ICCJ. Decizia nr. 1265/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1265/2010
Dosar nr. 2517/87/2009
Şedinţa publică din 1 aprilie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 122 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, în Dosarul nr. 2517/87/2009, s-a dispus, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, condamnarea inculpatului P.l.M. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, acelaşi inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare, iar, în baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus condamnarea acestuia la 3 ani închisoare.
În baza art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea în pedeapsa cea mai grea, inculpatul P.l.M. urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., din momentul rămâneni definitive a hotărârii şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 65 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a computat din durata pedepsei prevenţia de la data de 29 mai 2009 la 20 octombrie 2009, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţi lor de cannabis rămase în urma analizelor de laborator, şi anume: 167,41 grame, depusă la Direcţia cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă din cadrul I.G.P.R., cu dovada din 11 iunie 2009 şi cantitatea de 15,19 grame cannabis, depusă la Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă din cadrul I.G.P.R., cu dovada din 06 ianuarie 2009.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 1.500 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în fapt, că în perioada noiembrie 2008 - mai 2009, inculpatul P.l.M. a deţinut la domiciliul său cannabis, drog de risc înscris în Tabelul nr. III - anexă la Legea nr. 143/2000, atât pentru consumul propriu, cât şi în vederea oferirii, spre consum, altor persoane, respectiv martorilor M.A.F., P.M., P.C.A. şi A.R.D.
Astfel, în data de 5 decembrie 2008, denuntătoarea P.S., mama inculpatului, a predat organelor de poliţie cantitatea de 17,40 grame canabis, ce aparţinea fiului său, iar, cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 29 mai 2009, la locuinţa inculpatului din comuna Peretu, judeţul Teleorman, a fost descoperită cantitatea de 197,47 grame cannabis, aparţinând, de asemenea, inculpatului P.l.M.
După depistarea drogului de risc la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziţiei, acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge şi urină, care au fost supuse analizei de specialitate din partea I.N.M.L. M.M. Bucureşti, cercetările imunologice efectuate punând în evidenţă prezenţa de tetrahidro-canabinol (THC) în urina recoltată de la inculpat (buletin de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 46/U din 1 iunie 2009).
S-a mai reţinut, de asemenea, că în cursul lunii noiembrie 2008,cu ştiinţă, inculpatul P.l.M. a pus la dispoziţie locuinţa sa pentru consumul ilicit de droguri, cu ocazia petrecerii organizate în acest scop oferind martorilor M.A.F., P.M., P.C.A. şi A.R.D. ţigări confecţionate artizanal, ce conţineau cannabis şi îndemnându-i pe aceştia să consume cannabisul oferit, îndemn ce a fost urmat de executare din partea respectivilor martori, cu excepţia lui P.C.A.
Totodată, la începutul lunii decembrie 2008, în timp ce se afla în faţa porţii locuinţei martorului M.A.F., în prezenţa acestuia şi a martorilor V.M.D. şi P.M., inculpatul P.l.M. a confecţionat artizanal o ţigară din cannabisul pe care îl avea asupra sa, oferind-o spre consum şi martorilor prezenţi, aceştia, cu excepţia martorului V.M.D., acceptând îndemnul inculpatului şi fumând, împreună cu acesta, respectiva ţigară.
În drept, Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului P.l.M. care, fără drept, în perioada noiembrie 2008 – mai 2009,a deţinut la domiciliul său cannabis drog de risc, perioadă în care a şi oferit din drogul respectiv spre consum şi altor persoane - martorilor M.A.F. (în două rânduri), P.M. (în două rânduri) şi A.D.R. la petrecerea organizată la locuinţa sa - acestea fumând ţigările cu cannabis oferite de inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc în modalitatea deţinerii şi oferirii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Totodată, s-a apreciat că fapta inculpatului de a deţine la locuinţa sa, fără drept, cannabis (drog de risc) pentru consumul propriu şi din care a consumat efectiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Fapta inculpatului P.l.M. de a pune la dispoziţie locuinţa sa cu ocazia unei petreceri, în luna noiembrie 2008, pentru consumul ilicit de droguri (cannabis), împrejurare în care în locuinţa sa s-au consumat ţigări cu cannabis oferite de inculpat şi din care au consumat martorii A.R.D., P.M. şi M.A.F., a fost încadrată de instanţa de fond în dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 143/2000, care reglementează infracţiunea de punere la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri.
În ceea ce priveşte fapta inculpatului P.l.M., care, cu ocazia petrecerii organizată la locuinţa sa la sfârşitul lunii noiembrie 2008, a îndemnat la consumul ilicit de droguri pe martorii A.D.R., P.M. şi M.A.F., îndemn urmat de executare de către aceşti martori, s-a apreciat că întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările în care acestea au fost săvârşite, limitele de pedeapsă stabilite de lege, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv faptul că este tânăr, necunoscut cu antecedente penale şi a manifestat o atitudine relativ sinceră pe parcursul procesului penal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul P.l.M., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
1. Greşita condamnare pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 5 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, solicitându-se achitarea apelantului-inculpat P.l.M. sub aspectul respectivelor infracţiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a susţinut că în cauză, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000 sub aspectul laturii subiective, în sensul că inculpatul nu a acţionat cu intenţie directă, cannabisul fiind achiziţionat pentru consumul propriu şi oferit accidental participanţilor la petrecere, pe fondul consumului de alcool.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a arătat că, din depoziţiile martorilor audiaţi în faza cercetării judecătoreşti, nu rezultă că aceştia ar fi fost îndemnaţi de inculpat să consume drogurile, astfel încât, nefiind dovedită legătura de cauzalitate între fapta inculpatului şi consumul cannabisului de către respectivii martori, lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de îndemn la consumul ilicit de droguri, încriminată de dispoziţiile legale menţionate.
2. Încălcarea de către Tribunal a dispoziţiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., care obligau instanţa să analizeze atât probele care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate din evaluarea materialului probator administrat.
S-a susţinut că, în speţă, instanţa de fond nu a făcut o analiză a motivelor pentru care a înlăturat declaraţiile date de martori în cursul cercetării judecătoreşti, reţinându-le doar pe acelea date în faza de urmărire penală, astfel încât, existând, în opinia apelantului-inculpat, o contrarietate între considerente şi dispozitiv, s-a apreciat că se impune desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
3. Greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, fără ca Tribunalul să ţină seama de circumstanţele personale ale acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale şi atitudinea procesuală sinceră, aspecte ce justificau reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa stabilirii unor sancţiuni penale orientate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite.
De asemenea, faţă de faptul că inculpatul poate fi reintegrat din punct de vedere social şi familial, iar relaţiile cu mama sa, denunţătoarea P.S., au fost reluate, aceasta înscriindu-l la Centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog Teleorman pentru a primi asistenţă de specialitate, s-a solicitat de către apelant suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, în condiţiile art. 861 C. pen., susţinându-se că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins şi fără executarea efectivă a pedepsei de către inculpat.
Prin Decizia penală nr. 3/ A din 8 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.
S-a dedus prevenţia la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
A fost obligat apelantul inculpat la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel a apreciat apelul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere următoarele considerente:
1. Astfel, din situaţia de fapt, corect stabilită de prima instanţă, pe baza analizei probelor administrate, rezultă, fără echivoc, că inculpatul P.l.M., cu ocazia unei petreceri organizate în luna noiembrie 2008, cu ştiinţă, a pus la dispoziţie locuinţa sa pentru consumul ilicit de droguri, oferind martorilor M.A.F., P.M., P.C.A. şi A.R.D. ţigări confecţionate artizanal ce conţineau cannabis şi îndemnându-i pe aceştia să consume drogul oferit, îndemn ce a fost urmat de executare din partea respectivi lor martori, cu excepţia lui P.C.A.
Totodată, cu aproximativ o săptămână anterior petrecerii organizate la domiciliul său (iar nu în luna decembrie 2008, aşa cum din eroare a reţinut Tribunalul), inculpatul, în timp ce se afla în faţa porţii locuinţei martorului M.A.F., în prezenţa acestuia şi a martorilor V.M.D. şi P.M., a confecţionat, artizanal, o ţigară din cannabisul pe care îl avea asupra sa, îndemnându-i la consum şi pe martorii prezenţi, aceştia, cu excepţia martorului V.M.D., acceptând îndemnul inculpatului şi fumând, împreună cu acesta, respectiva ţigară.
Deşi inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul cercetărilor, Curtea constată, contrar susţinerilor apelantului, că vinovăţia acestuia sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 5 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind declaraţiile date de martora denunţătoare P.S. şi de martorii P.C.A., M.A.F., P.M. şi A.R.D. în cursul urmăririi penale, depoziţiile martorului V.M.D. date în ambele faze procesuale, declaraţia dată de inculpat în faţa procurorului în 11 iunie 2009, precum şi declaraţia acestuia dată în faţa instanţei la termenul de judecată din 23 iunie 2009, când a recunoscut, fără rezerve, săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.
Astfel, audiaţi fiind de către procuror la data de 29 mai 2009, martorii P.C.A., M.A.F., P.M. şi A.R.D. au declarat că, într-adevăr, cu ocazia petrecerii organizate de inculpat la locuinţa sa în luna noiembrie 2008, acesta a confecţionat o ţigară dintr-o materie vegetală despre care Ie-a spus că este un drog numit marijuana şi i-a îndemnat să fumeze din respectiva ţigară, îndemn ce a fost urmat de executare din partea martorilor, cu excepţia lui P.C.A.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei denunţătoare P.S. date în cursul urmăririi penale, în care aceasta a arătat că, în timpul petrecerii organizate în luna noiembrie 2008, inculpatul a urcat la un moment dat în podul locuinţei, a luat nişte plante uscate şi a confecţionat o ţigară, din care a fumat împreună cu invitaţii săi, precum şi declaraţiile inculpatului date în faţa procurorului pe 11 iunie 2009 (fila 222 dosar urmărire penală) şi în faţa Tribunalului pe 23 iunie 2009 (fila 10 dosar fond), în care a recunoscut că, întradevăr, în timpul petrecerii, i-a îndemnat pe martori să consume din cannabisul pe care îl deţinea la locuinţa sa.
Totodată, este de menţionat că, din declaraţiile date de martorii M.A.F. şi P.M. în cursul urmăririi penale, precum şi din depoziţiile martorului V.M.D. date în ambele faze procesuale, rezultă că, cu aproximativ o săptămână înainte de petrecerea organizată de inculpat, acesta, în timp ce se afla în faţa porţii locuinţei martorului M.A.F., a confecţionat o ţigară din cannabisul pe care îl avea asupra sa şi i-a îndemnat şi pe martori să fumeze din aceasta, îndemn ce a fost urmat de martorii P.M. şi M.A.F.
Este adevărat că, în cursul cercetării judecătoreşti, martorii P.S., P.C.A., P.M. şi A.R.D. au revenit parţial asupra declaraţiilor iniţiale, arătând că inculpatul nu i-a îndemnat să consume cannabis, ci Ie-a oferit drogul la cererea lor, însă declaraţiile de retractare vor fi înlăturate de instanţă ca nesincere şi făcute cu scopul evident de a-l exonera pe inculpat de răspundere penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În acest sens, se reţine că declaraţiile date în faza de urmărire penală conţin o expunere completă şi credibilă a modului în care s-au derulat evenimentele atât în timpul petrecerii organizate de inculpat, cât şi cu ocazia întâlnirii anterioare, din interpretarea coroborată a acestora rezultând, cu certitudine, că inculpatul a fost cel care i-a îndemnat pe martori să consume, ilicit, drogul menţionat.
Într-adevăr, dispoziţiile procesual penale nu conferă o valoare probatorie superioară declaraţiilor date în faza de urmărire penală, însă pentru ca acestea să poată fi înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar ca declaraţiile de retractare să fie susţinute de o justificare valabilă.
În acest sens, Curtea constată că motivul invocat de martorii anterior menţionaţi, respectiv faptul că ar fi fost constrânşi de organul de urmărire penală să dea respectivele depoziţii, care le-ar fi fost dictate, nu poate fi reţinut de instanţă, având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că martorii nu au făcut nicio dovadă în acest sens, nefiind înregistrată nici o plângere penală împotriva lucrătorilor de poliţie şi a procurorului care i-a audiat, iar, pe de altă parte, menţiunile înscrise de martori la finalul declaraţiilor date în faţa organelor de cercetare penală şi a procurorului, în sensul că cele consemnate în cuprinsul depoziţiilor corespund cu aspectele relatate de aceştia.
În raport cu situaţia de fapt reţinută, Curtea apreciază că în mod corect fapta inculpatului P.l.M. de a pune la dispoziţie locuinţa sa în vederea consumului ilicit de droguri, cu ocazia petrecerii organizate în luna noiembrie 2008, a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 143/2000, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective.
Pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000, este necesar, sub aspectul elementului material al laturii obiective, să existe o acţiune de punere la dispoziţie a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri sau de tolerare a consumului ilicit de droguri în asemenea locuri.
În cauză, inculpatul este cel care a avut iniţiativa organizării petrecerii şi cel care a creat ambianţa corespunzătoare pentru a atrage consumatorii de droguri, confecţionând ţigara din cannabis şi oferind, astfel, participanţilor la petrecere posibilitatea consumului ilicit de droguri, activităţi ce se circumscriu acţiunii de "punere la dispoziţie", ce constituie elementul material al laturii obiective în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 5 din Legea nr. 143/2000.
Într-adevăr, pentru existenţa acestei infracţiuni, legea condiţionează ca făptuitorul să pună la dispoziţie sau să tolereze consumul de droguri "cu ştiinţă", ceea ce presupune ca acesta să aibă reprezentarea că punerea la dispoziţie sau tolerarea sunt făcute în scopul consumului ilicit de droguri.
În cauză, având în vedere că însuşi inculpatul a fost cel care a confecţionat ţigara din drogurile pe care le deţinea la locuinţa sa şi i-a îndemnat pe participanţi să fumeze din respectiva ţigară, comunicându-le că conţine un drog numit marijuana, rezultă că acesta a acţionat cu ştiinţă, săvârşind, astfel, infracţiunea cu forma de vinovăţie cerută de lege, respectiv intenţie directă.
Cu privire la provenienţa drogurilor, deşi inculpatul a susţinut în mod constant că plantele respective nu erau interzise de lege pentru consum, fiind culese de pe raza comunei Răsmireşti, judeţul Teleorman, afirmaţie susţinută şi de martorii C.C.C. şi V.M., Curtea nu o poate reţine, având în vedere că, din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 523595 din 11 iunie 2009 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor a rezultat, cu certitudine, că drogurile ridicate de la inculpat nu fac parte din cannabisul cules de pe raza comunei Răsmireşti, având o provenienţă diferită, neidentificată pe parcursul cercetărilor.
Referitor la faptele inculpatului care, cu ocazia petrecerii organizate la locuinţa sa în luna noiembrie 2008, i-a îndemnat pe martorii menţionaţi să fumeze din ţigara confecţionată din cannabis, îndemn urmat de executare din partea unora dintre martori, s-a apreciat că în mod corect acestea au fost încadrate în drept de Tribunal în dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective.
Referitor la elementul material al laturii obiective, din probele administrate în cauză şi care au fost analizate în dezvoltările anterioare, rezultă că inculpatul i-a determinat pe martori să consume ilicit droguri de risc, acţiune ce a avut ca urmare tocmai consumul de astfel de substanţe interzise, astfel cum se prevede în alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 143/2000.
Contrar susţinerilor apelantului-inculpat, se constată că între acţiunile de îndemn realizate de acesta şi consumul ilicit de droguri de către martori există o strânsă legătură de cauzalitate, dovedită de materialul probator administrat, toţi martorii declarând că au fumat din ţigările confecţionate de inculpat doar ca urmare a îndemnului ce Ie-a fost adresat, fără să aibă vreo iniţiativă în acest sens şi fără să ceară inculpatului să le pună la dispoziţie astfel de substanţe.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, faţă de situaţia de fapt constatată, Curtea apreciază că Tribunalul trebuia să reţină forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind vorba de două acte materiale, respectiv cel din noiembrie 2008 şi cel săvârşit cu aproximativ o săptămână înainte (când inculpatul, aflându-se în faţa porţii locuinţei martorului M.A.F., a confecţionat o ţigară din cannabisul pe care îl avea asupra sa şi i-a îndemnat şi pe martorii prezenţi să fumeze din aceasta, îndemn ce a fost urmat de executare de către o parte din martori), comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la un interval de timp scurt şi care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, însă, fiind învestită numai cu apelul declarat de inculpat, instanţa de control judiciar nu poate reforma hotărârea primei instanţe sub acest aspect, întrucât ar aduce atingere principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac consacrat de art. 372 C. proc. pen.
În consecinţă, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută critica apelantului privitoare la greşita sa condamnare sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 5 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, neexistând în cauză temeiuri de achitare, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat în cadrul motivelor de apel.
Cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea de Apel a constatat că inculpatul a recunoscut în mod constant comiterea lor în modalitatea reţinută prin actul de sesizare, vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii respectivelor infracţiuni rezultând din întregul material probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile martorilor P.S., T.F., P.C.A., M.A.F., P.M., V.M.D. şi A.R.D., rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din 8 decembrie 2008, din 2 iunie 2009 şi din 11 iunie 2009, procesul-verbal de percheziţie domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului, buletinul de analiză toxicologică din 1 iunie 2009 emis de I.N.M.L. M.M. Bucureşti, procesulverbal de cercetare la faţa locului din data de 3 iunie 2009 întocmit de organele de poliţie, declaraţiile inculpatului.
2. Curtea de Apel a constatat ca fiind nefondată şi cea de-a doua critică formulată de apelantul - inculpat, apreciind că nu este incidenţă, în cauză, niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., care impun desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Într-adevăr, aşa cum a susţinut şi apelantul, instanţa de fond nu a analizat decât acele probe pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare a inculpatului, fără să arate motivele pentru care unele declaraţii nu au fost reţinute în fundamentarea deciziei judiciare pronunţate, însă Curtea apreciază că această împrejurare nu este de natură să determine nulitatea hotărârii Tribunalului, cu consecinţa rejudecării cauzei de către prima instanţă, atâta timp cât lipsa motivării ori motivarea insuficientă sau necorespunzătoare a unei sentinţe poate fi suplinită ori substituită de instanţa de apel, în temeiul efectului devolutiv integral al căii de atac cu soluţionarea căreia a fost investită.
În cauză, constatând această omisiune a instanţei de fond, Curtea a arătat la pct. 1 din considerente motivele pentru care declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti de către o parte din martorii audiaţi nu pot fi reţinute, astfel încât a fost înlăturată orice vătămare ce ar fi rezultat din nesocotirea dispoziţiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., cu consecinţa încălcării dreptului inculpatului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
De asemenea, Curtea constată că nu există în cauză nici o contrarietate între considerente şi dispozitiv, situaţia de fapt reţinută şi motivele menţionate în partea expozitivă a sentinţei fiind în deplină concordantă cu soluţia pronunţată.
Împrejurarea că, deşi în dispozitiv instanţa de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art. 74, art. 76 C. pen., aceasta a menţionat în considerente, cu ocazia prezentării aspectelor reţinute la individualizarea judiciară a sancţiunilor penale, că "aplicarea unor pedepse situate sub minimul special este aptă .. să asigure finalitatea cerută de dispoziţiile art. 52 C. pen.", nu este de natură, în opinia Curţii, să conducă la concluzia existenţei unei contrarietăţi între partea expozitivă şi dispozitiv, atâta timp cât Tribunalul nu a făcut trimitere în motivare la nici una dintre împrejurările prevăzute de art. 74 C. pen. şi nu a menţionat că ar fi incidenţă vreuna din circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de aceste dispoziţii legale, fiind vorba de o simplă eroare materială, ce poate fi îndreptată în condiţiile art. 195 C. proc. pen.
3. Şi sub aspectul proporţionalizării pedepselor aplicate inculpatului, Curtea de Apel a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare, ţinând seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen.
Astfel, atunci când aplică pedeapsa, instanţa de judecată trebuie să ţină seama atât de elementele ce ţin de materialitatea faptei în sine, cât şi de datele referitoare la persoana inculpatului, numai examinate împreună aceste aspecte putând conduce la stabilirea în concret a periculozităţii sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce.
Sub acest aspect, Curtea constată că elementele legate de faptele comise şi de persoana inculpatului au fost corect valorificate de prima instanţă în procesul de individualizare a sancţiunilor penale stabilite, existenţa acestora justificând aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite.
Astfel, se observă că Tribunalul a avut în vedere la individualizarea pedepselor împrejurările invocate de apelantul-inculpat, respectiv lipsa antecedentelor penale şi atitudinea procesuală parţial sinceră a acestuia, elemente în raport cu care a apreciat că aplicarea unor pedepse orientate spre limita minimă prevăzută de lege este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
În acord cu instanţa de fond, Curtea de Apel a apreciat că respectivele împrejurări nu justifică reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa reducerii cuantumului pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite, având în vedere în acest sens atât circumstanţele reale ale comiterii faptelor (pe o perioadă de timp relativ mare, prin atragerea şi a altor persoane în activitatea infracţională, ca urmare a îndemnului adresat acestora la consumul ilicit de droguri, cantitatea relativ mare de substanţe interzise ridicate de la locuinţa inculpatului), cât şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Sub acest din urmă aspect, se reţine, pe baza concluziilor referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman (filele 85-87 dosar fond), că, deşi, necunoscut cu antecedente penale, inculpatul, pe fondul consumului excesiv de alcool şi a anturajului cu influenţă negativă, a manifestat un comportament antisocial repetat, fiind sancţionat de mai multe ori pentru comiterea unor contravenţii prevăzute de Legea nr. 61/1991.
Totodată, nu trebuie omise nici declaraţiile martorei denunţătoare P.S., mama inculpatului, date în cursul urmăririi penale, din care rezultă că acesta, din cauza consumului de alcool şi de droguri, manifestă o atitudine agresivă, precum şi menţiunile cuprinse în procesul - verbal de percheziţie domiciliară întocmit la data de 29 mai 2009 (filele 36-39 d.u.p.), din care reiese că, în momentul în care lucrătorii de poliţie care efectuau percheziţia şi-au declinat identitatea, inculpatul a devenit violent, îmbrâncindu-i pe aceştia, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea sa.
În ceea ce priveşte înscrisurile depuse de inculpat în circumstanţiere şi aflate la filele 45-65 din dosarul instanţei de fond, Curtea constată că aspectele menţionate în cuprinsul acestora sunt în evidentă contradicţie cu datele ce rezultă din referatul de evaluare psiho-socială întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, motiv pentru care apreciază că aceste probe nu furnizează elemente reale de care să se ţină seama la aprecierea gradului de pericol social concret pe care îl reprezintă apelantul şi care să justifice reducerea pedepselor cu închisoarea aplicate de Tribunal.
Având în vedere aceste aspecte anterior expuse, precum şi faptul că inculpatul a recunoscut şi regretat doar comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, manifestând o atitudine oscilantă în raport cu faptele penale prevăzute de art. 5 şi art. 11 alin. (1) din aceeaşi lege, Curtea de Apel a constatat nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi, implicit, nici aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, instanţa apreciind, faţă de datele ce caracterizează persoana inculpatului, comportamentul său ulterior comiterii infracţiunilor şi multitudinea actelor săvârşite, că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a acesteia, în regim privativ de libertate.
Ca urmare, fată de aceste considerente, Curtea de Apel a constatat că atât pedepsele principale, cât şi cea accesorie şi complementară au fost corect stabilite de instanţa de fond, ţinându-se seama de gravitatea faptelor şi gradul de pericol social al inculpatului, motiv pentru care au fost înlăturate şi criticile formulate sub acest aspect de apelantul-inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.l.M., invocând cazul de casare prev.de art. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi solicitând reducerea pedepsei aplicate şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., prin acordarea unei mai mari eficiente datelor ce caracterizează persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, are un copil minor şi un loc de muncă.
Cu ocazia dezbaterilor,reprezentantul M.P. a solicitat luarea în considerare din oficiu a cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., arătând că în mod greşit a fost condamnat inculpatul şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000. În acest sens, a motivat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, pentru niciuna dintre modalităţile normative, sub aspectul situaţiei premisă, care presupune existenţa unui spaţiu alocat consumului de droguri, prin punerea acestuia la dispoziţie sau prin tolerarea activităţii de consum de droguri a unor persoane într-un asemenea spaţiu. Simpla împrejurare că inculpatul a furnizat droguri unor persoane la domiciliul său a fost deja reţinută prin dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 143/2000, referitoare la îndemnul la consum ilicit de droguri, modalitate faptică ce exclude şi reţinerea dispoziţiilor art. 5 din aceeaşi lege.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate de inculpat,dar şi a cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul P.l.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1), art. 4 alin. (1), art. 5 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,reţinându-se în esenţă că în perioada noiembrie 2008 - mai 2009 a deţinut fără drept la domiciliul său cannabis,pe care l-a consumat şi l-a oferit spre consum şi altor persoane,iar cu ocazia unei petreceri organizate în luna noimebrie 2008 a pus la dispoziţie locuinţa sa pentru consumul ilicit de droguri, îndemnând participanţii la petrecere să consume cannabis, îndemn urmat de executare.
Deşi inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul cercetărilorjncercând să-şi atenueze sau chiar să se exonereze de răspunderea penală, vinovăţia sa a fost stabilită prin coroborarea celorlalte mijloace de probă, respectiv declaraţiile martorilor M.A., P.M., P.C., A.R., V.M., rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice întocmite în faza de urmărire penală,în condiţiile în care cercetările în cauză au fost demarate în urma denunţului formulat chiar de către mama inculpatului, martora P.S.
A rezultat astfel,contrar apărărilor formulate de inculpat, că în luna octombrie 2008 acesta a oferit spre consum martorilor P.M., M.A. şi V.M. o ţigară confecţionată artizanal din cannabisul pe care inculpatul îl avea asupra sa, fapt care confirmă concluzia la care au ajuns organele de urmărire penală, în sensul că, cantitatea de cannabis descoperită la locuinţa lui (214,87 grame) era evident mult prea mare pentru a fi destinată exclusiv consumului propriu al inculpatului.
În ce priveşte provenienţa drogurilor, chiar dacă inculpatul a susţinut că acestea ar fi fost procurate de pe marginea şoselei,unde cannabisul creştea spontan, cercetările efectuate în cauză,concretizate în concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifice, au stabilit că probele(drogurile) ridicate cu ocazia perecheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului nu au provenienţa indicată de inculpat,nefiind identice cu cannabisul cules de pe raza comunei Răsmireşti (probele înaintate în vederea comparării provenind din loturi diferite de droguri).
În aceste condiţii,în mod legal şi temeinic atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au ajuns la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor prev.de art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,dispunând în consecinţă condamnarea acestuia.
În privinţa infracţiunilor prev. de art. 5 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, acestea au fost reţinute ca fiind comise în aceeaşi împrejurare, respectiv cu ocazia unei petreceri organizate de inculpat la locuinţa sa, în timpul căreia acesta ar fi confecţionat artizanal ţigări din cannabis,îndemnându-i pe unii dintre participanţi la petrecere să le fumeze.
Atât organul de urmărire penală, cât şi instanţele de fond şi apel au reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii prev.de art. 5 din Legea nr. 143/2000, în modalitatea punerii la dispoziţie, cu ştiinţă, a unei locuinţe pentru consumul ilicit de droguri, considerându-se întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni,sub ambele laturi, prin aceea că inculpatul a fost cel care a confecţionat ţigările din drogurile pe care le deţinea şi i-a îndemnat pe participanţii la petrecere să fumeze aceste ţigări.
Înalta Curte reţine că prin această incriminare legiuitorul a dorit să descurajeze consumul organizat de droguri, sancţionând existenţa unor locuri cunoscute ca fiind destinate unor întâlniri având un asemenea scop.
Aceasta înseamnă că pentru a fi în prezenţa infracţiunii prev.de art. 5 din Legea nr. 143/2000, în varianta normativă analizată, nu trebuie să fie vorba despre întâlniri întâmplătoare, ocazionale ale unor persoane într-un asemenea loc, prilej cu care acestea consumă droguri, ci trebuie să existe din partea autorului infracţiunii o voinţă de a pune la dispoziţie locul respectiv în vederea consumului de droguri, ceea ce înseamnă că prezenţa altor persoane în acest loc este tocmai în vederea desfăşurării unei asemenea activităţi.
Cu alte cuvinte,sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, autorul acţionează cu intenţie directă, fapt ce rezultă de altfel şi din sintagma „cu ştiinţă" utilizată de către legiuitor, ceea ce înseamnă că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale şi a dorit, urmărit producerea rezultatului socialmente periculos.
În speţă, din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a organizat o petrecere la locuinţa sa,ocazie cu care acesta a confecţionat o ţigară din cannabisul pe care-l deţinea,oferindu-le spre consum unora dintre participanţi, iar aceştia au urmat îndemnul inculpatului.fumând împreună cu el ţigara respectivă.
Astfel, martorii P.M., A.R. şi M.A. confirmă că au fost invitaţi de către inculpat să facă un grătar şi să consume băuturi alcoolicejar la un moment dat inculpatul a confecţionat o ţigară din nişte fragmente vegetale uscate (despre care Ie-a spus că este „iarbă", adică un drog), a aprins ţigara,a tras câteva fumuri şi apoi i-a îndemnat şi pe ei să fumeze din acea ţigară.
Simplul fapt că inculpatul a oferit spre consum unor persoane aflate în locuinţa sa o cantitate de droguri, nu echivalează cu punerea la dispoziţie a locuinţei pentru un asemenea consum. În contextul în care prezenţa respectivelor persoane în acel loc a avut o altă explicaţie, iar consumul drogurilor la îndemnul inculpatului a avut un caracter accidental.
În aceste condiţii, fapta inculpatului întruneşte doar elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar nu şi pe cele ale infracţiunii prev. de art. 5 din aceeaşi lege, ceea ce înseamnă că soluţia de condamnare pentru această din urmă infracţiune, dispusă de prima instanţă şi validată de instanţa de apel, este nelegală, atrăgând admiterea recursului declarat de inculpat şi casarea sub acest aspect a ambelor hotărâri pronunţate anterior.
În fine, referitor la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Curtea constată că acestea sunt orientate spre minimul special, fiind rezultatul valorificării tuturor criteriilor prev.de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, atât instanţa de fond,cât mai ales cea de apel au analizat toate circumstanţele cauzei, inclusiv cele personale ale inculpatului, ajungând în mod corect la concluzia că în favoarea acestuia nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare, având în vedere datele ce caracterizează persoana sa (dându-se prioritate în acest sens concluziilor referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune), dar şi împrejurările concrete în care faptele au fost săvârşite,precum şi conduita procesuală adoptată de inculpat.
Având în vedere că nu se impune o reapreciere a cuantumului pedepsei de executat, este evident că solicitarea inculpatului privind schimbarea modalităţii de executare, prin aplicarea art. 861 C. pen., apare ca inadmisibilă, prin raportare la dispoziţiile alin. (2) ale acestui articol.
În concluzie, recursul inculpatului va fi admis conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. Însă pentru un alt motiv decât cel invocat de către acesta, urmând a casa în parte ambele hotărâri şi a dispune achitarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000,cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.
Va deduce prevenţia la zi.
Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul inculpat P.l.M. împotriva Deciziei penale nr. 3/ A din 8 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 122 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, numai cu privire la greşita condamnare a inculpatului P.l.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul P.l.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului pentru care infracţiunile pentru care a fost condamnat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 29 mai 2009 la 1 aprilie 2010.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3495/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3505/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
