
Legalitatea şi temeinicia rezoluţiilor adoptate şi respectiv a hotărârilor pronunţate se verifică de către instanţele de control judiciar, competente material să aprecieze, inclusiv asupra respectării normelor procedurale ce asigură exercitarea dreptului la un proces echitabil, să înlăture nulităţile relative sau absolute, iar nu pe calea plângerii penale formulată împotriva magistraţilor.
Împrejurarea că petentul este nemulţumit de hotărârile date, nu conduce automat la săvârşirea de către intimat a infracţiunilor reclamate şi pentru care a fost sesizat parchetul, atâta timp cât cu ocazia actelor premergătoare nu s-au identificat existenţa unor elemente de rea credinţă sau alte acte materiale specifice laturii obiective din conţinutul acestuia.
Prin urmare, concluziile celor doi procurori privind neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul R.M., sunt legale şi temeinice, simplul fapt că au adoptat soluţii defavorabile petentului, nu poate conduce în nici un caz la existenţa vreunor indicii de exercitare abuzivă a funcţiei ori comiterea altor fapte ce ar putea atrage răspunderea penală sau disciplinară a intimatului.
De aceea, măsurile adoptate în cauzele repartizate, motivarea lor ori concluziile puse în şedinţa publică, cât timp se bazează pe actele procedurale şi probele administrate nu reprezintă prin ele însele, temei legal care să justifice reţinerea intenţiei sau culpei în comiterea infracţiunilor reclamate de petentul I.S.
Faţă de aceste considerente, în lipsa existenţei vreunor indicii întemeiate în sensul art. 681 C. proc. pen., care să susţină presupunerea rezonabilă că ar fi comis vreo faptă ce ar cădea sub incidenţa legii penale, rezoluţiile atacate se apreciază ca fiind temeinice şi legale.
Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., urmează să respingă plângerea formulată ca nefondată, menţinându-se soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru faptele reclamate.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petiţionarul I.S., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale faţă de intimatul R.M. – judecător la Judecătoria Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Examinând actele şi lucrările dosarului sentinţa recurată în raport de motivul de critică invocat, cât şi din oficiu sub toate aspectele, aşa cum prevăd disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de faţă se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta, întrucât judecătorul fondului prin conformare deplină la disp. art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., verificând rezoluţia atacată nr. 424/P/2009 din 24 iulie2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pe baza actelor şi lucrărilor dosarului cauzei şi în lipsa unor înscrisuri noi prezentate a statuat caracterul legal şi temeinic al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror pentru considerentul că infracţiunea de abuz în serviciu, reclamată în sarcina magistratului judecător nu există întrucât, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.
Atât încuviinţarea şi administrarea probelor din dosar, cât şi analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanţa de judecată se poate pronunţa, nici o persoană neputând interveni şi face aprecieri cu privire la cele dispuse de instanţă. Criticile cu privire la administrarea probatoriului cât şi cu privire la soluţia pronunţată pot fi formulate numai în căile de atac, urmând a fi analizate de instanţele de control judiciar.
A proceda în sens contrar ar însemna a interveni în activitatea de judecată, ceea ce nu este permis, întrucât s-ar încălca principiul independenţei justiţiei, recunoscut prin art. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, în situaţia pronunţării unor hotărâri greşite, aceasta se poate corecta în căile de atac ordinare sau extraordinare exercitate de partea interesată, de către instanţa de control judiciar, situaţie reglementată de legiuitor prin stabilirea, ca unică modalitate de remediere, a exercitării căii de atac pusă la îndemâna părţilor.
În ce priveşte măsurile dispuse pe parcursul procesului, orice apreciere asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor dispuse de completul de judecată sunt contrare independenţei judecătorului în soluţionare cauzei.
Trebuie avut în vedere faptul că afirmaţiile făcute de o parte din proces cu privire la legalitatea măsurilor dispuse de judecător sunt rezultatul aprecierii subiective a acesteia şi, în mod frecvent, partea ale căror cereri au fost soluţionate într-un mod apreciat de aceasta ca fiind nefavorabil uzează de drepturile procedurale într-un alt mod decât au fost edictate şi adresează petiţii instituţiilor statului exprimându-şi astfel nemulţumirile faţă de hotărârile judecătoreşti şi în alte modalităţi decât prin promovarea căilor de atac prev. de lege, ca o manifestare a libertăţii de exprimare consacrată de prevederile art. 30 din Constituţia României, a exercitării dreptului procedural, precum şi a dreptului la petiţie.
Concomitent, cu privire la infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), faptă pretins comisă prin aceea că magistratul judecător ar fi modificat numărul sentinţei din 7180 în 7125, din cercetările efectuate s-a stabilit că, în cauză, dosarul a rămas în pronunţare în data de 27 septembrie 2006 când instanţa, pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 03 octombrie 2006, dată la care s-a pronunţat hotărârea judecătorească.
Deoarece din eroare numărul sentinţei a fost dat greşit, respectiv 7180, prin încheierea din camera de consiliu din data de 09 august 2007 instanţa din oficiu a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. îndreptarea erorii materiale, în sensul că sentinţa civilă pronunţată în Dosarul nr. 2480/2004 al Judecătoriei Ploieşti este 7125 şi nu 7180.
În aceste condiţii nici infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) nu există.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.S. împotriva sentinţei penale nr. 160 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 749/2010. Penal. Neîndeplinirea... | ICCJ. Decizia nr. 4440/2010. Penal → |
|---|
