ICCJ. Decizia nr. 1289/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1289/2010
Dosar nr. 3159/54/2009
Şedinţa publică din 2 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 27 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins ca tardivă plângerea formulată de petenţii C.L. şi L.C., împotriva rezoluţiei nr. 21/P/2006 din 1 februarie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimatul A.O. - comisar de poliţie, şef al Formaţiunii de Investigare Criminală din cadrul Poliţiei C., judeţul Olt şi a obligate petenţii la câte 10 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că Prin rechizitoriul nr. 94/P/2004 din 22 decembrie 2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului C.E.I., fiul petenţilor, pentru infracţiunea de omor prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că în seara de 30 octombrie 2004, a aplicat lovituri în mod repetat cu pumnii şi picioarele victimei A.F., cauzându-i leziuni de violenţă care au determinat moartea acestuia.
Tribunalul Olt, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 98 din 26 aprilie 2005 a reţinut vinovăţia inculpatului şi l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 18 ani închisoare. Apelul declarat a fost respins ca nefondat.
În prezent, dosarul se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în vederea soluţionării recursului (Dosar nr. 6787/2005).
Petenţii au formulat mai multe cereri şi memorii la diferite autorităţi ale statului, susţinând că fiul lor, C.E.I. nu este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată, că adevăratul autor este tatăl victimei A.E. Această versiune a fost avută în vedere în cursul urmăririi penale şi a fost înlăturată.
Toate memoriile şi plângerile petenţilor au fost înaintate la instanţa de fond şi au fost avute în vedere la pronunţarea sentinţei de condamnare a inculpatului.
Comisarul de poliţie A.O. a participat în faza urmăririi penale la efectuarea primelor investigaţii şi Ia cercetările la faţa locului.
Toate activităţile desfăşurate de ofiţerul de poliţie (investigaţii privind starea şi împrejurările comiterii faptei, măsurile de conservare a probelor, identificarea inculpatului şi a martorilor, audierea unor persoane) s-au circumscris în sfera atribuţiunilor de serviciu ale acestuia şi nu au fost identificate temeiuri de fapt sau de drept care să contureze elementele constitutive ale infracţiunilor sesizate de petenţi.
Petenţii au formulat plângere împotriva acestei rezoluţii, iar prin rezoluţia nr. 891/II/2/2009 din 28 aprilie 2009 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a respins ca neîntemeiată plângerea petenţilor, fiind primită de aceştia la 29 aprilie 2009, aşa cum rezultă şi din borderoul din data de 29 aprilie 2009, întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi din ştampila de pe plicul cu care a fost înaintată această rezoluţie.
Reţinând faptul că petenţii au formulat plângere peste termenul de 20 zile de la data comunicării de către procuror, instanţa de fond a respins plângerea ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs petenţii C.L. şi L.C. solicitând a se avea în vedere că fiul lor este nevinovat, faptul că se află în detenţie datorită abuzurilor comise de comisarul A.O.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine că recursurile declarate de petenţi nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează:
În mod corect, instanţa de fond a respins plângerea formulată de petenţi ca tardivă având în vedere următoarele: rezoluţia nr. 891/II/2/2009 din 28 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost comunicată petenţilor la data de 29 aprilie 2009 aşa cum rezultă din borderoul din 29 aprilie 2009 existent la dosar instanţa de fond.
Împotriva acestei rezoluţii, petenţii au formulat plângere la instanţă la data de 19 noiembrie 2009, depăşind astfel termenul de 20 zile reglementat de dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Nici pe fondul cauzei plângerea formulată de petenţi nu este întemeiată.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de comisarul de poliţie A.O. este legală şi temeinică, din lucrările dosarului nerezultând date care să justifice presupunerile că intimatul ar fi comis vreo faptă penală.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul petenţilor ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii C.L. şi L.C. împotriva Sentinţei penale nr. 27 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 625/2010. Penal. Infracţiuni la regimul vamal... | ICCJ. Decizia nr. 851/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
