ICCJ. Decizia nr. 1500/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1500/2010
Dosar nr. 4/39/2010
Şedinţa publică din 19 aprilie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin Ordonanţa din 15 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, confirmată prin Ordonanţa din 30 noiembrie 2009 a prim procurorului aceluiaşi parchet, în baza art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii:
1. M.V.B. - subcomisar de poliţie din cadrul I.P.J. Botoşani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289, 291 şi 264 C. pen.;
2. B.L.Ş. - auditor public extern (controlor financiar) la Camera de Conturi Botoşani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen.;
3. L.N. - auditor public extern (controlor financiar), directorul Camerei de Conturi Botoşani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
4. C.F. - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 25 rap. la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), art. 246 rap. la art. 2481 C. pen. şi art. 242 C. pen.;
5. B.G. - sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP);
6. B.I. - sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP);
7. B.D.L. - sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Pentru a hotărî astfel, parchetul a reţinut, în esenţă, că toate dispoziţiile de livrare a bunurilor donate, care, în anul 2005, au făcut obiectul controlului efectuat de Camera de Conturi Botoşani, au fost semnate de petentă, în calitate de primitor, iar Comisia de recepţie, înfiinţată ulterior, şi-a desfăşurat activitatea sub controlul permanent al acesteia.
În acest context, s-a reţinut că analiza probelor cu privire la infracţiunile pretins comise de sus-numiţii relevă următoarele:
- subcomisarul de poliţie la I.P.J. Botoşani, M.V.B. care a efectuat cercetările în dosarul nr. H46/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a consemnat, în declaraţiile luate în cauză, faptele aşa cum au fost ele relatate de martorele B.G., B.I. şi B.D.L. - coincidenţa cu cele reclamate în notele explicative, nedovedind altceva decât declararea adevărului, astfel încât infracţiunea de fals şi uz de fals, nu există.
Cu privire la săvârşirea de acelaşi făptuitor a infracţiunii de favorizare a infractorului, nu s-a constatat ca în timpul cercetărilor cei împotriva cărora se efectuau verificări să fi beneficiat de vreun ajutor în vederea zădărnicirii urmăririi penale, fapta fiind, de asemenea, inexistentă;
- controlorul financiar de la Camera de Conturi Botoşani, B.L.Ş., în calitatea pe care o îndeplinea, şi-a exercitat în mod corect atribuţiile de serviciu în cadrului controlului efectuat în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2004 la Şcoala Generală D., consemnând în actul de finalizare constatările făcute, act ce a fost validat de Curtea de Apel Suceava care a admis sesizarea Camerei de Conturi Botoşani, constatând existenţa prejudiciului cauzat de petentă.
S-a arătat de către parchet că procesele-verbale menţionată de petentă în susţinerea nevinovăţiei sale fuseseră corect înlăturate din examinare de făptuitoarea B.L.Ş. câtă vreme respectivele acte nu justificau valabil lipsa bunurilor constatate.
Ca urmare, s-a constatat că infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată nu există;
- directorul Camerei de Conturi Botoşani, L.N., a transmis către Curtea de Conturi a României date veridice din două rapoarte intermediare, prin Adresele nr. 48/1010 şi nr. 48/1009 care cuprindeau informaţii legate de producerea unor pagube de către petentă - rămase nerecuperate în timpul controlului şi abateri generatoare de prejudicii reţinute în sarcina lui C.F., neexistând astfel infracţiunea de fals intelectual;
- contabilul şef la Şcoala Generală Specială D., C.F., nu le-a determinat în niciun fel pe B.G., B.I. şi B.D.L. să declare, nici în timpul controlului şi nici în timpul cercetărilor penale, fapte neadevărate în legătură cu recepţia bunurilor primite prin donaţie, astfel încât, infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, nu există. De asemenea, prin neluarea în considerare a proceselor-verbale prin care petenta pretindea că anumite bunuri nu ar fi corespuns din punct de vedere calitativ şi ar fi fost distruse sau că nu erau utile şi ar fi fost distribuite în altă parte, contabila C.F. îşi îndeplinise corect atribuţiile de serviciu.
S-a constatat că respectivele procese-verbale nu puteau fi înregistrate în evidenţele contabile, situaţie în care nu exista nici fapta de abuz în serviciu în formă calificată.
De asemenea, s-a constatat că nici infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri sub aspectul căreia se efectuaseră verificări faţă de contabila C.F. nu putea fi reţinută, actele menţionate existând în arhiva unităţii şi fiind prezentate organului de control şi expertului contabil.
- referitor la făptuitoarele B.G., B.I. şi B.D.L. - membre ale comisiei care au efectuat recepţia bunurilor primite ca donaţii, acestea au relatat, în conformitate cu realitatea, în declaraţiile lor, modul în care petenta gestionase respectivele bunuri (inclusiv prin comisia de recepţie), astfel încât nu exista infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Împotriva soluţiei de neurmărire penală adoptată în cauză la nivelul Ministerului Public, petenta B.E. a formulat plângere la instanţă, criticând pentru cauze de nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea plângerii sale, petenta arăta că cercetarea penală fusese superficială întrucât declaraţiile unora dintre făptuitori erau identice cu notele explicative date anterior şi nu îi fusese acceptată cererea de audiere a martorilor D.S., V.M., V.D.D. şi G.F., deşi aceştia aveau cunoştinţă de aspecte esenţiale cu privire la infracţiunile sesizate.
De asemenea, se arăta că în cauză era necesară confruntarea petentei cu martorii B.G., B.I. şi B.D.L., precum şi solicitarea de explicaţii suplimentare martorului S.P. în legătură cu adăugirile din nota explicativă dată în faţa făptuitoarei B.L.Ş., susţinându-se că aceasta era răspunzătoare de adăugirile făcute.
Tot astfel, s-a arătat că era necesară şi ataşarea la dosar a notei explicative în original dată de martorul S.P.
În legătură cu infracţiunea de mărturie mincinoasă săvârşită de B.G., B.I. şi B.D.L., precum şi a instigatorilor la mărturie mincinoasă C.F. şi B.L.Ş., se arăta de către petentă că declaraţiile celor trei martore erau nereale, fiind contrazise de chiar înscrisurile întocmite de acestea.
De asemenea, a fost contestată şi afirmaţia făptuitoarei B.D.L. în sensul că partea finală a procesului-verbal din 21 aprilie 2004 ar fi fost întocmit de Comisia de recepţie la dictarea petentei, arătându-se că respectivul act fusese întocmit exclusiv de membrii comisiei.
Au fost contestate şi declaraţiile făptuitoarei B.G., conform cărora unele bunuri primite ca donaţii ar fi fost gestionate de petenta după bunul său plac, arătându-se că recepţia şi gestionarea bunurilor s-a făcut de membrii comisiei şi nu de petenta.
În ceea ce priveşte neînregistrarea în contabilitate a unor bunuri necorespunzătoare calitativ, precum şi a neintroducerii acestora în magazie, petenta a arătat că iniţiativa în acest sens a aparţinut făptuitoarei C.F.
S-a mai arătat că la sugestia aceleiaşi făptuitoare petenta hotărâse ca bunurile primite ca donaţie să fie împărţite direct copiilor din şcoală prin intermediul delegatului G.F. şi că aceasta beneficiase de ajutorul controlorului financiar B.L.Ş. de la Camera de Conturi Botoşani care întocmise în mod abuziv raportul de control în baza căruia avusese loc sesizarea instanţei şi sancţionarea petentei.
Prin sentinţa penală nr. 19 din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă plângerea petentei, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
- în perioada 1 septembrie 2001 - 31 august 2004, petenta B.E. a avut calitatea de director la Şcoala Specială D.
- în anul 2005, Camera de Conturi Botoşani a programat un control privind contul de execuţie pe anul 2004 la această şcoală, control efectuat de intimata B.L.Ş., director fiind la această instituţie numita S.L.
- în timpul controlului s-au constatat anumite nereguli legate de modul în care s-au primit, recepţionat, înregistrat şi distribuit o serie de bunuri obţinute din donaţii externe în perioada în care petenta era director la respectiva şcoală.
Astfel, s-a constatat că toate dispoziţiile de livrare a bunurilor donate au fost semnate, la „primitor" de petentă, iar comisia de recepţie înfiinţată ulterior şi-a desfăşurat activitatea sub stricta coordonare a petentei care păstra asupra sa cheia spaţiului de depozitare. Întrucât pentru o parte din bunuri s-a pretins că corespundeau din punct de vedere calitativ sau că erau inutile, au fost întocmite o serie de procese-verbale de distrugere sau de distribuire a acelor bunuri. Dat fiind faptul că aceste operaţiuni au avut loc până la predarea în gestiune a bunurilor corespunzătoare, intimata C.F. - contabil-şef la această şcoală - a înregistrat în contabilitate doar documentele contabile care reflectau intrarea bunurilor în gestiune.
Însă, potrivit metodologiei referitoare la evidenţierea în acte a intrărilor de bunuri, ar fi trebuit recepţionate şi predate la magazie toate bunurile, atât cele corespunzătoare, cât şi cele necorespunzătoare, astfel încât să poată fi înregistrate în contabilitate documentele de intrare a tuturor acestor bunuri, iar apoi, casările bunurilor necorespunzătoare dispuse de persoanele abilitate, să fie, de asemenea, înregistrate în contabilitate, prin scăderea cantităţilor de bunuri casate.
Cum însă bunurile pretins necorespunzătoare nu au fost predate la magazie şi, în mod firesc, pentru acestea nu s-au întocmit note de intrare-recepţie, la fel de firesc era ca nici în contabilitate să nu poată fi înregistrate pretinsele casări, procesele-verbale de distrugere sau distribuire neputând fi contabilizate din motivele expuse mai sus.
La data de 30 iunie 2005, intimata B.L.Ş. a întocmit un raport de control intermediar separat în care s-au constatat prejudicii nerecuperate în timpul controlului, raport care a fost semnat pentru luare la cunoştinţă şi de către petentă, şi care, ulterior, a servit la încheierea de sesizare a instanţei.
Actele întocmite de intimată au fost analizate potrivit procedurii, la Camera de Conturi Botoşani care, aşa cum s-a arătat mai sus, a întocmit Încheierea nr. 39 din 08 septembrie 2005, prin care s-a dispus sesizarea Tribunalului Botoşani, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru instituirea răspunderii delictuale a petentei asupra pagubei de 8.725,5 RON, pagubă produsă ca urmare a nerespectării reglementărilor legale referitoare la donaţii.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 706 din 30 noiembrie 2006, admiţând recursul formulat de Şcoala Specială D., a modificat Sentinţa civilă nr. 403 din 08 septembrie 2006 a Tribunalului Botoşani, în sensul că a admis încheierea de sesizare şi a dispus obligarea petentei la plata sumei reprezentând paguba produsă din culpa acesteia.
Nemulţumită de modul în care a fost soluţionat acel dosar, petenta B.E. a formulat mai multe plângeri, printre care şi cea examinată în procedura de faţă.
Pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că rezoluţia de neurmărire penală era legală şi temeinică, neexistând elemente care să susţină săvârşirea de către intimaţi a infracţiunilor reclamate ori a oricărei alte fapte prevăzute de legea penală.
S-a arătat de către instanţă că în sarcina intimatelor B.G., B.I. şi B.D.L. nu putea fi reţinută infracţiunea de mărturie mincinoasă, câtă vreme, atât în declaraţiile formulate la organele de poliţie în dosarul nr. 1146/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, cât şi în notele explicative date cu prilejul controlului efectuat de Camera de Conturi Botoşani, acestea relataseră tot ce ştiau în legătură cu modalitatea în care în care a avut loc recepţia bunurilor primite din donaţie, neexistând contradicţii în conţinutul declaraţiilor care să ducă astfel la bănuiala legitimă că cele în cauză ar fi făcut declaraţii mincinoase.
Prin urmare, s-a arătat că nu poate exista nici fapta de instigare la mărturie mincinoasă din partea intimatei C.F. şi nici infracţiunea de abuz în serviciu, intimata în cauză neavând dreptul de a înregistra în contabilitate decât acele documentele legale care confirmau intrarea-ieşirea din gestiune a bunurilor; or, procesele-verbale întocmite cu ocazia distrugerii/distribuirii unor bunuri nu se încadrau în categoria documentelor legale apte de a fi înregistrate în contabilitate, întrucât bunurile respective nu fuseseră în prealabil introduse în magazie prin note de intrare-recepţie.
În fine, referitor la aceeaşi intimată, s-a constatat că nu a săvârşit nici infracţiunea de sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen., întrucât actele cu privire la care se susţinea că ar fi fost sustrase sau distruse existau în materialitatea lor, fiind prezentate expertului contabil, aşa cum de altfel recunoscuse şi petenta.
Cu privire la subcomisarul de poliţie M.V.B., s-a reţinut că nu exista nicio dovadă că acesta ar fi falsificat declaraţiile date de martori în Dosarul nr. 1146/P/2005 şi nici că ar fi săvârşit infracţiunea de favorizare a infractorului, invocată de petenta în raport de neaudierea tuturor persoanelor indicate, respectiva omisiune putând fi înlăturată prin formularea unei cereri de completare a probaţiunii.
De asemenea, s-a constatat că intimatul L.N. - director la Camera de Conturi Botoşani, nu putea fi cercetat sub aspectul infracţiunii de fals, stabilindu-se în etapa verificărilor preliminare că relaţiile transmise Curţii de Conturi a României prin Adresa nr. 1529 din 26 octombrie 2005, semnată de acest intimat, erau conforme celor rezultând din cele două rapoarte intermediare de control.
Cu referire la Adresa nr. 214 din 28 februarie 2006, semnată de acelaşi intimat, s-a constatat că avea acelaşi conţinut cu cel care formase comunicarea anterior efectuată cu adresa din 26 octombrie 2005.
Referitor la acuzaţia adusă controlorului financiar B.L.Ş., s-a constatat că aceasta nu subzistă, intimata întocmind un raport de control corespunzător situaţiei de fapt reale şi refuzând, în mod legal, să ţină cont de sus-amintitele procese-verbale de distrugere/distribuire, constatările intimatei fiind confirmate de instanţa de contencios administrativ prin Decizia irevocabilă pronunţată în recurs.
De asemenea, s-a arătat că neaudierea tuturor martorilor indicaţi de petentă nu conduce la concluzia că cercetarea penală din cauză ar fi fost incomplet efectuată, organele de urmărire penală fiind îndrituite să administreze numai acele probe considerate concludente şi utile stabilirii faptelor cauzei.
S-a apreciat de către instanţă că în speţă situaţia de fapt era complet lămurită de înscrisurile depuse la dosar şi declaraţiile date de părţi şi martorii S.P. şi G.G., o pondere deosebită având-o şi Decizia nr. 706 din 30 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, prin care se stabilise în mod irevocabil vinovăţia petentei în producerea prejudiciului, faptul constatat având relevanţă în soluţionarea cauzei penale, conform art. 44 alin. (3) C. proc. pen.
Ca atare, s-a arătat că audierea martorilor indicaţi de petentă nu era utilă cauzei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta B.E.
În motivele depuse în scris la dosarul cauzei, petenta a reiterat aceleaşi motive formulate în plângerea iniţială la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi în faţa instanţei de fond, solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei la organele de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor şi trimiterea în judecată a intimaţilor pentru faptele comise, respectiv M.V.B., în calitate de subcomisar de poliţie în cadrul I.P.J. Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 289, art. 291 şi art. 264 C. pen., B.L.Ş., în calitate de controlor financiar la Camera de Conturi Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 264 raportat la art. 2481 C. pen., L.N., în calitate de director al Camerei de Conturi Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), C.F., în calitate de contabil la Şcoala Specială D., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25 rap. la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), art. 246, rap. la art. 2481 C. pen. şi art. 242 C. pen., B.G., B.I. şi B.D.L., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
A mai susţinut că cercetarea penală nu a fost complet efectuată, nefiind audiate, în calitate de martori, persoane ale căror depoziţii erau esenţiale în stabilirea adevărului în cauză şi că în timpul cercetărilor penale s-ar fi impus şi confruntarea sa cu făptuitoarele B.G., B.I. şi B.D.L., precum şi solicitarea de explicaţii suplimentare martorului S.P. în legătură cu nota explicativă dată în faţa lui B.L.Ş.
A mai arătat că neînregistrarea în contabilitate a cantităţilor de bunuri necorespunzătoare cantitativ, precum şi neintroducerea acestora în magazie, a fost ideea şi responsabilitatea contabilei C.F.
Totodată, a arătat că în mod greşit au fost interpretate dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. proc. pen., considerându-se că Sentinţa civilă nr. 706 din 30 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, prin care fusese reţinută vinovăţia petentei în producerea prejudiciului, avea autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică, iar recursul petiţionarei este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Criticile petiţionarei care vizează nemulţumirea sa în raport de modul cum a fost efectuată cercetarea penală, cercetare efectuată de subcomisarul de poliţie M.V.B., în sensul că nu au fost audiate anumite persoane, ale căror relatări erau hotărâtoare în aflarea adevărului în cauză şi nu au fost efectuate confruntări între petiţionară şi aceste persoane, pentru a i se da posibilitatea să le adreseze întrebări, nu pot fi primite de instanţa de recurs.
Astfel, se arată că răspunderea penală pentru acte sau fapte îndeplinite în exerciţiul atribuţiilor de serviciu nu poate fi angajată decât atunci când se constată că funcţionarul în cauză a manifestat un comportament abuziv, neglijent ori părtinitor şi prin aceasta a cauzat o vătămare în drepturile legale ale persoanei.
În speţă, nu există probe sau un minim de indicii care să susţină săvârşirea de către intimat a vreunei fapte cu semnificaţie penală, acesta desfăşurând activităţile de urmărire penală pe care le-a considerat utile şi suficiente rezolvării plângerii penale cu care era învestit.
Activitatea de cercetare penală, incluzând şi actele premergătoare, este prevăzută în competenţa organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, fiind în atributul acestora identificarea şi planificarea activităţilor menite să conducă la stabilirea faptelor ce constituie infracţiune şi a celor responsabili de comiterea lor.
Întreaga activitate desfăşurată de organele de cercetare penală este supusă cenzurii procurorului, în cadrul supravegherii exercitate din oficiu, conform dispoziţiilor art. 216 şi urm. C. proc. pen., fie, la cererea persoanei interesate, prin intermediul plângerii prevăzute de art. 275 C. proc. pen.
În cazurile în care are loc sesizarea instanţei, activitatea de urmărire penală este verificată de acest organ judiciar, iar soluţiile pronunţate sunt la rândul lor supuse căilor legale de atac.
Revenind la speţă, se constată că activitatea intimatului M.V.B. s-a desfăşurat în faza actelor premergătoare şi că, ulterior, procurorul de caz a fost cel care a decis a nu se începe urmărirea penală.
Procurorul de caz a apreciat astfel asupra suficienţei actelor de urmărire penală, adoptând soluţia de netrimitere în judecată.
În concluzie, Înalta Curte constată că acuzele aduse intimatului nu au fost susţinute de nicio probă sau orice alte elemente de fapt din care să rezulte interesul particular al intimatului în instrumentarea într-un anume fel a cauzei, plângerea penală formulată în caz conţinând practic viziunea petiţionarei asupra modului în care ar fi trebuit efectuată activitatea de cercetare penală.
Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la acuzele aduse intimaţilor L.N. şi B.L.Ş.
Se reţine astfel că intimata B.L.Ş., în calitate de controlor financiar al direcţiei de resort din cadrul Camerei de Conturi Botoşani, a fost desemnată să efectueze un control de specialitate asupra contului de execuţie bugetară şi a bilanţului contabil încheiate pe anul 2004 la Şcoala Specială D.
Rezultatul constatărilor efectuate au fost materializate în Raportul de control intermediar nr. 1 din 24 iunie 2005 şi, respectiv, nr. 2 din 30 iunie 2005.
În cuprinsul raportului nr. 2/2005 au fost consemnate existenţa mai multor nereguli constatate în activitatea de primire, recepţionare, înregistrare şi utilizare a bunurilor primite ca donaţie de la Asociaţia D.A.I. Cluj-Napoca.
Prin acelaşi raport au fost stabilite pagubele cauzate instituţiei publice, precum şi persoana răspunzătoare de producerea acestora.
Pe baza acestui raport, astfel cum a fost completat prin Nota din 6 septembrie 2005 şi a raportului de control final, inclusiv a relaţiilor comunicate de asociaţia care efectuase donaţia, prin încheierea din 8 septembrie 2005, Camera de Conturi Botoşani a decis sesizarea Tribunalului Botoşani în vederea stabilirii răspunderii civile delictuale a petentei B.E., pentru paguba cauzată Şcolii Speciale D., în valoare de 8.725,5 RON plus 894,4 RON, beneficiu nerealizat, aferent debitului principal.
Prin Decizia nr. 706 din 30 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Suceava a fost admisă sesizarea formulată în cauză, stabilindu-se în sarcina petentei obligaţia de plată pentru suma considerată pagubă cauzată instituţiei publice.
În raport de situaţia reţinută, Înalta Curte constată că nu există temeiuri care să susţină pretinsele abuzuri comise în exerciţiul funcţiei de către intimata B.L.Ş.
Intimata în cauză a fost desemnată să efectueze un control de specialitate, iar în limitele însărcinării primite şi pe temeiul funcţiei îndeplinite, a expus starea de fapt constatată şi a exprimat propria concluzie privind neregulile existente, susţinute cu argumente de lege.
Actele întocmite de intimată au fost supuse cenzurii în cadrul procedurii derulate la nivelul Camerei de Conturi Botoşani, cât şi controlului judecătoresc, prin hotărâre judecătorească irevocabilă stabilindu-se că petenta era vinovată de prejudiciul constatat în patrimoniul Şcolii Speciale D., temeiul răspunderii civile constând în fapta de a fi împiedicat înregistrarea legală în contabilitate a bunurilor primite ca donaţie.
Din acest motiv, nu se poate reţine nici vinovăţia intimatei C.F., aceasta neavând dreptul de a înregistra în contabilitate decât acele documentele legale care confirmau intrarea-ieşirea din gestiune a bunurilor.
Însă, aşa cum bine a subliniat şi prima instanţă, procesele-verbale întocmite cu ocazia distrugerii/distribuirii unor bunuri nu se încadrau în categoria documentelor legale apte de a fi înregistrate în contabilitate, câtă vreme, respectivele bunuri nu fuseseră în prealabil introduse în magazie prin note de intrare-recepţie.
De asemenea, a rezultat că intimata C.F. nu era vinovată nici de pretinsa sustragere ori distrugere a înscrisurilor menţionate în plângere, actele ca atare existând în materialitatea lor, iar faptul neprezentării lor controlorului financiar în timpul efectuării controlului nu conduce la o altă soluţie, având în vedere conţinutul normei de incriminare prevăzută la art. 242 C. pen.
De altfel, procesele-verbale care atestau distrugerea/distribuirea bunurilor primite ca donaţie au fost văzute de organul de control însă nu le-a fost atribuită semnificaţia dorită de petentă, apreciindu-se că nu îndeplineau cerinţele legale pentru a justifica casarea de bunuri.
Referitor la intimatele B.G., B.I. şi B.D.L., se reţine că acestea au fost audiate de organele de poliţie şi în cursul procedurii derulate de Curtea de Conturi Botoşani cu privire la modalitatea în care se desfăşurase recepţia bunurilor primite din donaţie.
Nu există niciun indiciu care să susţină că intimatele ar fi formulat declaraţii mincinoase privitor la împrejurările asupra cărora au fost ascultate. Caracterul mincinos al declaraţiilor trebuie dovedit şi acesta prin raportare la celelalte probe administrate în cauză.
În speţă, nu s-a dovedit caracterul mincinos al mărturiilor.
Tot astfel, se constată că intimatul L.N. - director la Camera de Conturi Botoşani nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de fals, rezultând că relaţiile transmise Curţii de Conturi a României cu Adresa nr. 1529 din 26 octombrie 2005 erau conforme datelor cuprinse în cele două rapoarte intermediare de control.
Cu referire la Adresa nr. 214 din 28 februarie 2006, semnată de acelaşi intimat, s-a constatat că avea acelaşi conţinut cu adresa de comunicare din 26 octombrie 2005.
Toate aceste elemente au fost corect reţinute şi evaluate de prima instanţă care prin hotărârea pronunţată în cauză a confirmat soluţia de neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public faţă de intimaţii M.V.B., B.L.Ş., L.N., C.F., B.G., B.I. şi B.D.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta B.E. împotriva Sentinţei penale nr. 19 din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta-petentă la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara B.E. împotriva Sentinţei penale nr. 19 din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta-petiţionară la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3933/2010. Penal. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 1525/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
