ICCJ. Decizia nr. 3721/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3721/2010
Dosar nr.4128/1/2010
Şedinţa publică din 22 octombrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1703 din 30 aprilie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ş.M. împotriva Deciziei penale nr. 87 din 24 august 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. A obligat recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Împotriva acestei decizii, contestatorul Ş.M. a formulat contestaţie în anulare.
În motivarea cererii a arătat că nu „a avut parte de un proces echitabil din punct de vedere al art. 202 C. proc. pen." întrucât toate cererile invocate în apărarea sa i-au fost respinse. A mai arătat că este nemulţumit de pedeapsa ce i-a fost aplicată întrucât este mult prea aspră, 8 ani închisoare, fiind condamnat fără să fie efectuată o expertiză economico-financiară şi că nu i-a fost aplicată legea cea mai favorabilă potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În drept, contestatorul a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 386 lit. c) şi d) C. proc. pen.
Examinând contestaţia în anulare, sub aspectul admisibilităţii în principiu, în temeiul art. 391 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare doar pentru cazurile prevăzute la lit. a) - e).
În contestaţia în anulare formulată de Ş.M. nu se invocă niciunul dintre aceste cazuri prevăzute în mod expres şi limitativ de textul menţionat, ci motive care nu figurează printre cazurile legale, respectiv împrejurarea că „nu a avut parte de un proces echitabil din punct de vedere al art. 202 C. proc. pen.", că toate cererile formulate în apărarea sa i-au fost respinse, că pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea aspră, că a fost greşit condamnat fără să se efectueze expertiza financiar-contabilă, care dacă ar fi fost efectuată ar fi determinat corecta soluţionare a cauzei. Totodată, contestatorul-inculpat a mai arătat că nu i s-a aplicat legea cea mai favorabilă potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În consecinţă, examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în temeiul art. 391 C. proc. pen. şi constatând că nu s-a invocat niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ş.M. împotriva Deciziei penale nr. 1703 din 30 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5569/120/2008.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3673/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3082/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
