ICCJ. Decizia nr. 1221/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1221/2010
Dosar nr. 7944/1/2008
Şedinţa publică din 30 martie 2010
Deliberând asupra recursurilor de fata pe baza lucrărilor si materialului aflat in dosarul cauzei a constatat următoarele:
1.1. Tribunalul Hunedoara, secţia penala, prin sentinţa penală nr. 214 din 9 iulie 2002 pronunţată de în Dosarul nr. 5247/2000, a condamnat pe inculpaţii in cauza:
- N.A. (fiul lui G. şi D.) la pedepsele de: 1 an închisoare pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 1 an închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 4 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate, prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o perioadă de timp de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului N.A. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c), pe o perioadă de 2 ani.
- G.D. (fiul lui V. şi E.) la pedepsele de: 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., 1 an 6 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prev. şi ped. De art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art 37 lit. a) C. pen., 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., 5 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. - prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. - 4 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani pentru infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului G.D. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, iar in baza art. 83 C. pen. si art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate si al graţierii condiţionate cu privire la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 637/1997 a Judecătoriei Deva, pedeapsă ce se va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, în total inculpatul având de executat pedeapsa de 5 ani si 8 luni închisoare si pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
- O.Ş.T. (fiul lui I.D. şi E.M.) la pedepsele de: 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale,prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de uz defalsprev. şi ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 4 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 4 ani închisoare pentru infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) s-a aplicat inculpatului O.Ş.T. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
- S.M.I. (fiul lui M. şi V.) la pedepsele de: 8 luni închisoare pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 8 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 3 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe perioada de 2 ani, pentru infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
- J.E.I. (fiul lui E. şi S.) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
- B.O. (fiul lui G. şi F.) la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. şi ped. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen. s-a suspendat condiţionat suspendarea pedepsei aplicate, în termen de încercare de 2 ani si 6 luni, atragandu-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor din art. 83 C. pen.
- G.M.C. (fiul lui M. şi I.) la pedepsele de: 4 luni închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 6 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 3 ani închisoare pentru infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
- N.C.B. (fiul lui A. şi M.) la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani pentru complicitate la infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 81, art. 82 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale aplicate pe o perioadă de 5 ani.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
Au fost privaţi inculpaţii: N.A.C., G.D., O.Ş.T., Ş.M.I., J.E.I. şi cu G.M.C., de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 4 noiembrie 1998 la 23 decembrie 1998 pentru inculpaţii N.A.C., G.D., O.Ş.T., Ş.M.I. şi de la 19 noiembrie 1998 la 23 noiembrie 1998 pentru inculpatul J.E.I.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. au fost confiscate corpurile delicte înregistrate la poziţia nr. 68/1998 în Registrul de corpuri delicte a Tribunalului Hunedoara.
În baza art. 348 şi art. 445 C. proc. pen. au fost desfiinţate următoarele acte false: contractele de donaţie de la filele 106, 142, 197, 222, 246, 286, 307, 335, 438, 485, 535, 558, din volumul II de urmărire penală filele 143, 153, 161, 204, 224, 265, 299, 308, 346, 359 din vol. III al dosarului de urmărire penală şi filele 91 şi 159, din volumul V al dosarului de urmărire penală, contractele de acceptare a donaţiilor de la filele 211,233, 272, 300, 324, 414, 433, 452, 529, 548 din vol. II al dosarului de urmărire penală, filele 140, 163, 181, 203, 220, 240, 262, 357, din vol. III al dosarului de urmărire penală.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii B.O. şi G.D., în solidar la plata sumei de 23.173.676 lei despăgubiri civile către statul român, prin M.T. la plata sumei de 353.693.856 lei despăgubiri civile, pe inculpaţii N.A.C. şi G.D., în solidar către statul român prin Direcţia Regională Arad la plata sumei de 80.859.716 lei în solidar cu inculpaţii N.A.C., G.D. şi G.M.C., către statul Român prin Direcţia Regională Arad, la plata sumei de 241.845.538 lei, în solidar pe inculpaţii O.Ş.T., Ş.M.I., către statul Român prin Direcţia Regională Vamală Arad şi la plata sumei de 327.077.753 lei pe inculpatul O.Ş.T., către statului Român, prin Regionala Vamală Arad.
Au fost infirmate procesele verbale de aplicare a sechestrului din dosarul de urmărire penale vol. I filele 51, 53, 54, 55, 56,57,58, vol. II filele 172, 287, 308, 336, 508, 56 vol. III filele 232, 316, 366, 370, vol. V filele 184, 185, 186, 187, 188, 189, 191, 192, 193, 194.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 5 milioane lei cheltuieli judiciare către stat din care 900.000.000 lei pentru apărătorii din oficiu a inculpaţilor G.M.C. şi O.Ş.T.
Hotărând rezolvarea acţiunilor penale prin condamnare in conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. prima instanţa a reţinut in fapt următoarele:
La data de 23 septembrie 1998, organele de politie din cadrul Inspectoratului de Politie al Judeţului Hunedoara s-au sesizat din oficiu despre faptul ca in perioada septembrie 1997 - iunie 1998, preşedinţii Asociaţiilor Umanitare P. si A., ambele din Deva, au folosit acte falsificate (donaţii, împuterniciri, chitanţe fiscale, contracte de vanzare-cumparare), cu ajutorul cărora au eludat taxele vamale cauzând un prejudiciu de 676.339.110 lei, prin înmatricularea in circulaţie a 41 autoturisme mai vechi de 8 ani, din care 17 pentru Asociaţia A. si 24 pentru Asociaţia P., actele de urmărire penala si cercetare judecătoreasca efectuate ulterior, evidenţiind următoarele:
I. În legătura cu activităţile ilicite de la Asociaţia Umanitara A. din Deva, comise in perioada mai-iunie 1998
La data de 28 ianuarie 1997 a fost infiintata Asociaţia A. din Deva, având ca preşedinte pe inculpatul N.A.C., forma juridica fiind aceea de asociaţie umanitara apolitical nonconfesionala si non-profit, cu sediul in Deva, jud. Hunedoara, având ca obiect de activitate promovarea relaţiilor intre tinerii din Deva pentru realizarea unor activităţi specifice vârstei, etc, filele nr. vol. II 15-26.
În perioada mai - iunie 1998, inculpatul N.A.C., impreuna cu inculpatul G.D. au prezentat la Vama Deva un număr de 17 acte de donaţie falsificate pentru autoturisme mai vechi de 8 ani, pe baza cărora au obţinut scutire ilegala de taxe vamale si le-au inscris in circulaţie in numele asociaţiei, cauzând un prejudiciu de 434.553.572 lei, fila nr. vol. II 127.
De asemenea cei doi inculpaţi au prezentat la R.A.R. Deva, in numele asociaţiei un număr de 14 chitanţe falsificate care au dovedit achitarea taxei pentru fondul special al drumurilor publice, pentru un număr de 14 autoturisme, prejudiciind M.T. cu suma totala de 23.173.676 lei, fila nr. vol. II 89.
S-a stabilit ca cei doi inculpaţi au mai fost ajutaţi la comiterea infracţiunilor de către inculpatul J.E.I., inculpatul S.M.I. si inculpatul B.O., ultimul având calitatea de inginer in cadrul R.A.R. Deva.
Autoturismele înmatriculate pe numele acestei asociaţii, in baza unor documente false sunt:
1. Autoturism A. proprietar: G.H./donator: A.F./prezent cu auto la R.A.R.: G.D./prezent cu docum. la vama: N.A.S.;
2. Autoturism V.S./proprietar: C.D./donator: R.P./prezent cu auto la R.A.R.: G.D./prezent cu docum. la vama: G.D.;
3. Autoturism M./proprietar: B.O./donator: S.D./prezent cu auto la R.A.R.: G.D./prezent cu docum. la vama: G.D.;
4. Autoturism V.P./proprietar: G.I./donator: J.H./prezent cu auto la R.A.R.: G.D./prezent cu docum. la vama: G.D.;
5. Autoturism M./proprietar: P.V./donator: L.G./prezent cu auto la R.A.R.: G.D. si C.D./prezent cu docum. la vama: G.D. si N.A.;
6. Autoturism P./proprietar: P.V./donator: M.G./prezent cu auto la R.A.R.: G.D. si C.D./prezent cu docum. la vama: G.D. si N.A.;
7. Autoturism V.G./proprietar: P.V./donator: A.E./prezent cu auto la R.A.R.: G.D./prezent cu docum. la vama: G.D.;
8. Autoturism B./proprietar: N.A.C./donator: F.R./prezent cu auto la R.A.R.:
9. Autoturism R./proprietar: S.G./donator: P.C./prezent cu auto la R.A.R.: G.D. si C.D./prezent cu docum. la vama: G.D.;
10. Autoturism B./proprietar: N.C./donator: I.R./prezent cu auto la R.A.R.: G.D./prezent cu docum. la vama: G.D. si N.A.;
11. Autoturism V.G./proprietar: N.C./donator: R.M./prezent cu auto la R.A.R.: G.D./prezent cu docum. la vama: G.D.;
12. Autoturism O.V./proprietar: G.M./donator: L.J./prezent cu auto la R.A.R.: G.M./prezent cu docum. la vama: N.A.;
B. Autoturism F.U./proprietar: D.R./donator: R.K./prezent cu auto la R.A.R.: G.D./prezent cu docum. la vama: G.D. si N.A.;
14. Autoturism V.T./proprietar: P.I./donator: A.N./prezent cu auto la R.A.R.: G.D./prezent cu docum. la vama: G.D.;
15. Autoturism H./proprietar: M.I./donator: F.A.C.G./prezent cu auto la R.A.R.: G.M./prezent cu docum. la vama: N.A.;
16. Autoturism B./proprietar: L.B./donator: L.P./prezent cu auto la R.A.R.: N.A./prezent cu docum. la vama: N.A.;
17. Autoturism F.E./proprietar: R.R./donator: J.W./prezent cu auto la R.A.R.: G.D./prezent cu docum. la vama: G.D.;
Din declaraţia numitei M.T.N., fila nr. vol. II 98, care in acea perioada inlocuia şeful de Vama, rezulta ca pentru indeplinirea formalităţilor vamale pentru autovehicule, titularii prezentau dosarul cu actele necesare vămuirii autoturismului şefului Vămii, care verifica daca dosarul conţine toate documentele, aproba cererea, după care ii repartiza unui lucrator vamal pentru vămuirea propriu-zisa si acordarea liberului la vama.
Lucratorii vamali M.T.N. si S.M. au arătat ca inculpaţii N.A.C., S.M. si J.E., s-au prezentat la Vama Deva in mai multe rânduri pentru efectuarea formalităţilor vamale ale unor autoturisme, filele nr. vol. II 98, 102. Lucratorul vamal S.M. a declarat ca si inculpatul G.D. s-a prezentat la Vama Deva pentru efectuarea formalităţilor vamale in acelaşi scop.
Deoarece la intrarea in tara autoturismele nu au fost declarate organelor vamale, inculpaţii N.A.C., G.D. si inculpatul J.E. au prezentat la Vama Deva copii după pasoportul inculpatului J.E. si a numitului D.I., copii care atestau faptul ca autoturismele au fost aduse din străinătate, filele nr. vol. II 201, 245, 262. De asemenea, inculpatul N.A.C. a intocmit in fals accepte de donaţie, precum si imputerniciri din care rezulta ca inculpatul J.E. si numitul D.I. au adus in tara autoturismele si actele de donaţie pentru asociaţie, cu toate ca la data prezentării documentelor in vama autoturismele se aflau in proprietatea unor cetăţeni romani, fiind cumpărate din tara de la alţi cetăţeni romani, filele nr. vol. II 209, 257, 283.
Inculpaţii N.A.C. si G.D. precizează in declaraţiile lor ca inc. S.M. si inc. J.E. au prezentat in vama dosarele pentru aprobare, la şeful vămii. Din cercetări a rezultat ca cei 2 inculpaţi, după ce obţineau aprobările necesare, inmanau dosarele inculpaţilor N.A.C. si G.D. care prezentau documentele lucratorului vamal pentru vămuirea propriu-zisa, filele nr. vol. II 35-45; 58-67.
Din declaraţiile persoanelor care folosesc autoturismele, rezulta ca inculpaţii N.A.C. si G.D. (ultimul fiind cunoscut ca vicepreşedinte al Asociaţiei A. - vezi declaraţia lui N.C.) si J.E. i-au asigurat de legalitatea inmatricularii autoturismelor pe asociaţii non-profit.
Conform Normelor Metodologice privind constituirea si utilizarea fondului special al drumurilor publice emise de M.T. si M.F., organele vamale si R.A.R., stabilesc in funcţie de valoarea in vama si caracteristicile tehnice ale autoturismului cota de 5% din valoarea ce trebuie achitata de către titularul operaţiunii de import, suma stabilita ce se achita cu mandat postai in contul M.T., iar a R.A.R. are obligaţia de a pretinde celor ce solicita, cartea de identitate a autoturismului, dovada achitării acestei cote, respectiv prezentarea chitanţei eliberata de oficiul postai.
Conform adresei din 15 mai 1998 a R.A.R. - R.A. pentru eliminarea posibilităţii de refolosire a acestor chitanţe, reprezentantul R.A.R. are obligaţia sa aplice stampila unităţii pe chitanţa fiscala in cazul in care pe aceasta nu este nominalizat numărul de identificare al vehiculului pentru care s-a făcut plata, filele nr. vol. II 118.
La data de 15 iunie 1998 martorul B.C.F. a achitat cu chitanţa suma de 1.299.448 lei, reprezentând taxa pentru fondul special al drumurilor publice pentru omologarea autoturismului sau, filele nr. vol. II 140, 152, care a dat chitanţa inc. J.E. care la rândul sau i-a dat-o inculpatului G.D. pentru a o prezenta la R.A.R. Deva in vederea obţinerii cârtii de identitate.
Ulterior inculpatul G.D. a folosit la R.A.R. Deva chitanţa sus menţionata falsa, respectiv a schimbat valoarea taxei si numărul mandatului postal, după care a xeroxat si la R.A.R. a prezentat copia falsa, pentru un număr de 14 autoturisme atestând ca s-a achitat taxa pentru fondul special al drumurilor publice, inducând in eroare organele R.A.R. Deva si a creat un prejudiciu in suma totala de 23.173.676 lei, după cum urmează:
1. mandat potal şi chitanţa - valoare in lei: 1.306.440/auto: P./depunător: A.;
2. mandat postal si chitanţa - valoare in lei: 2.117.424/auto: M./depunător: A.;
3. mandat postal si chitanţa - valoare in lei: 1.529.910/auto: V.G./depunător: A.;
4. mandat postal si chitanţa - valoare in lei: 1.761.094/auto: V.S./depunător: A.;
5. mandat postal si chitanţa - valoare in lei: 1.529.910/auto: V.T./depunător: A.;
6. mandat postal si chitanţa - valoare in lei: 1.299.448/auto: F.T./depunător: A.;
7. mandat postal si chitanţa - valoare in lei: 1.519.764/auto: F.E./depunător: A.;
8. mandat postal si chitanţa - valoare in lei: 1.997.892/auto: B./depunător: A.;
9. mandat postal si chitanţa - valoare in lei: 1.761.094/auto: V.G./depunător: A.;
10. mandat postal si chitanţa - valoare in lei: 1.758.828/auto: B./depunător: A.;
11. mandat postal si chitanţa - valoare in lei: 2.131.560/auto: R./depunător: A.;
12. mandat postal si chitanţa - valoare in lei: 1.299.448/auto: F.U/ depunător: A.;
13. mandat postal si chitanta - valoare in lei: 1.758.828/auto: V.P./depunător: A.;
14. mandat postal si chitanţa - valoare in lei: 1.402.036/auto: F.F./depunător: A.;
Reprezentantul R.A.R. Deva inculpatul B.O. arata in declaraţiile de la filele nr. vol. II 75-84 ca datorita aglomeraţiei nu a sesizat ca inculpatul G.D. i-a prezentat pentru cele 14 autoturisme, aceeaşi chitanţa cu aceeaşi serie si număr si nu a aplicat stampila R.A.R. conform atribuţiilor sale de serviciu pentru eliminarea posibilităţilor de refolosire.
Precizam ca inculpatul B.O. i-a dat inculpatului G.D. suma de 1.500.000 lei pentru obţinerea documentelor necesare inmatricularii autoturismului sau marca M. mai vechi de 8 ani, autoturism ce a fost inmatriculat in numele Asociaţiei A. Deva activităţi ilicite stabilite in cursul urmăririi penale pe baza următoarelor mijloace de proba: raportul de constatare tehnico-stiintifica care concluzionează ca donaţiile sunt realizate prin xerocopiere, impresiunile ştampilelor de pe aceste donaţii au fost realizate cu ajutorul unei ştampile confecţionată artizanal, fila vol. IV. 45; procesul verbal de percheziţie de la domiciliul inculpatului N.A.C., unde au fost găsite documentele falsificate, fila nr. vol. II 93; contracte de vanzare-cumparare care atesta ca autoturismele au fost cumpărate in tara, filele nr. vol. II 184, 244; copii file paşaport falsificate, prezentate la Vama Deva, filele nr. vol. II 245, 262; imputerniciri si accepte de donaţie intocmite pentru inducerea in eroare a organelor vamale, filele nr. vol. II 257, 283; 14 chitanţe false folosite la R.A.R. Deva, fila nr. vol. II 111; adresa M.T. prin care acesta se constituie parte civila in cauza cu suma totala de 23.173.676 lei, fila vol. II 89; adresa M.F. - Direcţia Regionala Vamala Arad, prin care acesta se constituie parte civila in cauza cu suma totala de 434.553.572 lei, fila vol. II 127. adresa R.A.R., fila vol. II 118; Ordinul Circular nr. 8 din 19 februarie 1997 al Direcţiei Generale a Vămilor, fila nr. vol. II 128; declaraţiile martorilor; recunoaşterea inculpaţilor, prin declaraţiile de la filele nr. vol. II 35-45; 58-67; 75-84.
II. În legătura cu activităţile ilicite comise de Asociaţia Umanitara P. din Deva, in perioada septembrie 1997-iunie 1998.
La data de 21 martie 1997 a fost infiintata Asociaţia P. din Deva, având ca preşedinte pe inculpatul O.S.T., ca organizaţie nonguvernamentala romana, cu personalitate juridica, apolitica, non-profit.
Scopul asociaţiei era acela de a desfăşura activităţi umanitare si caritabile, etc, filele vol. III 2-5.
În perioada septembrie 1997 - iunie 1998, inculpatul O.Ş.T., impreuna cu inculpatul S.M., au prezentat la Vama Deva un număr de 14 acte de donaţie falsificate pentru autoturisme mai vechi de 8 ani, pe baza cărora au obţinut scutirea ilegala de taxe vamale si le-au inscris in circulaţie in numele asociaţiei, cauzând un prejudiciu de 241.845.538 lei, filele nr. vol. II 127.
Din cercetările efectuate s-a stabilit ca cei doi inculpaţi au mai fost ajutaţi la comiterea infracţiunilor de către inc. J.E.I. si ca actele de donaţie au fost redactate pe calculator, pe care apoi au fost aplicate ştampile artizanal. Martorii P.R. si D.I.C. au arătat in declaraţiile de la filele nr. vol. III 81-82 ca inculpaţii O.Ş. si S.M. le-au solicitat acestora sa redacteze pe calculator diferite texte in limba germana, despre care ei nu ştiau ce conţin, care fiindu-le prezentate au recunoscut imprimantele.
Autoturismele inmatriculate pe numele acestei asociaţii, in baza unor documente false sunt:
1. Autoturism O.K./proprietar: V.A./donator: V.O./prezent cu auto la vama: O.Ş.;
2. Autoturism O.K./proprietar: P.D./donator: J.W./prezent cu auto la vama: O.Ş.;
3. Autoturism O.K./proprietar: B.O./donator: I.M./prezent cu auto la vama: O.Ş. si S.M.;
4. Autoturism M./proprietar: F.N./donator: I.F.O./prezent cu auto la vama: O.Ş. si S.M.;
5. Autoturism F.E./proprietar: L.I./donator: V.G.D./prezent cu auto la vama: O.Ş.;
6. Autoturism F.E./proprietar: L.A./donator: J.W./prezent cu auto la vama: J.E.;
7. Autoturism R./proprietar: S.M./donator: D.S./prezent cu auto la vama: S.M.;
8. Autoturism V.G./proprietar: P.G./donator: V.G.D./prezent cu auto la vama: O.Ş.;
9. Autoturism F.E./proprietar: C./donator: J.W./prezent cu auto la vama: O.Ş.;
10. Autoturism V.J./proprietar: T.N./donator: H.C./prezent cu auto la vama: O.Ş.;
11. Autoturism V.G./proprietar: B.C./donator: J.W./prezent cu auto la vama: J.E.;
12. Autoturism R./proprietar: M./prezent cu auto la vama: J.E.;
13. Autoturism F.S./proprietar: P./donator: E.W./prezent cu auto la vama: O.Ş.;
14. Autoturism O.K./proprietar: C.D./donator: H.S./prezent cu auto la vama: O.Ş.
Lucratorii vamali M.T.N. si S.M. arata in declaraţiile de la filele nr. vol. II 98-102, ca inculpaţii O.Ş., S.M. si inc. J.E. s-au prezentat la Vama Deva in mai multe rânduri pentru efectuarea formalităţilor vamale a unor autoturisme.
În declaraţiile persoanelor care folosesc autoturismele, acestea precizează ca inculpaţii O.Ş., S.M. si inculpatul J.E., i-au asigurat de legalitatea inmatricularii autoturismelor in numele asociaţiei.
La data de 23 februarie 1999, organele de politie din cadrul I.P.J. Hunedoara s-au sesizat din oficiu despre faptul ca in perioada septembrie 1997 - iunie 1998, preşedintele Asociaţiei Umanitare P. din Deva a falsificat si folosit eludat taxele vamale in suma totala de 327.077.753 lei si a inmatriculat pe asociaţie un număr de 11 autoturisme.
Autoturismele inmatriculate in baza documentelor false, prejudiciu creat si persoana care a prezentat documentele sunt:
1. Autoturism F.S./proprietar: T.I./donator: W.F./prezent cu actele la vama: O.Ş.T./total drepturi vamale lei: 28.242.649;
2. Autoturism R.T./proprietar: P.M./donator: C.M./prezent cu actele la vama: O.Ş.T./total drepturi vamale lei: 48.176.920;
3. Autoturism F.E./proprietar: D.C./donator: F.H./prezent cu actele la vama: O.Ş.T./total drepturi vamale lei: 24.117.318;
4.Autoturism F.E./proprietar: T.T./donator: R.C.L./prezent cu actele la vama: O.Ş.T./total drepturi vamale lei: 28.242.679;
5.Autoturism O.K./proprietar: A.N./donator: U.R.S./prezent cu actele la vama: O.Ş.T./total drepturi vamale lei: 28.242.679;
6.Autoturism R./proprietar: O.O./donator: J.W./prezent cu actele la vama: O.Ş.T./total drepturi vamale lei: 17.135.989;
7.Autoturism R./proprietar: C.C./donator: A.L./prezent cu actele la vama: O.Ş.T./total drepturi vamale lei: 24.117.318;
8.Autoturism M./proprietar: P.M./donator: O.D./prezent cu actele la vama: O.Ş.T./total drepturi vamale lei: 40.914.012;
9.Autoturism M./proprietar: B.I./donator: E.G./prezent cu actele la vama: O.Ş.T./total drepturi vamale lei: 53.616.250;
10.Autoturism R./proprietar: G.M./donator: J.W./prezent cu actele la vama: O.Ş.T./total drepturi vamale lei: 17.135.989;
11.Autoturism F./proprietar: O.I./donator: H.R./prezent cu actele la vama: O.Ş.T./total drepturi vamale lei: 17.135.989.
În declaraţiile persoanelor care folosesc autoturismele, aceştia precizează ca inculpatul O.Ş.T. i-a asigurat ca inmatricularea autoturismelor pe asociaţie este legala.
Inculpatul O.Ş.T., în calitate de preşedinte al asociaţiei, in perioada septembrie 1997 - iunie 1998 a pretins si primit de la un număr de 3 proprietari de autoturisme suma totala de 3.200 DM (25.600.000 lei), după ce a acceptat inmatricularea pe asociaţie, astfel:
- D.C. - 1200 DM, filele nr. vol. V-155.
- P.M. - 1200 DM, filele nr. vol. V-7; 172.
- B.I. - 800 DM, filele nr. vol. V-83.
Activităţile infracţionale amintite au fost probate cu următoarele mijloace de proba strânse la urmărirea penala/administrate la cercetarea judecătoreasca, respectiv: raportul de constatare tehnico-stiintifica din 23 octombrie 1998, care concluzionează ca donaţiile false sunt realizate prin xerocopiere, impresiunile ştampilelor de pe aceste donaţii au fost realizate cu ajutorul unei ştampile confecţionată artizanal, fila vol. IV. 21; proces verbal de percheziţie de la domiciliul inculpatului O.Ş., unde a fost găsita stampila folosita la falsificarea actelor de donaţie, filele nr. vol. III 90-91; contracte de vânzare-cumpărare întocmite in fals de inculpatul O.Ş., cu ajutorul cărora a indus in eroare organele vamale, din aceste contracte rezultând ca ultimul proprietar din străinătate al autoturismului l-a vândut persoanei care a făcut donaţia; imputeraiciri si accepte de donaţie, cu ajutorul cărora au indus in eroare organele vamale, filele nr. vol. III 131, 134, 220, 321, 332; adresa prin care M.F. - Regionala Vamala Arad s-a constituit parte civila in cauza cu suma totala de 568.923.273, filele nr. vol. II 127; declaraţiile martorilor; declaraţiile inculpaţilor.
În drept, activităţile ilicite sus menţionate au fost apreciate de instanţa a realiza elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost dispusa trimiterea in judecata a inculpaţilor prin rechizitoriul nr. 402/P/1999 din 03 august 2000 al Parchetului de pe langa Tribunalul Hunedoara respectiv:
- N.A., infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunea de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)- prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), data fiind modificarea ulterioara a art. 146 C. pen. ce defineşte sintagma „consecinţe deosebit de grave" - infracţiunea de folosirea la autoritatea vamală de documente falsificate, prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- G.D. infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., infracţiunea de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. - prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. - data fiind modificarea ulterioara a art. 146 C. pen. ce defineşte sintagma „consecinţe deosebit de grave", infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.;
- O.Ş.T. infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunea de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- S.M.I. infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunea de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 1411/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- J.E.I. complicitate la infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- B.O. infracţiunea de neglijenţă în serviciu prev. şi ped. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- G.M.C. participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) infracţiunea de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 al.2 C. pen., infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- N.C.B. complicitate la infracţiunea de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor instanţa a avut in vedere potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, gradul de pericol social concret ridicat al faptelor savarsite (caracterul continuat al activităţilor infracţionale, prejudiciile cauzate autorităţilor fiscale si vamale ale statului fiind ramase nerecuperate) si datele ce caracterizează persoana inculpatilor (lipsa de antecedente penale/ statutul de recidivist pentru inculpatul G.D., buna comportare anterioara in familie si societate si participarea redusa la activităţile infracţionale deduse judecaţii in ceea ce priveşte pe inculpaţii B.O. si N.C.B., cărora li s-a suspendat condiţionat executarea pedepselor in baza art. 81 si următoarele C. pen.
Rezolvarea acţiunilor civile in cauza formulate de statul roman prin M.T. - fata de care au fost obligaţi in solidar inculpaţii B.O. si G.D. la plata sumei de 23.173.676 lei despăgubiri civile reprezentând taxe de drum- si respectiv Direcţia Regionala Vamala Arad-fata de care au fost obligaţi inculpaţii N.A.C. şi G.D., în solidar la plata sumei de 80.859.716 lei /inculpaţii N.A.C., G.D. şi G.M.C., în solidar la plata sumei de 241.845.538 ROL/inculpaţii O.Ş.T., Ş.M.I., in solidar la plata sumei de 327.077.753 ROL, cu titlul de despăgubiri civile reprezentând taxe vamale legale aferente inmatricularii frauduloase in circulaţie a celor 41 autoturisme mai vechi de 8 ani, astfel cum s-a arătat anterior- au avut ca temeiuri in fapt actele falsiflcate (donaţii, imputerniciri, chitanţe fiscale, contracte de vânzare-cumpărare) iar ca baza legala prevederile art. 14 si art. 346 C. proc. pen., art. 988 si art. 989 C. civ., OUG 11/1996, OUG 61/2002, OUG 147/2003 art. 7 alin. (1), (2), (3), împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, partea civilă M.L.P.T.L. şi inculpaţii N.A.C., G.D., O.Ş.T., Ş.M., J.E.I., B.O., G.M.C. şi N.C.B.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a criticat sentinţa pentru nelegalitate si netemenicie sub următoarele aspecte: reţinerea greşita a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), avandu-se in vedere săvârşirea din culpa a acestei fapte ilicite, in legătura cu infracţiunea de neglijenta in serviciu privind pe inculpatul B.O./infirmarea in mod greşit a proceselor verbale de aplicare a sechestrului asigurător asupra autovehiculelor care au făcut obiectul activităţilor infracţionale in speţa/nepronuntarea primei instanţe in sensul desfiinţării declaraţiei pe numele lui M.I. cu privire la taxa asupra mijloacelor de transport/pedepse greşit individualizate fata de toţi inculpaţii in raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu solicitarea de a se dispune majorarea cuantumului acestora si înlăturarea modalităţilor de executare neprivative de libertate.
Partea civilă M.L.P.T.L., a solicitat desfiinţarea sentinţei, pentru netemenicie, in sensul obligării inculpaţilor şi la plata majorărilor de întârziere de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a acestora, in legătura cu despăgubirile acordate acestei parti civile in cuantum de 23.173.676 lei.
Inculpatul Ş.M.I. a cerut desfintarea parţiala a sentinţei pe latura penala, pentru nelegalitate si netemenicie cu privire la: condamnarea greşita ce sta sub aspectul infracţiunii de înşelăciune, in opinia acestuia impunandu-se achitarea sa in baza art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen./iar in subsidiar încadrarea juridica greşita a infracţiunii de înşelăciune data fiind lipsa consecinţelor deosebit de grave a acestei fapte ilicite si ca atare reţinerea eronata si a alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)/respectiv reducerea pedepsei prin reţinere de circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) - c) C. pen. si suspendarea condiţionata a executării pedepsei in baza art. 81 C. pen., constatandu-se ca a fost arestat preventiv in cauza potrivit documentelor in acest sens aflate la dosar.
Inculpatul N.C. a criticat sentinţa pentru nelegalitate si netemenicie cu solicitarea in principal să fie achitat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 178 din Legea nr. 141/1997, iar în subsidiar sa i se reducă pedeapsa aplicata si sa se dispună suspendarea sa in condiţiile art. 86 si următoarele C. pen.
Inculpatul B.O., a solicitat achitarea sa in temeiul art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru toate infracţiunile deduse judecaţii.
Inculpaţii O.Ş. şi J.E.I. au solicitat reducerea pedepselor aplicate spre limita minimă prevăzută de lege, prin reaprecierea criteriilor de individualizare din art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul G.D. a criticat sentinţa pentru nelegalitate si netemenicie cu solicitarea de a fi achitat in baza art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru toate infracţiunile imputate acestuia prin rechizitoriu.
Inculpatul G.M.C. a solicitat în principal casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, data fiind neindeplinirea procedurii de citare cu acesta potrivit art. 291 alin. (1) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei la limita minimă prevăzută de lege şi aplicarea unei modalităţi de executare neprivativa de libertate.
Inculpatul N.C.B. a criticat sentinţa pentru netemenicie, in sensul reducerii pedepsei aplicate la minimul legal prevăzut de lege si menţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 238/ A din 17 iulie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia pronunţată în dosarul nr. 28/2003, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, inculpaţii S.M. si B.O. şi partea civilă M.L.P.T.L. împotriva sentinţei penale nr. 214 din 9 iulie 2002 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul penal nr. 524/2000 [apelurile declarate de inculpaţii N.A.C., G.D., O.Ş.T., J.E.I., G.M. şi N.C. împotriva aceleaşi sentinţe penale fiind respinse ca nefondate in baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.]
A fost desfiinţată parţial sentinţa pe latura penala si civila, procedandu-se la modificarea ori înlăturarea erorilor de judecata comise de prima instanţa după cum urmează:
- a fost înlăturată aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune comisa de inculpatul B.O. (din oficiu, in temeiul art. 1 si 7 din Legea nr. 543/2002 constatandu-se graţiata pedeapsa de 6 luni închisoare aplicata acestui inculpat in apel pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzuta de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP));
- a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită la urmărirea penala asupra bunurilor mobile- autovehiculele ce fac obiectul activităţii infracţionale pendinte;
- în baza art. 445 C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisului fals, declaraţie asupra mijloacelor de transport emisă pe numele lui M.I.
- în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.M. durata executată începând cu 4 noiembrie 1998, la 12 februarie 1999;
- s-au stabilit în sarcina inculpaţilor alături de despăgubirile civile la care au fost obligaţi prin hotărârea atacată şi majorări legale de întârziere conform Legii nr. 18/1996 privind constituirea şi utilizarea fondului special al drumurilor publice până la achitarea integrală a debitului, calculul acestora urmând a se efectua de către organul de executare (fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate).
Apelurile inculpaţilor N.A.C., G.D., O.Ş.T., J.E.I., B.O., G.M.C. şi N.C.B. au fost respinse ca nefondate retinandu-se ca din verificările efectuate de instanţa de control judiciar asupra lucrărilor si materialului aflat in dosar se confirma legalitatea si temenicia rezolvărilor juridice sub aspectele criticate adoptate de prima instanţa.
Împotriva acestei decizii au declarat in termen recursuri numai inculpaţii G.D., B.O., N.C.B., Ş.M.l., G.M.C., N.A.C. - fiind declarat de asemenea recurs după expirarea termenului prevăzut de lege- si de către inculpatul O.Ş.T., care pentru a justifica intarzierea a formulat si cerere de repunere in termen in conformitate cu dispoziţiile art. 3853 alin. (2) rap. la art. 364 C. proc. pen. - reiterand criticile de nelegalitate si netemenicie respinse in apel circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 385 pct. 21, 18, 171, 17 si 14 C. proc. pen.
Inculpatul O.Ş.T. in motivarea recursului peste termen a arătat ca a lipsit atât la judecată cât şi la pronunţarea Deciziei penale nr. 238 din 17 iulie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia deoarece a fost plecat din ţară iar familia sa şi-a schimbat domiciliul, situaţie de care instanţa nu a avut cunoştinţă la data pronunţării deciziei penale, anexând copii după contractul de vânzare - cumpărare a locuinţei din Deva, jud. Hunedoara, cumpărat de O.E.M., de la numita L.V., încheierea de autentificare a contractului din 3 noiembrie 1998 şi a dovezii din 8 octombrie 2003 eliberată de M.A.I., Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră P.P.F. Bucureşti - Otopeni prin care se atestă că la data de 8 octombrie 2003 s-a procedat la ridicarea paşaportului eliberat de S.E.I.P. Hunedoara numitului O.Ş.T. returnat din Anglia, paşaportul fiind trimis organului emitent pentru dispunerea măsurilor legale (filele 17-19 dosar înalta Curte).
La dosarul cauzei în recurs au fost depuse note scrise din partea M.T.C.T. din 21 ianuarie 2004 prin care s-a solicitat respingerea recursurilor declarate împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, arătând că prin adresa din 21 mai 2001 s-a constituit parte civilă în temeiul art. 15 C. proc. pen. cu suma de 23.173.676 lei, suma reprezentând venit public la Fondul Special al drumurilor publice, prin Legea nr. 118/1996, solicitând obligarea inculpaţilor şi la plata majorărilor legale de întârziere, de la data creării prejudiciului, până la achitarea integrală a debitului. Totodată s-a menţionat baza a de calcul şi temeiurile legale precum şi faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (3) din OUG nr. 147/2003 fondul special al drumurilor publice urmează regimul juridic al creanţelor bugetului de stat şi se execută de M.F.P., obligaţiile restante se virează la bugetul de stat apreciind că se impune introducerea în cauză a M.F.P. şi în consecinţă se impune respingerea recursurilor formulate, menţinerea sentinţei în ceea ce priveşte latura civilă ca temeinică şi legală (filele 47-48 dos. Înalta Curte).
La termenul de la 15 aprilie 2004 inculpatul G.D. a declarat că îşi retrage recursul, consemnându-se concluziile apărării şi ale procurorului în sensul de a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpat, iar Înalta Curte prin încheierea de la data menţionată a luat act că inculpatul G.D. şi-a retras recursul declarat împotriva Deciziei nr. 238 din 17 iulie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia şi a fost obligat să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare în care s-a inclus şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, cea fost avansat din fondul M.J. (fila 106 dosar Înalta Curte).
Au mai fost depuse în recurs precizări din partea M.T.C.T. cu adresa din 26 mai 2004 (filele 118-123 dos. Înalta Curte) prin care s-a solicitat introducerea în cauză a M.F.P. de a exercita controlul stabilirii, urmăririi şi virării sumelor reprezentând datorii către fondul special al drumurilor publice în conformitate cu prevederile OUG nr. 147/2002 facându-se referiri şi la un protocol cu nr. 4937/MM din 10 decembrie 2003 nr. 15191 din 9 ianuarie 2004 pe care l-a anexat precizărilor.
Înalta Curte a prorogat discutarea cererii de scoatere din cauză a părţii civile M.C.T. şi de introducere în calitate de parte civilă a M.F.P. la termenul următor aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 27 mai 2004, (filele 124-125 dos. Înalta Curte).
La dosarul cauzei au fost depuse note de şedinţă cu adresa din 30 martie 2005 şi din partea M.T.C.T. cu un conţinut similar cu notele depuse anterior precum şi precizări ale M.F.P. privind solicitarea M.T.C.T., arătând că în cauză calitate procesuală are A.N.A.F., în conformitate cu dispoziţiile cap. II secţ. I art. 19 alin. (2) pct. 40 din HG nr. 1574/2003 privind organizarea şi funcţionarea M.F.P. şi A.N.A.F., invocând şi art. VII alin. (5) din OUG 147/2002 urmând a se dispune asupra necesităţii introducerii în cauză a Agenţiei arătate (filele 197-198 şi 200 - 2002 dosar Înalta Curte).
Totodată a fost primită şi depusă la dosar o cerere din partea recurentului inculpat N.C.B., arestat în altă cauză în care menţionează că doreşte să-şi retragă recursul, fila 218 dos. Înalta Curte.
Au fost depuse precizări din partea A.N.A.F. cu privire la constituirea ca parte civilă, solicitând instanţei obligarea inculpaţilor la plata sumei de 23.173.676 lei reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat, majorărilor şi penalităţilor de întârziere în conformitate cu OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare cu modificările şi completările ulterioare, majorării şi penalităţii ce se vor calcula de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data de 31 decembrie 2002; dobânzilor şi penalităţilor de întârziere în conformitate cu OG nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare dobânzi şi penalităţi de întârziere ce se vor calcula de la data de 1 ianuarie 2003 şi până la data de 31 decembrie 2003. Dobânzilor şi penalităţilor de întârziere în conformitate cu art. 114 C. proCod Fiscal, modificat şi completat, dobânzi şi penalităţi de întârziere ce se vor calcula de la data de 1 ianuarie 2004 şi până la executarea integrală a plăţii.
La termenul din 19 mai 2005 a fost pusă în discuţia părţilor admisibilitatea cererii de introducere în cauză a A.N.A.F., fiind consemnată poziţia părţilor cu privire la cererea menţionată.
De asemenea la acelaşi termen inculpatul N.C.B. a formulat o cerere de retragere a recursului şi a solicitat instanţei să se ia act de retragere, menţionându-se poziţia părţilor cu privire la această cerere, Înalta Curte luând act de retragerea recursului declarat de inculpatul N.C.B., aşa cum rezultă din încheierea nr. 3158 din 19 mai 2005 fiind amânată succesiv pronunţarea.
Analizând cererea de repunere în termenul de recurs formulată de inculpatul O.Ş.T. conform art. 3853 cu referire la art. 364 C. proc. pen. Înalta Curte a considerat că aceasta nu este fondată deoarece citarea în apel cât şi comunicarea copiei dispozitivului instanţei de apel au fost făcute în mod corect la adresa indicată în cursul urmăririi penale, existând obligaţia din partea părţii respectiv a inculpatului ca în cazul intervenirii oricărei schimbări de domiciliu să anunţe această modificare, împrejurare pe care însă inculpatul nu a adus-o la cunoştinţa instanţei, în condiţiile în care schimbarea domiciliului familiei inculpatului a avut loc în anul 1998, conform contractului de vânzare cumpărare, depus în recurs, la dosar aşa cum s-a menţionat iar apelul declarat pentru inculpat, de avocat I.I.A. a fost înregistrat la 16 iulie 2002.
Prin Decizia penală nr. 3589 din 9 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a respins cererea de repunere în termenul de recurs formulată de inculpatul O.Ş.T., s-au admis recursurile declarate de inculpaţii B.O., Ş.M.I., G.M.C., N.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 238/A din 17 iulie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia şi s-au extins efectele acestora şi asupra inculpaţilor N.C.B., O.Ş.T., G.D. şi J.E.I. s-a casat Decizia instanţei de apel şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Alba Iulia. S-a constatat că inculpaţii G.D. şi N.C.B. sunt arestaţi în altă cauză.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apel a motivat insuficient soluţia adoptată, iar în ce îi priveşte pe apelanţii N.A.C., G.D., O.Ş.T., J.E.I., B.O., G.M.C. soluţia nu este motivată.
Pentru rejudecarea apelurilor, după casare, s-a constituit la Curtea de Apel Alba Iulia Dosarul nr. 4950/2005.
Prin Decizia penală nr. 180/A din 1 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 4950/2005, s-a admis ca fondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, inculpaţii N.A.C., G.D., O.Ş.T., J.E.I., B.O., Ş.M.I., G.M.C., N.C.B. şi partea civilă M.T. legal reprezentat prin A.N.A.F. Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 214 din 09 iulie 2002 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 5247/2000.
S-a desfiinţat sentinţa penală atacată sub aspectul laturii penale şi civile şi procedându-se la o nouă judecată în aceste limite:
- în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g), C. proc. pen. s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul N.A.C. pentru săvârşirea infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. penal cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatându-se că a intervenit prescripţia specială/ s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului N.A.C. de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (5), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)/ s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului N.A.C. de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani/ in baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului N.A.C. pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani (s-a interzis inculpatului N.A.C. drepturile prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), exceptând exercitarea drepturilor părinteşti, în condiţiile art. 71 C. pen.).
- in temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul G.D. pentru săvârşirea infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. a) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., constatându-se că a intervenit prescripţia specială/ s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului G.D. de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (5), C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen./ s-a menţinut pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului G.D. pentru infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen./ s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului G.D. de la 4 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), C. pen. pe o perioadă de 2 ani/ in baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului G.D. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), C. pen. pe o perioadă de 2 ani (in baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei, iar în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, s-a revocat beneficiul graţierii condiţionate a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului G.D. prin sentinţa penală nr. 637/1997 a Judecătoriei Deva, pedeapsă ce se va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta decizie urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani/ s-a interzis inculpatului G.D. drepturile prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), exceptând exercitarea drepturilor părinteşti, în condiţiile art. 71 C. pen.).
- in temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul O.Ş.T. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatând că a intervenit prescripţia specială/ s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului O.Ş.T. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)/ s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului O.Ş.T. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi s-a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. de la 2 ani la 1 an/ in baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului O.Ş.T. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani (s-a interzis inculpatului O.Ş.T. drepturile prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), exceptând exercitarea drepturilor părinteşti, în condiţiile art. 71 C. pen.).
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul S.M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. şi ped. de art. 288 al. 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatând că a intervenit prescripţia specială/ s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului S.M.I. de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)/ s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului S.M.I. de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, 76 C. pen. şi s-a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. de la 2 ani la 1 an/ in baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului S.M.I. pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an (in temeiul art. 81, 82 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani/ s-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei).
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului J.E.I. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41, art. 42 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74, 76 C. pen. de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare/ s-a interzis inculpatului J.E.I. drepturile prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), exceptând exercitarea drepturilor părinteşti, în condiţiile art. 71 C. pen.
S-a menţinut pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.O. pentru neglijenţă în serviciu prev. şi ped. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) înlăturând aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)/ in temeiul art. 81, 82 C. pen. s-a menţinut suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni/ s-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul G.M.C. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. C. pen. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatând că a intervenit prescripţia specială/ s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului G.M.C. de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, 76 C. pen./ s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului G.M.C. de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, 76 C. pen. şi s-a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. de la 2 ani la 1 an/ in baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului G.M.C. pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o perioadă de 1 an (in temeiul art. 81, 82 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani/ s-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei).
S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului N.C.B. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire la autoritatea vamală de documente falsificate prev. şi ped. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, 76 C. pen. de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare (in temeiul art. 81, 82 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani/ s-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei).
- au fost obligaţi inculpaţii B.O. şi G.D. să plătească M.T., prin A.N.A.F. Bucureşti, şi majorările de întârziere calculate Ia suma de 23.173.676 lei ROL.
S-au menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată.
Împotriva acestei decizii, au formulat recurs inculpaţii N.A.C., G.D.I., Ş.M.I., G.M.C., O.Ş.T., J.E.I., B.O. şi partea civilă A.N.A.F.
Prin Decizia nr. 41 din 9 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 11165/1/2006, s-au admis recursurile, s-a casat Decizia penală atacată şi s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor, Curţii de Apel Alba Iulia.
În cea de-a treia rejudecare a apelurilor, verificând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, Curtea a constatat că se impune reformarea parţială a sentinţei în limitele şi sub aspectele arătate în continuare:
- cererile inculpaţilor de achitare în baza art. 10 lit. c) ori 10 lit. d) C. proc. pen. sunt nefondate, faptele ilicite imputate acestora fiind dovedite indubitabil ca fiind comise la data şi în împrejurările arătate prin sentinţă cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti.
Relevante în acest sens - a argumentat Curtea - sunt în primul rând declaraţiile martorilor, persoanele proprietare ale autoturismelor pe care nu le puteau înmatricula şi care au apelat la serviciile inculpaţilor; constatările tehnico-ştiinţifice care atestă falsificarea actelor de donaţie utilizate de inculpaţi, prin aplicarea unor ştampile contrafăcute prin xerocopiere sau confecţionate utilizând un set de litere; declaraţiile lucrătorilor vamali M.T.N. şi St.M.; răspunsurile autorităţilor germane, franceze şi olandeze cu privire la autentificarea actelor de donaţie din Germania, respectiv inexistenţa notarilor care apăreau în actele folosite de inculpaţi; procesele - verbale de percheziţie; contractele reale de vânzare - cumpărare a autoturismelor; chitanţele folosite la R.A.R.; adresele Direcţiei Vamale Arad.
Ca atare, în mod legal a reţinut instanţa de fond contribuţia inculpaţilor la falsificarea înscrisurilor, utilizarea acestora şi înmatricularea unor autoturisme în alte condiţii decât cele legale, care ar fi impus achitarea de taxe vamale substanţiale.
- în ce priveşte infracţiunile de fals, uz de fals şi neglijenţă în serviciu, prev. de art. 288 C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), ţinând seama de intervalul de timp scurs de la momentul comiterii şi până în prezent şi de cuantumul pedepselor pentru aceste fapte, Curtea constată că s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, fapt care justifică soluţia de încetare a procesului penal, cu referire la aceste fapte, întemeiată pe dispoziţiile art. 122, art. 124 C. pen.
- analizând motivele subsidiare de apel ale inculpaţilor, vizând reducerea pedepselor aplicate sau schimbarea modalităţii de executare a acestora, Curtea apreciază că în privinţa inculpaţilor N., G., O., Ş., J., G. şi N., se impune reducerea pedepselor principale aplicate acestora.
Ca şi criteriu de individualizare a pedepselor, trebuie avut în vedere şi intervalul mare de timp scurs de la data comiterii faptelor până la momentul unei condamnări definitive, prin raportare la diluarea în rândul percepţiei opiniei publice, a pericolului social al faptelor pe care le-au comis inculpaţii şi la scopul pedepselor, respectiv o promptă şi eficientă reeducare a persoanelor condamnate, cu efect mărit în situaţia unei executări imediate a sancţiunilor.
Aceste argumente justifică reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor, iar în privinţa inculpaţilor Ş. şi G. care nu au antecedente penale, şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în suspendare condiţionată.
- Curtea a găsit întemeiat şi motivul de apel al Parchetului, prin care se invocă greşita reţinere a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) cu referire la infracţiunea de neglijenţă în serviciu comisă de inculpatul B.O.
Infracţiunea prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. este o infracţiune continuă şi nu una continuată, astfel că se justifică înlăturarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- în mod nelegal a fost condamnat inculpatul G. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. în concurs, câtă vreme infracţiunea de uz de fals în ce priveşte înscrisurile sub semnătură privată este absorbită în conţinutul legal al infracţiunii de fals, prev. de art. 290 C. pen. Ca atare, Curtea îl va achita pe inculpat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 291 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- în mod nelegal a procedat instanţa de fond, atunci când a aplicat inculpaţilor N.A., G.D., O.Ş.T., Ş.M.l., J.E.l., G.M.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. c), d) şi e) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen. Aceasta, întrucât infracţiunile care au determinat condamnarea sunt absolut independente de aspectele legate de exercitarea vreunei profesii, a autorităţii părinteşti sau a însărcinării de tutore şi curator.
Nu s-a demonstrat că retragerea absolută şi prin efectul legii a acestor drepturi ale inculpaţilor ar corespunde unei necesităţi primordiale privind interesele vreunei persoane şi că, în consecinţă, ar urmări un scop legitim.
- în mod nelegal a procedat instanţa de fond, omiţând să deducă din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive, cu începere din 4 noiembrie 1998 până în 20 ianuarie 1999 pentru inculpaţii N.A.C., G.D., O.Ş.T., Ş.M.l. şi cu începere din 19 noiembrie 1998 până în 23 noiembrie 1998, pentru inculpatul J.E.l.
- Curtea constată că subsecvent reţinerii comiterii infracţiunii de fals în ce priveşte declaraţia asupra mijloacelor de transport emisă pe numele lui M.I., se impune în temeiul art. 445 C. proc. pen., anularea acestui înscris fals.
- în ce priveşte măsura sechestrului asigurător dispusă în faza de urmărire penală, se impunea ca instanţa de fond să se pronunţe în sensul menţinerii sau înlăturării acesteia, dispoziţia privind „infirmarea proceselor - verbale de aplicare a sechestrului" neavând eficienţă juridică.
Curtea a apreciat că se impune ridicarea acestei măsuri, pentru aceleaşi argumente care ţin de eficienţa ei, având în vedere intervalul mare de timp de a data comiterii faptelor şi până în prezent şi întrucât nu ne aflăm în situaţia legală în care o asemenea măsură să fie obligatorie.
- Curtea a apreciat întemeiat motivul de apel invocat de partea civilă A.N.A.F. care a substituit în drepturi M.T.C.T., cu privire la solicitarea majorărilor de întârziere aferente sumei cu titlu de debit, câtă vreme constituirea iniţială de parte civilă a cuprins şi aceste pretenţii legitime. În consecinţă, vor fi obligaţi inculpaţii G.D.I. şi B.O. Ia plata sumei de 2317,36 lei cu titlu de despăgubiri civile, plus majorări de întârziere, calculate până la data achitării integrale a debitului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, inculpaţii N.A., G.D., O.Ş.T., Ş.M.I., J.E.I., B.O., G.M.C., N.C.B. şi partea civilă A.N.A.F., iar în rejudecarea cauzei sub aspectele de nelegalitate şi netemeinicie anterior arătate a procedat după cum urmează:
- a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. aplicată inculpatului N.A., în pedepsele componente de: 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.;
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122, 124 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 291 C. pen., cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A redus pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 3 ani şi 6 luni închisoare, iar în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
- a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului G.D., în pedepsele componente de: 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată prin prezenta sentinţă; 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 637/1997 a Judecătoriei Deva.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului G.D., în pedepsele componente de: 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.; 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.; 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.; 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.; 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. a) C. pen. şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.;
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122, 124 C. pen.,a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 291 C. pen., cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. a) C. pen.
A redus pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., la 4 ani închisoare, iar în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 3 ani închisoare, 4 ani închisoare şi 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. [menţinând dispoziţiile privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate şi a graţierii condiţionate cu privire la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 637/1997 a Judecătoriei Deva, urmând ca această pedeapsă să se execute alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în total inculpatul având de executat pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.].
- a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. aplicată inculpatului O.Ş.T., în pedepsele componente de: 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.;
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122, art. 124 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 291 C. pen., cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a redus pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 3 ani închisoare precum şi pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 3 ani închisoare,urmând ca în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., să fie contopite pedepsele de 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
- a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului Ş.M.I., în pedepsele componente de: 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.;
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122, 124 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 291 C. pen., cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a redus pedepsele de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 ani închisoare şi respectiv aceea de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 ani închisoare, urmând ca în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., prin contopire să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. [a cărei executare a fost suspendată condiţionat în baza art. 81, 82 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 4 ani în condiţiile art. 83, 71 alin. (5), art. 64 lit. a) şi b) C. pen.].
- a redus pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului J.E.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
- a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), reţinută în sarcina inculpatului B.O., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122, 124 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B.O., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
- a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. aplicată inculpatului G.M.C., în pedepsele componente de:4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.;
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122, 124 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 291 C. pen., cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) / a redus pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 ani închisoare / a redus pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 ani închisoare / în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. / în baza art. 81, 82 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani [atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepseil.
- a redus pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului N.C.B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. /fiind menţinute dispoziţiile privind aplicarea art. 81, 82 C. pen. / stabilind termen de încercare în baza art. 82 C. pen. la 4 ani / iar în baza art. 71 alin.(5) C. pen., a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
- au fost înlăturate din conţinutul pedepselor accesorii, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c), d) şi e) C. pen., în privinţa inculpaţilor N.A., G.D., O.Ş.T., Ş.M.I., J.E.I., G.M.C.
- s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive, cu începere din 4 noiembrie 1998 până în 20 ianuarie 1999 pentru inculpaţii N.A.C., G.D., O.Ş.T., Ş.M.I. şi cu începere din 19 noiembrie 1998 până în 23 noiembrie 1998, pentru inculpatul J.E.I.
- în baza art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisului fals - declaraţia asupra taxei mijloacelor de transport, emisă pe numele lui M.I.
- a fost înlăturat dispoziţia privind infirmarea proceselor - verbale de aplicare a sechestrului din dosarul de urmărire penală, vol. I, filele 51, 53, 54, 55, 56, 57, 58, vol. II filele 172, 287, 308, 336, 508, 561, vol. III filele 232, 316, 366, 370 şi voi. 5 filele 184, 185, 186, 187, 188, 189, 191, 192, 193, 194 fiind ridicată măsura sechestrului asigurător dispusă prin procesele - verbale din dosarul de urmărire penală, vol. I, filele 51, 53, 54, 55, 56, 57, 58, vol. II filele 172, 287, 308, 336, 508, 561, vol. III filele 232, 316, 366, 370 şi vol. V filele 184, 185, 186, 187, 188, 189, 191, 192, 193, 194.
- au fost obligaţi inculpaţii G.D.I. şi B.O. la plata despăgubirilor civile către partea civilă A.N.A.F. în numele M.T.C.T., la plata sumei de 2317,36 lei RON cu titlu de despăgubiri civile, plus majorări de întârziere, calculate până la data achitării integrale a debitului, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
3. Împotriva deciziei amintite au declarat în termen recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, părţile civile A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara, A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, Autoritatea Naţională a Vămilor - şi inculpaţii N.A.C., G.D., O.Ş.T., J.EI., G.M.C. şi N.C.B.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia a solicitat reformarea parţială pe latură penală şi civilă a Deciziei penale nr. 59/ A din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, potrivit cazurilor de casare prev.de art. 385 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen., sub următoarele aspecte de nelegalitate şi netemeiniciei achitarea greşită a inculpatului G.M. sub aspectul infracţiunii prev.de art. 291 C. pen., soluţia corectă fiind aceea de încetare a procesului penal în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen. rap.la art. 124 C. pen. / aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în sensul înlăturării pedepselor accesorii - dată fiind suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale - în cazul inculpaţilor Ş.M., G.M., N.C. / pedepse mici în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) aplicate tuturor inculpaţilor în cauză şi respectiv înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. în cazul inculpatului G.M. / înlăturarea nejustificată a sechestrului asigurător în condiţiile în care prejudiciile cauzate prin infracţiunile comise de inculpaţi sunt rămase nerecuperate.
Partea civilă A.N.A.F. a solicitat modificarea deciziei în sensul obligării inculpaţilor la plata către statul român - reprezentat prin această parte civilă - la despăgubiri civile în sumă de 2.317,36 lei (ron) reprezentând fondul special al drumurilor publice şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalizări de întârziere) calculate până la data executării integrale a despăgubirilor civile sus-menţionate corespunzător cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Inculpatul-recurent N.A.C. - invocând cazurile de casare prev.de art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen. - a solicitat în principal achitarea în baza art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi folosirea de acte falsificate la autoritatea vamală iar în subsidiar reducerea pedepselor şi suspendarea condiţionată a executării în baza art. 861 C. pen.
Inculpatul-recurent G.M. - invocând cazurile de casare prev.de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen. - a solicitat în principal achitarea în baza art. 10 lit. d) şi c) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi folosirea la autoritatea vamală de acte falsificate iar în subsidiar reducerea pedepselor şi suspendarea condiţionată a executării în baza art. 81 C. pen.
Inculpatul-recurent J.E. - invocând cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. a solicitat achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la folosirea la autoritatea vamală de acte falsificate.
Inculpatul-recurent G.D. - invocând cazurile de casare prev.de art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen. penală - a solicitat în principal achitarea în baza art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi folosirea de acte falsificate la autoritatea vamală iar în subsidiar reducerea pedepselor şi suspendarea condiţionată a executării în baza art. 861 C. pen. [recursul inculpatului N.C.B. fiind nemotivat]. Înalta Curte, verificând Decizia atacată pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei, în raport cu motivele de casare invocate cât şi din oficiu - potrivit art. 38514 alin. (2) rap la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - cu respectarea principiului non reformatio in pejus prev.de art. 385 C. proc. pen. dată fiind reiudecarea succesivă a cauzei / neatacarea cu recurs a Deciziei nr. 238/ A din 17 iulie 2003 de către procuror si părţile civile, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, părţile civile A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara, A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, Autoritatea Naţională a Vămilor -si incubaţii N.A.C., G.D., O.Ş.T., J.E.I., G.M.C. şi N.C.B. şi va desfiinţa parţial Decizia atacată pe latură penală şi civilă, ca fiind nelegală şi netemeinică sub următoarele aspecte:
Pe latură penală referitor la inculpatul G.M.C.: - se va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor prevăzute de art. 31 alin. (2) rap.la art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în cea prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) precum şi dispoziţiile de achitare în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în sensul că menţine dispoziţia de încetare a procesului penal în baza art. 2 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev.de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) astfel cum a fost dispusă prin Decizia penală nr. 180/ A din 1 iunie 2006 a aceleiaşi instanţe [din probele administrate în cauză - inclusiv declaraţia acestuia în recurs - rezultă că inculpatul amintit a solicitat angajatei sale B.L. să întocmească o declaraţie pentru stabilirea taxei de drum pe numele lui M.I., declaraţie falsă pe care inculpatul a prezentat-o ulterior la A.F. alături de alte înscrisuri în vederea înmatriculării provizorie în circulaţie a autoturismului; această stare de fapt întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunilor de participaţie improprie la fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals prevăzută de art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind exclusă -întrucât inculpatul a acţionat în calitate de instigator - absorbţia uzului de fals în aceea de participaţie improprie la fals material astfel cum a considerat greşit instanţa de apel].
- se va înlătura din pedeapsa accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a), b) C. pen., în considerarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) privind aplicarea legii mai favorabile, în speţă dispoziţiile legale mai favorabile ale art. 71 C. pen. fiind acelea din momentul săvârşirii infracţiunilor ce nu prevedeau aplicarea pedepsei complementare în cazul suspendării condiţionate a executării pedepselor;
- se vor menţine pedepsele principale şi complementare aplicate în apel prin Decizia penală nr. 180/ A din 1 iunie 2006 a Curţii de Apel-Alba Iulia, în cazul inculpaţilor Ş.M.I., J.E.I., G.M.C. şi N.C.B. - [ca efect al principiului non reformatio in pefus, decurgând din neatacarea cu recurs de către procuror şi părţile civile a condamnărilor stabilite în primul ciclu procesual];
- se va computa reţinerea şi arestarea preventivă în cauză de la 4 noiembrie 1998 la 13 decembrie 1998 (pentru inculpaţii N.A.C., G.D. şi O.Ş.T.); de la 4 noiembrie 1998 la 12 februarie 1999 (pentru inculpatul Ş.M.I.) şi de la 19 noiembrie 1998 la 23 noiembrie 1998 (pentru inculpatul J.E.I.), astfel cum rezultă din examinarea corectă a lucrărilor dosarului, sub aspectul măsurilor preventive amintite.
Referitor la inculpatul N.C.B.:
- se va înlătura aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) şi b) şi a art. 71 alin. (5) C. pen. din considerentele anterior expuse.
Se vor menţine pedepsele principale şi complementare aplicate inculpaţilor Ş.M.I., J.E.I., G.M.C. şi N.C.B., dispuse prin Decizia penală nr. 180/ A din 1 iunie 2006 a aceleiaşi instanţe, în considerarea principiului non reformatio in peius I cu referire la considerentele de ordin juridic anterior expuse (de precizat că - în considerarea argumentelor probatorii/justificative arătate în sentinţă - existenţa faptelor ilicite, săvârşirea acestora cu vinovăţie de către inculpaţi şi realizarea elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestora de către prima instanţă, contrar susţinerilor inculpaţilor-recurenţi, sunt dovedite cu probele administrate în cauză).
Pe latură civilă: se vor obliga în solidar pe inculpaţii B.O. şi G.D. la plata despăgubirilor civile reprezentând taxa pentru fondul special al drumurilor publice în suma de 23.173.676 lei (ROL) cu majorările legale de întârziere calculate conform Legii nr. 18/1996, către Statul Român reprezentat prin partea civilă A.N.A.F., prin subrogarea legală a părţii civile iniţial M.T.C.T.L., menţinându-se sechestrele asigurătorii aplicate la urmărirea penală asupra bunurilor individualizate conform proceselor verbale de aplicare a sechestrului vol. l filele 51, 53, 54, 55, 56, 57, 58; vol. II filele 172, 287, 308, 336, 508, 561; vol. III filele 232, 316, 366, 370; vol. V filele 184, 185, 186, 187,188, 189, 191, 192, 193, 194, în conformitate cu prevederile art. 163 şi urm.C. proc. pen. / în considerarea situaţiei de fapt în speţă privind nerecuperarea prejudiciilor cauzate prin activitatea infracţională.
Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 C. proc. pen. onorariul pentru apărătorul din oficiu al inculpatului N.C.B. în sumă de 300 lei se va plăti din fondul M.J.L.C. / onorariile de câte 200 lei pentru apărătorii din oficiu ai celorlalţi inculpaţi se vor plăti din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, de partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara, A.N.A.F. - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, Autoritatea Naţională a Vămilor - şi de către inculpaţii N.A.C., G.D., O.Ş.T., J.E.I., G.M.C. şi N.C.B., împotriva Deciziei penale nr. 59/ A din 18 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală, privind şi pe intimaţii-inculpaţi Ş.M.I. şi B.O.
Casează Decizia penală sus-menţionată, parţial pe latură penală cât şi pe latură civilă după cum urmează:
Pe latură penală;
Referitor la inculpatul G.M.C.:
- înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor prevăzute de art. 31 alin. (2) rap.la art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în cea prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) precum şi dispoziţiile de achitare în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în sensul că menţine dispoziţia de încetare a procesului penal în baza art. 2 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) din C. proc. pen. pentru infracţiunea prev.de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) astfel cum a fost dispusă prin Decizia penală nr. 180/ A din 1 iunie 2006 a aceleiaşi instanţe;
- înlătură din pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a), b) C. pen.;
- menţine pedepsele principale şi complementare aplicate în apel prin Decizia penală nr. 180/ A din 1 iunie 2006 a Curţii de Apel-Alba lulia, în cazul inculpaţilor Ş.M.I., J.E.I., G.M.C. şi N.C.B.;
- compută reţinerea şi arestarea preventivă în cauză de la 4 noiembrie 1998 la 13 decembrie 1998 (pentru inculpaţii N.A.C., G.D. şi O.Ş.T.); de la 4 noiembrie 1998 la 12 februarie 1999 (pentru inculpatul Ş.M.I.) şi de la 19 noiembrie 1998 la 23 noiembrie 1998 (pentru inculpatul J.E.I.).
Referitor la inculpatul N.C.B.:
- înlătură aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) şi b) şi a art. 71 alin. (5) C. pen.;
- menţine pedepsele principale şi complementare aplicate inculpaţilor Ş.M.I., J.E.I., G.M.C. şi N.C.B., dispuse prin Decizia penală nr. 180/ A din 1 iunie 2006 a aceleiaşi instanţe;
Pe latură civilă:
- obligă în solidar pe inculpaţii B.O. şi G.D. la plata despăgubirilor civile reprezentând taxa pentru fondul special al drumurilor publice în suma de 23.173.676 lei cu majorările legale de întârziere calculate conform Legii nr. 18/1996, către Statul Român reprezentat prin partea civilă A.N.A.F., prin subrogarea legală a părţii civile iniţial M.T.C.T.L.;
Menţine sechestrele asigurătorii aplicate la urmărirea penală asupra bunurilor individualizate conform proceselor verbale de aplicare a sechestrului vol. l filele 51, 53, 54, 55, 56, 57, 58; vol. II filele 172, 287, 308, 336, 508, 561; vol. III filele 232, 316, 366, 370; vol. V filele 184, 185, 186, 187, 188, 189, 191, 192, 193, 194.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Onorariul pentru apărătorul din oficiu al inculpatului N.C.B. în sumă de 300 lei se va plăti din fondul M.J.L.C.
Onorariile de câte 200 lei pentru apărătorii din oficiu ai celorlalţi inculpaţi se vor plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 30 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1218/2010. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 1283/2010. Penal → |
---|