ICCJ. Decizia nr. 2341/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 2341/2010
Dosar nr. 1246/114/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 172 din 9 noiembrie 2009 Tribunalul Buzău l-a condamnat pe inculpatul R.D. în baza art. 183 C. pen., la 10 ani închisoare.
În baza art.174-175 lit. c) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la 20 de ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. de durată de 8 ani după executarea pedepsei principale iar în baza art. 67 C. pen. a dispus degradarea militară a inculpatului.
Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca în final să execute pedeapsa de 22 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. şi degradarea militară a inculpatului.
Totodată a interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a computat din durata pedepsei de executat timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu 3 ianuarie 2009.
A constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că inculpatul este căsătorit cu R.M. şi din relaţiile lor de căsătorie s-a născut minora C.A. Din anul 2000 au plecat din Buzău unde au avut locuri de muncă şi s-au stabilit în comuna Movila Banului din judeţul Buzău în locuinţa părinţilor săi. În această comună pe o altă stradă locuia şi soacra sa Necula Ioana, pensionară agricolă.
Fiica lor a învăţat la şcoala din comună până în vara anului 2007, când el, soţia împreună cu fiica lor au plecat în Spania unde inculpatul a lucrat în construcţii iar soţia ca menajeră. Fiica lor a fost înscrisă în clasa a VII a la o şcoală din Madrid, iar datorită unor neînţelegeri cu membrii familiei soţiei, datorită unor atitudini ale soacrei sale inculpatul a apreciat că aceştia vor să-l despartă de soţia lui.
În vara anului 2008 pentru că a rămas fără loc de muncă, au hotărât ca inculpatul şi fiica lor să revină în ţară iar soţia sa să mai rămână un an la locul ei de muncă după care să se reîntoarcă şi ea.
Pe la jumătatea lunii septembrie 2008 inculpatul şi fiica lui s-au întors la Movila Banului în locuinţa lor din curtea părinţilor săi, care au casă separată.
Inculpatul folosea cu fiica o cameră cu 2 paturi în care se afla şi televizorul.
C.A. a fost înscrisă în clasa a VIII a la şcoala din localitate iar inculpatul s-a angajat ca vânzător la un magazin de piese auto din Buzău şi făcea naveta.
În dimineaţa zilei de 2 ianuarie 2009 la solicitarea soacrei sale, inculpatul a mers la domiciliul acesteia şi i-a despicat lemne. În jurul orelor 18, în casa acesteia, în camera pe care o folosea în mod obişnuit, între cei doi au avut discuţii contradictorii. Când soacra sa a afirmat că "nu o merită pe fiica sa, "că e posibil să nu mai revină în ţară şi să se despartă de el", inculpatul a lovit-o cu pumnii în zona feţei şi cu un obiect tăios-înţepător în zona gâtului provocându-i leziuni traumatice dar şi un infarct miocardic ce i-a provocat moartea pe patul unde victima a căzut urmare loviturilor primite.
Inculpatul realizând că soacra sa a decedat a plecat la domiciliul său şi după ce a văzut la acea oră de seară, 19, că părinţii săi sunt în casa lor, a intrat în casa lui şi a văzut că fiica lor C.A. de 16 ani dormea cu faţa în sus, în patul său şi cu televizorul pornit. Sub puternica surescitare, provocată de moartea soacrei sale a hotărât să-şi ucidă fiica. A luat un cablu electric de alimentare a unui fier de călcat, a mers la capăt patului, a prins-o pe fiica sa cu acest cablu de gât, pe sub bărbie şi a ştrangulat-o. Conform aceloraşi declaraţii ale inculpatului şi nu sunt alte dovezi care să-l contrazică în descrierea mecanismului de ucidere, fiica sa s-a zbătut de câteva ori dar în condiţiile în care el a continuat să-i preseze gâtul cu cablul nu a mai dat semne de viată.
Inculpatul realizând gravitatea faptelor sale şi dându-şi seama că urma să răspundă penal a căutat să se sinucidă. Nu a găsit curajul necesar pentru acest gest şi a doua zi s-a prezentat la Politia municipiului Buzău şi a încunoştiinţat organele de poliţie de faptele pe care le-a comis.
Prin expertiza medico legală neuropsihiatrică efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală Prof.Mina Minovici s-a concluzionat că inculpatul prezintă o tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv dar îşi păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi are discernământ în raport de faptele comise.
S-a apreciat de către instanţa de fond că fapta inculpatului de a o lovi pe soacra sa şi de a-i provoca suferinţe psihice şi fizice ce au declanşat infarctul miocardic datorită căruia a decedat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 183 C. pen., iar fapta comisă în cursul aceleiaşi nopţi de a-şi ştrangula fiica în timp ce dormea, cu un cablu electric, acţiune ce a dus la deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174-175 lit. c) C. pen.
La individualizarea fiecăreia din pedepsele ce s-au aplicat inculpatului, prima instanţă a avut în vedere pericolul social deosebit al fiecăreia dintre infracţiunile comise, una mai gravă decât cealaltă, inclusiv prin calităţile victimelor, dar şi pericolul social al inculpatului circumscris nu numai prin absenţa antecedentelor penale dar şi prin poziţia total sinceră ce a fost de natură să permită stabilirea obiectivă şi rapidă a conţinutului faptelor sale.
În acest context al elementelor ce caracterizează infracţiunile comise, dar şi persoana inculpatului, s-a argumentat că o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, sub limita maximă a pedepsei şi de 20 de ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. ca pedeapsă complementară pe timp de 8 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, sunt pedepse just individualizate şi cu aptitudinea de a asigura scopul preventiv educativ, urmărit de legiuitor.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, care a solicitat în principal completarea probelor cu efectuarea unei expertize care să stabilească dacă medicamentele ce i-au fost administrate de către medicii spanioli au avut efect negativ asupra comportamentului său, precum şi proba cu audierea a patru martori cu care a susţinut că vrea să dovedească starea sa psihică, în perioada premergătoare săvârşirii faptelor.
În al doilea rând, inculpatul apelant a susţinut că, din punctul său de vedere, pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport de persoana sa şi împrejurările comiterii faptei.
Referitor la împrejurările comiterii faptei prevăzute de art. 183 C. pen. apelantul a solicitat a se avea în vedere că soacra sa l-a provocat să săvârşească această infracţiune, spunându-i că el nu este suficient de bun pentru fata sa, iar cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174-175 cp., a susţinut că este posibil să se fi aflat sub efectul medicamentelor prescrise, astfel încât nu şi-a dat seama de ceea ce face, aceasta deoarece el avea o relaţie bună cu fiica sa.
A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Buzău şi pe fond redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia.
Examinând hotărârea apelată, în raport de întregul material probator administrat în cauză, de susţinerile apelantului inculpat şi de dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. care impun analizarea cauzei sub toate aspectele, de fapt şi de drept, Curtea a constatat că atât cererea de completare a probelor cât şi apelul sunt nefondate.
În ce priveşte cererea de suplimentare a probelor cu efectuarea unei expertize medico-legale a medicamentului despre care inculpatul susţine că i-ar fi influenţat comportamentul, determinându-l să săvârşească faptele, curtea a motivat că administrarea unei astfel de probe nu este necesară, odată ce, prima instanţă a cerut lămuriri în legătură cu această apărare a inculpatului chiar Comisiei de Avizare şi Control din cadrul INML Mina Minovici Bucureşti.
Astfel, în suplimentul de expertiză înaintat tribunalului de către Comisia de Avizare şi Control din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti nr. E.2/5219/2009 (fila 35-36 dosar fond) aceasta a arătat că „... afirmaţiile pacienţilor trebuie verificate şi în măsura posibilului probate prin documente medicale. În dosarul analizat nu există niciun fel de document medical care să ateste internarea din Spania şi nici dacă, presupunând că a fost reală, medicaţia recomandată a şi fost administrată. Din păcate nu există nici un mijloc medical de obiectivare a acestui aspect. Orice altă apreciere asupra administrării unui medicament nu ar avea decât un caracter speculativ. În principiu, orice medicament, corect administrat, are efect curativ (deci benefic) putând avea sau nu efectele secundare menţionate în prospecte sau în ghidurile de farmaco-vigilenţă."
Lipsa de utilitate a acestei probe este relevată chiar de declaraţia inculpatului, care, inclusiv în cursul judecării cauzei în apel, a arătat în mod expres că a întrerupt tratamentul ce i se prescrisese în Spania, înainte de săvârşirea faptelor, întrucât era perioada sărbătorilor de iarnă şi dorea să consume băuturi alcoolice cu rudele.
Aşa fiind, chiar inculpatul arată că nu era sub influenţa medicamentului incriminat la data comiterii faptelor - 2 ianuarie 2009.
Curtea a considerat că nici audierea unor martori pentru a demonstra că inculpatul avea un comportament schimbat faţă de cel de dinainte de plecarea în Spania nu este utilă soluţionării cauzei, întrucât stabilirea unei astfel de situaţii nu ar duce la schimbarea în nici un mod a faptelor, aşa cum au fost descrise de inculpat că s-au petrecut.
De altfel, la niciuna din cele două infracţiuni nu au asistat alte persoane, aşa încât desfăşurarea evenimentelor şi modul cum s-au produs sunt cunoscute în principal, din propriile declaraţii ale inculpatului, celelalte probe ştiinţifice administrate în cauză - raport de necropsie, cercetarea la faţa locului - nefăcând decât să ateste situaţii de fapt ulterioare, cum ar fi cauzele de deces ale celor două victime sau instrumentele folosite de inculpat pentru a suprima viaţa acestora.
Aşa fiind, Curtea nu a pus la îndoială faptul că inculpatul a avut o stare de spirit diferită faţă de cea de dinainte de plecarea în Spania, în condiţiile în care soţia sa rămăsese acolo şi inculpatul creştea singur copilul rezultat din căsătorie, şi în această situaţie, apreciază ca nefiind necesară administrarea probei cu martori pe acest aspect.
Curtea a apreciat că, prin aceste cereri, inculpatul, fiind încercat de remuşcări, încearcă să-şi găsească justificări pentru cele întâmplate, mai ales în ceea ce priveşte uciderea fiicei sale, pe care a omorât-o în timp ce dormea şi fără să fi avut vreun diferend aceasta.
Instanţa de apel a motivat situaţia de fapt stabilită în principal pe baza declaraţiilor inculpatului relevă că în dimineaţa zilei de 2 ianuarie 2009 inculpatul s-a aflat în domiciliul soacrei pentru a-i tăia lemne de foc iar mai târziu pe fondul unor discuţii contradictorii în cursul cărora femeia i-a spus că "nu o merita pe fiica sa şi că este posibil ca aceasta să nu mai revină în ţară şi să se despartă de el" a lovit-o cu pumnii în faţă şi apoi cu obiect tăietor-înţepător în zona gâtului, provocându-i leziuni traumatice dar şi un infarct miocardic care i-a provocat moartea.
Realizând că soacra sa a decedat şi fiind probabil sub imperiul discuţiei pe care o avusese cu aceasta, referitoare la posibila destrămare a familiei sale, inculpatul, ajuns acasă, a luat un cablu electric al unui fier de călcat şi cu acesta a ştrangulat-o pe fiica sa, în vârstă de 16 ani, care dormea, provocându-i decesul, iar după aceea a încercat să se sinucidă fără să reuşească.
În opinia curţii faptele sunt de o gravitate extremă, atât datorită calităţii de rudă şi afin a victimelor, cât şi modului în care au fost săvârşite, în special fapta de omor asupra fiicei inculpatului.
Deşi legea prevede pentru infracţiunile comise de inculpat, pedepse între 5–15 ani şi respectiv 15–25 de ani închisoare, prima instanţă nu a aplicat pedepse maxime, pedeapsa aplicată pentru omor fiind de 20 ani închisoare iar ca urmare a contopirii pedepselor conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) s-a aplicat un spor de 2 ani.
Instanţa de fond a înţeles astfel, să dea relevanţă şi circumstanţelor personale ale inculpatului constând în aceea că nu are antecedente penale şi a avut o poziţie total sinceră, ce a fost de natură să permită stabilirea obiectivă şi rapidă a conţinutului faptelor sale.
Curtea, a motivat că fiind investită doar cu apelul inculpatului, căruia nu-i poate agrava situaţia în propria cale de atac, apreciază că prima instanţă a dat eficienţă maximă argumentelor invocate de acesta, reiterate şi în faţa instanţei de apel, astfel încât nu se justifică reducerea pedepsei acestuia pe baza aceloraşi circumstanţe personale.
Aşa fiind, în conformitate cu dispoz. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 16 din 3 martie 2010, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
A depus la dosar o serie de înscrisuri şi a susţinut că în timp ce a fost la muncă în Spania i-a fost afectată sănătatea deoarece i s-a pus în ţigări canabis astfel că în luna martie 2008 a ajuns să încerce să se sinucidă. Urmare acestor tentative de suicid a fost internat într-un spital de psihiatrie din Madrid şi s-a aflat tot timpul sub tratament cu medicamente care l-au afectat decăzând psihic şi moral astfel că a ajuns să comită faptele deoarece nu mai judeca normal.
Apărătorul inculpatului a criticat sentinţa şi Decizia sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă în concordanţă cu probele administrate au dat faptelor încadrarea juridică legală şi au individualizat pedepsele cu respectarea dispoziţiilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În cauză s-a efectuat expertiză medico-legală psihiatrică la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, iar potrivit raportului de expertiză nr. A1/464/2009 din 30 ianuarie 2009, s-a concluzionat că inculpatul R.D., prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip impulsiv, păstrează capacitatea psihică de operare critică a controlului şi consecinţelor faptelor sale şi are discernământ păstrat în raport de faptele săvârşite.
La cererea primei instanţe raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, a fost completat de comisia de la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici care a menţinut concluziile raportului iniţial.
La cererea primei instanţe, Comisia de avizare şi control a emis avizul nr. E 2/5219/2009 din 12 octombrie 2009 care răspunzând întrebărilor puse de instanţă nu a infirmat concluziile raportului şi a explicat modalitatea în care s-a stabilit diagnosticul actual, diagnosticul retrospectiv şi discernământul din momentul comiterii faptei.
Rezultă din cele de mai sus că în mod temeinic prima instanţă a reţinut că inculpatul a săvârşit faptele cu vinovăţie şi în consecinţă l-a condamnat pe inculpat.
Referitor la motivul de recurs privind individualizarea pedepsei aşa cum a reţinut şi motivat şi instanţa de apel prima instanţă a stabilit pedepse sub minimul special, dând relevanţă şi circumstanţelor personale ale inculpatului constând în aceea că nu are antecedente penale şi a avut o conduită personală sinceră.
În lipsa altor motive care să justifice a reindividualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că pedepsele au fost just individualizate.
Aşa fiind urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 38517 alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce prevenţia până la data pronunţării deciziei.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 16 din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 3 ianuarie 2009 la 15 iunie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1324/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1325/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
