ICCJ. Decizia nr. 1418/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1418/2010
Dosar nr. 1097/59/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. 1. Prin sentinţa penală nr. 310/PI din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen s-a respins plângerea petentei SC S.F. SRL, ca nefondată, menţinându-se ordonanţa din 14 august 2009 dată în Dosarul nr. 523/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
2. Această soluţie a fost dispusă urmare plângerii întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., înregistrată pe rolul primei instanţe la data de 28 septembrie 2009 sub nr. 1097/59/2009, plângere prin care petenta SC S.F. SRL a solicitat instanţei desfiinţarea ordonanţei susmenţionate.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că prin rezoluţia din 18 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara dată în Dosarul nr. 131/1172/2009 a fost admisă plângerea acesteia şi informată rezoluţia dată în Dosarul nr. 523/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dar aspectele stabilite de către procurorul general nu au fost luate în considerare de către procurorul de caz.
În ceea ce priveşte subevaluarea preţului de pornire a licitaţiei, petenta a arătat că procurorul nu a soluţionat plângerea în mod legal, apreciind în mod eronat faptul că publicaţiile de licitaţie nu au fost atacate sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de licitaţie. S-a mai arătat că procurorul nu a analizat incidenţa incidentelor legale în materia executării silite imobiliare prin prisma executorului judecătoresc şi se mărgineşte în a evoca soluţii date de instanţa de judecată care nu au puterea autorităţii de lucru judecat în dosarul penal.
Referitor la problema distribuirii abuzive a sumelor de bani obţinute în data de 30 octombrie 2006, s-a arătat că nu s-a cercetat în raport cu probele de la dosar şi nu s-au administrat alte probe în vederea stabilirii corecte a modalităţii de distribuire efectivă a sumelor realizate din vânzarea la licitaţie publică, fiind un lucru cert că executorul judecătoresc a eliberat sume de bani unor instituţii şi persoane în condiţiile în care creanţele lor erau prescrise şi fără a exista un titlu în această privinţă.
S-a mai arătat că faţă de infracţiunea prev. de art. 215 alin. (2) C. pen., nu s-a efectuat nici un fel de cercetare penală, aplicându-se greşit principiul „in dubio pro reo" cu privire la soluţiile pronunţate anterior de organele de urmărire penală care nu împiedica efectuarea cercetării penale a cauzei şi administrarea întregului material probator câtă vreme atât prin hotărârea instanţei de judecată cât şi prin rezoluţia de infirmare s-a stabilit că urmează a fi efectuate cercetări şi în această privinţă.
În ceea ce priveşte bunurile rămase la locul executării silite cât şi arhiva societăţii, actele şi documente contabile, s-a arătat că nu s-au luat măsuri de conservare de către executorul judecătoresc, consecinţa fiind distrugerea, furtul sau pieirea acestor bunuri.
De asemenea, în mod nelegal, procurorul a respins cererea de efectuare a unei expertize contabile şi de evaluare a bunurilor iar soluţia dată de procuror este greşită şi sub aspectul încadrării juridice a acesteia.
3. Prin ordonanţa din 14 august 2009, Dosar nr. 523/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus respingerea cererii de efectuare a unei expertize financiar-contabile, neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul V.Ş. - executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art 215 şi art. 2151 C. pen., şi scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului V.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 cu referire la art. 2481 C. pen.
În motivare procurorul a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, nr. 131/11/2 din 18 februarie 2009, s-a dispus admiterea plângerii formulată de petenta SC S.F. SA, prin administratorul B.P., infirmarea rezoluţiei aceleiaşi unităţi de parchet dată la 16 ianuarie 2009, în Dosarul penal nr. 523/P/2008, privind pe învinuitul V.Ş., redeschiderea şi reluarea cercetărilor conform celor menţionate în expozeul actului.
Prin rezoluţia infirmată, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului V.Ş., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, comisă în formă calificată, prevăzută de art. 246 în referire la art. 2481 din C. pen., pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive prevăzute de lege.
În esenţă, învinuitul V.Ş., a fost acuzat pentru fapta de a fi soluţionat, cu rea credinţă, în calitate de executor judecătoresc, Dosarul execuţional nr. 126/1996 al Tribunalului Arad, cu consecinţa păgubirii SC S.F. SA cu suma de aproximativ 4.000.000 DOLARI SUA. Din probele administrate a rezultat că acuzele aduse executorului judecătoresc V.Ş. nu sunt întemeiate, motiv pentru care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală.
Prin rezoluţia dată la 02 decembrie 1997, în Dosarul penal nr. 1081/P/1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de V.Ş., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 2481 raportat la art. 248 din C. pen., pe motiv că nu sunt întrunite din punct de vedere obiectiv şi subiectiv elementele constitutive prevăzute de lege. Soluţia nu a fost infirmată.
Prin rezoluţia dată la 15 august 2002, în Dosarul penal nr. 47/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de V.Ş., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 din C pen., pe motiv că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 122 lit. d) din C. pen. Soluţia nu a fost infirmată
Prin rezoluţia dată la 15 aprilie 2005, în Dosarul penal nr. 190/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de V.Ş., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 din C. pen., pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive prevăzute de lege, reţinându-se că, dacă s-ar fi adeverit, aceasta era încadrarea juridică a faptei pe care reclamantul o califica drept înşelăciune.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a reţinut că nu se mai putea dispune cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2481 din C. pen, datorită împrejurării că, privitor la această faptă, fusese dată deja o soluţie de neîncepere a urmăririi penale şi anume prin rezoluţia nr. 1081/P/1997 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, care nu a fost infirmată, motiv pentru care a dispus ataşarea Dosarului penal nr. 190/P/2005 la Dosarul nr. 1081/P/1997.
Dosarele au fost ataşate, dar nu a fost dată o ordonanţă de conexare a acestora, ataşarea având doar un caracter administrativ, practic cele dosare păstrându-şi în mod distinct soluţiile.
Prin sentinţa penală nr. 2689 din 16 decembrie 2005, pronunţată de Judecătoria Arad, în Dosarul nr. 6458/2005, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentă împotriva soluţiei mai sus menţionată, precum şi a rezoluţiei prim procurorului parchetului de pe lângă această instanţă nr. 861/11/2 din 23 mai 2005, care au fost menţinute.
Prin Decizia penală nr. 128/R din 27 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 969/R/2006, a fost admis recursul petentei şi, în consecinţă, rezoluţia nr. 190/P/2005, a fost infirmată, dispunându-se trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.
În motivarea soluţiei, instanţa de recurs a arătat că „rezoluţiile procurorului prin care s-a dispus anterior neînceperea urmăririi penale nu au puterea unor hotărâri judecătoreşti pentru a dobândi autoritate de lucru judecat, astfel că se impune ca procurorul să analizeze cele semnalate de către petentă prin plângere, nu prin prisma autorităţii de lucru judecat ci pe baza propriilor constatări şi convingeri".
Cu toate acestea, instanţa de recurs s-a mărginit să infirme doar rezoluţia dată în Dosarul penal nr. 190/P/2005, astfel că soluţia data în Dosarul nr. 1081/P/1997 a rămas în vigoare.
La data de 17 mai 2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus începerea urmăririi penale faţă de V.Ş., în Dosarul penal nr. 190/P/2005, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 în referire la art. 2481 din C. pen., iar prin rezoluţia dată la 27 mai 2008 a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei de fapt, s-a precizat că, în perioada 1996-2005, SC S.F. SA a formulat numeroase sesizări prin reprezentanţii săi legali, prin care au fost aduse acuzaţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 246 ref. la art. 2481 C. pen., făptuitorilor V.Ş, C.S. (judecător la Tribunalul Arad), P.R. (judecător la Judecătoria Arad), M.S. (fost prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad), P.P. (fost prim - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad), P.S. (scms. la I.P.J. Arad) şi C.M. (fost cms. şef la I.P.J. Arad), constând în aceea că, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, i-au cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 4 milioane DOLARI SUA, aşa cum s-a mai arătat.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin ordonanţa din 09 decembrie 2005, a rezolvat conflictul negativ de competenţă ivit între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi D.N.A., stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea celei dintâi.
Prin rezoluţia nr. 222/P/2005 din 20 februarie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii: V.Ş., C.S., P.R.M.S., P.P., P.S. şi C.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), conform disp. art. 10 lit. f) C. proc. pen.
În motivarea soluţiei, s-a reţinut că magistraţii şi poliţiştii menţionaţi şi-au îndeplinit corect atribuţiile de serviciu, că nu se poate reţine reaua credinţă în sarcina lor şi că partea nemulţumită putea exercita căile legale de atac.
Cu privire la executorul judecătoresc V.Ş., s-a reţinut că faţă de acesta s-au adoptat soluţii de neînceperea urmăririi penale în Dosarele nr. 1081/P/1997 şi 47/P/2002 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, precum şi în Dosarul nr. 190/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Prin ordonanţa nr. 201/11/2/2006 din 12 iunie 2006, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a admis ca întemeiată plângerea formulată de SC S.F. SA împotriva ultimei soluţii menţionate, în sensul că a schimbat temeiul juridic din art. 10 lit. a) în art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu privire la toţi făptuitorii, mai puţin V.Ş., faţă de care s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Prin sentinţa penală nr. 94/PI din 25 septembrie 2006, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta SC S.F. SA împotriva rezoluţiei adoptată în Dosarul penal nr. 222/P/2005 mai sus menţionată.
Recursul declarat de aceeaşi petenta împotriva hotărârii Curţii de Apel Timişoara, a fost admis prin Decizia nr. 2178 din 24 aprilie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul penal nr. 2527/59/2006; în consecinţă, instanţa supremă a casat sentinţa penală atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că instanţa fondului a omis să se pronunţe cu privire la soluţia procurorului în ceea ce îi priveşte pe intimaţii C.S., P.R., M.S., P.P., P.S. şi C.M., precizând doar că, executorul judecătoresc V.Ş. era cercetat într-o altă cauză, având acelaşi obiect şi în care s-a dispus trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale cu privire la infracţiunea prev. de art. 246 ref. la art. 2481 C. pen.
În rejudecare, prin sentinţa penală nr. 184/PI din 03 decembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondată plângerea formulată de SC S.F. SA împotriva rezoluţiei adoptată la 20 februarie 2006 în Dosarul penal nr. 222/P/2005.
Recursul declarat de aceeaşi petentă, a fost respins ca nefondat prin Decizia instanţei supreme nr. 1369 din 11 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2527.1/59/2006.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că afirmaţiile petentei au un caracter declarativ, că nu au fost dovedite fapte de natură să atragă răspunderea penală a magistraţilor judecători şi procurori sau a celor doi ofiţeri de poliţie şi că, în consecinţă, ordonanţa atacată este temeinică şi legală.
Cu ocazia audierilor efectuate în dosarul de fată la datele de 17 iunie şi 16 iulie 2009, partea vătămată B.P., în calitate de administrator al SC S.F. SA, a declarat că nu mai solicită tragerea la răspundere penală a magistraţilor şi poliţiştilor, ci doar a executorului judecătoresc V.Ş., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 215, art. 2151 şi art. 246 ref. la art. 2481 C. pen.
În legătură cu acuzele privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare, prev. de art. 215 şi art. 2151 C. pen., partea vătămată B.P. a declarat că acestea se referă la faptul că învinuitul nu a distribuit în mod corect banii rezultaţi din vânzarea patrimoniului debitoarei prin licitaţia din 30 august 1996, fiind posibil să îşi fi însuşit o parte din aceştia, respectiv cel puţin 47.215.272 lei.
Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 246 ref. la art. 2481 C. pen., partea vătămată a declarat că îşi menţine toate acuzele aduse pe parcursul soluţionării dosarului, potrivit cărora învinuitul a rezolvat cu rea credinţă Dosarul executional nr. 126/1996 al Tribunalului Arad, în sensul că a stabilit valoarea patrimoniului debitoarei doar pe baza aprecierii subiective a creditoarei, fără să solicite aportul unui expert, că nu a respectat dispoziţiile legale privind publicitatea imobiliară, că a adjudecat bunurile doar cu participarea unui singur licitator, că în mod abuziv preţul de pornire a licitaţiei a fost scăzut cu 25% la al doilea termen, că a procedat la evacuarea debitoarei fără a lua măsuri de conservare a bunurilor nesupuse executării silite, în valoare de peste 3 miliarde lei (300.000 RON), care au rămas în incinta complexului, dispărând sau fiind distruse ulterior, că procedând astfel societatea a fost condamnată la inactivitate, cu toate consecinţele negative decurgând din aceasta, precum suspendarea activităţii, pierderea locului de muncă al angajaţilor ş.a.
În cuprinsul rezoluţiei nr. 131/11/2 din 18 februarie 2009, prin care s-a dispus infirmarea rezoluţiei nr. 523/P/2008 din 16 ianuarie 2009 şi reluarea cercetărilor, s-a arătat că procurorul nu s-a pronunţat şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), deşi plângerea patentei a vizat şi această faptă prevăzută de legea penală.
De asemenea, s-a arătat că motivarea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală, potrivit căreia învinuitul şi-a desfăşurat activitatea conform dispoziţiilor legale, nu are suport în probele dosarului şi contrazice Decizia civilă nr. 188/ A din 24 aprilie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, care a constatat nelegalitatea tuturor actelor de executare, acestea fiind făcute cu încălcarea Legii nr. 60/1881.
Totodată, s-a invocat şi faptul că învinuitul nu a făcut dovada legalităţii distribuirii sumelor de bani obţinute prin licitaţia ce a făcut obiectul Dosarului executional nr. 126/1996, care exced creanţei creditoarei SC G.I. SRL. Un alt motiv al soluţiei de infirmare este acela că nu s-a lămurit dacă la stabilirea preţului de strigare, învinuitul a apelat la opinia unui expert.
În fine, s-a motivat că se impune audierea părţii vătămate B.P., pentru a depune încheierea din 30 iulie 1996, prin care s-a dispus suspendarea executării silite, pentru a face dovada comunicării ei de către învinuit şi pentru a da lămuriri cu privire la celelalte dosare execuţionale la care se referă cel din urmă.
S-a reţinut de către procuror că acuza adusă învinuitului V.Ş. cu privire la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), este neîntemeiată, deoarece, aşa cum s-a arătat şi în motivarea rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad nr. 190/P/2005 din 15 aprilie 2005, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, calitatea de funcţionar avută de făptuitor în timpul exercitării atribuţiilor sale de serviciu, atrăgând, în situaţia în care fapta s-ar adeveri, incidenţa dispoziţiilor art. 246 în ref. la art. 2481 C. pen., motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Din probele dosarului a rezultat că învinuitul V.Ş. şi-a îndeplinit corect atribuţiile de serviciu, iar Decizia civilă nr. 188/ A din 24 aprilie 1997 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a constatat nulitatea tuturor actelor de executare, a fost casată prin Decizia civilă nr. 1139 din 18 martie 1998, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 2199/1997, dispunându-se rejudecarea apelului, cu motivarea că, greşit instanţa de apel s-a pronunţat asupra fondului, de vreme ce prima instanţă a soluţionat pricina pe calea excepţiei de tardivitate a contestaţiei.
Rejudecând apelul, prin Decizia civilă nr. 695/ A din 22 octombrie 1998, pronunţată în Dosarul nr. 3762/COM/1998, Curtea de Apel Timişoara l-a admis şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, reţinând că excepţia avută în vedere de prima instanţă nu este întemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 855 din 29 noiembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 4728/1999, Tribunalul Arad, a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de SC S. SA Felnac, în contradictoriu cu SC G.I. SRL.
În motivarea soluţiei s-a arătat că „din lucrările Dosarului executional nr. 126/1996, rezultă că prin încheierea dată în şedinţa camerei de consiliu din 14 mai 1996, s-a ordonat executarea silită imobiliară a titlului executor constând în Decizia civilă nr. 161/ A din 05 octombrie 1995 a Curţii de Apel Timişoara, asupra imobilului extrafunciar situat în com. Felnac, jud.Arad, compus din complex de creşterea porcilor, pentru creanţa totală de 113.071.692 lei, iar ca urmare a derulării procedurii de executare silită imobiliară, potrivit Legii nr. 60/1881, legea aplicabilă în materie, prin certificatele de cumpărare din 17 octombrie 1996, Tribunalul Arad a consfinţit, în favoarea cumpărătorului SC A.R. SRL, dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor expuse executării silite, iar prin încheierea dată în camera de consiliu din 18 octombrie 1996, aceeaşi instanţă a constatat săvârşit primul act de executare din dosarul executional sus amintit.
Or, în atare context, se constată că în cauză, contestatoarea a atacat execuţia silită imobiliară de o manieră absolut generală, lăsând a se înţelege în absenţa indicării unui temei de drept, atât pentru contestaţia la executare formulată, cât şi pentru cererea de suspendare a executării silite, dar şi în privinţa unei motivaţii echivoce că această contestaţie se bazează exclusiv pe dispoziţiile C. proc. civ., situaţie în care apare ca inadmisibilă, căci altminteri, măsurile de executare silită imobiliară dispuse în dosarul executional amintit trebuie a fi contestate în condiţiile şi termenele precis stabilite de legislaţia aplicabilă în materia executării silite imobiliare în Transilvania, Maramureş, Banat şi Sătmar.
Astfel, împotriva încheierii de ordonare a execuţiei singura cale de atac este apelul, în termen de 8 zile de la comunicarea încheierii (art. 34 alin. (1) şi (2) comb. cu art. 140 alin. (1) din Legea nr. 60/1881), în conformitate cu legea execuţională, nefiind prevăzută ca şi cale de atac contestaţia la executare, împotriva măsurilor ordonate din oficiu, de către instanţa de carte funciară, potrivit art. 136 din Legea nr. 60/1881, poate fi exercitat, de asemenea, apelul în termen de 8 zile de la comunicare (art. 140 alin. (1) din Legea nr. 60/1881), nici pentru aceste situaţii nefiind prevăzută ca şi cale de atac contestaţia la executare, apelul putând fi înaintat şi împotriva publicaţiilor de licitaţie emise de instanţa de carte funciară.
Este adevărat că, în acest din urmă caz, persoanele interesate pot formula contestaţie la executare, în condiţiile prev. de art. 165 alin. (3) din Legea nr. 60/1881, dar este extrem de important a se preciza, că în acest caz, motivele de contestaţie sunt limitate prin art. 165 alin. (2) din aceeaşi lege, la modificarea condiţiilor de licitaţie şi remedierea viciilor de formă ocazionate prin dispoziţiile instanţei de carte funciară, referitoare la ordonarea licitaţiei şi în nici un caz aceste din urmă vicii nu trebuie confundate cu cauzele pentru care licitaţia ar putea fi anulată, confuzie în care contestatoarea persistă, îndeosebi prin formularea cererii de suspendare, precum şi a contestaţiei la prima publicaţie de licitaţie din 30 mai 1996.
Nu în ultimul rând, atunci când procedura a ajuns în faza de scoatere la vânzare a imobilului prin licitaţie, oricărei părţi interesate nu îi mai este deschisă altă cale de atac spre a cere anularea licitaţiei, decât contestaţia la executare, dar numai pentru cauzele de nulitate prevăzute expres şi limitativ de prev. art. 179 din Legea nr. 60/1881, dispoziţii legale care, ca şi cele mai sus menţionate, au fost ignorate de către contestatoare.
Mai mult, măsurile luate în dosarul executional în discuţie au fost comunicate contestatoare!, în acest sens constatându-se că încheierea de ordonare a execuţiei silite imobiliare i-a fost comunicată la 20 mai 1996, actul procedural fiind înmânat administratorului, care a semnat de primire, prima publicaţie de licitaţie i-a fost comunicată la 05 iunie 1996, fiind predată persoanei însărcinată cu primirea corespondenţei, care a semnat de primire, iar publicaţia a doua de licitaţie i-a fost comunicată la 08 august 1996, fiind predată persoanei însărcinată cu primirea corespondenţei, care a semnat de primire.
Pe de altă parte, contrar celor susţinute de contestatoare, lipsa intabulării ipotecii execuţionale nu reprezintă un impediment absolut în derularea execuţiei silite imobiliare, această operaţiune, dispusă numai atunci când urmăritorul este un singur creditor chirografar, pentru încasarea unei creanţe stabilită prin hotărâre judecătorească, ce nu este asigurată printr-o ipotecă convenţională, fiind extrem de importantă, dar sub aspectul asigurării rangului serid.
În fine, susţinerile contestatoare/ referitoare la subevaluarea imobilelor, nu pot fi primite, dată fiind împrejurarea că, astfel cum s-a arătat mai sus, publicaţiile de licitaţie emise în dosarul executional, nu au fost atacate sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de licitaţie prev. de art. 147 alin. (1) şi art. 150 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 60/1881".
Soluţia a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr. 841/ A din 01 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 6308/COM/2001, apelul fiind respins ca tardiv şi respectiv prin Decizia civilă nr. 6515 din 05 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, în Dosarul nr. 330/2002, recursul fiind anulat ca netimbrat.
Sintetizând cele de mai sus, rezultă că, în motivarea sentinţei civile nr. 855/1999, mai sus menţionată, s-a arătat printre altele că, măsurile luate în dosarul executional, respectiv încheierea de ordonare a execuţiei silite, prima publicaţie de licitaţie precum şi cea de-a doua publicaţie de licitaţie au fost comunicate corect contestatoarei.
De asemenea, s-a arătat că lipsa intabulării ipotecii nu a reprezentat un impediment absolut în derularea execuţiei silite imobiliare, precum şi că susţinerile contestatoarei referitoare la subevaluarea imobilelor nu pot fi primite, deoarece publicaţiile de licitaţie nu au fost atacate sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de licitaţie prevăzute de art. 147 alin. (1) şi art. 150 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 60/1881.
În concluzie, dispoziţia de anulare a tuturor formelor de executare efectuate în Dosarul execuţional nr. 126/1996, dată prin Decizia civilă nr. 188/A/1997, a devenit complet ineficientă, formele respective fiind perfect valabile.
Cu privire la acuza privind distribuirea abuzivă a sumelor de bani rezultate din vânzarea imobiliară din 30 august 1996, suma încasată de la SC A.R. SRL, a fost consemnată la CEC pentru toţi creditorii din dosarele execuţionale existente, iar diferenţa a fost consemnată la aceeaşi unitate bancară pentru acţionarii societăţii.
În contextul în care Dosarul execuţional nr. 126/1996 s-a păstrat din motive obiective, iar celelalte Dosare execuţionale nr. 172, 205, 306 şi 769 au fost distruse legal, ca urmare a depăşii termenelor de arhivare, aşa cum rezultă din adresa Judecătoriei Arad din 06 aprilie 2005, starea de fapt nu mai poate fi stabilită cu rigurozitate, astfel că dubiul îi profită învinuitului.
Din adresa C.E.C.B. - Sucursala Arad, nr. 9297 din 03 august 2009, comunicată unităţi de parchet, rezultă că, de asemenea, termenul de arhivare fiind depăşit, recipisele de consemnare a sumelor de bani în cauză şi toată documentaţia aferentă plăţii acestora a fost predată în vederea distrugerii.
În ceea ce priveşte stabilirea preţului de pornire a licitaţiei din 30 august 1996, au fost respectate dispoziţiile art. 1 din Decretul Lege nr. 306 din 05 august 1938, coroborat cu art. 135 din Legea 60/1881 - act normativ la care se face referire şi în motivarea sentinţei civile nr. 855/1999 a Tribunalului Arad - conform căruia această sarcină cade în sarcina creditorului şi se confirmă de judecător prin încheierea de executare silită, în baza căreia se porneşte procedura respectivă, precum şi prin certificatul de cumpărare.
Referitor la încheierea din 30 iulie 1996, scrisă olograf, pe verso-ul contestaţiei la executare, înregistrată la Tribunalul Arad, la aceeaşi dată, despre care contestatorii susţin că ar fi, de fapt, minuta unei încheieri de suspendare a executării silite, aceasta a fost depusă în copie xerox la dosar de către partea vătămată, dar nu a fost folosită de către aceasta la data vânzării imobiliare silite din 30 august 1996, ceea ce confirmă susţinerea învinuitului, potrivit căreia înscrisul constă de fapt în rezoluţia pusă de judecătorul de serviciu, pentru înregistrarea contestaţiei la executare, lucru ce rezultă şi din termenul de judecată stabilit pentru a doua zi, respectiv 31 iulie 1996; de altfel, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 855/1999 a Tribunalului Arad, contestaţia la executare nu a fost introdusă conform legii, astfel că, încheierea la care ne referim nu mai prezintă importanţă în cauză. Ca urmare a emiterii de către judecătorul delegat cu executarea silită, C.S., a certificatului de cumpărare, care potrivit art. 180 din Legea nr. 60/1881, constituie titlu executoriu, la începutul lunii decembrie 1996, cumparatoarea a fost pusă în posesia bunurilor imobile cumpărate, iar arhiva debitoarei a fost preluată de Primăria comunei Felnac.
S-a mai precizat că, potrivit art. 3, 4 şi 5 din Decretul Lege nr. 306/1938, după primul termen de licitaţie, valoarea imobilelor scoase la vânzare se reduce cu 25% dacă bunul nu s-a vândut, iar după cel de-al doilea termen de licitaţie, valoarea respectivă se poate reduce cu încă 10%.
Conform art. 171 alin. (2) din Legea nr. 60/1881, licitaţia imobiliară poate fi ţinută şi atunci când există un singur licitant.
Pe lângă considerentele expuse, nu trebuie ignorat nici acela că învinuitul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu sub controlul direct al judecătorului C.S. şi pe baza dispoziţiilor date de aceasta.
Or, atât timp cât faţă de magistratul menţionat a fost adoptată o soluţie definitivă de neurmărire penală pe motiv că şi-a îndeplinit corect atribuţiile de serviciu, şi faţă de învinuitul V.Ş. trebuie să se adopte o soluţie similară, bazată în cazul infracţiunii prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), pe lipsa elementelor constitutive prevăzute de lege, în cazul infracţiunii prev. de art. 2151 C. pen., pe inexistenţa acesteia, iar în cazul infracţiunii prev. de art. 246 în ref. la art. 2481 C. pen., atât pe lipsa elementelor constitutive prevăzute de lege, cât şi pe lipsa unei condiţii prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 2151 C. pen. şi art. 246 în ref. la art. 2481 C. pen., poate fi invocat din plin şi principiul de drept in dubio pro reo, având în vedere şi soluţiile anterioare propuse de organele de poliţie sau adoptate de magistraţii procurori şi judecători, la care ne-am referit mai sus, prin care s-au adoptat soluţii de neurmărire penală cu privire la executorul judecătoresc V.Ş. ori s-a stabilit că actele de executare silită sunt legale.
În cursul urmăririi penale, partea vătămată a solicitat efectuarea unei expertize financiar-contabile, audierea a trei martori şi, în final, audierea învinuitului, funcţie de concluziile expertizei şi audierile de martori.
Martorii propuşi de partea vătămată şi învinuitul au fost audiaţi.
Datorită faptului că depoziţiile martorilor nu au adus elemente noi, iar din probele dosarului rezultă că efectuarea unei astfel de expertize nu este necesară şi oportună, tocmai datorită considerentelor pentru care s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată a învinuitului, acest capăt de cerere a fost respins.
4. Această soluţie a fost menţinută prin rezoluţia nr. 1011/11/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
5. Prin sentinţa recurată, prima instanţă a constatat că ordonanţa şi rezoluţia contestate au fost date cu respectarea dispoziţiilor legale, reţinând că, în cursul anului 1996, petenta a intrat în procedura organizării şi lichidării judiciare ca urmare a mai multor cereri formulate de creditorii acestora fiind întocmite mai multe dosare execuţionale. Ca urmare a acestor proceduri, în perioada 1996 - 2005, petenta a formulat o serie de plângeri penale prin reprezentanţii săi legali, faţă de magistraţi, ofiţeri de poliţie şi executorul judecătoresc V.Ş., intimat în prezenta cauză, în legătură cu soluţionarea executării silite.
Ca urmare a modificărilor legislative, dosarul privindu-l pe executorul judecătoresc au fost trimis spre soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi prin rezoluţia nr. 523/2008 din 16 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului V.Ş. pentru infracţiunea prev.de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi art. 2481 C. pen., cu motivarea că acesta şi-a îndeplinit în mod legal atribuţiile în Dosarul execuţional nr. 126/1996 în care au fost organizate trei licitaţii la termenele din 31 iulie 1996, 05 august 1996 şi 30 august 1996 în cadrul executării silite imobiliare cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 306/1938 în vigoare la aceea dată şi în urma cărora bunurile persoanei vătămate au fost adjudecate de A.R. - Chişineu Criş.
Ulterior, prin rezoluţia nr. 131/11/2/2009 din 18 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a admis plângerea petentei împotriva soluţiei pentru completarea probatoriului.
Prin ordonanţa nr. 523/P/2008 din 14 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a răspuns la toate criticile formulate prin rezoluţia de infirmare motivându-se inclusiv şi respingerea probei cu expertiza contabilă, astfel încât susţinerile petentei sunt nefondate în această privinţă.
În mod corect s-a reţinut că toate actele de executare din dosarul execuţional al executorului judecătoresc V.Ş. au fost menţinute deoarece Decizia civilă nr. 188/ A din 24 aprilie 1997 a Curţii de Apel Timişoara prin care s-a constatat nulitatea actelor de executare în Dosarul execuţional nr. 124/1996 a fost casată prin Decizia civilă nr. 1139 din 18 martie 1998 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât contestaţia la executare formulată de petentă a fost respinsă.
În ceea ce priveşte subevaluarea preţului de pornire al licitaţiei nu poate fi reţinută culpa executorului judecătoresc deoarece conform dispoziţiilor legale în vigoare la data licitaţiei creditorul era cel obligat să arate valoarea imobilului în cererea de executare silită.
De asemenea, potrivit art. 171 alin. (2) din Legea nr. 60/1881 licitaţia imobiliară putea fi ţinută şi în cazul în care exista un singur licitant astfel încât nici acuzele cu privire la desfăşurarea licitaţiei făcute de către petentă nu sunt fondate în acest sens.
Referitor la distribuirea sumelor încasate în urma licitaţiei, acestea s-au consemnat la CEC la dispoziţia creditorilor din dosarele execuţionale, dintre aceste dosare nu s-a păstrat decât Dosarul nr. 126/1996 care nu a fost finalizat, nefiind ridicate toate sumele consemnate la CEC, iar celelalte au fost distruse fiind îndeplinit termenul arhivistic de păstrare, astfel încât nu se poate stabili cu exactitate cuantumul total al datoriilor.
În ceea ce priveşte măsurile de conservare a bunurilor rămase la locul executării silite imobiliare şi arhiva societăţii, acestea pot constitui aspecte ale unui abuz în serviciu, infracţiune faţă de care procurorii s-au pronunţat prin ordonanţa şi respectiv rezoluţia contestată.
Aşa cum în mod corect s-a stabilit la data licitaţiei, respectiv 30 august 1996, nu era încriminată infracţiunea prev. de art. 2481 C. pen., aspect încât potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) legea mai favorabilă este legea veche şi eventuala infracţiune de serviciu privind executarea silită din Dosarul nr. 126/1996, respectiv infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este prescrisă în temeiul art. 122 lit. d) C. proc. pen.
Referitor la temeiul juridic, în mod corect s-a reţinut art. 10 lit. f) C. proc. pen., deoarece pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 2481 C. pen., s-au mai dat soluţii de netrimitere în judecată în Dosarul nr. 47/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi nr. 1081/P/1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad pe principiul că nimeni nu poate fi cercetat, tras la răspundere penală sau condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă.
De altfel, parchetul nu a invocat autoritatea de lucru judecat a soluţiilor pronunţate de parchet, ci faptul că aceeaşi persoană a mai fost cercetată pentru aceleaşi fapte făcându-se trimitere încă o dată la întreg materialul probator şi răspunzându-se la toate acuzaţiile formulate în plângere de petentă, astfel încât nu pot fi reţinute criticile petentei prin plângerea depusă în instanţă.
Referitor la efectuarea unei expertize contabile, aceasta nu este utilă cauzei având în vedere împrejurările legate de împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, precum şi celelalte aspecte relatate prin ordonanţă.
Invocarea şi a art. 10 lit. g) C. proc. pen., nu schimbă soluţia de netrimitere în judecată, iar pentru fiecare infracţiune procurorul a indicat temeiul legal în baza căruia a adoptat soluţia. De asemenea, indicarea necorespunzătoare a temeiului de drept în rezoluţie nu este un motiv de nulitate absolută, nefiind limitativ prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.; mai mult decât atât, potrivit Deciziei nr. 44 din 13 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, instanţa poate modifica temeiul de drept din rezoluţia procurorului.
B. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petenta SC S.F. SRL criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză şi că acesta a apreciat în mod corect că activităţile desfăşurate de intimat nu întrunesc elemente constitutive ale infracţiunilor reclamate prin plângerea penală.
Fără a relua considerentele pentru care prima instanţă a respins plângerea petentei, apreciind că ordonanţa procurorului este legală şi temeinică, Înalta Curte reţine că, după numeroasele reluări ale cercetărilor penale în plângerile cu acelaşi obiect ale petentei, reprezentantul acesteia, B.P., în calitate de administrator al SC S.F. SA, cu ocazia audierilor efectuate în dosarul de fată la datele de 17 iunie şi 16 iulie 2009, a precizat că nu mai solicită tragerea la răspundere penală a magistraţilor şi poliţiştilor, ci doar a executorului judecătoresc V.Ş., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 215, art. 2151 şi art. 246 ref. la art. 2481 C. pen.
Aşadar, circumscris acestui obiect al plângerii petentei, Înalta Curte constată că prin ordonanţa contestată s-a răspuns tuturor motivelor de critică pentru care se dispusese infirmarea ordonanţei anterioare, dată la 16 ianuarie 2009, respectiv procurorul s-a pronunţat cu privire la existenţa infracţiunii prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), a audiat reprezentantul persoanei vătămate, răspunzând totodată criticilor ce vizau nelegalitatea actelor de executare, stabilirea preţului de strigare, modalitatea de distribuire a preţului, îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, etc.
În concret, procurorul şi prima instanţă au analizat punctual toate criticile petentei, reţinând în mod fundamentat că nu au fost încălcate dispoziţiile legale aplicabile executării silite în discuţie, aspect confirmat şi prin soluţia pronunţată de instanţele civile, respectiv sentinţa civilă nr. 855 din 29 noiembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 4728/1999, Tribunalul Arad (prin care s-a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de SC S. SA Felnac, în contradictoriu cu SC G.I. SRL), irevocabilă prin Decizia civilă nr. 841/ A din 01 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 6308/COM/2001 (prin care apelul a fost respins ca tardiv) şi, respectiv, prin Decizia civilă nr. 6515 din 05 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, în Dosarul nr. 330/2002 (prin care recursul a fost anulat ca netimbrat). Susţinerea reprezentantului petentei în sensul că nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanţei civile în faţa instanţei penale este întemeiată doar parţial, întrucât, pe de o parte, îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către executorul judecătoresc este examinată, în primul rând, de către instanţa civilă care verifică, cu ocazia soluţionării contestaţiei la executare sau a celorlalte căi de atac specifice procedurii Legii nr. 60/1881, dacă s-au respectat dispoziţiile de drept execuţional incidente, iar, pe de altă parte, nu este permis ca pe calea unei plângeri penale întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., să se atenteze la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor civile şi la stabilitatea circuitului civil realizat în baza acestora şi să se încerce remedierea unei situaţii de fapt care nu a putut fi realizată la un moment dat pe căile legale recomandate de lege sau pe care petenta nu Ie-a valorificat corespunzător (apelul a fost respins ca tardiv iar recursul a fost anulat ca netimbrat). în concluzie, chiar dacă în faţa instanţei penale nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanţei civile, dezlegarea dată de această din urmă instanţă unor chestiuni de procedură nu poate fi ignorată.
Pe de altă parte, faţă de executorul judecătoresc intimat s-au pronunţat în timp mai multe soluţii de netrimitere în judecată, însă doar unele dintre acestea au fost infirmate. Chiar dacă în materia soluţiilor de netrimitere în judecată nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, este evident că o persoană nu poate fi urmărită penal pentru aceleaşi fapte decât dacă au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute sau nu au fost avute în vedere de organul de urmărite penală la momentul la care a dispus soluţia de neurmărire; or, în cauză, petenta, prin reprezentantul său a invocat în mod constant aceleaşi critici cu privire la modul în care executorul judecătoresc V.Ş. a efectuat executarea silită asupra patrimoniului societăţii petente.
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluţia procurorului cât şi sentinţa pronunţată în cauză sunt legale şi temeinice, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC S.F. SRL împotriva sentinţei penale nr. 310/PI din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3100/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1479/2010. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
