ICCJ. Decizia nr. 1040/2010. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1040/2010

Dosar nr. 1252/57/2008

Şedinţa publică din 18 martie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 309 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului Sibiu, secţia penală, a fost condamnat inculpatul C.I., fiul lui P. şi V., la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 77 din 12 noiembrie 2002 a Judecătoriei Avrig, urmând să execute această pedeapsă pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, respectiv 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă SC H. SA Bucureşti – Sucursala Hidrocentrale cu sediul în Sibiu, judeţul Sibiu şi în consecinţă:

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 40.135.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din faza de urmărire penală şi judecată în fond.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că în data de 17 aprilie 2004, inculpatul C.I., deplasându-se spre localitatea Sebeşul de Jos cu o căruţă trasă de cal, a urcat pe un stâlp de pe care atârnau mai multe cabluri, a spart cu un ciocan consolele în care erau prinse aceste cabluri, pe care apoi le-a făcut colaci, urcându-i în căruţă pentru a-i duce la domiciliul său din Avrig, cu intenţia de a-i valorifica.

Întorcându-se spre locuinţa sa, în apropiere de localitatea Mârşa a fost depistat de organele de poliţie Avrig, fiind dus la sediul poliţiei. A doua zi, în 18 aprilie 2004, în prezenţa martorilor asistenţi P.N. şi Ş.C. angajaţi la SC D.I.E.A., organele de poliţie au procedat, la sediul acestei firme, la măsurarea şi cântărirea colacilor de sârmă din aluminiu (în număr de şase), în urma cântăririi rezultând o greutate totală de 120 Kg.

Cablul sustras de către inculpat era la o linie electrică în curs de executare, aparţinând SC H. SA Bucureşti - Sucursala Hidrocentrala Sibiu, pe tronsonul Mârşa - Brezoi.

Săvârşirea faptei a fost recunoscută de inculpat a cărui declaraţie s-a coroborat cu cele ale martorilor P.N. şi Ş.C.

S-a efectuat şi cercetare la faţa locului, procesul-verbal fiind depus la dosarul de urmărire penală la filele 3-10, cu acea ocazie, găsindu-se bine conservate, urme de încălţăminte. Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică - filele 12-17 dosar urmărire penală s-a stabilit că urmele găsite la faţa locului, care au fost fotografiate, au aceleaşi caracteristici cu încălţămintea ridicată de la C.I.

Prin urmare, fapta inculpatului care la 17 aprilie 2004 a sustras o cantitate de 120 kg. cablu din aluminiu de la o linie electrică aflată în curs de executare, pe teritoriul localităţii Turnu Roşu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (3) lit. c) C. pen.

Din fişa de antecedente penale ale inculpatului (filele 29 şi 29 bis) a rezultat că acesta a mai fost condamnat prin sentinţa penală nr. 77 din 12 noiembrie 2002 a Judecătoriei Avrig la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1) C. pen. şi la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută şi pedepsită de art. 217 alin. (1) C. pen., în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani potrivit art. 81, 82 C. pen.

Fapta inculpatului fiind probată şi săvârşită, sub raportul vinovăţiei, în forma intenţiei directe, din punctul de vedere al tratamentului sancţionator, în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (3) lit. c) C. pen. raportat la art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Circumstanţele atenuante s-au reţinut, întrucât inculpatul a avut o atitudine de recunoaştere a faptei, după săvârşire s-a prezentat în faţa autorităţii şi a avut o comportare sinceră pe parcursul procesului penal.

Ca urmare a faptului că noua infracţiune a fost săvârşită în cursul termenului de încercare, în baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 77 din 12 noiembrie 2002.

S-a dispus executarea în întregime a vechii pedepse, cumulând-o cu pedeapsa nou aplicată de 2 ani închisoare, aşa încât inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

Cu privire la alegerea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile oferite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), între care îndeosebi gradul de pericol social al faptei săvârşită, dar şi persoana infractorului. Acesta a mai fost sancţionat anterior administrativ şi penal pentru fapte similare, cât şi pentru o alta care aduce atingere regimului circulaţiei, condamnarea anterioară neconstituind un serios avertisment care să-l împiedice a mai săvârşi fapte de acelaşi gen.

Împotriva acestei sentinţe penale pronunţate de instanţa de fond a declarat apel în termen inculpatul C.I.

S-a constatat că apelul declarat nu a fost motivat în scris, însă inculpatul, prin apărătorul numit din oficiu, a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate, urmând a se reţine în cauză, în sarcina acestuia, circumstanţe atenuante.

Prin Decizia penală nr. 13/ A din 05 februarie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 309/2004 a Tribunalului Sibiu şi pe cale de consecinţă:

S-a dispus desfiinţarea sentinţei penale atacate sub aspectul modalităţii de aplicare a pedepsei accesorii, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 64 lit. c) – e) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii penale atacate.

Împotriva deciziei penale a declarat recurs, peste termen, soţia inculpatului, numita C.M., fără a expune în scris, prin cererea de recurs sau separat, prin memoriu, motivele căii de atac de care a înţeles să uzeze.

Prin Decizia penală nr. 1717 din 16 mai 2008 pronunţată de I.C.C.J. în Dosarul penal nr. 107/57/2005 a fost admis recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 13/ A din 05 februarie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, casându-se Decizia penală atacată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel – Curtea de Apel Alba Iulia.

A fost dispusă anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 356 din 28 februarie 2008 emis de Tribunalul Sibiu.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.I.

S-a făcut aplicarea art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a fundamentat soluţia pe următoarele considerente de fapt şi de drept:

Înalta Curte a avut în vedere incidenţa în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. relativ la existenţa unei grave erori de fapt statuată prin hotărârea atacată şi anume nerelevarea certă şi esenţială a existenţei sau nu a discernământului cu care a fost comisă fapta imputată inculpatului C.I. ceea ce determină în consecinţă existenţa uneia din cauzele care înlătură caracterul penal al acestei fapte, respectiv iresponsabilitatea prevăzută de art. 48 C. pen.

Din acest punct de vedere s-a reţinut că în faza de urmărire penală a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică, iar prin raportul din 6 august 2004 al I.M.L. Sibiu s-a concluzionat că numitul C.I. prezintă „tulburare organică de personalitate. Epilepsie post TCC. Această stare nu-i afectează discernământul faţă de faptele imputate."

Ulterior la judecata în fond la termenul din 15 septembrie 2004, deşi a fost solicitată efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice prin încheierea de şedinţă de la 17 noiembrie 2004 (fila 54 dos. fond) aceasta a fost respinsă ca nepertinentă şi neconcludentă moment în care s-a şi intrat în faza dezbaterilor în fond.

La judecata în apel, instanţa de control judiciar, faţă de certificatul de încadrare în grad de handicap emis de Comisia de expertiză medicală a Consiliului jud. Sibiu (fila 38 dos. apel) atestând o deficienţă funcţională accentuată a dispus la 26 martie 2005 efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească „dacă inculpatul poate sta în judecată/ori se impune suspendarea procesului."

Ca urmare prin raportul de expertiză medico-legală din 8 august 2005 (fila 55 dos. apel) al Serviciului de medicină legală Sibiu s-a concluzionat că „datorită tulburărilor psihice consecutive unui traumatism cranio-cerebral şi unei intoxicaţii cu medicamente C.I. nu este capabil să stea în nume propriu într-un proces."

Pentru concluziile mai sus iterate prin încheierea de şedinţă de la 6 septembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a dispus suspendarea soluţionării apelului declarat de inculpatul C.I.

Ulterior prin raportul de expertiză medicală psihiatrică din 11 aprilie 2006 al Serviciului de medicină legală Sibiu (fila 76 dos. apel) s-a statuat că „numitul C.I. prezintă o tulburare organică de personalitate cu sindromul psiho-organic deteriorativ post-traumatic.

Evaluările psihiatrice şi psihologice repetate au evidenţiat o agravare a stării de sănătate cu accentuarea elementelor de deteriorare cognitivă şi cu posibilă evoluţie nefavorabilă în timp.

Faţă de acestea s-a apreciat că nici în prezent susnumitul nu poate sta în nume propriu într-un proces.

Având în vedere evoluţia stării psihice, s-a apreciat că revenirea la o stare care să îi permită să stea în nume propriu într-un proces, este puţin probabilă."

Datorită acestor concluzii prin încheierea de şedinţă de la 9 mai 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a dispus în baza art. 303 alin. (1) C. proc. pen. suspendarea procesului penal până când starea sănătăţii sale va permite participarea acestuia la pedeapsă.

Ca şi în raportul ultim menţionat prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 3 ianuarie 2007 al Serviciului de medicină legală Sibiu (fila 98 dos. apel) s-a concluzionat că „numitul C.I. prezintă o tulburare organică de personalitate cu sindromul psiho-organic deteriorativ post-traumatic.

Evaluările psihiatrice şi psihologice repetate au evidenţiat o agravare a stării de sănătate cu accentuarea elementelor de deteriorare cognitivă şi cu posibilă evoluţie nefavorabilă în timp.

Faţă de acestea a apreciat că nici în prezent sus-numitul nu poate sta în nume propriu într-un proces.

Având în vedere evoluţia stării psihice, apreciem că revenirea la o stare care să îi permită să stea în nume propriu într-un proces, este puţin probabilă."

În sfârşit prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 15 ianuarie 2008 (fila 124 dos. apel) al Serviciului de medicină legală jud. Sibiu s-a statuat cu titlu de concluzii că „numitul C.I. prezintă o tulburare organică de personalitate – tip impulsiv. Epilepsie grand mall post-traumatism cu sindromul psiho-organic deteriorativ post-traumatic.

Faţă de aceste afecţiuni apreciem că, în prezent, cu excepţia perioadelor critice epileptice, sus-numitul are capacitatea psihică necesară pentru a sta în nume propriu în proces."

Concluziile comun de identice din rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică datate 8 august 2005, 11 aprilie 2006 şi 3 ianuarie 2007 (filele 55 şi 76 dos. apel şi 98 dos. apel) fiind la a statua la limita un discernământ abolit al recurentului inculpat; iar din acest punct de vedere susţinerea cu titlu de concluzie din cel ultim efectuat datat 15 ianuarie 2008 în sensul că „că inculpatul cu excepţia perioadelor critice epileptice are capacitatea psihică necesară pentru a sta în nume propriu în proces" impunea cu necesitate efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice de către I.M.L. M.M. în virtutea efectului devolutiv total în fapt şi drept al căii de atac a apelului formulat de inculpatul C.I. şi întemeiat pe dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen.

Numai o nouă expertiză medico-legală psihiatrică cu internarea recurentului într-o instituţie sanitară de specialitate şi cu obiective clar configurate de a se răspunde inclusiv dacă acesta are sau nu păstrat discernământul critic al faptelor imputate şi nu doar capacitatea de a sta în nume propriu în proces va determina reţinerea corectă a situaţiei de fapt pentru care este incriminat inculpatul şi, pe cale de consecinţă necesară aflarea adevărului în cauză.

Se impune precizarea că pentru raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică va putea fi solicitată după caz evaluarea şi avizarea sa de către comisia medico-legală superioară.

Cu ocazia reluării procedurilor de către instanţa de apel, curtea de apel a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică şi care să ofere o concluzie certă asupra stării psihice a inculpatului şi a capacităţii sale de apreciere, critică asupra faptelor comise de momentul săvârşirii infracţiunii.

Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică din 30 aprilie 2009 a concluzionat, după examinarea inculpatului, că acesta prezintă diagnosticul de „Tulburare de personalitate organică. Epilepsie post-traumatică G.M., iar discernământul critic al faptelor imputate, păstrat." (f. 65).

Comisia Superioară de Medicină Legală întrunită în şedinţa din 16 iulie 2009 a emis avizul, prin care aprobă Raportul de expertiză medico legală psihiatrică din 30 aprilie 2009 efectuat de I.M.L. Cluj Napoca cu recomandarea că în timpul detenţiei pot fi aplicate măsurile de siguranţă cu caracter medical prevăzute de art. 113 C. pen., iar după eliberare acestea pot fi continuate prin centrele de sănătate mintală teritorială (f. 74).

Raportat la această recomandare, curtea de apel a procedat la ascultarea inculpatului conform art. 162 C. proc. pen., acesta manifestându-şi acordul cu privire la instituirea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen. (f. 102).

În procedura apelului, inculpatul a depus un memoriu scris (f. 79) prin care solicită să fie absolvit de orice vină în cauza de faţă, întrucât datorită afecţiunilor psihice grave de care suferă, nu a avut reprezentarea critică asupra consecinţelor faptelor sale.

Prin Decizia penală nr. 90/ A de la 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1252/57/2008 a fost admis apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 309/2004 pronunţate de Tribunalul Sibiu în Dosar penale nr. 4807/2004.

A fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi procedând la o nouă judecată, sub aspect penal:

În baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (3), lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) şi 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I. la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 77 din 12 noiembrie 2002 a Judecătorie Avrig, urmând ca în final inculpatul să execute 1 an şi 6 luni închisoare.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 113 C. pen. a fost instituită faţă de inculpat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, pe durata detenţiei, urmând ca situaţia acestuia să fie reevaluată după eliberare.

În baza art. 429 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus comunicarea copiei de pe dispozitiv administraţiei locului de deţinere.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii penale atacate.

S-a constatat că din pedeapsa aplicată, inculpatul C.I. a executat perioada cuprinsă între 28 februarie 2008-16 mai 2008.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul C.I. în cuantum de 200 lei, va fin avansat din fondurile M.J.L.C.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că instanţa fondului a reţinut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe actele şi lucrările din dosar (procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal întocmit cu ocazia depistării inculpatului în timpul transportului cablurilor sustrase, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică, declaraţiile martorilor P.N. şi S.C., coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului – f. 22 dosar de fond).

Curtea de apel a reţinut că tribunalul de primă instanţă a realizat o evaluare judicioasă a actelor şi probelor de la dosarul cauzei stabilind în mod clar şi neechivoc vinovăţia inculpatului în limitele infracţiunii expuse în actul de sesizare.

Curtea a reţinut la rândul său, că în data de 17 aprilie 2004 inculpatul a sustras de pe un stâlp electric mai multe cabluri, după ce în prealabil a spart cu un ciocan consolele în care erau prinse acestea.

Curtea a constatat că tribunalul a dat o calificare juridică corespunzătoare faptei comise de către inculpat.

Curtea de apel a arătat însă că raportat la materialul cauzei, hotărârea instanţei de fond conţine unele aspecte de netemeinicie vizând individualizarea sancţiunii penale aplicate inculpatului.

Curtea de apel a relevat că apărările acestuia formulate în faţa sa şi însoţite de numeroase acte medicale nu sunt suficiente pentru adoptarea unei soluţii de achitare conform art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 48 C. pen.

Raportul de nouă expertiză medico-legală efectuat în cauză şi, care a fost avizat de către Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. M.M. atestă indubitabil că la momentul săvârşirii infracţiunii inculpatul avea păstrată capacitatea de apreciere critică asupra consecinţelor faptelor sale.

În aceste circumstanţe, curtea de apel fără a nega problemele psihice serioase cu care se confruntă inculpatul, nu a fost în măsură să constate existenţa cazului de înlăturare a caracterului penal al faptei raportat la iresponsabilitate (art. 48 C. pen.).

Curtea de apel a apreciat, din perspectiva afecţiunilor psihice de care suferă inculpatul, că sancţiunea penală aplicată de către instanţa de fond este prea severă, în cauză fiind justificată atenuarea răspunderii penale a acestuia.

Curtea de apel a considera că modalitatea concretă în care a fost săvârşită fapta, cuantumul prejudiciului cauzat prin infracţiunea (aproximativ 40 milioane lei), urmările produse, situaţia familială specială a inculpatului (acesta are mai mulţi copii în întreţinere), cât şi conduita procesuală adecvată a acestuia, au putut fi apreciate ca motive pertinente şi suficiente pentru o atenuare a răspunderii penale, prin stabilirea pedepsei la 6 luni închisoare, în condiţiile menţinerii dispoziţiilor art. 74, 76 C. pen.

Curtea a avut în vedere şi recomandările Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. M.M. Bucureşti şi a apreciat ca oportună instituirea măsurii de siguranţă, faţă de inculpat, a obligării la tratament medical, măsură prevăzută de art. 113 C. pen. şi care a fost adusă la îndeplinire pe parcursul detenţiei, urmând ca să fie reanalizată şi discutată după executarea pedepsei privative de libertate.

Curtea a apreciat că instituirea unei măsuri de siguranţă, chiar cu acordul inculpatului, nu poate reprezenta în circumstanţele date o agravare a situaţiei sale, ci acordarea unei satisfacţii interesului său, acela de a primi îngrijirea medicală de care are nevoie.

Faţă de cele ce preced, curtea, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 309 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului Sibiu, desfiinţând hotărârea atacată şi procedând la o nouă judecată în aceste limite:

În baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat inculpatul la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 83 C. pen. a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 77/12.11/200 a Judecătoriei Avrig, urmând ca în final inculpatul să execute 1 an şi 6 luni închisoare.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 113 C. pen. s-a instituit faţă de inculpat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, pe durata detenţiei, urmând ca situaţia acestuia să fie reevaluată după eliberare.

În baza art. 429 alin. (1) C. proc. pen. a dispus comunicarea copiei de pe dispozitiv administraţiei locului de deţinere.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii penale atacate.

A constatat că din pedeapsa aplicată, inculpatul C.I. a executat perioada cuprinsă între 28 februarie 2008-16 mai 2008.

S-a făcut aplicarea art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul C.I., fără a arăta motivele de recurs formulate în scris.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 3442 la 1 februarie 2010, o cerere formulată de inculpat, prin soţia sa C.M., la care au fost ataşate şi fotocopiile unor acte privind persoana inculpatului, aflate la filele 6-10 dosarul Înaltei Curţi, prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, deoarece soţul său este bolnav psihic şi nu se poate prezenta şi nici să stea în faţa instanţei să-şi susţină un proces.

La termenul de judecată de la 4 februarie 2010, în recurs, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de soţia recurentului inculpat, pentru a se da posibilitatea acestuia să se prezinte în faţa instanţei a amânat cauza la 18 martie 2010 şi a menţinut delegaţia apărătorului desemnat din oficiu, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la fila 14 dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei a fost depus, după ce în prealabil a fost înregistrat prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 9287 la 17 martie 2010, aflat la fila 17 dosarul Înaltei Curţi, un memoriu formulat de inculpatul C.A. prin soţia sa C.M., în care aceasta a arătat că soţul său este fără discernământ şi nu poate să se prezinte în faţa instanţelor şi nici nu poate susţine un proces. A mai menţionat că soţul său a fost condamnat pentru un furt de sârmă şi de ani de zile sunt purtaţi prin procese, a fost o perioadă când acestea au fost suspendate, însă au s-au reluat, analizele care s-au făcut soţului său sunt ireale, el este bolnav psihic, nu are şcoală şi nu are discernământ, are momente când nu ştie ce face, munceşte, dar nu realizează dacă este bine sau nu. El a luat sârma pe care a găsit-o pe câmp, însă nu a realizat pericolul şi nici ce are de făcut cu ea, a venit cu sârma acasă în plină zi, fără să o ascundă, fără să se ferească de cei care puteau să-l vadă. De asemenea, soţia inculpatului a mai menţionat că au copii mici, că dacă rămâne singură nu are ce să le dea de mâncare, soţul său nu este vinovat pentru o faptă pentru care nu a realizat că a comis-o, este inconştient, fără discernământ.

La termenul de astăzi, s-a referit, de către magistratul asistent, că soţia recurentului inculpat a depus la dosar un memoriu, prin care a învederat că inculpatul este lipsit de discernământ şi nu se poate prezenta în faţa instanţei.

Reprezentantul M.P. asupra memoriului menţionat, a arătat că acesta echivalează cu o lipsă a inculpatului de la judecată, astfel că prezenta cauză se află în stare de judecată.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri atacate şi în rejudecare aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., motivând că pedeapsa aplicată este prea mare şi fapta nu prezintă pericol social, iar, în subsidiar, aplicarea prevederilor art. 18¹ C. pen.

Reprezentantul M.P. a solicitat respingerea, ca nefondat a recursului declarat de inculpat, susţinând că trebuie examinate pe fond criticile apărării, prima referindu-se probabil, la temeiul art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen., iar a doua, la temeiul art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, a arătat că nu este întemeiat, deoarece pericolul social concret al faptei este dat de modalitatea în care inculpatul a operat şi de natura bunurilor sustrase. Cu privire la al doilea motiv de recurs, a menţionat că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, iar instanţele nu puteau dispune o altă modalitate de executare a acesteia, raportat la datele privind persoane inculpatului şi starea sa de recidivă.

Totodată, a mai susţinut că nu a identificat nici un alt caz de nelegalitate a hotărârii atacate, considerând judicioase motivele instanţei de apel cu privire la luarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen., a obligării la tratament medical, în calea de atac a apelului exercitată de inculpat, în sensul că nu este o agravare a situaţiei acestuia, ci o soluţionare corectă în raport cu actele cauzei.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat C.I. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17¹ şi 14 C. proc. pen., aşa cum au fost precizate şi de reprezentantul M.P., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanţa de apel în mod corect şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului C.I. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilindu-se că fapta inculpatului C.I. care la data de 17 aprilie 2004 a sustras o cantitate de 120 kg. cablu din aluminiu de la o linie electrică aflată în curs de executare, pe teritoriul Turnu Roşu, întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă post-condamnatorie prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Din fişa de cazier a inculpatului, aflată la filele 29 şi 29 bis dosarul parchetului a rezultat că inculpatul a mai fost condamnat prin sentinţa penală nr. 77 din 12 noiembrie 2002 a judecătoriei Avrig la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1) C. pen. şi la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută şi pedepsită de art. 217 alin. (1) C. pen., în baza arat. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani potrivit art. 81, art. 82 C. pen.

Înalta Curte, în baza propriului examen a constatat din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, că inculpatul a săvârşit infracţiunea de furt calificat în stare de recidivă, în condiţiile împrejurărilor faptice stabilite, acesta recunoscând comiterea ei, descriind modul în care a sustras cablul, aşa încât, acesta a avut reprezentarea rezultatului faptei şi a urmărit producerea acestuia, inculpatul acţionând cu intenţie directă în comiterea infracţiunii.

Vinovăţia inculpatului C.I. este dovedită prin ansamblul materialului probator administrat de-a lungul procesului penal, respectiv a procesului-verbal întocmit la data de 18 aprilie 2004 în care se atestă depistarea inculpatului C.I. ce transporta e colaci cu cablu de aluminiu ce cântăreau 120 kg (filele 1-2 dosarul parchetului), cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit la 19 aprilie 2004 şi planşele foto (filele 3-10 dosarul parchetului), cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 7 mai 2004 întocmit de I.P.J. Sibiu, Serviciul Criminalistic şi în care se concluzionează că urma de încălţăminte ridicată cu ocazia cercetării la faţa locului din data de 19 aprilie 2004 în cauza privind furtul de cabluri electrice de pe stâlpul reţelei de medie tensiune situate la ieşirea din localitatea Turnu Roşu, a fost creată de o încălţăminte având aceleaşi caracteristici (mărime, model şi tip) cu cizma piciorului dreptului ridicată de la numitul C.I., domiciliat în oraşul Avrig, jud. Sibiu (filele 13-17 dosarul parchetului), cu procesele-verbale de predare-primire, dovada (filele 18-21 dosarul parchetului), cu adresa părţii civile SC H. S.A, Sucursala Hidrocentrale Sibiu în care a menţionat că LEA 20Kv figurează ca investiţie în curs şi face parte din investiţia Mârşa-Brezoi, valoarea prejudiciului fiind de 53.388.250 lei, din care societatea şi-a recuperat valoarea conductorilor, respectiv suma de 13.253.240 lei, solicitând obligarea inculpatului la suma de 40.135.000 lei compusă din 8.635.000 lei reprezentând valoarea izolatorilor ISNS 20 KV – 11 buc. × 785.000 lei/buc; 10.500.000 lei cheltuieli cu manopera; 21.000.000 lei contravaloare transport utilaje, autospeciala 400.000 lei/h × 30 ore = 12.000.000 lei, tractor 300.000 lei/h × 30 h = 9.000.000 lei şi actele depuse la prima instanţă (fila 23 dosarul parchetului; filele 8-16; 27-47 dosarul tribunalului), cu declaraţiile martorilor P.N. şi Ş.C., în care au descris împrejurările pe care le-au cunoscut (filele 24-25; 34-37 dosarul parchetului şi 51-52 dosarul tribunalului), cu declaraţiile inculpatului C.I., care a recunoscut săvârşirea faptei, descriind împrejurările săvârşirii ei, apel, în rejudecare luând la cunoştinţă de concluziile raportului de expertiză precum şi recomandările expuse, fiind de acord să fie supus măsurii de siguranţă cu caracter medical prevăzută de art. 113 C. pen. (filele 27-28 dosarul parchetului şi fila 22 dosarul tribunalului şi fila 100 dosarul curţii de apel, în rejudecare), cu actele medicale şi alte acte privind pe inculpat (filele 38-45 dosarul parchetului şi filele 17-20 dosarul tribunalului), cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Serviciul de Medicină Legală Judeţean Sibiu cu nr. 519/IV/1/171 din 6 august 2004 prin care s-a concluzionat că „1. Numitul C.I. prezintă „tulburare organică de personalitate, Epilepsie post. TCC".2. Această stare nu-i afectează discernământul faţă de faptele imputate (fila 54 dosarul parchetului), cu rapoartele de expertiză efectuate în cauză în cursul judecăţii, precum şi cu raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inculpat întocmit de I.M.L. Cluj-Napoca cu nr. 107/VI/d/1 din 30 aprilie 2009 în care se concluzionează că „1. Numitul C.I. prezintă diagnosticul: Tulburare de personalitate organică. Epilepsie posttraumatică G.M. 2. Comisia opiniază că în cadrul stării sale psihice susnumitul a avut discernământul critic al faptelor imputate păstrat" (filele 62-64 dosarul curţii de apel, în rejudecare), cu avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală al I.N.M.L. M.M. ce a avizat raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. 107/VI/d/1 din 30 aprilie 2009 efectuat de I.M.L. Cluj, aprobat şi de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.M.L. Cluj prin avizul din 15 mai 2009, cu precizarea că în timpul detenţiei pot fi aplicate măsurile de siguranţă cu caracter medical prevăzute de art. 113, iar după eliberare acestea pot fi continuate prin centrele de sănătate mintală teritoriale (fila 74 dosarul curţii de apel, în rejudecate).

Materialul probator evidenţiat mai sus reflectă modalitatea de săvârşire a sustragerii cablului de către inculpatul C.I., chiar acesta, precizând în declaraţia dată în primă instanţă modul în care a sustras, în concret bunul şi anume că „În 17 aprilie 2004 am plecat de acasă cu un atelaj hipo pentru a ridica fier vechi de pe marginea râului. Când am ajuns în dreptul stâlpului, am observat cablurile căzute şi am crezut că nu mai sunt utilizabile. M-am urcat pe stâlp şi le-am tăiat cu un ciocan pe care îl aveam la mine, după care le-am urcat în căruţă…".

Astfel, inculpatul C.I. a avut capacitatea de reprezentare asupra faptei comise, acesta acţionând în scopul sustragerii cablului, de pe stâlp, prin tăiere, pe care şi l-a însuşit, producând prejudiciul menţionat de către partea civilă, modalitatea de comitere, înlăturând apărarea inculpatului că acesta s-ar fi aflat în eroare asupra naturii bunului.

Totodată, Înalta Curte nu poate reţine nici apărarea formulată de soţia recurentului inculpat în memoriul depus în recurs cu privire la lipsa discernământului acestuia, întrucât aceasta este infirmată de un mijloc de probă ştiinţific, avizat de cel mai înalt for medical, raportul cu nr. 107/VI/d/1 din 30 aprilie 2009 în care s-a concluzionat că „1. Numitul C.I. prezintă diagnosticul: Tulburare de personalitate organică. Epilepsie posttraumatică G.M. 2. Comisia opiniază că în cadrul stării sale psihice susnumitul a avut discernământul critic al faptelor imputate păstrat", ce a fost avizat de Comisia Superioară de Medicină Legală al I.N.M.L. M.M., cu precizarea că în timpul detenţiei pot fi aplicate măsurile de siguranţă cu caracter medical prevăzute de art. 113, iar după eliberare acestea pot fi continuate prin centrele de sănătate mintală teritoriale.

Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de apărătorul recurentului inculpat cu privire la lipsa pericolului social al faptei săvârşite, întrucât, examinând, în mod efectiv, criteriile impuse de legiuitor în conţinutul art. 18¹ alin. (2) C. pen., respectiv modul şi mijloacele de săvârşirea a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi persoana şi conduita făptuitorului, în contextul concret al cauzei, constată că fapta inculpatului C.I. prezintă pericolul social al unei infracţiuni, respectiv a celei de furt calificat.

Astfel, materialul probator administrat în cursul procesului penal dovedeşte că inculpatul C.I., în data de 17 aprilie 2004, a sustras cablu de pe un stâlp de înaltă tensiune ce face parte din investiţia C.A. pusă parţial sub tensiune, prin tăierea cu un ciocan, însuşindu-şi cantitatea de 120 kg. cablu, valoarea totală a prejudiciului fiind de 53.388.250 lei, din care s-a recuperat valoarea conductorilor, respectiv de 13.253.240 lei, rămânând nerecuperată suma de 40.135.000 lei, compusă din 8.635.000 lei reprezentând valoarea izolatorilor ISNS 20 KV – 11 buc. × 785.000 lei/buc; 10.500.000 lei cheltuieli cu manopera; 21.000.000 lei contravaloare transport utilaje, autospeciala 400.000 lei/h × 30 ore = 12.000.000 lei, tractor 300.000 lei/h × 30 h = 9.000.000 lei, inculpatul fiind recidivist, aşa încât prin modul efectiv de săvârşire a faptei, prin însuşirea unui cantităţi importante de cablu de înaltă tensiune, a contribuit la producerea unei urmări semnificative la acel moment, atât prin cantitate, cât şi necesitatea remedierii pagubei, prin suma pretinsă de partea civilă, inculpatul anterior fiind condamnat şi pentru infracţiuni, în condiţiile reţinute, dovedind că nu a conştientizat consecinţele unor fapte antisociale, fiind recidivist, aşa încât fapta comisă de acesta prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte apreciază că ambele instanţe au stabilit că fapta comisă de inculpatul C.I., în condiţiile arătate întruneşte toate trăsăturile esenţiale ale unei infracţiuni, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte consideră că sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei dispuse, atât în ceea ce priveşte cuantumul concret, pentru infracţiunea reţinută, prin menţinerea circumstanţelor reţinute şi de prima instanţă şi regimul sancţionator atenuat prevăzut de art. 74, 76 C. pen., acela ca urmare a aplicării art. 83 C. pen., cu executare în regim de detenţie, prima instanţă de control judiciar a făcut o corectă adecvare cauzală a tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la condiţiile efective ale cauzei.

Astfel, cuantumul de 6 luni închisoare, care a fost cumulat cu pedeapsa anterioară de 1 an închisoare, cu reţinerea art. 74, lit. c) şi art. 76 lit. c) C. pen., ca urmare a aplicării art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei menţionate aplicată prin sentinţa penală nr. 77 din 12 noiembrie 2002 a Judecătoriei Avrig, inculpatul C.I., urmând să execute în final pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, prin privare de libertate, reflectă în o apreciere plurală şi efectivă a gradului de pericol social concret al faptei comise, agravat de circumstanţele reale menţionate, a cuantumului prejudiciului produs, a circumstanţelor personale ale inculpatului, care a recunoscut săvârşirea faptei, starea sănătăţii sale, aşa cum rezultă din raportul medico-legal evidenţiat, de situaţia sa familială, este căsătorit, are copii în întreţinere, este însă recidivist, aşa cum rezultă din fişa de cazier, dovedind perseverenţă infracţională.

Înalta Curte consideră că instanţa de apel a apreciat just că pedeapsa totală de 1 an şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie aplicată inculpatului C.I. este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate şi educativ în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

Totodată, instanţa de recurs constată că prima instanţă de control judiciar a dat relevanţă şi principiului proporţionalităţii în stabilirea pedepsei, respectiv între gravitatea faptei comise şi profilul moral şi de personalitate al inculpatului.

Înalta Curte nu poate reţine critica formulată de către apărătorul recurentului inculpat de a se dispune modalitatea neprivativă de libertate a executării pedepsei, prevăzută de art. 81 C. pen., având în vedere condiţiile legale impuse de legiuitor pentru aplicarea acesteia, ce nu sunt îndeplinite în contextul cauzei.

Astfel, condiţiile prevăzute la art. 81 lit. b) şi c) C. pen. şi anume că infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38 şi respectiv aceea când se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, nu sunt îndeplinite, întrucât inculpatul C.I., este recidivist, anterior fiind condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, în condiţiile arătate, iar scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate, în vederea conştientizării consecinţelor comiterii de infracţiuni.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanţa de apel este legală şi temeinică, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de apel a dispus faţă de apelantul inculpat C.I. măsura de siguranţă a obligării la tratament medical prevăzută de art. 113 C. pen. pe durata detenţiei, urmând ca situaţia acestuia să fie reevaluată după eliberare, având în vedere conţinutului avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală emis de I.N.M.L. M.M. în care s-a precizat în mod expres că în timpul detenţiei pot fi aplicate măsurile de siguranţă cu caracter medical prevăzute de art. 113, iar după eliberare acestea pot fi continuate prin centrele de sănătate mintală teritoriale.

Prima instanţă de control judiciar a evidenţiat că instituirea unei măsuri de siguranţă, chiar cu acordul inculpatului, nu poate reprezenta în circumstanţele date o agravare a situaţiei sale ci acordarea unei satisfacţii interesului său, acela de a primi îngrijirea medicală de care are nevoie.

Înalta Curte consideră că măsura de siguranţă mai sus menţionată dispusă de instanţa de apel, limitată numai pe durata detenţiei, urmând ca situaţia acestuia să fie reevaluată după eliberare, apelantul inculpat fiind de acord să fie supus acestei măsuri cu caracter medical, aşa cum rezultă din declaraţia acestuia dată în apel, aflată la fila 100 din dosarul curţii de apel, îşi poate atinge scopurile şi anume, atât înlăturarea unei stări de pericol pentru societate, cât şi ocrotirea sănătăţii inculpatului.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră Decizia instanţei de apel legală şi temeinică sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.I. împotriva deciziei penale nr. 90/ A din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.I. împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 martie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 4442/2010. Penal. Distrugerea şi semnalizarea...		ICCJ. Decizia nr. 1055/2010. Penal. Cerere de transfer de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 648/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 728/2010. Penal. Infractiuni la legea contabilităţii (Legea nr.82/1991). Recurs ICCJ. Decizia nr. 749/2010. Penal. Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă (art. 273 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1021/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1055/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1082/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1113/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1231/2010. Penal