ICCJ. Decizia nr. 1278/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1278/2010
Dosar nr. 1216/104/2009
Şedinţa publică din 2 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 122 din 20 octombrie 2009, Tribunalul Olt a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul D.I.I.C.O.T. şi în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, ca neîntemeiată.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat inculpatul B.C., fiul lui P. şi V., în prezent aflat în P.M.S. Craiova, la 2 ani şi 10 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1), lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul la 4 ani închisoare ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive.
În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive, de la 29 iunie 2009 la zi.
În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpat suma de 4290 euro, reprezentând bani dobândiţi în urma săvârşirii infracţiunilor.
S-a admis în parte acţiunea civilă promovată de părţile civile şi în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 ce a fost obligat inculpatul la plata a câte 2000 lei daune morale către fiecare dintre acestea.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2600 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat oficiu desemnat părţilor civile, a fost avansat din fondul M.J.L.C. către Baroul Olt.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt nr. 59D/P/2008 din data de 17 martie 2009 înregistrat pe rolul Tribunalului Olt sub nr. 1216/104/2009, la aceeaşi dată, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.C. - faţă de care s-a luat măsura arestării preventive în lipsă - pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori, fapte prev. şi ped. de art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În actul de sesizare s-a reţinut că în luna mai 2008 inculpatul B.C., sub promisiunea oferirii unui loc de muncă în străinătate, cazare şi masă gratuite, a racolat mai multe persoane de pe raza municipiului Slatina, printre care şi minori, pe care ulterior i-a transportat în Spania, unde prin folosirea de violenţe şi ameninţări i-a exploatat pe o perioadă de 4 luni prin plasarea ca forţă de muncă în agricultură, iar banii obţinuţi i-a însuşit.
În fapt, inculpatul a mers la domiciliul părţii vătămate F.A., căruia i-a făcut oferta de a merge în Spania, promiţându-i că îi va asigura un loc de muncă în agricultură, respectiv la cules de usturoi, urmând a fi plătit cu suma de 1,60 euro pentru fiecare lădiţă şi de asemenea că îi va asigura cazare şi masă în mod gratuit, iar transportul îl va plăti el, urmând ca ulterior să recupereze de la acesta contravaloarea transportului, condiţii acceptate de F.A., care nu avea un loc de muncă stabil.
S-a mai reţinut că ulterior inculpatul a mai discutat şi cu F.R., soţia părţii vătămate, precum şi cu numiţii G.N.C. şi cu minora G.V.M., cărora le-a promis acelaşi lucru - respectiv loc de muncă, cazare şi masă gratuită, în aceleaşi condiţii, aceştia fiind de acord.
În luna iunie 2008, împreună cu inculpatul, aceştia au plecat în Spania, ajungând în localitatea Sanclemente, unde au fost cazaţi pe un câmp, într-un grajd părăsit, fără acoperiş, ferestre şi uşi, neracordat la reţeaua electrică şi fără apă curentă.
În continuare, s-a mai arătat că,în aceste condiţii, cele 4 persoane au cerut explicaţii inculpatului, care însă a început să-i ameninţe şi le-a ridicat documentele de identitate, sub promisiunea obţinerii unui loc de muncă legal, însă, în realitate, aceste documente au fost ridicate pentru a preveni fuga celor 4 persoane traficate.
Deşi părţile vătămate au lucrat aproximativ 4 luni de zile, atât la spart betoane cât şi în domeniul agricol, la cules de ceapă, unde se încasa 70-80 euro pe zi, banii erau însuşiţi de inculpat.
În momentul în care au reuşit să plece de la inculpat, acesta s-a dus după ei şi împreună cu alţi membrii ai familiei sale i-a lovit, incendiindu-le hainele şi ameninţându-i că îi omoară, „că acolo oricum nu ştie nimeni de ei".
Prin încheierea nr. 6 din 26 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 874/104/2009, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului B.C. pe o perioadă de 30 zile, de la punerea în executare a mandatului de arestare preventivă, constatându-se îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezentând pericol pentru ordinea publică.
La data de 17 martie 2009, la sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt această instanţă, constatând îndeplinite condiţiile prev. de art. 661 şi respectiv 81 din Legea 302/2004, Tribunalul Olt a dispus emiterea mandatului de urmărire internaţională, în vederea extrădării nr. 4 din 17 martie 2009, precum şi a mandatului european de arestare nr. 5/17 martie 2009, inculpatul fiind arestat provizoriu la data de 29 iunie 2009 de autorităţile judiciare portugheze şi predat autorităţilor române la data de 9 iulie 2009, fiind depus în arestul I.P.J. Olt.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul B.C. invocând critici de nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că nu este autorul infracţiunilor deduse judecăţii, solicitând achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate, solicitând o eficienţă sporită pentru circumstanţele personale atenuante.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 6 din 18 ianuarie 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.C. împotriva sentinţei penale nr. 122 din 20 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Olt.
A dedus detenţia preventivă de la 20 octombrie 2009 la zi şi a menţinut arestarea preventivă a inculpatului B.C.
A obligat apelantul – inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că, prima instanţă a apreciat corespunzător probele administrate, vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) – faţă de părţile vătămate F.A., F.R. şi G.N.C. şi de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 – faţă de partea vătămată G.V.M., fapte care au constat în racolarea, transportul, cazarea şi exploatarea prin muncă forţată a acestora, în condiţiile în care au impus părţilor vătămate o situaţie de dependenţă economică specifică traficului de persoane.
În privinţa criticilor referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor s-a reţinut, de asemenea, caracterul nefondat al acestora, întrucât prima instanţă a aplicat pedepse individualizate conform art. 74 lit. b) şi c) C. pen. rap. la art. 74 lit. a) C. pen., reţinându-se alături de pericolul social concret al infracţiunilor, circumstanţe personale atenuante deduse din lipsa antecedentelor penale pentru inculpat, deşi acesta s-a sustras urmăririi penale şi, parţial judecăţii în primă instanţă.
Împotriva acestei din urmă decizii, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în faţa instanţei de apel referitoare la greşita sa condamnare pentru faptele pentru care a fost cercetat şi ulterior trimis în judecată, precum şi la greşita individualizare a pedepselor ce i-au fost aplicate.
Recursul declarat de inculpatul B.C. este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului constată că instanţele de fond şi apel, întemeindu-se pe probele administrate au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului, dându-se o corectă încadrare juridică faptelor săvârşite de acesta.
Astfel, se reţine, în fapt, că în luna mai 2008, în urma discuţiilor repetate dintre inculpatul B.C. şi părţile civile F.A., G.N.C., G.V.M. şi F.R. acesta – care anterior mai lucrase în Spania aproximativ 7 ani de zile a fost de acord cu deplasarea părţilor civile în vederea desfăşurării de activităţi aducătoare de venituri, inculpatul fiind cel care urma să le găsească de lucru.
Asigurându-le „ că le va schimba viaţa" în condiţiile în care în ţară nu aveau un loc de muncă stabil şi erau lipsite de venituri, neavând nici banii necesari transportului, inculpatul s-a implicat în mod direct, sens în care împreună cu partea civilă F.A. s-a deplasat la domiciliul martorului V.C.A. care i-a împrumutat suma de 900 euro.
Cu banii împrumutaţi inculpatul a achitat contravaloarea transportului părţilor civile, deplasarea făcându-se alături de acestea şi de alte persoane cu un microbuz.
Ajunse în Spania în localitatea Sanclemente, părţile civile au stat la cort, ca şi inculpatul, o perioadă scurtă de timp, în care numai părţile civile F.A. şi G.N.C. la cererea inculpatului au spart betoane, de unde era recuperat fierul ce ulterior era valorificat de inculpat, banii fiind încasaţi „de cei mari" cum a declarat chiar martorul audiat la cererea inculpatului, nepotul acestuia B.T.I., adică „de către inculpat şi tatăl său".
Pentru această activitate cele două părţi civile nu au primit nici o sumă de bani, inculpatul fiind cel care le aducea de mâncare, insuficientă uneori, motivându-le că sumele de bani erau afectate asigurării hranei.
După aproximativ două săptămâni familia inculpatului şi a părţilor civile s-au mutat într-o altă locaţie, acestea din urmă locuind într-un grajd fără acoperiş şi ferestre, fără apă curentă şi energie, inculpatul şi familia sa locuind într-un imobil alăturat, unde aveau condiţii decente, respectiv curent electric şi butelie.
Părţile civile au continuat să lucreze în domeniul agricol „la cules de ceapă şi usturoi" acolo unde îi trimitea inculpatul, aproximativ patru luni de zile, timp în care partea civilă F.A. a fost cel care a primit 150 euro pentru toţi cei patru membri ai familiei sale. Deşi au solicitat banii pentru activitatea desfăşurată, inculpatul – care primea banii de la angajatorul spaniol – a refuzat să le remită şi alte sume de bani invocând datoriile pe care le aveau, respectiv contravaloarea transportului şi alimentelor, adresându-le injurii şi ameninţări cu moartea.
În momentul în care le-a permis totuşi să plece şi le-a restituit actele de identitate, reţinute în momentul sosirii în Spania, inculpatul însoţit de o parte a membrilor familiei sale, ce se găseau în Spania, respectiv soţia sa, B.F. şi martorul S.M. audiaţi în cauză, în această calitate i-au lovit pe părţile civile F.A. şi F.R., aceştia din urmă incendiindu-i hainele.
Relevantă este depoziţia martorei M.L. din conţinutul căreia rezultă că personal a observat hainele părţii civile F.R. care purtau urme de arsuri şi despre care aceasta a încunoştiinţat-o că fuseseră distruse de inculpatul B.C. şi soţia sa. În aceeaşi împrejurare a observat că partea civilă „ era lovită în zona gurii în aceeaşi zi", având cunoştinţă totodată, că părţile civile nu s-au mai întors în locaţia în care le cazase inculpatul „de frica acestuia pentru că îi bătea".
În această nouă locaţie, părţile civile au fost ajutate de un cetăţean român care le-a găsit de lucru, continuând să desfăşoare diverse activităţi, aproximativ o lună de zile, în domeniul agricol, timp în care au obţinut suma de 2000-2200 euro cu ajutorul căreia au revenit în ţară.
Odată în plus şi ca urmare a comportamentului manifestat de inculpat, sosită în ţară, partea civilă F.A. „ a mers la locuinţa inculpatului cu un cauciuc în mână pentru a-i da foc", întrucât în Spania „ i-a dat foc la haine, l-a bătut şi nu i-a dat banii", astfel cum rezultă din depoziţia martorului V.V.G.
Această situaţie de fapt rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv plângerea şi declaraţiile părţilor vătămate date în faza de urmărire penală şi judecată care în parte se coroborează cu depoziţiile martorilor M.F., M.F., M.L., V.V.G. şi chiar cu depoziţiile martorilor V.C.A., B.T.I., T.C., propuşi de inculpat.
Potrivit dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane (adulte sau minore), presupune comiterea uneia din modalităţile alternative prin care se realizează latura obiectivă, respectiv: recrutare, transportare, cazare, găzduire sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia.
Pentru a fi reţinute ca element material al infracţiunii acţiunile enumerate anterior trebuie să fie înfăptuite întotdeauna în scopul exploatării persoanei şi prin unul din mijloacele expres prevăzute de lege.
Aşa cum s-a exprimat în literatura de specialitate, acţiunile prin care se realizează traficarea se săvârşesc de cele mai multe ori prin constrângerea victimelor, care datorită tratamentului aplicat, acţionează împotriva voinţei lor, acceptând şi supunându-se cererilor traficanţilor.
A constrânge înseamnă a sili pe cineva, a forţa, a obliga o persoană în timp ce prin violenţă se înţelege acel mijloc prin care se săvârşesc acţiunile de traficare şi sub influenţa căruia persoana faţă de care este întrebuinţat nu mai are posibilitatea de a acţiona liber conform propriei voinţe, chiar şi violenţa faţă de lucruri poate constitui o ameninţare pentru victimă - distrugerea cu violenţă a bunurilor în faţa victimei - având un efect intimidant asupra acesteia şi fiind de natură a o alarma şi a exercita o puternică constrângere morală asupra acesteia.
Pe de altă parte, violenţa poate fi economică şi constă în punerea unei dependenţe materiale a victimei faţă de traficant, în timp ce, prin „alte forme de constrângere" se înţelege confiscarea documentelor victimei care, astfel este lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber ori servitutea pentru plata unei datorii întotdeauna exagerată şi care reprezintă un mijloc de a ţine victima în condiţii de muncă forţată.
Frauda ca mijloc de realizare a elementului material semnifică actul de rea credinţă săvârşit de făptuitor, de obicei pentru a obţine un avantaj material prin încălcarea drepturilor altor persoane.
În cauza de faţă, inculpatul, la cererea părţilor civile, a fost de acord să le găsească un loc de muncă în Spania, însă prin fraudă, cu rea credinţă şi prin punerea victimelor încă de la început într-o stare de dependenţă faţă de el – în condiţiile în care a obţinut şi garantat împrumutul de 900 euro cu care le-a asigurat transportul - după care le-a transportat şi cazat pe acestea în condiţii improprii, fără a le asigura salarii şi securitatea muncii, le-a reţinut actele de identitate, le-a găsit de lucru şi şi-a însuşit banii prin violenţă şi ameninţare, refuzându-le plata muncii efectuate timp de patru luni sub pretextul unor cheltuieli de transport şi cazare exagerate.
În aceste condiţii puse în situaţia de a nu avea nici un document asupra lor, de a nu avea bani, aservite de datorii şi uneori ameninţate şi agresate, părţile vătămate nu puteau decât să urmeze conduita impusă de inculpatul B.C. până în momentul în care au reuşit să părăsească locaţia în care erau cazaţi.
Modalitatea în care inculpatul a realizat elementul material al infracţiunii se încadrează în variantele privind transportarea şi cazarea victimelor prin fraudă, ameninţare, violenţă şi alte forme de constrângere în vederea executării unor munci în domeniul agricol, cu încălcarea normelor legale de salarizare, sănătate şi securitate.
Forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul este intenţia directă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind producerea acestuia, existând legătură de cauzalitate între faptă şi urmările produse.
Cât priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat la instanţa de fond, din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 pentru motivul că transportul şi găzduirea minorei G.V.M. nu s-a realizat prin nici unul din modurile prev. de alin. (2), se constată că în mod corect prima instanţă a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, probatoriul administrat a evidenţiat că inculpatul în aceleaşi condiţii de loc şi de timp a folosit aceleaşi mijloace de aducere în stare de dependenţă faţă de el a celor patru victime, cu privire la persoana minorei acesta folosind „ameninţarea şi alte forme de constrângere" prin aceea că i-a reţinut actul de identitate, a refuzat a-i achita vreo sumă de bani pentru munca depusă, a înţeles să greseze fizic părţile civile F.A. şi F.R., socrii săi, în prezenţa sa inducându-i un sentiment de teamă, ceea ce realizează constrângerea psihică a acesteia, victima minoră fiind practic constrânsă ca şi celelalte părţi civile să accepte conduita impusă de inculpat.
Aşa fiind, se constată că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat se circumscrie infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, vinovăţia acestuia fiind corect reţinută de instanţa de fond, astfel că solicitarea inculpatului de a fi achitat este nefondată.
Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei nu este întemeiată. Astfel, se constată că la stabilirea şi aplicarea acesteia instanţele au avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gradul de pericol social concret al faptelor comise, împrejurările şi modalitatea comiterii acestora, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului (care deşi nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor nu este cunoscut cu antecedente penale), orientându-se spre o pedeapsă rezultantă care atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare să satisfacă scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpat apare ca fiind nefondat, astfel că în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins ca atare.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 6 din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 29 iunie 2009 la 2 aprilie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3505/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3514/2010. Penal → |
|---|
